Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6455/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4918/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6455/
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta -""SA - MEMBRU GRUP împotriva încheierii de ședință din data de 15 iunie 2009 cât și împotriva sentinței civile nr.1254 din data de 19 iunie 2009, ambele pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiG și,având ca obiect:"drepturi bănești."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -""SA - MEMBRU GRUP, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.11.2009 depusă la dosar-fila 50, lipsind intimațiiG și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 28.10.2009, cerere din partea Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, prin care înaintează documentele depuse la recurenta -""SA - Membru Grup, respectiv, cărțile de muncă și state de plată ale intimaților G și.
Recurenta -""SA - MEMBRU GRUP,prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia depune la dosar adresele emise de Direcția Corporative - Juridic înregistrate sub nr.5190/04.09.2007, nr.5996/12.10.2007, 6576/12.11.2007, 6942/28.11.2007, 831/05.02.2008, 830/05.02.2008; un punct de vedere întocmit de dl. expert contabil membru; adresa nr.1220/21.02.2008 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B la care se află atașat Actul Adițional pentru anul 2008 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul -""SA B și înregistrat la sub nr.8080/23.05.2000; adresa nr.1818/04-08.1997 emisă de -""SA - Regia Autonomă a; adresa nr.2412/29.05.1998 emisă de SNP "" SA B; minuta întâlnirii dintre conducerea Curții de Apel București și judecătorii secțiilor civile, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și de proprietate intelectuală ale instanței, precum și cu cei ai instanțelor arondate din data de 29.09.2009, precum și fotocopiile deciziilor civile nr.5405/R și 5402/R din 07.10.2009 ambele pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarele nr- (3966/2009) și nr- (4104/2009), cu titlu de practică judiciară.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru recurentă proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acestei probe la termenul de azi.
Recurenta -""SA - MEMBRU GRUP,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - MEMBRU Grup,prin avocat, având cuvântul în susținerea motivelor de recurs formulate împotriva încheierii de ședință din data de 15 iunie 2009, solicită a se observa că instanța de fond, prin măsura luată, a încălcat dispozițiile legale prin judecarea fondului, atâta vreme cât la momentul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art. 73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, reprezentanții legali ai recurentei, au declarat, în ședință publică, că înțeleg să formuleze recurs împotriva acestei încheieri.
Față de această împrejurare, solicită admiterea ambelor recursuri astfel cum au fost formulate și motivate în scris, casarea atâta a încheierii de ședință cât și a sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în principal, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât aceasta vizează acordarea drepturilor salariale reprezentând primele de Paști și de C, pe de o parte, iar pe de altă parte, Curtea de Apel București, prin deciziile pronunțate, a statuat în sensul că aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază pe anul 2003 și au fost menținute în continuare.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de pârâta - SA de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp. art.298 alin.2 ultima liniuță, art.286, 287, 288 Codul muncii, a disp. art.74, 75 și 77 din Legea nr.168/1999 și a disp. art.164 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1254 din data de 19.06.2009, cu opinie majoritară, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților și împotriva pârâtei - SA, obligând pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 927 lei reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorii de C 2005, cu actualizare la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate, în raport de prevederile art.2 al.3 din Lg. nr.47/1992, republicată - potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța supra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției, instanța de fond a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea lor, întrucât prin invocarea acestora se pune în discuție modul de aplicare a unor norme legale, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea lor, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Pe de altă parte, verificând cf.art.29 al.6 din Lg.47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în al.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța de fond a constatat neîndeplinirea condiției ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a disp.art.298 alin.2 ultima liniuță privește exclusiv împrejurarea că, în condițiile în care acestea nu prevăd în mod expres ce dispoziții normative vizează, în soluționarea excepției de necompetență teritorială invocată aveau aplicabilitate disp.art.72 din Lg. 168/1999 și nu disp.art.284 al.2 din Lg.53/2003.
Ori, a apreciat tribunalul, dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, așa încât modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere litigiului legat de fondul cauzei, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care, cauza ar fi fost judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
De asemenea, dreptul dedus judecății nu este guvernat nici de disp.art.286, 287, 288. art.74, 75 și 77 din Lg.168/1999, întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor de muncă, pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Ori, prin instituirea acestor excepții procedurale nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu se lezează garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil și într-un timp rezonabil în interesul legitim al fiecăreia dintre părți.
Mai mult, a susținut instanța de fond, prin reglementarea unor reguli procedurale speciale în soluționarea conflictelor de muncă se dă satisfacție principiului celerității în activitatea de judecată și are menirea de a determina justițiabilii - în special angajatorii să acționeze cu diligentă și bună credință, să nu tergiverseze soluționarea cauzei.
Pe de altă parte, în cauză, tribunalul a apreciat că a administrat toate probele propuse de pârâtă, procedura de citare cu aceasta fiind îndeplinită cu o lună înaintea primului termen de judecată, iar termenele de judecată acordate au fost suficient de lungi, astfel ca pârâta să aibă posibilitatea să exercite în mod efectiv dreptul la apărare.
În acest context, pârâta nu are interes de a invoca excepția de neconstituționalitate a unora dintre dispozițiile legale criticate, așa încât se apreciază scopul urmărit de aceasta nu este cel de a obține verificarea de către Curtea Constitutională a conformității textelor cu legea fundamentală, ci numai efectul stabilit lege, ca efect al invocării excepției, și anume, suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.164 pr.civilă pe considerentul că acestea stabilesc facultatea și nu obligația instanței de a lua măsura conexării cauzelor, a constatat prima instanță că prin posibilitatea conferită instanței de a aprecia proba oportunității acestei măsuri, care se dispune doar în interesul unei mai bune judecăți a cauzelor, s-a urmărit a se evita de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului ce asigură părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.
De asemenea, prin acordarea posibilității judecătorului de a cenzura în fiecare utilitatea conexării nu se antamează astfel fondul cauzei.
Susținerile pârâtei potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu au fost reținute de către tribunal, acesta apreciind că, prin dispozițiile speciale prevăzute de legea pentru soluționarea conflictelor de muncă, se urmărește tocmai soluționarea acestor cauze într-un termen rezonabil și în interesul fiecăreia dintre părți.
În raport de cele reținute, instanța de fond examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, din perspectiva dispozițiilor art.2 alin 3 din lg.nr.47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și care a legii, ci, numai asupra înțelesului său, contrar Constituției, și din perspectiva dispozițiilor art126 și art. 124 pct.3 din Constituția României, instanța de fond a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, constatând că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Art. 168 al.1 din contractul colectiv de munca la nivelul societății pentru anii 2003-2006 are aceiași formulare, în toate contractele, prevazându-se că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariate egale în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol, "cu minimum de 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, va începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beficiarilor."
De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că, " pentru anul 2003 suplimentările de la al.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
A reținut instanța de fond că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1, din contractele colective muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2005 au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori nu le-ar fi prevăzut în art.168 al.1.
Ca atare, atâta timp cât dispozițiile din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 pe care reclamanții își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat în acest fel, conform art.969 Cod civil, putere de lege între părțile contractante, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.
De altfel, conform art.236 al.4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.168 al.1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe -""SA iar nu la salariul brut pe unitate care a fost avut în vedere de reclamanți la calculul sumelor solicitate.
Coroborând dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2005,instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul -""SA, au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.168 al.1 și în cursul anului 2005.
Tribunalul a constatat că, în ceea ce-i privește pe reclamanți, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 al.1 din contractul colectiv de muncă și nu au plătit acestora suplimentările salariale aferente sărbătorii de crăciun pentru anul 2005, angajatorul neprobând că suplimentările prevăzute de art.168 s-ar regăsi în salariile reclamanților, deși sarcina probei îi revenea conform art.287 din Codul muncii.
În condițiile în care salariul de bază mediu pe SA la care se referă art.168 al.1 nu este același în fiecare an, pentru a se susține că includerea echivalentului acestui salariu în salariile acordate reclamanților în anul 2003, reprezintă o executare corespunzătoare a obligației de plată, dovada putea fi făcută statele de plată ale salariaților.
Ori, în absența statelor de plată instanța de fond nu a putut aprecia dacă creșterile salariale din anul 2005, înregistrate în carnetele de muncă ale reclamanților, au fost determinate de majorarea salariilor de bază prin aplicarea dispozițiilor art. 128, 129 anexa 3 și 3 bis din contractul colectiv de muncă sau din considerentul că suplimentările salariale aferente sărbătorilor de Paști și de C au fost incluse în salarii.
În consecință, instanța de fond a admis acțiunea, însă numai în parte, raportând cuantumul suplimentărilor salariale la salariul de bază mediu pe unitate.
Recurenta-ârâtă p. - SA a declarat recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare cât și a sentinței, criticându-le, în esență, sub următoarele aspecte:
În ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța încălcând prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 a soluționat excepția de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Față de conținutul acestui text legal, a susținut recurenta, instanța trebuia să verifice dacă dispozițiile invocate fac parte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, dacă acestea au legătură cu cauza și dacă au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale. Cu toate acestea, instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin lege și a procedat la analiza pe fond a excepției invocate, reținând că prin cererea formulată nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
Recurenta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 însă instanța a dat o interpretare greșită normelor ce reglementează admisibilitatea excepției și, totodată, și-a depășit atribuțiile. Astfel, greșita interpretare a legii rezidă în nerespectarea prevederilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul cărora rezultă că instanța își poate exprima și argumenta opinia asupra excepției de neconstituționalitate numai în cazul în care decide să sesizeze Curtea Constituțională; dimpotrivă, în cazul în care decide să nu sesizeze Curtea Constituțională, instanța va pronunța o încheiere motivată;
Recurenta a susținut că instanța a făcut o gravă eroare cu privire la obiectul cererii și cel al excepției în sine întrucât excepția privește neconstituționalitatea normelor legale invocate și nu interpretarea lor.
Prin invocarea excepției nu s-a solicitat interpretarea acestor norme, ci constatarea neconstituționalității lor și deci inaplicabilitatea, care desigur exclude orice fel de interpretare a lor.
Dispozițiile atacate ca fiind neconstituționale sunt prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul Muncii, potrivit cu care "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: - orice alte dispoziții contrare";
Aceste dispoziții contravin prevederilor art. 1 alin. 4, art. 1 alin. 5, art. 73 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Constituție;
Recurenta a arătat că la momentul actual sunt în vigoare prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, dar și cele ale art. 284 din Codul Muncii;
A mai arătat recurenta că, potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai susținut că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
Au fost invocate prevederile art.1 alin.5 din Constituția României.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Recurenta nu a criticat respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a art.286, 287, 288 Codul muncii, a disp. art.74, 75 și 77 din Legea nr.168/1999 și a disp. art.164 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului împotriva sentinței care a soluționat cauza pe fond, recurenta reiterat criticile privind respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate iar pe situația de fapt a susținut că avându-se în vedere situația litigioasă existentă între societate și salariații acesteia, prin CCM din 2008 s-a clarificat înțelesul și modul de executare al dispozițiilor art. 168 alin. 1 și 2 din CCM aferente anilor 2003-2007 în sensul că pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților (care au beneficiat în acest sens de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu.
Așadar, a susținut recurenta, primele de Paști și de C prevăzute de art. 168 din CCM pe anii 2003-2007 au fost introduse în salariul de bază al reclamantului începând cu anul 2003, regăsindu-se în salariul de bază al reclamantului și pe anii ulteriori (2004-2008), clauza menționată fiind una de natură confirmativă (recognitivă) pentru situațiile din trecut cum este și cea dedusă judecății prin acțiunea introdusă.
Recurenta a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. întrucât instanța de fond a acordat în mod nelegal primele de Paști și C, cu încălcarea dispozițiilor art. 168 CCM, acestea fiind introduse în salariul de bază al reclamantului începând cu anul 2003, astfel că obligația asumată prin CCM a fost executată.
Salariul de bază al salariaților a suportat astfel începând cu anul 2003 o majorare cu contravaloarea primelor de Paște și de
Începând cu anul 2004 și până în anul 2007 inclusiv, același Contract colectiv de muncă încheiat la nivelul a prevăzut în cuprinsul art.168 alin.2 faptul că, "în anul 2003 suplimentările salariate de la alineatul (1) al prezentului articol (primele de Paște și de C - ) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." Această prevedere se interpretează în sensul că, odată incluse primele de Paște și de C în salariul de bază al fiecărui salariat în anul 2003, măsura includerii a fost menținută și în anii următori. Această unică posibilă interpretare, însușită de către salariați prin reprezentantul acestora, care a negociat și semnat contractele colective de muncă încheiate pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007 este susținută și de faptul că, după anul 2003 salariile brute ale salariaților nu au suferit o diminuare cu contravaloarea primelor de Paște și de C cu care fuseseră majorate în anul 2003.
Prin modificarea-clarificare intervenită prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pentru anul 2008, modificare operată cu acordul expres al salariaților reprezentați de, s-a lămurit pe deplin și s-a eliminat orice dubiu cu privire la interpretarea prevederilor contractuale privitoare la acordarea suplimentărilor salariale cu titlu de prime de Paște și de C începând cu anul 2003, fiind totodată confirmată și încasarea acestora prin primirea salariului.
În concret, în cauza dedusă judecății se poate observa că în anul 2003 reclamantului i-a fost majorat salariul conform dispozițiilor art. 168 alin 2 din CCM (prin includerea primelor în salariul de bază), majorare ce a fost menținută și pentru anii următori.
Recurenta a arătat că reiterarea dispozițiilor art. 168 alin. (2) în CCM aferente anilor 2004-2007 nu a presupus că era obligată să introducă în plus aceste sume în fiecare an subsecvent. De asemenea, faptul că în toate CCM aferente anilor 2004-2007 art. 168 alin.2 prevede că în anul 2003 suplimentările salariate prevăzute la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, nu duce la concluzia că aceste suplimentări nu au fost menținute în salariul de bază și pentru anii 2004-2007.
În susținerea acestei apărări, recurenta a invocat principiul voinței reale/interne consacrat de art. 977.civ. potrivit căruia, "interpretarea contractelor se face după voința comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".
Prin urmare, din moment ce înțelegerea părților a fost aceea de a introduce, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C în salariul de bază, urmând ca acestea să nu mai fie plătite separat, simpla redactare defectuoasă a art. 168 alin. 2 din CCM din 2004-2007 (prin care se prevede că, numai pentru anul 2003 primele au fost incluse în salariul de bază) nu este de natură a duce la concluzia că nu a îndeplinit obligația contractuală și că trebuie să plătească de două ori aceste sume.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Examinând excepția de neconstituționalitate invocată prin prisma cerințelor de admisibilitate statuate de art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992 republicată și potrivit jurisprudenței recente a Curții Constituționale, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
Astfel, prin deciziile nr. 1005/2009, 1016/2009 și 1017/2009, instanța de contencios constituțional a reținut că întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate a art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, autorul excepției susținând, în acest sens, pe de o parte, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești diferite, asupra aceleiași probleme de drept, iar pe de altă parte, că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, a reținut Curtea Constituțională, toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr. 47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr. 168/1999 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.
Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Cum, prin excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, recurenta pârâtă a reiterat argumentele examinate de Curtea Constituțională prin deciziile anterior menționate, care nu se abat de la jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, se reține legalitatea soluției primei instanțe, ce urmează a fi menținută.
Curtea reține că recurenta nu a criticat hotărârea și sub aspectul excepției de neconstituționalitate art.286, 287, 288 Codul muncii, a disp. art.74, 75 și 77 din Legea nr.168/1999 și a disp. art.164 Cod procedură civilă.
Față de aceste împrejurări, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul împotriva încheierii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondat.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat obligarea la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimente salariale de Paște și de C, în temeiul art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății.
Potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2003 invocat drept temei al acțiunii deduse judecății, salariații SNP SA cu ocazia sărbătorilor de Paști și C aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA, urmând ca înainte cu minimum 15 zile de fiecare eveniment, să se înceapă negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii drepturilor suplimentare.
Cu ocazia negocierilor contractului de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, părțile contractante au hotărât prelungirea cu un an aplicarea vechiului contract, adăugând la art.168 un nou alineat, potrivit căruia pentru anul 2003, suplimentările de la aliniatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Prin urmare, rezultă că părțile contractante (patronatul și sindicatul) au convenit ca suplimentările salariale privind primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui salariat pentru anul 2004, de vreme ce au menținut și pentru acest an prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003.
În anul 2005, patronatul și sindicatul au stabilit printr-un act adițional prelungirea celui existent anterior, la care au adus unele modificări, care au vizat și alin. 2 al art.168, în care s-a stipulat că "în anul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași formulare a prevederilor art. 168 din Contractul colectiv de muncă anterior, cu modificările adăugate, s-a menținut și în contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2006, înregistrat la. B sub nr. 1054/24.02.2006, precum și în contractul colectiv pentru anul 2007.
De evidențiat că în cauză nu s-a contestat faptul că pentru anul 2003 suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Curtea reține că voința reală a părților la data negocierii și încheierii contractelor de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru perioada anilor 2004-2007 fost aceea de a evidenția că drepturile suplimentare acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003 și că în aceeași modalitate urmează a fi achitate și în anii 2004-2007.
Pentru acest considerent au fost menținute și pentru anul 2004 prevederile art.268 alin.2 din contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2003, iar ulterior a fost reformulată această clauză, începând cu anul 2005, în sensul că în anul 2003, suplimentările de la art.168 alin.1 au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Fiind o clauza îndoielnică, Curtea apreciază că interpretarea clauzei cuprinse în art.168 alin.2 din Contractului colectiv de muncă se face potrivit art.978 Cod civil, în sensul în care produce un efect, respectiv acela că suplimentările de Paști și C au fost incluse în salariile de bază începând cu anul 2003.
De asemenea, nu poate fi ignorat nici principiul in dubio pro reo, potrivit căruia clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat, în speță angajatorul.
Prin urmare, se poate concluziona că în contractele colective la nivel de unitate valabile pe anii 2004 - 2007 s-au menținut prevederile art.168 alin.1 și s-a stabilit prin art.168 alin.2, că începând cu anul 2003 suplimentările salariale de Paști și C să fie incluse în salariile de bază.
Această clauză a art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003 fost interpretată în același sens și de către Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Astfel, Comisia Paritară a reținut că respectiva clauză înscrisă la art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în anii 2004 - 2006, se interpretează în sensul că începând cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute la alin. 1, drepturile urmând a fi acordate sub această formă.
Concluzia Comisiei Paritare a fost în sensul că, începând cu anul 2003, față de împrejurarea că primele au fost incluse în salariile de baza ale angajaților, părțile contractante au considerat clauza înscrisă la art.168 alin. 1 ca rămasă fără obiect, întrucât primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază. ulterioare au privit majorarea salariului de bază așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
Împrejurarea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C în anul 2003 fost menținută și în următorii ani este evidențiată prin faptul că salariile de bază au avut o evoluției crescătoare, astfel cum rezultă din analiza mențiunilor efectuate în carnetul de muncă, astfel cum a susținut recurenta.
În urma aplicării prevederilor contractului colectiv de muncă din 2003, avut loc o reașezare a salariilor medii de bază, în sensul majorării acestora, care nu au scăzut în perioada 2004-2007.
Dacă s-ar fi avut în vedere că începând cu anul 2004 să se excludă salariile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, atunci s-ar fi înscris în carnetul de muncă un salariu diminuat față de salariul acordat în anul 2003, or din actele dosarului nu a rezultat o astfel de micșorarea a salariului începând cu anul 2004.
Prin urmare, acțiunea dedusă judecății greșit a fost admisă de către prima instanță, în condițiile în care din actele dosarului a rezultat că suplimentările salariale de Paști și C au fost introduse în salariul de bază în anul 2003, iar în anii 2004-2007 nu s-au înregistrat diminuări ale salariului de bază, drepturile pretinse fiind achitate de către angajator, potrivit clauzelor Contractului colectiv de muncă aplicabil pe perioada în litigiu.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă - SA împotriva încheierii de ședință din data de 15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G ȘI.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - SA împotriva sentinței civile nr.1254/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G ȘI .
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2 ex
11.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
