Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6168/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4751/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6168R
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - SA, împotriva încheierii de ședință din 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin fax, s-a depus la dosar astăzi, 02.11.2009, de către recurenta - SA, cerere prin care se solicitată judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea trimisă prin fax, de către recurenta - SA, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul dedus judecății, reține următoarele:
Prin încheierea din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalului Teleorman -Secția pentru conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s- respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, invocată de pârâta
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, otrivit p. dispozițiilor art.29 alin. 3 din Legea nr .47/1992, republicată: "nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
n cauză este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 Codul muncii, conform căruia: "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.254/24.09,2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicarea legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atâta timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precizată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta-pârâtă arăta că instanța competentă să decidă asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate este Curtea Constituțională.
Instanțele de drept comun, în fața cărora se ridică excepția, pot aprecia doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, nu și cu privire la fondul excepției. Prin urmare, tribunalul trebuia să verifice: a) dacă dispozițiile invocate fac parte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; b) dacă dispozițiile invocate au legătură cu cauza; c) dacă dispozițiile invocate au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Cu toate acestea, instanța și-a depăși atribuțiile stabilite prin lege și a procedat la analiza pe fond a excepției invocată, reținând faptul că, prin cererea formulată nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
Față de toate aceste împrejurări, arată recurenta că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr.47/1992 și a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Mai arată recurenta că excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar excepția este și întemeiată în raport de prevederile constituționale invocate.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea."
Art. 284 din Codul muncii prevede: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul. "
Astfel, suntem în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice: principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Totodată, recurenta-pârâtă evocă prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României și arată că în temeiul acestuia, nici unei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legile organice nr. 24/2000, prin urmare Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, care statuează obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Analizând sentința recurată, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă(ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele de către instanța de control judiciar și dau posibilitatea unei eventuale compliniri a considerentelor hotărârii atacate, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac al recursului, prevăzută de lege în materia conflictelor de muncă), Curtea constată că recursul este nefundat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 teza a II-a Cod de procedură civilă, îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Întrucât recurenta nu indică temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art. 299, art. 3021, art. 3003 alin.1 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.3 Cod procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Argumentul că prima instanță a soluționat pe fondul excepției de neconstituționalitate, atribut exclusiv al Curții Constituționale, nu este fondat întrucât analiza efectuată s-a limitat numai la problema admisibilității acestei excepții.
Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale, excepția fiind inadmisibila pentru următoarele considerente:
Potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr. 47/1992, este admisibilă excepția invocată în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. 2 din Codul muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Însă,din chiar natura excepției rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a articolului 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, coroborată cu prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași lege și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituția României, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea, principiul "efectivității juridice" invocat, nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a consolida dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin deciziile nr. 93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege, urmând a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./Tehnored.
2ex/05.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
