Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6519/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4272/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6519/
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3842/R din 27 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (1126/2009), în contradictoriu cu intimata - TRANS COM SRL, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul, personal, intimata - Trans Com SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.373/07.09.2009 atașată la fila 19 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul, personal, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.
Avocatul intimatei - Trans Com SRL, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.3842/R/27 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis recursul declarat de recurenta - " TRANS COM" SRL, împotriva sentinței civile nr.1463 din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3102/C/2007), în contradictoriu cu intimatul.
A modificat, în parte, sentința recurată, în sensul că a respins cererea de plată a drepturilor bănești salariale pentru munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal, în cuantum de 7144 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Intimatul reclamant a fost angajat al recurentei pârâte - TRANS COM SRL C, în calitate de conducător auto, în perioadele 19.02.2004 - 1.01.2005 și 1.03.2005-17.02.2006, dată la care au încetat raporturile de muncă prin acordul părților, în temeiul prevederilor art.55 lit.b muncii.
S-a statuat că, cererea adresată instanței de fond prin care intimatul reclamant a solicitat să se dispună obligarea recurentei pârâte la plata orelor suplimentare efectuate a fost greșit încuviințată prin hotărârea recurată.
Astfel, Curtea a reținut că atât expertul desemnat în cauză cât și instanța de fond nu au ținut seama de faptul că timpul de lucru nu are o continuitate în cazul dedus judecății - activitate de taxi și că părțile au convenit de comun acord o repartizare inegală a timpului de muncă în cadrul săptămânii, în funcție de specificul unității și al muncii prestate, în conformitate cu prevederile art.110 muncii, astfel cum rezultă fără putință de tăgadă din contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.11658/2046/4.03.2005.
S-a apreciat că, prin raportul de expertiză avut în vedere la soluționarea cauzei în fond a fost interpretat eronat actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivelul - Trans Com SRL C nr.472/3/30.01.2004, înregistrat sub nr.47213/3/27.01.2005 la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială C, prin care s-a modificat art.86 din Capitolul Timpul de muncă și timpul de odihnă, în sensul că la locurile de muncă unde datorită specificului activității nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru se stabilesc următoarele forme specifice de organizare a timpului de muncă: la activitatea de taxi, transport județean și interjudețean, precum și în transportul local, pentru un program de 8 ore, un conducător auto taxi trebuie să realizeze un parcurs de 150 Km, iar pentru realizarea sarcinilor de plan, având în vedere faptul că viteza medie de circulație în Municipiul C este de 30 km, un conducător auto taxi conduce efectiv 5 ore.
Curtea a reținut că determinarea timpului efectiv de muncă de către expert în funcție de km parcurși, respectiv un parcurs normat de 150 km pentru o normă de 8 ore este evident greșită, întrucât actul adițional amintit stabilea numai un minim de kilometri care trebuiau parcurși în timpul programului normal de lucru, iar prin utilizarea modului de calcul detaliat în raportul de expertiză se obțin rezultate eronate, respectiv la depășirea 24 de ore/zi, în ipoteza în care se reține că salariatul a condus fără întrerupere sau în afara localității ar însemna ca în opt ore să se parcurgă 500- 600 km.
De asemenea, Curtea a constatat că, în speță nu s-a ținut seama de faptul că nu sunt considerate activități legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, timpul de așteptare și timpul în care nu se conduce, că timpul de lucru zilnic este acel interval cuprins între momentul începerii primei curse și momentul finalizării ultimei curse, după cum rezultă din raportul de închidere zilnică, furnizat de aparatul de taxat și că nu vor fi considerați timpi de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a staționat, potrivit Ordonanței nr.17/2002 și art.30 din Ordinul Ministerului Administrației Publice nr.275/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, acte normative în vigoare la data derulării raporturilor de muncă dintre părți.
S-a constatat că, în suplimentul la raportul de expertiză, însuși expertul a menționat că în urma recalculării timpilor efectivi de lucru în regim de taxi au rezultat 1691 de ore, cu 21 de ore sub timpul normal de lucru de 1712 ore pentru 214 zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că nu au fost efectuate ore suplimentare peste durata normală de lucru.
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu constituie o probă absolută, motiv pentru care concluziile sale nu pot fi avute în vedere, de vreme ce acestea nu se coroborează cu alte mijloace de probă, fiind întocmit doar pe baza foilor de parcurs care au stat la baza întocmirii fișelor activității zilnice pentru autovehicule (), în care conducătorul auto a înscris orele de plecare și de sosire din cursă, deși autoturismul acestuia era dotat cu aparat de marcat, iar în transportul județean și interjudețean, determinarea timpului efectiv lucrat se face cu aparatul tahograf, echipament care se instalează la bordul vehiculului rutier, având ca scop indicarea, înregistrarea și stocarea, în mod automat sau semiautomat, a datelor privind deplasarea acestui vehicul și a anumitor perioade de lucru ale conducătorului auto care îl conduce.
Din depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond s-a reținut că aceștia nu au cunoștință de faptul că angajatorul ar fi refuzat intrarea în garaj a mașinii reclamantului pentru neîndeplinirea km parcurși, caz în care nu se poate reține că intimatul reclamant a fost forțat de către angajator să efectueze ore suplimentare.
Prin urmare, în condițiile în care din raportul de expertiză rezultă existența unor neconcordanțe între durata de efectuare a kilometrilor și numărul de ore din rapoartele și din probele administrate în cauză nu a rezultat că angajatorul a solicitat intimatului reclamant să efectueze muncă suplimentară peste durata normală de muncă, care nu a putut fi compensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, în condițiile expres prevăzute de către art.118 și art.119 muncii, Curtea a reținut că, instanța de fond greșit a apreciat că salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare reclamantul, întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.2 Cod procedură civilă. Se arată în dezvoltarea contestației în anulare formulată, că în mod greșit instanța de recurs a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, apreciind nejustificat că nu ar fi realizat dovada orelor suplimentare în perioada solicitată prin acțiunea introductivă.
Nelegal, pretinde contestatorul, instanța de recurs l-ar fi privat de plata drepturilor salariale ce i se cuvin, privându-l astfel de un drept fundamental, dreptul la plata muncii prestate, în condițiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a analizat toate documentele interne existente în evidența angajatorului (foile de parcurs, fișele zilnice, statele de plată).
În mod nejustificat apreciază contestatorul, instanța de recurs își însușește opinia angajatorului, respectiv că analiza expertului ar fi una greșită, ajungând la un număr de ore de lucru plătite suplimentar care depășește logica și rațiunea. Dimpotrivă, legal a reținut prima instanță pe baza concluziilor expertizei efectuate în cauză, că pentru a efectua kilometrajul impus de angajator, era nevoit să-și încheie programul de lucru și la 2-3 noaptea, prestând ore suplimentare și pe timp de noapte, aspect dovedit de altfel și prin proba testimonială încuviințată și administrată în cauză.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac extraordinară promovată în cauză.
Examinând contestația în anulare formulată, sub aspectul criticilor aduse, Curtea reține:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Raportat la temeiul juridic invocat de art.317 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va constata că prima ipoteză vizată de art.317 alin.2 Cod procedură civilă, este aceea referitoare la respingerea recursului, motivat de faptul că instanța de recurs avea nevoie de "verificări de fapt" pentru soluționarea acestuia, inadmisibile în calea de atac a recursului. Dacă asemenea verificări de fapt sunt posibile a fi făcute pe calea recursului, situație incidentă în speța dedusă judecății, partea nu are deschisă calea de atac a contestației în anulare, întemeiată pe art.317 Cod pr.civilă. Instanța de control judiciar a realizat o analiză a probatoriilor administrate în cauză, cum de altfel invocă și contestatorul, analiză ce a determinat modificarea soluției instanței de fond prin înlăturarea probei cu expertiză contabilă, apreciată a nu se corobora cu celelalte probatorii administrate în cauză.
Instanța de recurs nu a apreciat că ar fi necesară efectuarea unor "verificări de fapt" inadmisibile pe calea recursului, pentru a deschide calea contestației în anulare pe acest aspect, după cum susține recurentul.
Nici cea de-a doua ipoteză a art.317 alin.2 Cod procedură civilă nu este incidentă în cauză, întrucât nu se poate pune problema respingerii recursului, fără a fi judecat în fond. Dimpotrivă, instanța de recurs a expus motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, probele pe care își întemeiază soluția admiterii recursului, a justificat înlăturarea probei cu expertiză contabilă în cauză, motivându-și soluția respingerii acțiunii pe interpretarea coroborată a celorlalte probe încuviințate și administrate în cauză.
Cum, instanța de recurs nu a apreciat că ar fi necesară efectuarea unor verificări de fapt, inadmisibile pe calea recursului, nu pot fi primite susținerile contestatorului, în sensul că se impunea admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru noi lămuriri.
Nu trebuie neglijat totodată, că în concret contestația în anulare nu poate fi primită în condițiile în care prin motivele invocate se critică soluția instanței de fond, dată prin hotărârea atacată. Aceasta întrucât, calea de atac sus menționată este pusă la dispoziția părților pentru îndreptarea unor neregularități evidente privind actele de procedură, urmărindu-se anularea hotărârii nu pentru motive de fond, ce ar echivala cu rejudecarea recursului. Pe calea contestației în anulare nu se poate deschide calea recursului la recurs, în sensul remedierii greșelilor de judecată, reaprecierii probelor și reinterpretării dispozițiilor legale incidente în cauză.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.317 alin.2 Cod procedură civilă, va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3842/R din 27 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (1126/2009), în contradictoriu cu intimata - TRANS COM SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./27.11.2009
Jud.recurs:;;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
