Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6420/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- OMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5235/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6420/
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - - -
************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă "" -, împotriva sentinței civile nr. 3965 din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7385/3/LM/2009-având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul-reclamant, prin apărătorul ales, d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 18 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.172 din 05.11.2009 și recurenta-pârâtă "" -, prin consilierul juridic, d-na, cu delegație la fila 20 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 01.10.2009 de către recurenta-pârâtă - "" - întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-reclamant, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-pârâtă - "" - către recurentul-reclamant prin avocat.
Recurentul-reclamant prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia depune la dosar fotocopia repartizării profitului pe anul 2007-2008 al societății recurente - "" -.
Recurenta -""-, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării acestei probe.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 Cod proc. civilă, încuviințează pentru recurentul-reclamant proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului său, arată că solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a acordat mai mult decât s-a cerut, iar în ceea ce privesc plățile compensatorii, solicită a se reține faptul că legiuitorul a prevăzut ca aceste compensații să nu fie reținute din salariu în condițiile în care salariatul este concediat pe motive care nu țin de persoana acestuia, sens în care, solicită respingerea acestui recurs.
Pe de altă parte, solicită a se observa că potrivit dispozițiilor art.1010 coroborate cu prevederile art.978 din Codul Civil și analizând sintagma "se poate da", apreciază că această sintagmă semnifică lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensații la latitudinea societății, după o analiză prealabilă a situației financiare care în prezent este prosperă și astfel cele 11 salarii compensatorii pot fi acordate salariatului.
În ceea ce privește situația financiară precară a societății, recurentul, prin avocat, învederează instanței că, chiar dacă conducerea societății se prevalează de faptul că aceasta nu a bani lichizi, solicită a se analiza bilanțul contabil al acesteia din care rezultă că societatea deține în cont bani lichizi și astfel, potrivit dispozițiilor Codului fiscal, solicită a se avea în vedere acest bilanț contabil, dat fiind faptul că societatea, prin reprezentanții săi legali, a procedat la repartizarea acestui profit după cum s-a dorit.
Mai mult, în condițiile prev. de art.1006 Cod civil, obligația angajatorului era de a plăti aceste compensații, fiind o condiție suspensivă, și care trebuie pusă în aplicare conform contractului colectiv de muncă încheiat.
Pe capătul doi de cere, în ce privește restituirea contribuțiilor la asigurările sociale, solicită a se avea în vedere două aspecte: aceste contribuții, în speță compensațiile bănești reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu, mai ales că recurentul de azi nu mai avea calitatea de angajat, această despăgubire fiind acordată după încetarea contractului de muncă. Ori, aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate acestora, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit.
Referitor la capătul trei de cerere, privind acordarea daunelor morale, recurentul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, arată că el îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestora, cu atât mai mult cu cât în cauză s-a făcut dovada, prin înscrisurile depuse, a relei-credințe a societății pârâte, care în mod voit nu a plătit aceste compensații și a prezentat o situație financiară negativă, deși din bilanțul contabil al unității reiese, fără putință de tăgadă, faptul că aceasta a înregistrat un profit de șase milioane de euro.
Solicită cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă - "" - -, recurentul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, arată că, față de cele expuse anterior, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă - "" - - prin consilier juridic, având cuvântul, susține oral motivele de recurs concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-reclamant, recurenta-pârâtă - "" - - prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3965 din data de 13.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 7385/3/LM/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta -
A obligat pârâta să-i restituie reclamantului contribuțiile reținute din salariul compensatoriu acordat.
A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere ce au ca obiect plata a 11 salarii compensatorii și daune morale.
Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei -, până la data de.21.01.2009, când raporturile de muncă au încetat prin concediere colectivă, conform deciziei nr. 73/21.01.2009, iar, cu ocazia concedierilor colective, angajatorul a plătit salariaților disponibilizați, inclusiv reclamantului, câte o compensare egală cu un salariu lunar.
Potrivit prevederilor art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație, astfel: echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor colective; echivalentă cu trei salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor individuale.
Prima instanță a mai reținut că, întrucât angajatorul a apreciat că dispozițiile sus menționate instituie doar o facultate, ci nu o obligație din partea sa, de a plăti salariaților concediați în cadrul concedierii colective compensația egală cu 12 salarii de bază, în mod corect - a decis, prevalându-se de prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, să plătească salariaților concediați o compensație egală cu numai un salariu lunar.
Potrivit prevederilor sus-menționate:"La încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.".
Instanța de fond a apreciat că textul sus-menționat nu se aplică, la modul general, situațiilor în care contractul individual de muncă încetează din motive neimputabile salariatului.
A constatat că angajatorul a intrepretat și a aplicat corect, în speță, prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național.
Astfel, a reținut că, potrivit prevederilor sus-menționate, pentru situația în care se efectuează concedieri colective, părțile vor negocia acordarea de compensații bănești, cu respectarea prevederilor legale și/sau ale contractelor colective de muncă aplicabile.
A mai reținut că, din actele dosarului, rezultă că părțile semnatare ale Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate au ajuns la un acord cu privire la acordarea compensării în cuantumul de doar un salariu de bază, iar cuantumul compensației nu a fost stabilit unilateral de către patronat, prin hotărâre a Consiliului de Administrație.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate apărările pârâtei, vizând caracterul facultativ al acordării plăților compensatorii prevăzute de art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate.
A apreciat că, din actele dosarului rezultă că disponibilizarea salariaților a intervenit din motive financiare, reținând că din înscrisurile depuse de societatea pârâtă la dosar, intitulate flux de numerar, rezultă că situația economico-financiară a acesteia are un disponibil pe minus, fapt ce a determinat acordarea a unui singur salariu compensatoriu salariatului disponibilizat.
Așadar, a constatat că pârâta a probat, în prezentul dosar, faptul că situația financiară nu a permis acordarea plăților compensatorii în cuantumul prevăzut de art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă, depunând la dosar un flux negativ de numerar.
Față de acest aspect, instanța de fond a apreciat că fluxul de numerar reflectă pe deplin situația financiară a societății comerciale.
Întrucât a constatat că nu s-a realizat condiția de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, instanța a apreciat că aceștia nu sunt îndreptățiți la plata compensației în cuantumul de 11 salarii de bază.
În ceea ce privește susținerile reclamantului privind nelegalitatea deciziei de concediere, instanța de fond a apreciat că nu are a analiza acest aspect, câtă vreme salariatul nu a contestat respectiva decizie.
Referitor la cel de-al doilea capăt al acțiunii reclamantului, referitor la restituirea reținerilor făcute de către angajator din salariul compensatoriu plătit, instanța a apreciat că acesta este întemeiat, întrucât sumele de bani acordate cu titlu de drepturi compensatorii nu intră în categoria drepturilor salariale, conform dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal.
Ca urmare, a apreciat că în mod eronat angajatorul a reținut impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli proifesionale, virând aceste sume deduse către instituțiile Statului.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis, în parte, acțiunea și a obligat angajatorul să restituie contribuțiile deduse din salariul compensatoriu acordat salariatului concediat.
Față de aceleași considerente, au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea societății pârâte la plata către reclamant a 11 salarii compensatorii, calculate la nivelul salariului de bază brut din luna premergătoare concedierii și la plata daunelor morale.
Astfel, instanța de fond a respins și cererea de acordare a daunelor morale, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă măsura în care drepturile personale nepatrimoniale ale reclamantului au fost afectate, motiv pentru care a considerat că nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral pretinsă de acesta.
Împotriva acestei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât reclamantul -, cât și pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care au invocat motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant- arată că, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea contribuțiilor la asigurările sociale și reținerea lor din cele 11 salarii compensatorii, în mod temeinic și legal instanța de fond l-a admis, întrucât aceste compensații reprezintă o despăgubire bănească, ci nu un salariu, mai ales că a încetat calitatea sa de salariat, iar această despăgubire este acordată după încetarea contractului individual de muncă. Ca urmare, în mod justificat prima instanță a reținut că potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Mai arată că instanța a respins celelalte capete de cerere, respectiv cele referitoare la acordarea celor 11 salarii compensatorii și la plata daunelor morale, apreciind că societatea angajatoare nu are resurse financiare pentru a plăti câte 12 salarii compensatorii fiecărui salariat concediat, precum și că, el, reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu pe care l-ar fi suferit.
Recurentul-reclamant apreciază că prin simplul fapt că pârâta l-a obligat să își solicite aceste drepturi bănești pe cale judecătorească, lui i-a fost cauzat un prejudiciu, mai ales că din bilanțul contabil rezultă că administratorii și managerii, în loc să plătească salariile compensatorii, și-au repartizat lor înșiși o cotă din profit, iar instanței de fond i-au prezentat un flux de numerar negativ, afirmând că societatea nu are bani.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3+4 pct. 9 Cod proc. civilă.
La rândul său, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă -arată că instanța de fond, interpretând corect actul juridic dedus judecății, a ținut cont de posibilitățile reale de plată ale societății, respectiv de apărările din întâmpinare invocate, de concluziile formulate și de fluxurile de numerar depuse de către - la dosar, care evidențiază, fără putință de tăgada, lipsa lichidităților, astfel că a luat în considerare faptul că - se confruntă cu dificultăți de plată, prin lipsa numerarului, apreciind eronat că bilanțul contabil reliefează o situație prosperă a societății.
Mai arată că, în mod justificat prima instanță a analizat situația financiară a societății prin prisma fluxurilor de numerar, care evidențiază posibilitățile reale de plata ale unei societăți. În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că, prin situațiile veniturilor și cheltuielilor la perioade (fluxuri de numerar), ea a susținut și dovedit că situația financiară a societății nu permitea și nu permite plata a mai mult de un salariu compensatoriu către salariații disponibilizați.
De asemenea, mai arată că instanța de fond a considerat în mod justificat că acordarea unor compensații bănești în cuantumul a 12 salarii de baza brute din luna premergătoare concedierii este doar o facultate a unității angajatoare, ci nu o obligație.
Totodată, în mod temeinic a considerat instanța ca acestea nu pot fi acordate, întrucât situația financiara a societății nu permite plata acestora, întrucât sintagma"situația financiara"din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul -, se refera la toate componentele situațiilor financiare potrivit legilor contabile si nu se rezuma doar la bilanț si la contul de profit si pierderi.
Recurenta-pârâtă precizează că situațiile financiare sunt alcătuite, potrivit Legii nr.82/1991 a contabilității și nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile cu directivele europene, din următoarele componente: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația modificărilor poziției financiare, sau mai exact situația fluxurilor de trezorerie sau a fluxurilor de fonduri (astfel fiind fluxurile de numerar ale de la data de 29.09.2008 si 19.01.2009). politici contabile și note explicative. Aceste documente, componente ale situațiilor financiare, reprezintă un tot unitar, care se analizează împreuna prin prisma procesului de raportare financiara. O situație financiara a societății la un moment dat este determinata de posibilitățile de plata la acel moment și nu numai prin prisma bilanțului și a contului de profit și pierderi (de unde rezulta profitul net), ce evidențiază cursul societății intr-un întreg an - care poate sa înceapă rău și sa se termine bine, sau invers. De aceea și impozitul pe profit se calculează, final, după închiderea exercițiului financiar. Or, din situația fluxului de numerar prezentat de -, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata si, totodată, fără posibilitate de interpretare, ca începând cu luna decembrie 2008 societatea este in deficit cu disponibilitățile, atât in lei cât si in euro.
Un alt aspect pe care recurenta îl evidențiază este acela ca, chiar daca din bilanțul si contul de profit si pierderi aferent exercițiului financiar al anului 2008 rezulta ca societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare, conform hotărârii adunării generale a acționarilor. Astfel, după plata impozitului pe profit si repartizarea la fondul de rezerva a cotei prevăzute de Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, profitul net rămas, este la dispoziția exclusiva a acționarilor care decid asupra destinației acestuia. În aceste condiții direcționarea profitului către fondul de salarii (din care se plătesc inclusiv aceste compensații bănești), înainte de aprobarea bilanțului si contului de profit si pierderi, fără aprobarea adunării generale a acționarilor constituie o încălcare a legii, fiind considerata infracțiune. Niciun angajator, care este pus de acționari sa administreze o societate si sa angajeze forța de munca salariata, nu fie poate angaja sa achite salariaților drepturi din profit fără aprobarea adunării generale a acționarilor, care nu l-a împuternicit in acest sens. De aceea, nici la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, conducerea societății, împuternicita de Consiliul de administrație in acest scop, nu se putea angaja ferm sa acorde, cu titlu de compensații, sume pe care nu le putea prevedea si cuantifica in momentul negocierii si care, fără aprobarea adunării generale a acționarilor nu puteau fi incluse in Bugetul de venituri si cheltuieli, in fondul de salarii (deci, in cheltuieli, pentru ca din alte surse nu se puteau acorda).
Prin cele prezentate anterior, recurenta subliniază faptul că profitul înregistrat de societate la finele anului 2008 nu ar fi putut fi repartizat mai înainte de adunarea generala a acționarilor și mai ales pe fondul de salarii.
Concluzionează în sensul că, la momentul disponibilizărilor, societatea a avut un motiv legitim si o justificare reala a imposibilității de plata a compensațiilor bănești la nivelul a 12 salarii de baza brute avute in luna premergătoare concedierii colective, pe de o parte pentru ca nu avusese loc adunarea generala a acționarilor, iar pe de alta parte pentru ca fluxul de numerar de la finele anului 2008 si in perspectiva pe anul 2009 erau negative.
Chiar daca la 31.12.2008 societatea a înregistrat profit, aceasta se datorează rezultatelor bune din cursul anului 2008, care insa spre sfârșitul anului s-au deteriorat si au determinat un profit diminuat față de cel programat si un volum de numerar foarte mic, care nu permitea alte cheltuieli decât cele programate. economico-financiari de dezechilibru in actuala criza economica manifestata la nivel mondial, la nivelul tarii si, implicit, a nivelul societății, trebuie luați în considerare si au un caracter obiectiv si exterior persoanei sau voinței angajatorului, astfel încât nu se pot pune în discuție problemele apreciere a conduitei sale.
Acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, intimatului - reclamant cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atâta timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a interpretat corespunzător prevederile art. 64 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul - -, potrivit art. 977 din Codul civil si art. 7 din Legea nr. 130/1996, după intenția comuna a pârtilor contractante și anume, aceea de a nu se obliga in mod imperativ angajatorul. Pe de alta parte, a privit situațiile financiare ca pe un tot unitar, nu numai raportat la contul de profit si pierderi și, în același timp, a avut în vedere aspectul că, în afara de acționari, nimeni nu poate dispune asupra destinației profitului net al societății.
Instanța de fond a interpretat, deci, in mod corect hotărârea Consiliului de Administrație al societății din data de 19.01.2009, considerând ca in final, cuantumul compensației nu a fost stabilit unilateral, doar de către patronat, ci de ambele părți, precum și că din actele dosarului rezulta ca părțile semnatare ale contractului colectiv de munca ar fi ajuns la un acord cu privire la acordarea compensării in cuantumul unui salariu de baza.
Arată că, din modul în care a fost redactat textul art. 64 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societății rezulta ca părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, termenul"poate acorda"semnificând lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensație la latitudinea societății, după o analiza prealabila a situației financiare. Față de modul de redactare a clauzei, nu exista nicio dificultate în determinarea înțelesului sau, respectiv a voinței interne a părților cu prilejul negocierii colective, mai ales prin raportarea la alte clauze ale contractului colectiv de munca, care instituie obligații. Astfel, nu este vorba de decizie unilaterala a Consiliului de administrație al societății, ci de interpretarea clauzelor antractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.
Referitor la posibilitatea acordării a câte douăsprezece salarii compensatorii fiecărui salariat concediat, recurenta-pârâtă arată că aceasta a fost realizată de Consiliul de administrație al - în ședința din data de 01.2009, care a decis, în continuare, în raport de posibilitățile de plată ale societății, acordarea unor compensații la nivelul unui salariu de baza brut avut în luna premergătoare concedierii colective, pentru fiecare salariat disponibilizat
Precizează că, atunci când, la data de 19.01.2009, Consiliul de administrație a reanalizat posibilitatea reală a acordării salariilor compensatorii, s-a ținut seama de cifra pe care ar reprezenta-o acordarea a douăsprezece salarii de baza brute pentru cei 129 salariați disponibilizați. Cu acest prilej s-a constatat că suma salariilor compensatorii ar însemna circa 3 milioane lei, reprezentând fondul de salarii al societății pentru două luni si J, fapt ce ar genera imposibilitatea plății salariilor pentru angajații rămași în activitate.
Învederează Curții că, fiind pus să aleagă între o măsură de protecție socială pentru personalul disponibilizat (care beneficiază și de alte venituri: ajutor de șomaj care ulterior a fost prelungit, prin ordonanța de urgență, cu încă trei luni; eventuala remunerație pentru munca prestată în cazul angajării; pensie, precum și alte resurse) și plata muncii prestate, pentru salariații ramași, în condițiile lipsei disponibilităților de plată, precum și a formulării permisive a art. 64 din Contractul colectiv de munca la nivelul societății, Consiliul de Administrație al societății a decis acordarea unui singur salariu compensatoriu, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național.
Urmare celor prezentate, recurenta solicită instanței să constate că, sub acest aspect, hotărârea este legală și temeinică.
Consideră că sentința atacată este criticabilă doar sub aspectul obligării angajatorului la restituirea către reclamant a contribuțiilor reținute din salariul compensatoriu acordat, sens în care arată că, în mod corect, din pretențiile recurentului-reclamant trebuie scăzute impozitul pe venit, contribuția la bugetul asigurărilor sociale și contribuția la asigurările sociale de sănătate, care, potrivit Codului fiscal, se rețin la sursă.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dipozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Raporturile de muncă dintre părțile contractului individual de muncă - salariat și angajator - au încetat în temeiul dispozițiilor art. 65 alin.1 coroborat cu art. 68 lit. c) din Codul muncii, intervenindconcedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat, ce a fost determinată de reorganizarea activității societății angajatoare, în cadrul concedierii colective.
La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensație la nivelul numai a unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 și alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național aplicabil pe anii 2007- 2010.
Prin sentința atacată, cererea de chemare în judecată dedusă judecății, având ca obiect plata compensației cuvenită în cazul concedierilor colective, a fost în mod nejustificat respinsă de către instanța de fond, care interpretat eronat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății angajatoare, conform cărora în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.
Astfel, Curtea constată căvoința reală a părților a fost aceea ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, finalitatea clauzei contractuale și scopulpentru care a fost negociată și acceptată în contractul colectiv de muncăfiind acelea de a fi aplicată și nicidecum de a fi lăsată la latitudinea părților, astfel încât din diverse motive să se poată invoca neexecutarea acesteia.
Sintagma"angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară"nu poate fi interpretată altfel, în sensul că plata acestor compensații ar ține de voința exclusivă a angajatorului, acordarea compensațiilor fiind condiționată, în speță, de situația financiară bună a societății, deci obligația angajatorului este afectată de o condiție suspensivă pozitivă, potestativă simplă, în sensul dispozițiilor art.1006 din Codul civil.
Totodată, Curtea apreciază că nu se pot reține susținerile recurentei-pârâte, care în mod greșit susține că plata compensației în discuție ar depinde de voința exclusivă a angajatorului, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 1010 din Cod civil: " Obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativa din partea celui ce se obligă", iar în cazul în care condiția potestativă este din partea debitorului, aceasta echivalează cu lipsa intenției de a se obliga.
Curtea consideră că angajatorul - nu putea refuza executarea clauzei contractuale privind compensațiile în cuantumul stabilit de art.64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, de vreme ce în cauză s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, câtă vreme situația financiară a societății este bună.
Ca urmare, reține că, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, cât și din răspunsul dat de patronat reprezentanților salariaților prin adresa nr.-/17.12.2008, motivul real al concedierii salariatului nu a fost determinat de dificultățile economice, ci dereorganizarea efectivă a activității societății, hotărâtă de Adunarea Generală ordinară a acționarilor, care a aprobat structura organizatorică a societății și numărul maxim de personal la 330 salariați, astfel încât la nivelul societății să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societății, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condițiile menținerii competitivității societății.
Prin urmare, în condițiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauză dificultăți de natură economică, ci doar rațiuni organizatorice, se poate reține că plata compensațiilor pretinse prin acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligație impusă de lege și de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Dovezile referitoare la fluxul de numerar depuse de către pârâtă la dosar probează doar lichiditățile societății, iar nu și împrejurarea că angajatorul ar avea reale dificultăți economice, care să poată justifica refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale și, implicit, acordarea plăților compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de prevederile art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă.
Față de aspectele rezultate din bilanțul contabil al societății, înscris care dovedește obținerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă și având în vedere și prevederile art. 80 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național aplicabil pentru anii 2007 - 2010, precum și dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. d), art. 243 din Codul muncii și ale art. 30 din Legea nr.130/1996 privind obligativitatea executării contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că, în speță, recurenta-pârâtă a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensațiile pretinse prin acțiunea dedusă judecății.
Astfel, Curtea apreciază că societatea angajatoare datorează salariatului concediat 12 salarii compensatorii în total, din care i-a achitat acestuia doar unul, astfel că îi mai datorează încă 11 salarii compensatorii.
Curtea mai reține că, în parte, sunt fondate criticile aduse hotărârii de către recurenta-pârâtă, întrucât prima instanța nu a interpretat și nu a aplicat corect prevederile Codului fiscal și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, atunci când a constatat că fostul angajator ar fi reținut în mod nelegal contribuțiile aferente sumelor reprezentând drepturi bănești compensatorii, astfel că va primi aceste susțineri ca atare, urmând a constata că salariatul concediat este scutit doar de plata impozitului pe sumele acordate cu titlu de salarii compensatorii și, implicit, de plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, însă nu și de celelalte deduceri legale.
În acest sens, Curtea apreciază, deci, că sunt fondate susținerile recurentului-reclamant în sensul căsuma primită cu ocazia concedierii colective reprezintă o despăgubire,astfel că aceasta nu trebuie impozitată, întrucât legea fiscală prevede expres și limitativ veniturile care nu sunt supuse impozitării, or, drepturile deduse judecății intră în excepțiile menționate de Codul fiscal, ele fiindcompensații bănești individualeacordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, care sunt supuse impozitării conform dispozițiilor art. 42 lit. b) coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, care prevăd că:
"Nu sunt supuse impozitului sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colectiv".
În ceea ce priveștecontribuția de asigurări sociale de sănătate,Curtea reține că potrivit art. 257 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată, contribuția lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Așadar, de vreme ce compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective nu sunt supuse impozitului pe venit, potrivit dispozițiilor Codului fiscal și Normelor metodologice de aplicare ale acestuia, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu poate fi reținută.
În speță, societatea angajatoare nu a procedat corect atunci când a calculat, reținut și virat și contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile în care compensațiile bănești sunt tratate din punct de vedere fiscal drept despăgubiri, nicidecum drept venituri salariale, fiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 42 lit. b) din Codul fiscal) și, nicidecum, prevederile punctului 68 lit l) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 55 alin. 1 și alin. 2 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004, astfel că nu apare obligativitatea deducerii contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Prin urmare, Curtea consideră că asigurările sociale de sănătate nu sunt datorate pentru plățile compensatorii, care din punct de vedere fiscal nu sunt asimilate veniturilor salariale, ele fiind exceptate de la plata acestei contribuții, potrivit dispozițiilor art. 257 lit. a) din Legea nr. 95/2006.
În privințacontribuțiilor la asigurări sociale, Curtea constată că acestea se datorează, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr.19/2000, aceste venituri nu sunt scutite de plata contribuțiilor la asigurări sociale, nefiind prevăzute în categoria veniturilor exceptate potrivit acestui articol.
Cât privește criticile formulate de recurentul-reclamant, referitor la modul de soluționare a pretenției sale având ca obiect acordarea a 11 salarii compensatori cuvenite și neacordate, din totalul de 12 salarii compensatorii datorate de către angajator, Curtea, pentru argumentele expuse anterior, constată că sunt întemeiate aceste critici.
Cu privire pretenția referitoare la acordarea daunelor morale, Curtea reține că daunele morale nu sunt datorate salariatului, de vreme ce nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale a angajatorului, în sensul prevederilor art. 269 din Codul muncii.
Curtea apreciază că susținerea salariatului în sensul că prejudiciul ar fi dovedit prin simplul fapt că el a fost obligat să își solicite drepturile pe cale judecătorească, nu poate fi examinată de către C, întrucât aceasta reprezintă o cerere nouă formulată direct în recurs, contrar prevederilor art.316 coroborat cu dispozițiile art.294 Cod procedură civilă, în condițiile în care, prin cererea adresată instanței de fond, se arăta că fapta ilicită imputată fostului angajator constă în concedierea nelegală, iar nu în neplata compensațiilor bănești.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-pârâtă -
În raport de aceleași considerente, va admite recursul declarat de recuentul-reclamantul - și, în consecință, va modifica, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 11 salarii brute din luna anterioară concedierii.
De asmeena, o va obliga pe aceeași pârâtă să rețină și să vireze, către fondul de asigurări sociale și către fondul de șomaj, contribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, aferente celor 11 salarii de bază brute stabilite cu titlu de compensare pentru concediere.
Totodată, o va obliga pe pârâtă să restituie reclamantului contravaloarea impozitului pe venit și contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, ce au fost reținute reclamantului din salariul compensatoriu acordat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă, apreciind că recurenta-pârâtă - a căzut în pretenții, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească recurentului-reclamant - suma de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de acesta în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă "" -, împotriva sentinței civile nr. 3965 din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. în dosarul nr.7385/3/LM/2009, în contradictoriu cu recurentul-reclamant -.
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant -, împotriva sentinței civile nr. 3965 din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. în dosarul nr. 7385/3/LM/2009, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă ""-
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 11 salarii brute din luna anterioară concedierii.
Obligă aceeași pârâtă să rețină și să vireze, către fondul de asigurări sociale și către fondul de șomaj, contribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, aferente celor 11 salarii de bază brute stabilite cu titlu de compensare pentru concediere.
Obligă pârâta să restituie reclamantului contravaloarea impozitului pe venit și contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, reținute reclamantului din salariul compensatoriu acordat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească recurentului-reclamant suma de 2.200 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored:
2 EX. / 10.12.2009
Jud. fond: ;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Zeca Dorina, Petre Magdalena
