Pretentii civile. Speta. Decizia 6796/2009. Curtea de Apel Bucuresti

-ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.2478/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6796/

Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina

GREFIER - -

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta-pârâtă SC SA GRUP prin apărător d-na avocat, lipsind intimatul-reclamant .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a pus în vedere recurentei-pârâte SC SA de a depune la dosar un exemplar al motivelor de recurs în vederea comunicării, obligație procesuală neîndeplinită până la această dată.

Recurenta-pârâtă prin avocat, întrebată fiind, arată că la acest termen nu se află în posesia unui exemplar al motivelor de recurs. În acest sens, precizează faptul că motivele de recurs au fost redactate de către cealaltă societate de avocați ce reprezintă interesele societății recurente, și care i-au asigurat că pentru această dată vor depune în timp util actele procedurale solicitate, în vederea comunicării.

Recurenta-pârâtă SC "" SA prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurenta-pârâtă SC "" SA prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate și suspendării prezentei cauze până la soluționarea excepției. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.04.2009, recurenta. actuala SC SA GRUP a criticat soluția de nesesizare a Curții Constituționale dată prin încheierea de ședință din data de 31.03.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă în dosarul nr-, susținând, în esență, faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, judecând pe fond excepția de neconstituționalitate invocată.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Asupra recursului, Curtea reține următoarele:

aplicabilității unei dispoziții dintr-un act normativ față de o altă prevedere dintr-un alt act normativ nu este o problemă de drept pe care să o dezlege Curtea Constituțională, o asemenea atribuție revenind exclusiv instanțelor de judecată.

Deși se invocă neconstituționalitatea unui text de lege, fiind specificate formal articolele din Constituția României, pretins a fi fost încălcate, nemulțumirea recurentei-pârâte vizează o problemă de aplicare în timp a legii civile, împrejurare pe care nu o poate cenzura Curtea Constituțională care nu reprezintă o instanță de judecată.

Prin motivarea soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, instanța de fond nu a încălcat nicio dispoziție legală, ci, dimpotrivă, și-a îndeplinit într-o manieră corespunzătoare obligația legală de a-și motiva soluția.

Curtea reține că prin decizia nr.1186/17.09.2009 Curtea Constituțională, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 liniuță din Codul Muncii.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că toate aspectele invocate de recurenta- intimată țin de modul de aplicare a legii si de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, acestea nefiind de competenta instanței de contencios constituțional, așa cum este reglementata de Legea fundamentala si de Legea nr. 47/1992, ci a instanțelor de judecata, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) si (3) din Constituție. De asemenea, Curtea a mai reținut ca atribuțiile Curții Constituționale privind examinarea constitutionalității unor texte de lege nu se pot extinde si asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnica legislativa, atat timp cat aceste norme nu au relevanta in plan constituțional. In același sens s-a pronunțat Curtea Constituționala prin Decizia nr. 1.105 din 7 iulie 2009, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009.

Având în vedere aceste considerente, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, iar Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă, actuala SC SA GRUP împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.:

2 ex./10.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 6796/2009. Curtea de Apel Bucuresti