Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7379/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7379

Ședința publică de la 11 2009

Completul constituit din:

Președinte: - ---

JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1648/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru repetarea procedurii de citare și pentru comunicare recurs, prin serviciul registratură intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor depunând întâmpinare (2 exemplare), iar în cauză se cere și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 1648 din 24 Aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolja fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință a respins acțiunea față de acești pârâși.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA.

Au fost obligați pârâții către reclamantă la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pe perioada 07.06.2008 - 24.04.2009, precum și plata în continuare, pe viitor acestui spor.

A fost obligat Tribunalul Dolj să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

Pentru se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

In ceea ce privateexcepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța constatat că este întemeiată, deoarece intre reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă, acest pârât nu are obligații privind plata salariului și a sporurilor către reclamanți, motiv pentru care a admis excepția invocată, cu consecința respingerii acțiunii fată de acest pârât.

Pentru aceleași considerente instanța a admits și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu consecința respingerii acțiunii fată de acest pârât.

Pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:

În art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.

Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.

Astfel, instanța a constatat că prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr. 24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 (art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.

Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3 cod procedură civilă.

Având în vedere decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001, faptul că până în prezent nu există o prevedere legală clară, care să nu lase loc de interpretare prin care să se acorde reclamaților sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe care pârâții să o respecte efectiv, faptul că dreptul reclamanților este recunoscut în baza deciziei în recurs în interesul legii care face o interpretare unitară a unor prevederi legale, instanța obligat pârâții să acorde sporul de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 și în continuare, în viitor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinici

Motivându-și recursul, Ministerul Justiției arată că hotărârea pronunțată este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.9 Cod procedură. civilă, în sensul că instanța în mod greșit admis acțiunea reclamanților pentru perioada ulterioare datei de 01.02.2007, având în vedere că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, iar soluția tribunalului este vădit nelegală.

A susținut, de asemenea, că decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost interpretată în mod greșit de către prima instanță, în condițiile în care pe data de 01 februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8 din 24 februarie 2007, prin dispozițiile art. 30 din acest act normativ prevăzându-se faptul că se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate nu se pot reține ca fiind întemeiate, atâta timp cât potrivit art. 108 al. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu cu privire la abrogarea unor dispoziții.

Din cuprinsul OG nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

Astfel, legiuitorul a dispus expres cazurile când se pot modifica sau abroga textele de lege, în cuprinsul legii de abilitate.

În aceste condiții, în mod corect instanța a reținut că fost nelegală abrogarea realizată prin OG nr.83/2000.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.

In același timp, nu pot fi primite susținerile recurentului Ministerul Justiției, că decizia in interesul legii, invocată, a fost interpretată în mod greșit, sporul respectiv fiind cuvenit reclamantului doar până la data de 01 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007, câtă vreme considerentele deciziei arătate conturează cu claritate ideea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% se cuvine și pentru viitor, până la data la care dreptul respectiv va fi inclus în salariu.

Ca atare,în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, se menține hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, iar recursul se privește ca nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1648/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 2009.

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

- ---

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/28.12.2009

fond:

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7379/2009. Curtea de Apel Craiova