Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6521/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(6157/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6521/

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC SA B, împotriva deciziei civile nr. 5187/R din 28 august 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(3770/2009), în contradictoriu cu intimata, având ca obiect -drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea SC SA B, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/04.12.2008 atașată la fila 26 dosar, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Avocatul contestatoarei SC SA B, depune la dosar

dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar

de 1 leu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Avocatul contestatoarei SC SA B, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, modificarea în tot a deciziei civile în sensul admiterii recursului și sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în cauză.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Pe rol contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SA împotriva deciziei civile nr.5187 din 28.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea în fapt a contestației, se arată că prin decizia criticată s-a respins recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale,Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, ca fiind lipsit de interes.

Contestatoarea apreciază că instanța de recurs s-a aflat în eroare cu privire la dispozitivul încheierii recurate, realizată prin confundarea cu dispozitivul care cuprinde opinia separată și care a apreciat cererea ca admisibilă.

Astfel, consideră contestatoarea că instanța de recurs a făcut o greșeală materială, confundând cele două dispozitive, și anume cel al opiniei separate cu cel al încheierii recurate, motiv pentru care solicită îndreptarea acestei erori pe calea contestației în anulare, admiterea recursului declarat și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea excepției.

Examinând contestația anulare formulată, Curtea constată pentru motivele ce se vor arăta că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă.

Astfel, contestatoarea a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 proc. civ.

În fapt a arătat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece încheierea din data de 11.05.2009 a Tribunalului Teleorman menționează foarte clar în dispozitiv că respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, acordând termen la data de 15.06.2009.

În continuarea dispozitivului încheierii apare la dosar opinia motivată care apreciază cererea ca admisibilă și apreciază de asemenea că se impune sesizarea Curții Constituționale.

Potrivit art. 318 proc. civ. "Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Or, Curtea a soluționat recursul punând în discuție excepția lipsei de interes întrucât a constatat că prin încheierea recurată din data de 11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleormana fost admisă sesizarea Curții Constituționale cu excepția neconstituționalității prevederilor art. 298 alin. 2, ultima liniuță din Legea nr.53/2003, condiții în care s-a considerat că nu se mai justifică interesul în exercitarea căii de atac.

Însă prin motivele de contestație în anulare se reia tocmai teza greșelii materiale care s-ar fi săvârșit de către instanța de fond.

Or, contestația în anulare vizează decizia dată în recurs, iar prin modul de soluționare a recursului pe baza excepției lipsei de interes, instanța de recurs nu a săvârșit o greșeală materială, deoarece prin greșeală materială se înțeleg chestiuni legate de aspectele strict formale ale judecății și nu modul de interpretare și aplicare a legii.

Curtea consideră că fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.

În nici un caz textul de lege nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica "netemeinicia" hotărârii, nu însă o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să dispună respingerea contestației în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de SC SA B cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva deciziei civile nr.5187/R/28.08.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(3770/2009), în contradictoriu cu intimata cu domiciliul în V,-, Județul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2099.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red:

Dact.:

4 ex./18.12.2009

Jud.:

Jud.fond:

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6521/2009. Curtea de Apel Bucuresti