Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 7/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA NR. 7

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mihaela Moiceanu Ana

Asistenți judiciari - -

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii având ca obiect acordarea drepturilor salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, formulată de reclamanții, -, -, toți având domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, județul P, și intervenienții, ambii cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.

Acțiune scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanții, -, -, intervenienții, pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de pârâtul Ministerul Justiției.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinare, cât și asupra fondului.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la această instanță la reclamanții, -, -, intervenienții, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la calcularea și plata de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din salariul de bază începând cu data numirii la secția penală și în continuare, la calcularea și plata actualizată a acestor despăgubiri prin aplicarea coeficientului de inflație începând cu nașterea dreptului la despăgubire,precum și înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor privind sporurile salariale pretinse, urmând a se dispune și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății sumelor solicitate.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că în exercitarea atribuțiilor de serviciu au un program de permanență ce presupune ca, periodic (conform planificărilor întocmite), după orele de program și în zilele nelucrătoare, să aibă disponibilitatea pentru a se prezenta la sediul instanței în cauzele penale ce presupun urgență, respectiv acelea care au ca obiect luarea, prelungirea sau menținerea măsurilor preventive.

Au susținut că această stare de fapt constituie o restrângere a libertății de mișcare, deși nu sunt remunerați pentru timpul în care în fapt sunt obligați să nu părăsească localitatea.

Au mai susținut că obligației de asigurare a permanenței ar trebui să-i corespundă și un drept corelativ corespunzător, lipsa acestei prevederi constituind o discriminare în raport de alte categorii de salariați, cum ar fi lucrătorii de poliție care sunt remunerați pentru serviciul de permanență cu un spor de 25% pentru serviciul de permanență

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

Pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției au solicitat prin întâmpinarea formulată a se constata că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în care legislația ce reglementează salarizarea reclamanților nu prevede un drept salarial de felul celui pretins.

S-a mai apreciat că, față de caracterul neîntemeiat al primului capăt de cerere se impune și respingerea celui privind actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație.

Curtea, examinând acțiunea în baza actelor și lucrărilor dosarului și a probelor administrate, constată că aceasta e neîntemeiată din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Văzând disp.art.137 proc.civ. Curtea va examina cu prioritate exceptiile invocate.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. În consecință,va respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice,precum și cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, Curtea urmează a reține că prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat cu caracter obligatoriu că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În consecință, dat fiind că în legislația ce reglementează drepturile salariale ale reclamanților nu e prevăzută posibilitatea acordării unor drepturi salariale pentru serviciul de permanență de care s-a făcut vorbire în acțiune, în aplicarea susmenționatei decizii nu se poate reține existența vreunei forme de discriminare față de alte categorii de salariați pentru care prin lege specială de salarizare s-a prevăzut acordarea unui spor pentru situația invocată, instanța neavând îndrituirea de a crea norme juridice sau de a le înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din aceste considerente, acțiunea apare ca fiind neîntemeiată față de pârâții ce au calitate procesuală în cauză și, ca urmare, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,- și respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, toți având domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, județul P, și intervenienții, ambii cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, ca neîntemeiată.

Definitiva.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Asistenți judiciari,

- - - -

Grefier,

Red. /AȚ

28 ex./28.01.2009

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 7/2009. Curtea de Apel Ploiesti