Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6821/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6821
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
****************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, împotriva sentinței nr. 1217 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecată în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 1217/25 iunie 2009 Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
A obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate către reclamantul pe perioadele 17.11.2005 - 01.07.2007 și 06.10.2008 - 20.10.2008 și către reclamanta pe perioada 17.11.2005 - 16.09.2008 și 01.04.2009 la zi și în continuare, pe durata derulării raporturilor de muncă.
A respins cererea de chemare în garanței a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere că reclamanții au calitatea de magistrat, desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți ca procurori și au solicitat obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna iunie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, ca urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși în calitatea lor de procurori, prin activitatea desfășurată au acces la informații confidențiale, fiind obligați să nu dezvăluie sau să folosească pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate, iar în cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
În scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost emise mai multe acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la aceste informații.
Astfel, prin Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, art.3 s-a prevăzut ca, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate
deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
De asemenea, prin dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 - privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2006, sporul de confidențialitate de până la 15% s-a acordat și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național Pentru Combaterea Spălării Banilor.
Mai mult, prin OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul aparatului Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Conform dispozițiilor legale prevăzute de actele normative invocate, instanța a reținut că, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, ca și creditorii dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
În calitate de procurori, reclamanții sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
Astfel, instituind obligația profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, legiuitorul a instituit implicit și obligația corelativă de plată a acesteia, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, respectiv art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituția României, art.5, art.6 și art.154 din Codul Muncii.
În concluzie, s-a reținut că, obligația de confidențialitate este recunoscută de lege tuturor categoriilor de personal care prestează activități, în baza unui raport de muncă, indiferent de felul raportului și al funcției deținute.
Reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de procurori, ca și personalul din unitățile bugetare pentru care s-a prevăzut expres acordarea sporului de confidențialitate, nu i se recunoaște acest spor, fiind astfel în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru
celelalte categorii socio-profesionale, ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant și unanim că, existența discriminării în materie de muncă, apare ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al sporului sau adaosului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, în speță, criteriul după care s-a făcut distincția în acordarea acestui spor este categoria socio-profesională, criteriu prevăzut de art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, motiv pentru care instanța apreciază că reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OG nr.137/2000, deoarece sporul de confidențialitate ia fost refuzat nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia - obligația legală de confidențialitate, ci sub pretextul că aparține unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Instanța a reținut că acțiunea reclamanților are ca obiect drepturi patrimoniale și drept urmare având în vedere data formulării acțiunii, respectiv 17.11.2008 coroborată cu dispozițiile Decretului nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă se constată că dreptul la acțiune al reclamanților se stinge prin neexercitare în termenul de 3 ani, stabilit de lege astfel că pentru perioada 01.06.2004 (data de la care reclamanții solicită acordarea sporului) până la 17.11.2005 (data introducerii acțiunii) dreptul material al reclamanților la acțiune este prescris.
Văzând și adresa nr.2436/II/3/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți (fila 36 dosar) instanța a reținut că reclamantul în perioada iunie 2004 - 01.07.2007 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în perioada 01.07.2007-06.10.2008 a fost detașat la Penitenciarul Drobeta Turnu S în funcția de director, în perioada 06.10.2008-20.10.2008 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar începând cu data de 20.10.2008 a fost eliberat din funcție prin pensionare, iar reclamanta în perioada 17.09.2008 - 01.04.2009 a fost pensionată pentru caz de boală, astfel că acțiunea va fi admisă în parte pentru reclamantul pentru perioada 17.11.2005-01.07.2007 și 06.10.2008-20.10.2008 iar pentru reclamanta pentru perioada 17.11.2005-16.09.2008 și 01.04.2009 și în continuare pe durata derulării raporturilor de muncă.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a constatat-o neîntemeiată, urmând aor espinge întrucât executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, astfel că nu există o altă cale și altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii. Totodată, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru instituțiile din subordine.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ.
În motivele de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, acesta critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel se arată că soluția a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială, invocându-se dispoz. art. 36 din OG 27/2006.
Se mai arată că soluția pronunțată s-a dat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că soluția pronunțată este criticabilă sub aspectul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în raport de dispoz. art. 1169 Cod civil, art. 157 Codul Muncii, art. 161 Codul Muncii și art. 283 Codul Muncii.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, critică sentința având în vedere că prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate și a constatat că prevederile art. 2, alin. 1 și 11și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a mai arătat că OG nr. 27/2006 care reglementează salarizarea procurorilor nu prevede acordarea acestui spor, acesta nefiind așadar prevăzut de lege, și că s-a încălcat și competența materială a instanței, întrucât, potrivit art. 36 din OG nr. 27/2006, personalul salarizat potrivit acestui act normativ, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație la colegiul de conducere, iar împotriva hotărârii acestuia se poate face plângere la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. S-a mai arătat că sentința s-a pronunțat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum s-a arătat mai sus. S-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât nu s-a urmat procedura specială prevăzută de lege (cu încălcarea art. 283. muncii). S-a mai arătat că sentința este lipsită de temei legal, neexistând temei nici pentru acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate, iar pe fond acțiunea a fost greșit admisă, fiind greșită și soluția de operare în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare admiterii acțiunii.
Primul motiv de recurs invocat de Parchetul de pe lângă ICCJ vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate. și a constatat că prevederile art. 2, alin. 1 și 11și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
Un alt motiv de recurs vizează împrejurarea că prima instanță a dispus în mod nelegal plata și pe viitor drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, considerând acest capăt de cerere inadmisibil.
Același recurent arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA este nefondat.
Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ conține critici parțial întemeiate.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susțin recurenții în motivele formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor - art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. D din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți de la ICCJ, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin deciziile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, astfel că, în aceste condiții, susținerea că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii nu pot fi primite.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs formulate, se constată că și acestea sunt neîntemeiate, nefiind în cauză încălcată competența materială a instanței, întrucât art. 36 din OG nr. 27/2006, (potrivit căruia persoana nemulțumită de hotărârea colegiului de conducere poate face plângere la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București ) vizează alte situații juridice, respectiv contestarea hotărârilor colegiului de conducere, nefiind aplicabil în cauză. Este neîntemeiat și motivul de recurs privind incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune (față de data adoptării Legii 137/2000, având în vedere că decizia în interesul legii a fost pronunțată la data de 15 decembrie 2008) și a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât potrivit art. 27 din OG 137/2000, cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Cererea accesorie formulată de reclamant, privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în Carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decr. Nr, 92/1976, Decr. Nr. 738/1969 și ord. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului dem uncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. b), final și pct. 5).
Carnetul de muncă rămâne principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta,mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care potrivit dispozițiilor legale se menționează în carnetul de muncă.
Apreciem nu numai că înscrierea în cartea de muncă este legală, cererea fiind admisibilă sub acest aspect, dar este și necesară, dat fiind faptul că la acordarea acestui spor, se rețin la sursă cotele de contribuție socială, precum și alte cote ( șomaj, etc.) ce vor fi virate către bugetul de stat.
Importanța înscrierii anumitor mențiuni prevăzute de textele de lege, enunțate anterior, este relevantă ținând cont de următoarele situații, cu titlu de exemplu:înscrierea cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate dovada vechimii într-o anumită funcție, meserie sau specialitate rămâne de interes pentru angajat, experiența profesională fiind întotdeauna un atu al angajatului pentru a obține condiții salariale mai bune. Carnetul de muncă poate fi un mijloc pentru a face această dovadă. Uneori vechimea în muncă într-o anumită profesie sau meserie este recunoscută în mod formal ca și criteriu pentru recunoașterea anumitor drepturi. Concret carnetul de muncă trebuie să fie completat pentru fiecare perioadă de activitate în parte cu funcția pe care angajatul a îndeplinit-o; înscrieri cu privire la locurile de muncăcucondiții deosebite; acest gen de înscrieri prezintă interes mai ales din perspectiva drepturilor de asigurări sociale, persoanele care au lucrat în condiții deosebite având o serie de facilități din această perspectivă: înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta ; evident întotdeauna trebuie completate în carnetul de muncă rubricile care prevăd retribuția și sporurile aferente. Sunt cele mai importante înscrieri, drepturile de asigurări sociale fiind calculate raportat la acestea.
În aceste condiții sunt neîntemeiate criticile formulate privind operarea în carnetele de muncă a acestor drepturi.
Referitor la criticile privind reactualizarea acestor drepturi formulate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ se apreciază că sunt neîntemeiate.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciul suferit de reclamanți, cauzat de devalorizarea monedei naționale, urmează ca și în continuare aceste sume să fie reactualizate în raport de indicele de inflație în temeiul art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
În aceste condiții în mod corect instanța de fond a dispus acordarea acestor drepturi reactualizate în raport de indicele de inflație.
Cu privire la criticile formulate de ambele recurente privind acordarea acestor drepturi pe viitor, e va reține, astfel că, atâta timp cât ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor, în mod eronat recurentele apreciază că sporul respectiv se cuvine reclamanților doar până la data pronunțării hotărârii pe baza considerentelor greșite, că nu se poate reține pentru viitor o eventuală culpă a angajatorului.
În ceea ce privește critica recurentului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ privind respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, se constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și va fi modificată în parte sentința în sensul că va fi admisă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Va fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Va fi respins recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, împotriva sentinței nr. 1217 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reclamanții,.
Admite recursul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. împotriva sentinței nr. 1217 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
Modifica în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție a MF și obligă MF să aloce fondurile necesare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
18.12.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Elena Stan
