Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 66
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmina
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile nr.309 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții, G și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, reclamanții, G, au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar pentru la plata sporului de vechime pentru perioada 01.11.2000 - 31.05.2003, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt controlori financiari iar sporul de vechime a fost acordat prin dispozițiile Legii nr.50/1996 iar prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.344/2001, "vechimea în muncă" nu a mai fost prevăzută, dar art.33 din Legea nr.50/1996 care reglementează dreptul pentru magistrați și personalul de specialitate nu a fost abrogat.
Reclamanții au menționat că art.33 din Legea nr.50/1996 produce efecte juridice pentru personalul auxiliar în ceea ce privește sporul de vechime în muncă, sporul de fidelitate, salariul de merit, etc. trebuind să producă aceleași efecte juridice și pentru magistrați.
De asemenea, reclamanții au precizat că în art.9 alin.4 din nr.OG 83/2003 se prevede că "orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă" însă art.33 din Legea nr.50/1996 nu este un text contrar ordonanței, ci unul complementar, dovadă că personalului auxiliar îi este aplicabil.
Reclamanții au subliniat că în speță sunt incidente dispozițiile art.161 pct. 4 din Codul Muncii, dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României și dispozițiile art.1 și 2 lit.e pct.1 din nr.OG137/2000.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune conform dispozițiilor art.283 din Codul Muncii coroborat cu art.1 si art.3 din Decretul 167 din 1958 și a solicitat admiterea excepției invocate, în cuantumurile prevăzute de reglementările în vigoare
Prin sentința nr.795/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, G, G - controlori financiari, cu domiciliul ales în Reșița,-, jud. C-S, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B, sector 1,--24, și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, în calitate de chemat în garanție, pentru plata despăgubirilor civile echivalente sporului de vechime în muncă pentru perioada 01.11.2000 -31.05.2003, ca fiind prescrisă
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 283 pct.1) lit.c) din Codul Muncii, cererea de chemare în judecată privind drepturile salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ori, prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată de către reclamanți la Tribunalul C-S la data de 10.04.2008, astfel încât termenul de 3 ani, prevăzut și de Decretul 167 din 1958, fost depășit în ceea ce privește sporul de vechime neacordat, aferent perioadei 01.11.2000 -31.05.2003.
Împotriva hotărârii Tribunalul au declarat recurs reclamanții, iar prin Decizia civilă nr.3256/5.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a admis recursul reclamanților, a fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin Decizia XXXVI/7.07.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.I pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Din perspectiva dreptului comun privitor la prescripție, respectiv Decretul nr.167/1958 și a prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, termenul de prescripție extinctivă este echivalentul intervalului de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
Dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, ori în condițiile în care prin nr.OG83/2000 s-a prevăzut inaplicabilitatea prevederilor referitoare la sporul de vechime, titularii acestui drept subiectiv au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune și în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente cu privire la prescripție, termenul de prescripție începând să curgă doar de la pronunțarea deciziei XXXVI/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu de la adoptarea nr.OG83/2000 și nr.OUG160/2000.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C-S - Secția civilă, la data de 3.03.2009, sub nr-.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul a constat:
1.Cu privire la excepția prescripției extinctive.
Tribunalul constată că reclamanții au formulat acțiunea înlăuntrul termenului de prescripție reglementat de art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, aspect soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr.3256/5.11.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, pronunțată în dosar nr- al acestei instanțe.
Potrivit art.315 (1) Cod procedură civilă, dezlegarea dată de Curtea de APEL TIMIȘOARA privitor la excepția prescripției extinctive este obligatorie.
2.Asupra fondului acțiunii.
După cum rezultă din copiile contractelor individuale de muncă ale reclamanților, pe care aceștia le-au depus la dosarul cauzei, la filele 59-68 al primului dosar aflat pe rolul Tribunalului C-S, anexat, și din recunoașterea implicită făcută de pârâta Curtea de Conturi a României în această privință, în perioada 01.11.2000 - 31.05.2003 reclamanții au avut calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi C-S din cadrul Curții de Conturi a României.
Reclamanții sunt salarizați în baza nr.OUG160/2000, aprobată prin Legea nr.711/2001.
Potrivit art.1 și 2 din nr.OUG160/2000, coroborată cu prevederile arr.20 alin.(2) din Legea nr.154/1998, determinarea indemnizațiilor controlorilor se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare stabiliți prin acest act normativ.
Anterior acestui act normativ, reclamanții au fost salarizați potrivit Legii nr.50/30.05.1995. Conform art.8 alin.(1) din această lege, au beneficiat de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază, în raport cu vechimea în muncă.
Legea nr.154 din 15 iulie 1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr.266 din 16 iulie 1998, stipulează în anexa 10 pct.10 că se abrogă prevederile art.1, art.2, art.3, art.4, art.5, art.7 cu excepția alin.(1), art.10 alin.(3), art.19, art.24, art.25, art.27, art.28 și art.31, (anexele 1-3), din Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, neabrogându-se și prevederile art.8 din aceeași lege, care menționează la alin.(1) că: "Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel".
La data aplicării Ordonanței de Urgență nr.160/2000, controlorii financiari erau salarizați în baza anexei nr.4/2 la Legea nr.154/1998, lege care prevede la art.24, alin.(3) că "Dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporurile pentru condiții de muncă, sporul pentru vechimea în muncă, alte sporuri, precum și premiile și stimulentele, acordate persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexele nr.III-VIII, rămân în vigoare". Această prevedere nu a fost abrogată prin nr.OUG160/2000 și în consecință, sporul de vechime trebuia acordat în continuare.
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă prin Legea nr.24/2000. Acest drept salarial de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Ori, prin nr.OUG160/2000, sporul de vechime nu a mai fost prevăzut, fără să se abroge însă prevederile din Legea nr.50/1995 care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art.6 alin.(3) și ale art.295 Codul Muncii, aprobat prin Legea nr.53/20033, dispoziții prevăzute și de vechiul Cod al muncii.
Astfel, prin nr.OUG160/2000 s-a stabilit că, salariații angajați pe funcțiile de controlori financiari la Curtea de Conturi a României sunt remunerați cu indemnizație lunară (art.1), care este unica formă de salarizare (art.3), iar pe data aplicării ordonanței, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în Legea nr.50/1995 nu mai sunt aplicabile (art.6) și ca urmare, pentru această categorie de salariați s-a sistat acordarea salariului de merit, a indemnizației de conducere, a stimulentelor, precum și a tuturor sporurilor în vigoare la data respectivă.
Dacă în cazul unora dintre aceste adaosuri la salariu, sistarea acordării este justificată; ca exemplu: stimulentele care pot fi considerate o altă formă de salarizare, indemnizația de conducere, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, care probabil au fost avute în vedere la stabilirea noilor cuantumuri ale indemnizațiilor lunare, neacordarea în continuare a sporului de vechime contravine actelor normative în vigoare, astfel:
-sporul de vechime are un caracter permanent și obligatoriu, singura condiție de acordare fiind îndeplinirea vechimii în muncă potrivit tranșelor stabilite de lege și urmează principiul drepturilor câștigate;
-de acest drept beneficiază toate categoriile de salariați indiferent de sectorul în care sunt angajați (bugetar sau economic, privat sau de stat). În acest sens este de menționat că sporul de vechime este prevăzut în toate contractele colective de muncă la nivel național, de ramură sau unitate, ca unul din sporurile minime ce se acordă salariaților. reclamanților la categoria controlorilor financiari nu constituie o justificare obiectivă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege tuturor profesiilor (dreptul la vechime în muncă), drept ce este recunoscut tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă independent de felul raportului de muncă. Singurele elemente de diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, diferențiere ce se reflectă numai în salariul (indemnizația) de bază, nu și în sporurile salariale. Un asemenea tratament, de diferențiere a drepturilor după criteriul injust socio-profesional are caracter discriminator raportat la prevederile art.2 alin.(1-3) din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare. 3 sus-citat prevede în acest domeniu că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art.137 alin.(1) din Codul Muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturile juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea fiind prestată de controlorii financiari le conferea vechime în muncă, pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art.8 din Legea nr.50/1995, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime și pentru controlorii financiari.
În această privință mai trebuie avut în vedere că dispozițiile art.6 din nr.OUG160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcția de controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.
Așadar, dispozițiile art.8 alin.(1) din Legea nr.50/1995, cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efecte în continuare, chiar și ulterior apariției nr.OUG160/2000, astfel că această categorie de personal și-a menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.
Chiar dispozițiile Codului muncii, în speță Legea nr.53/2003, instituie principiul tratamentului nediscriminatoriu în raporturile de muncă prin textul art.6 alin.(2), care prevede că " salariaților care prestează muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale".
Reglementarea modului de abordare a prevederilor art.6 alin.(1) din nr.OUG160/2000, în sensul celor solicitate de reclamanți, s-a făcut de către Plenul Curții de Conturi a României, abia în luna aprilie 2007, prin Hotărârea nr.27/25.04.2007, recunoscându-se drepturilor controlorilor fiscali, astfel:
"Art.1-În cauzele aflate pe rolul instanțelor de control judiciar, având ca obiect exercitarea recursului de către Curtea de Conturi împotriva soluțiilor de obligare a instanței la plata sporului pentru vechimea în muncă, recursurile introduse vor fi retrase. Dacă soluțiile pronunțate de prima instanță nu au fost atacate cu recurs, nu se vor mai ataca".
"Art.2-Controlorii financiari din cadrul Direcțiilor Județene de Control Ulterior care au pierdut procesele având ca obiect acțiuni pentru acordarea sporului de vechime vor fi îndrumați să reintroducă astfel de acțiuni pe perioada posterioară respingerii acțiunii inițiale".
În ședința din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a României - Secțiile Unite, constituită în secții reunite, a pronunțat Decizia nr.XXXVI prin care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, stabilind că dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/12996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OUG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.160 al1in(1) din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că:
"Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinite funcția de judecător financiar, sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
În acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.64 din 27.03.2007, care a hotărât că neacordarea sporului de vechime pentru controlorii financiari constituie o discriminare, un tratament diferențiat nejustificat, reținând în speță că, spre deosebire de drepturile de natură funcțională sau cele legate de locul activității, sporul de vechime este un drept de natură personală care: "nu depind nici de funcția pe care persoana în cauză o ocupă și nici de condițiile de muncă, ci sunt consecința unor situații preexistente funcției sau condițiilor de muncă. Cea mai reprezentativă categorie de această factură este sporul pentru vechimea în muncă".
De asemenea, prin Hotărârea nr.185 din 16.07.2007 emisă de aceeași autoritate, s-a hotărât ca "faptele prezentate urmare acțiunilor admise de instanțele de judecată și subsecvent Hotărârii nr.75 din 8.11.2006, fapte ce cad, sub aspectul efectului creat, sub incidența art.2 alin.(1) din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și aprobările ulterioare, republicată".
Motivul determinant pentru care Tribunalul a constatat și decis că pretențiile formulate de către reclamanți împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României în cauza de față sunt întemeiate este Decizia nr.XXXVI pronunțată la 07.05.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o cauză având ca obiect recurs în interesul legii, decizie care este general obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art.329 (3), teza finală, din Codul d e procedură civilă.
Celelalte argumente expuse de Tribunal în același sens sunt subsidiare, și Tribunalul le-a formulat întrucât reclamanții au înțeles să le supună judecății, întemeindu-și acțiunea prin invocarea și dezvoltarea acestora, și ele sunt și rămân pertinente cauzei.
este, însă, Decizia XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că dreptul pretins prin acțiune le este recunoscut reclamanților.
În consecință, Tribunalul, în baza acestor considerente de fapt și de drept, a admis acțiunea formulată împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României.
În altă ordine de idei, cuantumul valoric al drepturilor reprezentând spor de vechime cuvenit reclamanților a fost determinat prin actele de la filele 10-22 al primului dosar înregistrat pe rolul Tribunalului C-S, acte emise de însăși Camera de Conturi a Județului C-S, sub semnătura directorului instituției și a unui expert economist (fila 10 dosar).
Tribunalul a reținut că sumele în sine nu sunt contestate de către părți, și deci că ele sunt corecte.
Tribunalul a constatat și faptul că sumele evidențiate nu sunt actualizate, ele fiind calculate numai prin aplicarea procentului legal de 25% la salariul din epocă al reclamanților.
În consecință, așa cum au solicitat reclamanții, Tribunalul a dispus ca acestora să li se plătească sumele datorate, conform actelor menționate, actualizate cu indicele coeficientului de inflație calculat de la data când erau plătibile aceste sporuri și până la data plății efective către reclamanți a acestor sporuri.
Actualizarea sumelor datorate reclamanților are ca temei faptic fluctuația puterii de cumpărare și a monedei naționale, iar ca temei juridic dispozițiile art.1084 Cod civil.
Cât privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă, deoarece prin art.5 al Legii nr.94/1992, republicată prin Legea nr.77/2002, pârâta Curtea de Conturi a României întocmește bugetul său propriu, având posibilitatea de a prevedea în acesta și sumele de bani reprezentând aceste drepturi salariale care fac obiectul prezentului litigiu.
Cererea de chemare în garanție este, deci, lipsită de interes, fapt care justifică respingerea sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Curtea de Conturi a României.
În recursul Curții de Conturi a României s-a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei, admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamantului, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.309/24.03.2009 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./03.03.2010
Tehnored.DR/03.03.2010
2 ex.
Prim instanță-Trib.C-
Judecători:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Carmina
