Pretentii civile. Speta. Decizia 6820/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6820
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
**************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D, împotriva sentinței nr. 3154 din 23 aprilie 20008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, reprezentat de consilier juridic, lipsind recurentul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D, intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a susținut motivele de recurs în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind reactualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Cu privire la recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D, a solicitat respingerea acestuia ca nefondata.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 3154/23 aprilie 2008 respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5.
A admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, să achite reclamantului suma netă de 2348 lei, iar pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în B,--14, sector 5 - suma netă de 587 lei, reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit în perioada 01.03.2006 - 20.11.2006.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de magistrat - procuror, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, de la 21.11.2006, iar în perioada 01.03.2006-20.11.2006, reclamantul a funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 B, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul său de muncă.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, reclamantul nu au mai beneficiat de acest spor.
Asupra excepției de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că:
Odată constatată existența discriminării, art. 21 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea persoanei discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Or, dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii. este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 pct1 lit. c cod procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Prin urmare, instanța a constatat neîntemeiată excepția de necompetență materială invocată de acești pârâți și urmează să o respingă, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că:
Este de reținut faptul că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2000 legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) prevăzute de Legea nr. 50/1996 pentru personalul auxiliar, prin această nouă reglementare exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamantele.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamantelor, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamantelor la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamantei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Față de aceste considerente, instanța a constatat întemeiată cererea reclamantului - magistrat de acordare a despăgubirilor constând în sporul de vechime, în cuantumul prevăzut de lege și calculat de expert pentru perioada 01.03.2006-28.02.2007, în raport de activitatea în muncă a acestuia.
Așa cum s-a reținut, reclamantul are calitatea de procuror, funcționând în această calitate, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B în perioada 01.03.2006-20.11.2006, iar în perioada 21.11.2006- 28.02.2007, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj.
Ca urmare, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
În consecință, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata către acesta a despăgubirilor în cuantumul calculat de expert reprezentând contravaloarea sporului de vechime de care a fost lipsit în perioada 01.03.2006-28.02.2007, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație.
Prin reactualizarea sumelor cuvenite reclamantului se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că acesta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocare a sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate prin prezenta hotărâre având în vedere că acest minister are atribuții privind elaborarea proiectelor de legi bugetare, legi de rectificare a bugetului, precum și a legilor de aprobare a contului general anual de execuție și că Ministerul Public este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat.
Astfel otrivit p. art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții, potrivit art. 19 din aceasta lege, de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs DGFP D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, în recursul formulat, a criticat sentința sub aspectul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție, arătând că cererea reclamantelor ca MEF să asigure și să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamante este inadmisibilă, deoarece MEF ca persoană juridică are bugetul său propriu aprobat prin legea bugetară anuală și nu poate să vireze sume din bugetul său propriu pentru Ministerul Public.
În ceea ce privește obligarea acestuia să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă sumele solicitate de reclamante s-a arătat că raporturile de muncă există între reclamante și instituțiile în care-și desfășoară activitatea fără ca Ministerul Finanțelor să fie parte ca subiect de drepturi și obligații.
Mai mult, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Public și acestuia îi revine obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plății sporului de vechime.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a arătat în motivele de recurs că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea acestuia la plata drepturilor bănești solicitate, pentru perioada de timp stabilită prin prezenta hotărâre, acțiunea reclamanților fiind neîntemeiată.
A mai arătat recurentul că acordarea sporului de vechime pentru perioada 01 martie 2006 - 01 mai 2007 nu constituie un drept recunoscut de lege, motiv pentru care instanța de fond, reținând acest aspect, a adăugat la lege și a depășit în acest mod atribuțiile puterii judecătorești, soluționând o problemă ce poate fi rezolvată numai de către puterea legislativă.
Un alt motiv de critică se referă la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.XXXVI din 07 05 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că judecătorii și procurorii beneficiază de spor de vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.
În conformitate cu art.329 alin.3 Cod procedură civilă,dezlegarea dată problemei de drept prin această decizie este obligatorie pentru instanțe.
Față de acest aspect,Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la faptul că dispozițiile legale nu au mai prevăzut spor de vechime pentru magistrați,atâta timp cât ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În consecință,Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a dispus obligarea pârâților la plata sporului de vechime cuvenit magistraților și neachitat.
Și critica referitoare la greșita acordare a sumelor aferente sporului de vechime, reactualizate,este nefondată deoarece pârâții,ca urmare a neacordării acestui spor,au produs reclamanților un prejudiciu și au obligația să-l repare integral,inclusiv pe cel suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Cu privire la susținerea că obligațiile impuse de instanță sunt imposibile,Curtea constată că este nefondată deoarece,pe de o parte este vorba de obligația de a plăti o sumă de bani care nu poate fi considerată ca imposibilă,iar pe de altă parte, conform dispozițiilor OG nr.22/2002, ordonatorul principal de credite are obligația de a face propuneri pentru introducerea în buget a acestor sume și care apoi să fie achitate.
Este adevărat că nu se poate dispune introducerea în bugetul unei instituții bugetare a unor sume de bani decât ca urmare a unei dispoziții legale dar Ministerul Public este obligat,după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești,să facă propunere de rectificare a bugetului pentru aceste sume,propunere care va urma procedura prevăzută de Legea nr.500/2002 și pentru care se adoptă o lege de rectificare în conformitate cu art.6 din Legea nr.500/2002.
Cu privire la recursul chematului în garanție, acesta nu este întemeiat, așa cum a reținut și instanța de fond, finanțarea instanțelor și parchetelor se face de la bugetul de stat, MEF având atribuții potrivit art.19 din Legea 304/2004 de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, a politicii financiare și cheltuirea eficientă a resurselor financiare.
Este adevărat că între el și reclamant nu există raporturi directe de muncă, însă nici o cheltuială nu se poate face din fondurile publice dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Ordonatorului principal de credite îi revin într-adevăr obligația de a depune diligențele necesare pentru obținerea creditelor bugetare, însă aceste credite bugetare nu pot fi obținute fără acordul MEF.
Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art. 312 Cod pr.civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D, împotriva sentinței nr. 3154 din 23 aprilie 20008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
18.12.2009
Red.jud.
2 ex/AS
Stanciu
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Elena Stan
