Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6798/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4379/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6798/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților împotriva sentinței civile nr.1895 din data de 06.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.211/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta-pârâtă Camera Deputaților prin consilier juridic d-na cu delegație aflată la fila 30 dosar recurs și lipsind intimata-reclamantă personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 19.11.2009 de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților un înscris calificat ca fiind "note de ședință" la care a atașat un set de înscrisuri în dublu exemplar, respectiv contractul individual de muncă al reclamantei, modul de calcul privind diferența de indemnizație și acte normative care au stat la baza acestui calcul.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea precizărilor depuse de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților și înscrisurile anexate acestora, către intimata-reclamantă, personal.
Curtea, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței de fond invocate de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților în cuprinsul motivelor de recurs, o apreciază drept apărare, ce va fi soluționată odată cu cererea de recurs, aceasta nefiind o excepție ce ar putea fi soluționată separat.
Recurenta-pârâtă Camera Deputaților prin consilier juridic, întrebată fiind, arată că reclamanta face parte din categoria personalului contractual, însă diferența de indemnizație este acordată în baza unei norme juridice speciale prevăzute de Legea nr.7/2006.
Cât privește necompetența materială a instanței de fond, recurenta-pârâtă prin consilier juridic, având cuvântul, arată că toate litigiile care au avut ca obiect constatarea modului de calcul privind acordarea indemnizației prevăzute de art.71 alin.(1) din Legea nr.7/2006 au fost soluționate sau se află pe rolul instanțelor de contencios administrativ, respectiv pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII a Contencios Administrativ ca instanță de fond și la Înalt C de Casație și Justiție Secția Contencios Administrativ și Fiscal ca instanță de recurs.
Mai mult, se arată că, chiar reclamanta a introdus aceiași cerere la Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal, recunoscând că prima cerere a fost greșit îndreptată pe rolul Tribunalului București ca litigiu de muncă, și care este suspendată ca urmare a recursului promovat.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă Camera Deputaților, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită să se constate că diferența de indemnizație brută cuvenită reclamantei în sumă de 5.656 lei, respectiv diferența netă în cuantum de 2.905 lei urmează să se plătească potrivit procedurii aprobate de către Biroul permanent al Camerei Deputaților, conform prevederilor art. III alin.(2) și (3) din Legea 113/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr.7/2006.
Intimata-reclamantă având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților, pentru motivele arătate pe cale de întâmpinare.
Întrebată fiind, intimata-reclamantă arată că nu i s-a achitat nimic din drepturile pretinse.
Mai arată că inițial a fost de acord cu modul de calcul, însă, după luarea la cunoștință a înscrisurilor depuse în cauza ce formează obiectul dosarului nr.211/2009 a revenit asupra deciziei sale, cu atât mai mult cu cât pentru unul din colegii săi, respectiv pentru d-nul, s-a soluționat favorabil un litigiu similar cu cel dedus judecății, prin aceea că acesta a primit o sumă care este impozită cu 16% așa cum era corect la data ieșirii la pensie.
Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Camera Deputaților.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă Camera Deputaților, prin consilier juridic, având cuvântul în replică, arată că art. 79 alin.(1) din Legea nr.7/2006 prevede salariul minim brut, reclamanta primind acea indemnizație pe accepțiunea inițială, însă în cauza dedusă judecății este vorba de o diferență ce reprezintă sporurile de care a beneficiat aceasta.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, recurenta Camera Deputaților a criticat sentința civilă nr.1895/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.211/3/LM/2009, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 5 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale, cauza fiind de competența Secției Contencios Administrativ a Curții de APEL BUCUREȘTI în conformitate cu dispozițiile art.71 alin.1 din Legea nr.7/2006, omițând să înscrie soluția dată excepției în dispozitivul sentinței, împrejurare care demonstrează încălcarea de către Tribunalul Bucureștia formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond a realizat o calificare greșită a faptelor și a temeiului de drept, soluționând pricina doar prin prisma dispozițiilor Codului muncii, deși temeiul legal invocat a fost Legea nr.7/2006 și la prima înfățișare, în lipsa reclamantei și fără a i se fi comunicat acesteia întâmpinarea pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Asupra acestuia, prin prisma criticilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1895/06.03.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de intimata-reclamantă și a obligat pârâta-recurentă să-i plătească acesteia suma de 4751 Ron, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea soluției, Tribunalul Bucureștia arătat că textul dispozițiilor art.71 alin.1 din Legea nr.7/2006 se referă la salariile lunare brute și nu la salariile de încadrare brute, salariul lunar cuprinzând, în conformitate cu dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.
Din practicaua sentinței rezultă că instanța de fond, respectând dispozițiile art.137 alin.1 Cod pr.civilă, a pus în discuția părților, respectiv a pârâtei-recurente, reprezentată prin consilier juridic, excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare și asupra căreia s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia.
Față de această împrejurare, rezultă că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei excepții care nu putea fi unită cu fondul, nemaifiind necesar ca această soluție să fie reluată în minuta și dispozitivul sentinței întrucât nu a format obiectul deliberărilor după ce Tribunalul a rămas în pronunțare.
procedurală în care instanța de fond a soluționat excepția necompetenței materiale este corectă, necunoașterea modalității și a tehnicii de redactare a minutei și dispozitivului reprezentând lacune ale cunoștințelor juridice ale recurentei și nicidecum încălcări ale formelor procedurale pentru care să fie incidentă sancțiunea nulității.
Din această perspectivă, este evident că în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art.304 pcr.5 Cod pr.civilă.
Cercetând judecata realizată de instanța de fond prin raportare la același motiv de recurs și la susținerile recurentei referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare ca urmare a necomunicării întâmpinării către partea adversă și a soluționării pricinii la prima înfățișare, Curtea apreciază că instanța de fond a procedat corect și legal.
Astfel, nu există nicio prevedere legală expresă în Codul d e procedură civilă care să oblige instanța să comunice, din oficiu, întâmpinarea către reclamant. Această omisiune nu este întâmplătoare și are la bază realitatea conform căreia reclamantul, fiind partea care a declanșat procesul, are obligația, potrivit dispozițiilor art.129 alin.1 Cod pr.civilă, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, inclusiv prin prezentarea în fața instanței și luarea la cunoștință a întâmpinării. Dacă reclamanta sau o altă parte a cerut judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr.civilă, instanța poate soluționa pricina fără a fi obligată să comunice întâmpinarea, cu atât mai mult cu cât, în cauză, reclamanta nici nu a cerut acest fapt.
În privința soluționării pricinii la primul termen de judecată, Curtea reamintește recurentei dispozițiile art.74 alin.1 din Legea nr.168/1999 potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgență, regim aplicabil și speței deduse judecății Tribunalului București, întrucât drepturile solicitate de intimata-reclamantă au natura unor drepturi salariale neacordate.
Judecând pricina la prima înfățișare, instanța de fond nu a făcut altceva decât să dea maxim de eficiență regimului de urgență prevăzut de dispozițiile legale mai sus citate.
Contrar părerii exprimate de recurentă, Curtea apreciază că Tribunalul Bucureștia respectat întocmai principiul contradictorialității care se referă la posibilitatea părților, care au fost legal citate, de a-și spune punctul de vedere în legătură cu aspectele de fapt și de drept pe care le implică soluționarea cauzei. Faptul că părțile, legal citate, aleg să nu se prezinte personal în fața instanței, nu afectează respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, cât timp aspectele relevante au fost puse de instanță în discuția părților în ședință publică.
Pârâta-recurentă a avut posibilitatea de a formula concluzii orale în privința excepției necompetenței materiale invocată prin întâmpinare, împrejurarea că aceeași posibilitate nu a putut fi valorificată de recurenta-intimată neafectând dreptul la apărare și principiul contradictorialității prin prisma drepturilor procesuale recunoscute atât recurentei, cât și intimatei.
De altfel, Curtea remarcă faptul că prin aceste critici ale sentinței atacate, recurenta se transformă aparent într-un adevărat "apărător" al drepturilor părții adverse, ignorând o logică elementară care impune existența unei vătămări pentru partea care invocă încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, iar nu pentru partea adversă.
sau eventuala vătămare a unei părți prin invocata nerespectare a unor forme procedurale și principii procesuale nu pot constitui argumente de nelegalitate în recursul părții adverse, pentru că cererea de recurs, întocmai ca orice altă cerere, trebuie să întrunească intrinsec și cumulativ condiția existenței interesului și a calității procesuale active în exercitarea recursului.
Or, este evident și dincolo de orice dubiu că recurenta nu are niciun interes real în invocarea unor vătămări ale drepturilor procesuale necunoscute părții adverse, criticile formulate pe această temă constituind în fapt pretexte pentru a obține reformarea unei sentințe care nemulțumește pe fostul angajator.
În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod pr.civilă, Curtea apreciază, similar opiniei exprimate de instanța de fond, că nu subzistă competența materială a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI pentru drepturile salariale pretinse de personalul contractual al Camerei Deputaților, acest personal, din rândul căruia făcea parte și intimata-reclamantă, fiind asimilat statutului funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul structurii Camerei Deputaților doar în privința substanței drepturilor de a beneficia la încetarea raporturilor de muncă, ca efect al pensionării, de plata indemnizației prevăzute de art.71 alin.1 și art.89 alin.5 din Legea nr.7/2006.
Ceea ce au în comun cele două categorii de personal este cuantumul indemnizației și dreptul de a încasa la momentul pensionării, această împrejurare neputând conduce la concluzia conform căreia raporturile de muncă ale reclamantei-intimate sunt asimilate raporturilor de serviciu corespunzătoare statutului de funcționar public. Fiecare dintre cele două raporturi juridice rămâne subordonat dispozițiilor legale distincte în privința procedurii de urmat în cazul revendicării unor drepturi salariale. Astfel, pentru funcționarii publici sunt și rămân incidente dispozițiile Legii nr.7/2006, inclusiv în ceea ce privește regulile de competență a instanțelor pentru soluționarea conflictelor ce decurg din neacordarea unor drepturi de natură salarială, în vreme ce reclamantei-intimate, care nu a avut statutul de funcționar public, îi sunt aplicabile din punctul de vedere procedural al stabilirii competenței materiale dispozițiile Legii nr.53/2003, respectiv art.284 din acest act normativ.
Recurenta face o confuzie regretabilă între aspectele de procedură în care trebuie invocat dreptul de natură salarială (aspect de procedură care presupune și sesizarea corectă a instanței competentă material) și substanța dreptului de natură salarială.
Cu alte cuvinte, pentru a facilita recurentei înțelegerea acestei diferențe, Curtea subliniază că este pe deplin posibil ca asupra aceluiași drept, revendicat de categorii profesionale distincte, să se pronunțe instanțe judecătorești de sau specializare diferită, atât timp cât dispozițiile ce reglementează acordarea acestui drept vizează doar substanța acestui drept, iar nu condițiile extrinseci acestuia, printre care se numără și aspectele de competență materială în soluționarea litigiilor.
Chiar dacă acest drept este prevăzut în dispozițiile Legii nr.7/2006 ce reglementează statutul funcționarului public, această împrejurare nu o transformă pe reclamanta-intimată într-un funcționar public și nu are drept consecință aplicarea tuturor dispozițiilor ce reglementează statutul profesional și drepturile acestuia din urmă.
În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea consideră neîntemeiată și această critică în considerarea următoarelor argumente:
Așa cum și instanța de fond a reținut, dispozițiile art.89 alin.5 din Legea nr.7/2006 instituie dreptul personalului contractual al Camerei Deputaților ca, la momentul pensionării, să primească o indemnizație egală cu șapte salarii lunare brute impozabile conform prevederilor art.71 alin.1 din Legea nr.7/2006.
Salariul lunar brut nu se confundă cu salariul brut de încadrare pentru că salariul lunar brut cuprinde pe lângă salariul de bază și indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Textul de lege precizat face vorbire despre 7 salarii brute lunare, prin urmare se referă la suma de bani care cuprinde atât salariul de bază, cât și celelalte sporuri și indemnizații.
Interpretarea recurentei-pârâte că noțiunea de salariu brut echivalează cu salariul de bază brut nu are nicio acoperire legală, câtă vreme dispozițiile Legii nr.7/2006 nu realizează această echivalență, iar singurele prevederi legale care definesc noțiunea de salariu se regăsesc în prevederile art.155 din Legea nr.53/2003 ( Codul muncii ).
Interpretarea dată de instanța de fond textelor legale este una legală, probând faptul că Tribunalul, pentru a rezolva o situație de fapt, a fost în măsură să coroboreze în mod corect dispoziții din acte normative distincte, operațiune juridică ce a condus la pronunțarea unei sentințe temeinice și legale.
Referirile instanței de fond la texte din Codul muncii (Legea nr.53/2003) nu sunt în contradicție cu temeiul legal invocat de reclamanta-intimată în susținerea pretențiilor formulate, ci au rolul și rostul de a interpreta acele noțiuni cărora legea specială reprezentată de legea nr.7/2006 nu le conferă alte semnificații juridice decât cele care se regăsesc în dreptul comun în materia relațiilor de muncă, respectiv în Legea nr.53/2003.
Faptul că recurenta nu pare să înțeleagă (cel puțin până la momentul în care va lectura prezentele considerente) că rezolvarea unui litigiu implică interpretări și operațiuni juridice mai ample decât simpla redare a unor texte de lege, necesitând adeseori coroborări ale unor prevederi din acte normative diferite pentru a permite elucidarea și încadrarea în drept a unor noțiuni și stări de fapt, nu poate invalida raționamentul corect al instanței de fond cu privire la cuprinsul și înțelesul sintagmei "salariu brut lunar".
Apreciind că prin soluția pronunțată Tribunalul Bucureștia realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Camera Deputaților împotriva sentinței civile nr.1895 din data de 06.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.211/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./06.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
