Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7378/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7378
Ședința publică de la 11 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, - și împotriva sentinței civile nr. 741/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în data de 26.10.2009 prin serviciul registratură recurenții-reclamanți au depus o cerere prin care solicită repunerea pe rol a cauzei și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, în temeiul art. 245 Cod proc. civ. admite cererea recurenților-reclamanți și repune cauza pe rol. După care, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 24 aprilie 2009 respins acțiunea formulată de reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au, așa cum arată în cererea de chemare în judecată, calitatea de grefieri arhivari în cadrul Tribunalului Mehedinți și Judecătoriei Dr. Tr. S, calitate în care solicită a li se acorda aceleași drepturi salariale ca și specialiștii IT, împreună cu care formează corpul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, invocând un tratament discriminatoriu.
Art.3, alin.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată prin Legea nr. 97/2008 include în categoria personalului auxiliar de specialitate și specialiștii IT.
În forma anterioară a statutului aceștia se denumeau grefieri informaticieni și erau de asemenea, parte a acestei categorii de personal.
Prin această modificare prevăzută de Legea 98/2007 specialiștii IT sunt scoși din corpul grefierilor, a căror componență este stabilită în alineatul următor al art.3 din statut.
prin urmare în interiorul unei categorii profesionale mai largi, o împărțire în subgrupe, criteriile de diferențiere fiind cele arătate în dispozițiile ulterioare ale statutului.
Aceste criterii sunt cele de recrutare - reglementate diferit pentru specialiștii IT la art.8 față de cele prevăzute pentru grefierii arhivari și registratori- de formare inițială și numire în funcție, de promovare în funcție de execuție.
Numirea în funcția de specialist IT în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea presupune absolvirea de studii superioare de specialitate.
Din punct de vedre profesional, specialiștii IT sunt subordonați conform art. 41 din Legea 567/2004, Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, compartimentului corespunzător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Departamentului Național Anticorupție.
Pregătirea profesională continuă se realizează, potrivit prevederilor art. 29, alin.2 din lege, prin participarea la concursuri de specialitate organizate la instituții de profil.
Delimitarea specialiștilor IT de corpul grefierilor este determinată, așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate, de natura diferită a funcțiilor, atribuțiile de serviciu, de calificarea și pregătirea profesională. Aceasta, deoarece grefierii arhivari registratori au atribuții legate de înregistrarea și gestionarea dosarelor și documentelor aflate în evidența instanței, în schimb specialiștii IT au atribuții strict de informatizarea activității instanțelor sau parchetelor.
Prin urmare, din punct de vedre al caracteristicilor sarcinilor și al competențelor profesionale, nu ne aflăm în situația de comparabilitate între corpul grefierilor și specialiștilor IT spre a fi reținută existența tratamentului discriminatoriu interzis de prevederile art. 14 din Convenție.
Salariul de bază, parte principală al salariului global, se stabilește în funcție de calitatea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențe profesionale.
A se vedea în acest sens prevederile art. 60 din Legea 567/2004 cu modificările completările ulterioare și cele ale art. 3 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, potrivit cărora salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate se stabilesc în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate.
Reglementarea distinctă a salariului de bază pentru o parte a personalului auxiliar de specialitate, respectiv pentru specialiștii în domeniul informatic de la instanțe și parchete prin dispozițiile art. 1, alin.2 din OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, modificată prin Legea 97/2008 nu constituie un tratament discriminatoriu, dată fiind neîndeplinirea condiției examinate mai sus.
Mai mult nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 21, alin.1 din OUG 137/2000, respectiv art.27, alin.1 în forma republicată după modificare, acest text fiind considerat neconstituțional în opinia Curții Constituționale care așa cum arată și pârâtul Ministerul Justiției în întâmpinarea formulată, prin Decizia nr. 818/31.07.2008 a reținut că textul de lege susmenționat lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative aplicabile în cauzele deduse judecății.
Modificarea legii și a grilei de salarizare pentru cele două categorii de personal nu constituie atributul instanțelor judecătorești și cererea de acordare de despăgubiri în sensul solicitat de reclamanți nu poate fi privită în sensul pozitiv de instanță.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenții susțin că se află într-o situație identică cu aceea a grefierilor cu studii medii. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași elemente ale sistemului de salarizare tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.
De aceea, susțin recurenții, fiind intr-o situație identică aceleia a grefierilor cu studii medii, nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu.
Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii categoriei profesionale din care reclamanții fac parte. Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanții susțin că au fost grav discriminați în sensul art. 2 alin. 2 și 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Recurenții reclamanți au susținut că legea care reglementează salarizarea grefierilor stabilind coeficienți de ierarhizare diferiți pentru grefierii - arhivari raportat la alte categorii de grefieri cu studii medii.
De aceea, reclamanții au invocat ca temei al cererii de chemare în judecată OG nr. 137/2000, pretinzând despăgubiri pentru pretinsa situație de discriminare în care se află.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța de fond a stabilit în mod corect că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Pretinsa situație discriminatorie invocată de reclamanți rezultă din lege.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile nr.OG 137/2000 este argumentată pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând practic înlăturarea aplicării dispozițiilor legale care au reglementat modul de salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, că sentința criticată este legală, Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, - și împotriva sentinței civile nr. 741/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/08.01.2010
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela
