Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 633/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 633
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
- - --Președinte Secție
-- -- Judecător
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 2978/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea de concluzii scrise de către recurentul pârât.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2978 de la 9.10.2009 a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN-PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, autoritate consultativă CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A obligat pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților să plătească reclamantului suma de 2114 lei reprezentând sporul de 50 % din indemnizația de bază brută lunară prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 și sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 01.05.2006 - 14.11.2006, sume nete actualizate la data de 31.05.2009 și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
A respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 10% pentru perioada 01.05.2006 -14.11.2006 și cel privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că rin p. acțiunea precizată reclamantul a solicitat drepturile salariale cuvenite pe perioada cat a îndeplinit funcția de grefier la Judecătoria Sectorului 1 B, respectiv de la data de 01.05.2006 până la data de 14.11.2006.
Reclamantul îndeplinește funcția de grefier in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova începând cu data de 15 noiembrie 2006, anterior acestei date, în perioada 01.05.2006-14.11.2006 îndeplinind funcția de grefier debutant la Judecătoria Sectorului 1
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției având in vedere ca reclamantul face parte din personalul auxiliar al Parchetului, instanța a respins-o, deoarece in perioada 01.05.2006-14.11.2006 reclamantul a îndeplinit funcția de grefier la Judecătoria Sectorului 1 Prin acțiunea precizată reclamantul a solicitat drepturile salariale cuvenite pe perioada cât a îndeplinit funcția de grefier la Judecătoria Sectorului 1 B de la data de 01.05.2006 până la data de 14.11.2006, astfel ca Ministerul Justiției are calitate procesuala pasiva, fiind ordonator principal de credite.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a CNCD instanța nu s-a pronunțat, aceasta instituție fiind citata nu in calitate de parat, ci in calitate de autoritate consultativa potrivit disp. OG 137/2007.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a constatat ca ministerul a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturi bănești solicitate de reclamant si nu pentru a plăti direct drepturile salariale reclamantului, astfel ca acesta are calitate procesuală pasivă și în consecință a fost respinsă excepția invocata.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de munca, această obligație revenind angajatorului si nu ministerului.
Față de faptul că în prezent reclamantul este angajatul Ministerului Public, instanța constatat că niciunul dintre pârâții chemați în judecată nu are calitate procesuală pe capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, astfel că acest capăt de cerere a fost respins ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
In ceea ce privește sporul de 50%, in art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.
Astfel, instanța a constatat că prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr. 24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 (art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3 cod procedură civilă.
Având în vedere decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001, faptul că până în prezent nu există o prevedere legală clară, care să nu lase loc de interpretare prin care să se acorde reclamaților sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe care pârâții să o respecte efectiv, faptul că dreptul reclamanților este recunoscut în baza deciziei în recurs în interesul legii care face o interpretare unitară a unor prevederi legale, instanța obligat pârâții să acorde sporul de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 pentru perioada de referință din cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acest capăt de cerere si a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru perioada 01.05.2006 - 14.11.2006 în sume nete actualizate la data de 31.05.2009, astfel cum au fost calculate de expert, sume ce vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.
In ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a constatat ca obligația de confidențialitate a magistraților si a personalului auxiliar rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor
Acestei obligații profesionale de confidențialitate a reclamanților îi corespunde, implicit, un drept salarial, asigurându-se astfel, respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție și art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul Muncii.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Așa cum s-a menționat mai sus dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
În consecință, a fost admis si acest capăt de cerere si au fost obligați pârâții sa plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 01.05.2006 - 14.11.2006, in cuantumul calculat prin raportul de expertiza.
In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sporului de 10 % instanța a reținut ca susținerea reclamantului în sensul că neacordarea acestui spor contravine OG.nr.137/2000, instanța a constatat că este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03 07 2008 statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, prin Decizia nr. 24 din 12 mai 2008 ICCJ s-a stabilit ca dispozițiile art. 19 alin.3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin.8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Cum reclamantul nu a făcut parte din categoriile de grefieri prevăzute expres de textul de lege menționat, instanța a respins acest capăt de cerere.
Instanța a respins si capătul de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului, întrucât potrivit disp. Decretului 92/1976 carnetul de munca se completează de către angajatorul care deține carnetul de munca.
Instanța a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamantului, având în vedere rolul acestuia de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și DGFP D în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
Primul motiv de recurs invocat de este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al este întemeiat pe disp.art 304 pct. 7 cod. pr. civ. și vizează împrejurarea că prima instanță nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate prin notele scrise, iar potrivit art.261alin.1 pct.5 pr.civ.printre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre se află motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Al treilea motiv de recurs al aceluiași recurent este întemeiat pe prev. de art. 304 pct. 9 cod. pr. civ.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție, deoarece pentru a exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații și personalul auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților și personalului auxiliar nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Primul motiv de recurs invocat de MF vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Recurentul susține astfel, că potrivit art.34 al.1 din legea 500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a depune până la data de 15 iulie a fiecărui an la.P: propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor.
În conformitate cu dispoz. art.35 al.1 din aceeași lege, pe baza acestor proiecte și a bugetului său propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30.09 fiecărui an.
Potrivit art.35 al.4 din aceeași lege, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15.10 fiecărui an, și în baza art.36 din lege,aceste bugete se aprobă de Parlament.
Astfel, neavând calitatea de angajator nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți, iar în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, având calitate procesuală în cauză, deoarece în cadrul său își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamanții nu se regăsesc printre categoriile de personal prevăzute de OG 19/2006 a primi acest spor de confidențialitate.
Faptul că acest spor este acordat doar unor anumite categorii de personal din anumite instituții ale statului nu este o discriminare.
Prin Decizia 819/03. iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prev. art.1,art.2 al.1-3, art.6 și art.27 din OG nr.137/2000, în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin această ordonanță și ca atare, instanța nu se poate imixtiona în procesul legislativ și nu poate acorda salariaților drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de lege.
Faptul că art.30 al.3 din această ordonanță prevede, acordarea unui spor de confidențialitate personalului din cadrul CNCD nu reprezintă un temei juridic pentru acordarea acestuia reclamanților, deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestuia și nu fac parte din personalul care beneficiază de acest spor.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților și personalului auxiliar rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamantului ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și acesta se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Pentru aceleași argumente, Curtea reține a fi nefondată și critica celui de al doilea recurent cu privire la fondul cauzei.
De asemenea, se constată nefondată și critica acestui recurent referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât, chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite, în raport de atribuțiile stabilite de art.19 și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din legea nr. 500/2002 care menționează că MFP întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare, acesta are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamant.
Sunt argumentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile ca nefondate, declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 2978/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | Judecător, - - |
Grefier, |
15.02.2010
Red.jud.-
2 ex/DM
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Mihaela Mitrancă
