Drepturi salariale (banesti). Decizia 6509/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2000/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6509/
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, G, G, împotriva sentinței civile nr.4057 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 40396/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți ficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect - drepturi bănești, spor de vechime.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți, prin avocat I, intimatul pârât Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 167 dosar, lipsind intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți, au depus la dosar cereri de renunțare la judecată.
Avocatul recurenților reclamanți, solicită proba cu înscrisuri pentru a face dovada că sunt salariați încadrați ca și recurenții reclamanți care primesc sporurile solicitate de aceștia. Arată că din eroare materială reclamanta, nu a fost menționată în dispozitivul sentinței de fond.
Consilierul juridic al intimatului pârât Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, se opune la solicitarea avocatului recurenților reclamanți.
După deliberare, Curtea respinge cererea formulată de avocatul recurenților reclamanți, pentru depunerea la dosar a înscrisurilor de care face vorbire, întrucât nu au relevanță în soluționarea cererii de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, întrucât recurenții reclamanți aveau dreptul la sporurile solicitate conform legii.
Consilierul juridic al intimatului pârât Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, solicită să se ia act de cererile de renunțare formulate în cauză și respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4057/14.05.2008 pronunțată în dosarul nr.40496/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a act de cererea de renunțare la judecată a reclamanților, și și intervenientei în interes propriu; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins cererea reclamanților și intervenientei în interes propriu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată cererea precizată și completată, formulată de reclamanții, G, G, A, c, și intervenienta în interes propriu în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor reținând că este întemeiată și a admis- S-a apreciat că potrivit art.282 CM, pot fi părți în conflictele de muncă salariații și angajatorii. Cum Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator, interesul reclamanților și al intervenienților nu se poate realiza în contradictoriu cu acesta, cererea fiind respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul dreptului dedus judecății, tribunalul a reținut următoarele: reclamanții și intervenienții au calitatea de analiști financiari și membri ai Plenului Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Până la intrarea în vigoare a OUG nr.237/2000 pentru modificarea Legii nr.21/1999, membrii oficiului au fost salarizați conform Legii nr.50/1996, după care au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. S-a statuat că membrii Plenului îndeplinesc funcții de demnitate publică, potrivit dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și conform art.19 și 20 din Legea 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară, aceasta fiind unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției, ce reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Sporul de vechime nu este prevăzut de Legea nr.154/1998 pentru persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică, iar după data de 14.08.2005, când a intrat în vigoare Legea nr.230/2005, care modifică Legea nr.656/2002, reclamanții au fost salarizați potrivit OUG nr.177/2002, act normativ care de asemenea nu prevedea sporul de vechime.
Totodată, Legea nr.656/2002 a fost modificată prin Legea nr.405/2006, astfel că salarizarea membrilor oficiului s-a realizat în perioada următoare potrivit OUG nr.27/2006, act normativ care, până la modificarea prin Legea nr.45/2007, nu prevedea acordarea sporului de vechime.
Cât privește reclamanții care au îndeplinit funcția de analiști financiari, s-a constatat că salarizarea acestora a fost prevăzută în Legea nr.21/1999, modificată prin OUG nr.237/2000, care trimitea la Legea nr.50/1996. Legea nr.656/2002 a abrogat Legea nr.21/1999, prevăzându-se că unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției o constituie indemnizația de încadrare, fără acordarea niciunuia dintre sporurile prevăzute de Legea nr.50/1996. Ulterior, Legea nr.656/2002 a fost modificată prin Legea nr.230/2005, personalul oficiului fiind salarizat potrivit OUG nr.177/2002, care nu prevede sporul de vechime.
După modificarea Legii nr.656/2002 prin Legea nr.405/2006, analiștii financiari au fost salarizați potrivit OUG nr.27/2006, ce nu prevede sporul de vechime, care a fost introdus prin Legea nr.45/2007.
În concluzie, actele normative referitoare la salarizarea categoriilor profesionale din care fac parte reclamanții și intervenienții, în intervalul menționat în acțiune, nu prevăd sporul de vechime ca drept salarial, neputând fi reținută nici decizia nr.XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, întrucât decizia are în vedere judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
S-a apreciat că potrivit art.5 din Legea nr.50/1996, magistrații beneficiază de un spor de stabilitate în raport de vechimea efectivă în magistratură. Prin art.4 din OUG nr.177/2002, se prevede că magistrații au dreptul la o majorare a indemnizației în raport de vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și personal asimilat magistraților. OUG nr.27/2006 stabilește că de majorarea indemnizație în raport de vechimea în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și personal asimilat magistraților beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți.
Din textele enunțate rezultă că sporul de stabilitate prevăzut de Legea nr.50/1996, devenit majorare a indemnizației de bază prin actele normative ulterioare se cuvine anumitor categorii profesionale, enumerate limitativ și în raport de vechimea în anumite funcții, de asemenea precizate de texte. Cum reclamanții și intervenienții nu au calitatea de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrați asistenți, nu sunt îndreptățiți la sporul de stabilitate, chiar dacă salarizarea acestora a fost stabilită prin actele normative care reglementează salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Față de considerentele arătate, cererea în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, G, G, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurenții susțin în esență, pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că în mod netemeinic și nelegal prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată din oficiu și în consecință a respins cererea reclamanților și a intervenientei în nume propriu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, a respins cererea precizată și intervenția în nume propriu formulată de. Se arată totodată, că prin cererea precizatoare depusă la termenul din 09.05.2008 s-a solicitat instanței să țină seama de faptul că reclamanta nu a fost menționată în partea introductivă a cererii de chemare în judecată, precum și în cererile formulate ulterior în cauză dintr-o eroare de tehnoredactare, aceasta semnând cererea de chemare în judecată în calitate de reclamantă, însă, cu toate acestea nu este menționată în calitate de reclamantă în cuprinsul sentinței și nici nu i-a fost comunicată sentința.
Se arată totodată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, întrucât, în perioada 1999-2000, la intrarea în vigoare a Legii nr.21/18.01.1999 până la apariția OG nr.83/2000 salarizarea analiștilor financiari și a membrilor Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor se realiza în același mod ca și salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, în temeiul Legii nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare, care prevedea sporul pentru vechimea în muncă (art.31 devenit art.33 după republicare) și sporul de stabilitate art.5.
În ceea ce privește vechimea în muncă, art.33 se modifică în sensul că alin.1 și 2 sunt aplicabile magistraților. Ori, pretind recurenții, analiștii financiari și membrii Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor sunt asimilați magistraților din punct de vedere al salarizării. Se impune a se avea în vedere în aceste condiții și conținutul în date al Deciziei nr.XXXVI din data de 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicabilă reclamanților și obligatorie conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Arată, de asemenea recurenții, că de la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, salarizarea auditorilor financiari și a membrilor Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor s-a realizat în temeiul acestui act normativ și ulterior în temeiul OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006, având în vedere și decizia în interesul legii sus menționată, este evident că aceștia beneficiau de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007.
Nu pot fi primite susținerile primei instanțe, în sensul că după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 nu ar mai fi existat temei legal pentru acordarea sporului de vechime în muncă, această susținere fiind lipsită de justificare atâta timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă a continuat să existe. În acest sens, OG nr.83/2000 nu conține încă o dispoziție de abrogare a art.31 (devenit art.33 după republicare) din Legea nr.50/1996 pe care a modificat-o și completat- De asemenea, invocă recurenta, nici OUG nr.177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite de Legea nr.24/2000.
OG nr.83/2000 nu a mai prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, fără să se abroge art.31 (devenit 33) din Legea nr.50/1996 care îl prevedea, nici expres nici implicit prin art.1 sau art.9 alineat ultim din ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art.16 alin.3 și ale art.295 Codul muncii.
recurenții că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.31 (devenit 33) din Legea nr.50/1996 după ieșirea lui din vigoare, în raport de dispozițiile legale, se impunea menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat sporul de vechime în muncă și pentru magistrați și implicit analiștii financiari și membrii Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul organelor judecătorești sau Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor.
Apreciază astfel recurenții că a acorda sporul de vechime pentru vechimea în muncă doar personalului auxiliar ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu atât mai mult cu cât celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor, în temeiul art.16 alin.3 Codul muncii.
Totodată, nu trebuie neglijat că dispozițiile art.33 alin.3 din Legea nr.50/1996 modificată, Legea nr.656/7.12.2002 a prevăzut în art.20 alin.5 și 6 aceeași discriminare între personalul de specialitate și personalul auxiliar de specialitate al Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor în ceea ce privește acordarea sporurilor acordate în temeiul Legii nr.50/1996, în sensul că personalul auxiliar beneficiază de aceste sporuri, iar personalul de specialitate al Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor nu beneficiază.
Drept urmare, se consideră că neacordarea vechimii în muncă este nejustificată și conduce la încălcarea principiului diferențierii salariilor, din moment ce s-a solicitat la angajare vechime în specialitate juridică/economică pe care reclamanții au dobândit-o în alte locuri de muncă, însă nu i-a remunerat conform pregătirii lor, din moment ce perioadele lucrate în altă profesie nu se oglindesc în veniturile obținute după includerea în această categorie profesională, plasându-i într-o situație discriminatorie față de personalul cu studii medii care a beneficiat de vechimea în muncă.
De altfel, susțin recurenții, toate categoriile profesionale beneficiază de spor de vechime, excluderea reclamanților constituind o încălcare a principiului egalității de tratament, consacrat de art.5, art.16 al.3 Codul muncii, în acest sens fiind și jurisprudența în materie, citându-se cu titlu de exemplu sentința civilă nr.3142/16.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.398/3/LM/2007.
Nu trebuie neglijat în acest sens că Legea nr.45/2007 menționează expres acordarea sporului de vechime în muncă în art.41.
Referitor la sporul de stabilitate pretins prin acțiunea pendinte, arată reclamanții că se acordă acestei categorii socio-profesionale în temeiul dispozițiilor art.19 ale Legii nr.21/1999 cu modificările și completările ulterioare raportate la art.6 din Legea nr.50/1996, art.5 din OG nr.83/2000, art.4 din OUG nr.177/2002 și art.4 din OUG nr.27/2006.
La apariția sa, Legea nr.656/2002 conținea în art.20 alin.5 și 6 o discriminare între personalul de specialitate și personalul auxiliar de specialitate, în sensul că doar acesta din urmă beneficia de sporurile prevăzute de Legea nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul Oficiului, asistenții analiști, personal auxiliar cu studii medii au beneficiat de spor pentru vechimea în muncă și spor de fidelitate în temeiul Legii nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare și beneficiază în continuare de aceste sporuri în temeiul OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Neacordarea sporului de stabilitate, precum și pe acela al vechimii în muncă de către angajator a plasat analiștii financiari și membrii plenului într-o situație discriminatorie față de personalul auxiliar de specialitate, care beneficiază de sporul de fidelitate și de sporul pentru vechimea în muncă. Aceasta reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.16 alin.1 și 2 din Constituție, art.5 și 6 din Codul muncii, art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea oricăror forme de discriminare.
Prin Hotărârea nr.170/06.07.2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că eliminarea aplicării prevederilor privind sporul de vechime doar în cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate, fiind încălcate dispozițiile art.2 alin.1, art.3 alin.3, art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea oricăror forme de discriminare.
Pentru identitate de rațiune, aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește persoanele care ocupă funcțiile de analiști financiari și membri ai plenului care au o situație discriminatorie față de personalul auxiliar de specialitate (asistenții analiști).
În conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri, care să acopere prejudiciul cauzat prin neacordarea sporului de vechime.
Se solicită de asemenea și actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, cu motivația că scăderea puterii de cumpărare a sumelor datorate nu se poate înlătura decât prin această actualizare cu indicele de inflație, care este aplicabil pentru întreaga perioadă în care aceste drepturi au fost încălcate.
Totodată, solicită recurenții și plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, în temeiul art.1088 Cod civil, apreciindu-se că aceasta nu exclude acordarea actualizării drepturilor cu indicele de inflație și pot fi acordate împreună.
Astfel, în timp ce actualizarea sumei cu indicele de inflație presupune riscul devalorizării și se acordă de la data scadenței sumei și până la plata efectivă, dobânda legală reprezintă lipsa de folosință a banilor și se acordă de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă.
Se solicită și obligarea pârâtului Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor de a efectua mențiunile corespunzătoare cu privire la sporurile de vechime și stabilitate acordate, pentru a nu fi prejudiciați în viitor inclusiv la stabilirea drepturilor de pensie.
Ultima pretenție dedusă judecății vizează obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să vireze către pârâtul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fondurilor necesare plăților sumelor menționate având în vedere atribuția acestui pârât de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor anuale, a legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție stabilite prin Legea nr.500/2002.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Prin cererile depuse la filele 56-72 recurenții-reclamanți,m, și au declarat că renunță la judecata recursului declarat, sens în care Curtea a dat utilitate dispozițiilor art.246 Cod pr.civilă și a luat act de renunțarea la judecată a recurenților sus-citați.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse de recurenții ce nu au solicitat renunțarea la judecată, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță a pronunțat sentința civilă atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv actelor normative referitoare la salarizarea categoriilor socio-profesionale din care fac parte recurenții-reclamanți pentru intervalul menționat în acțiunea introductivă, acte normative ce nu prevăd acordarea sporului de vechime și a sporului de fidelitate ca drepturi salariale.
Se impune a se avea în vedere în acest sens că drepturile salariale ale recurenților-reclamanți ce au îndeplinit funcția de membru de plen și a celor ce au îndeplinit funcția de analiști financiari sunt reglementate prin acte normative speciale, acte normative care în succesiunea lor cronologică nu prevăd acordarea sporurilor pretinse prin acțiunea pendinte pe rol pentru aceeași perioadă indicată în acțiune.
Este adevărat că până la intrarea în vigoare a OUG nr.237/2000 pentru modificarea Legii nr.21/1999, membrii Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, din categoria cărora fac parte și recurenții-reclamanți, au fost salarizați în baza aceleiași norme de salarizare a magistraților, respectiv Legea nr.50/1996.
Numai că ulterior, cum legal a statuat tribunalul, Legea nr.656/2002 a abrogat Legea nr.21/1999, prevăzându-se pentru analiștii financiari, parte din recurenții din prezenta cauză, ca unică formă lunară de salarizare a activității corespunzătoare funcției o indemnizație lunară de încadrare, indemnizație ce nu prevede niciunul dintre sporurile prevăzute de Legea nr.50/1996, nici cel de vechime solicitat prin acțiunea dedusă judecății.
Totodată, în ceea ce-i privește pe recurenții-reclamanți ce au calitatea de membrii ai Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, aceștia îndeplinesc o funcție de demnitate publică, potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, sens în care, conform art.19 și art.20 din actul normativ sus citat - Legea nr.154/1998 este aplicabilă în speță, raportat la perioada față de care se solicită sporurile salariale și au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției, ce reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial.
În succesiunea cronologică a actelor normative sus citate, se impune a se avea în vedere, că în mod legal a statuat tribunalul că legea nr.656/2002 a fost modificată prin Legea nr.230/2005, astfel că personalul Oficiului a fost salarizat în perioada următoare prin OUG nr.27/2006, ce nu prevede sporul de vechime și de asemenea după modificarea prin Legea nr.405/2006, analiștii financiari au fost salarizați potrivit OUG nr.27/2006 ce nu prevede sporul de vechime, ce a fost introdus doar prin Legea nr.45/2007.
Nu pot fi primite apărările recurenților în sensul că OG nr.83/2000, OG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006 nu ar conține nicio dispoziție de abrogare expresă a art.31 (devenit art.33) după republicare din Legea nr.50/1996, sens în care ar fi îndreptățiți la plata sporului de vechime în muncă pentru perioada indicată în acțiunea de față.
Se va avea în vedere că, prin acte normative speciale ce au completat și modificat Legea nr.50/1996, li s-a instituit recurenților-reclamanți și intervenienților un alt sistem de salarizare, constând în stabilirea unei indemnizații lunare de încadrare, respectiv prin Legea nr.154/1998 (pentru membrii plenului intimatului) și Legea nr.656/2002, prin abrogarea Legii nr.21/1999 (modificată prin OUG nr.237/2000, ce face referire la Legea nr.50/1996), modificări și completări ce s-au dispus cu respectarea normelor de tehnică legislativă impuse de art.62 alin.1 din Legea nr.24/2000, în sensul că s-a respectat cerința unei reglementări de același nivel. Drept urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a nu mai acorda sporul de vechime dedus judecății și recurenților, sens în care nu mai puteau fi solicitate prin acțiunea pendinte pe rol, cum legal a statuat tribunalul, dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 fiind abrogate implicit raportat la modificările și completările la actele normative sus citate.
Nu pot fi primite nici susținerile recurenților în sensul că prin acordarea sporului de vechime doar personalului auxiliar s-ar încălca principiul egalității în drepturi ce ar determina incidența OG nr.137/2000.
Aceasta întrucât examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor și conformitatea acestora cu principiul egalității, statuat de Constituția României, revine Curții Constituționale.
În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională în mod constant a statuat că reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și sporurile, adaosurile și a primelor la indemnizațiile și salariile de bază intră în competența legiuitorului. Este așadar dreptul exclusiv al legiuitorului de a face diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale.
De asemenea, prin deciziile cu caracter obligatoriu potrivit art.147 alin.4 din Constituția României și anume Deciziile nr.818, nr.819, nr.820, nr.821/3 iulie 2008 și Decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat faptul că dispozițiile OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situații de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Ori, este evident că dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt aplicabile în speța de față, întrucât recurenții afirmă că situația discriminatorie în care se află a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Ori, date fiind considerentele și dispozițiile deciziilor respective, nicio instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau prevederi cuprinse în alte acte normative, în speță cele referitoare la acordarea sporului de vechime conform normelor de salarizare a personalului auxiliar. Aceasta înseamnă că în situații precum cea de față instanța nu mai poate constata discriminarea. Neexistând discriminare, nu pot fi luate niciun fel de măsuri dintre cele prevăzute de art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit în vederea restabilirii situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Legal a statuat tribunalul că Decizia nr.XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii nu este aplicabilă recurenților-reclamanți. Dimpotrivă, categoriile socio-profesionale la care fac referire dispozitivul și considerentele deciziei în interesul legii sunt: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României. Dacă decizia sus menționată ar fi făcut referire și la membrii Plenului și analiștii financiari ai intimatului Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, ar fi stipulat acest aspect în conținutul său, neprocedând astfel, evident că recurenții-reclamanți nu se pot prevala de această decizie în sprijinul acordării drepturilor bănești solicitate.
Se vor înlătura susținerile recurenților în sensul că sporul pentru vechime în muncă s-ar impune a le fi acordat oricum în baza art.16 alin.3 și ale art.295 Codul muncii, întrucât normele speciale de salarizare ale acestora sus citate pentru perioada dedusă judecății sunt aplicabile în cauză, dispoziții ce nu prevăd acordarea sporului de vechime solicitat, norme speciale ce derogă de la norma generală - Codul muncii, conform principiului specialia generalibus derogant.
În ceea ce privește acordarea sporului de stabilitate, corect a statuat prima instanță că se cuvine unor categorii socio-profesionale strict limitate, în raport de vechimea în anumite funcții, respectiv judecător, procurori, personal asimilați acestora, magistrați asistenți, sens în care nu poate fi extins și categoriei recurenților, echivalând cu o adăugare la lege.
Constatarea netemeiniciei pretențiilor bănești solicitate prin primul capăt de cerere, cele reprezentând contravaloarea sporului de vechime și stabilitate face de prisos analiza susținerilor recurenților din capetele accesorii referitoare la acordarea indicelui de inflație, a dobânzii legale aferente pretențiilor solicitate, a efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale recurenților, cât și a obligării Ministerului Finanțelor Publice la virarea către pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, a fondurilor necesare plății sumelor sus menționate.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de cererile de renunțare la judecarea recursului formulate în cauză de recurenții-reclamanți, și .
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, G, împotriva sentinței civile nr.4057 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 40396/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți ficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./08.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
