Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7422/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7422
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 07 2009 privind judecarea contestației în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 2761 din 08 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, DGFP G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nomiunal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită-
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile din ședința publică de la data de 07 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra contestației în anulare:
Prin deciziei cvile nr. 2761 din 08 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.2704/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Tribunalul Gorj, Curtea de APEL CRAIOVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a modificat în totalitate sentința civilă arătată în sensul că s-a respins acțiunea formulată de petentă.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a reținut faptul că este fondat și s-a admis, avându-se în vedere următoarele:
Intimata-reclamantă are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Mehedinți.
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi al personalului din organele autorității judecătorești, care este actul normativ aplicabil pentru perioada pentru care a fost solicitat sporul de confidențialitate de până la 15%, precum și OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - în vigoare în prezent - nu au dispoziții în sensul acordării dreptului solicitat de reclamanți.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea reține că acesta este întemeiat întrucât nu există discriminare nici în raport cu dispozițiile prevăzute în Codul Muncii cu privire la această instituție și nici în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 5 din Codul Muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
Codul Muncii definește noțiunile de discriminare directă și discriminare indirectă. Astfel, alineatul 3 al art. 5 din Codul Muncii arată că, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alineatul 2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alineatul 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
OG 137/2000 reglementează explicit modalitățile prin care se realizează eliminarea tuturor formelor de discriminare și anume prin instituirea unor acțiuni afirmative sau a unor măsuri speciale pentru persoanele și grupurile de persoane aparținând minorităților naționale, pentru comunitățile minorităților naționale, respectiv în vederea protecției grupurilor defavorizate atunci când acestea nu se bucură de egalitatea șanselor, precum și prin sancționarea comportamentului discriminatoriu.
Curtea reține că, magistrații instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin legea specială.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor din Legii nr. 303/2004 și a Hotărârii. ce reglementează Codul d eontologic al magistraților, aceștia sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, însă situația acestei categorii de personal nu poate fi considerată comparabilă cu ce a altor categorii de personal pentru care se prevede în mod expres în legislație acordarea sporului de confidențialitate.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și îndatoririle acestora sunt diferite. Totodată categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anume informațiile clasificate este diferit de cele la care se referă Legea nr. 567/2004, privind statutul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și anume informații confidențiale.
Pe de altă parte, situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite - Lega 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007, privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționai publici, și anume, funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Curtea reține că acest act normativ menționat mai sus nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum magistrații instanțelor judecătorești.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite, respectiv Legea nr. 656/2002, privind prevenirea spălării banilor, OG 137/2000, OG 2/2006 și OUG 24/2000.
Este întemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reținând că dreptul solicitat de recurenta-reclamantă nu face obiectul art. 14 al CEDO, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006, consacră expres la art. 1 că, exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare situație, astfel că nu poate fi aplicat, în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa, nu are o existență independentă, întrucât are efect doare în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale. Se reține că dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Acest drept nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță - decizia nr. 108/14.02.2006 - că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Față de cele statuate de decizia Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative, deci cu atât mai mult acestea nu sunt drepturi fundamentale dacă nu sunt acordate pin acte normative.
în hotărârea nr. 232/29.08.2007 a statuat că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Este întemeiat și recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în mod greșit prima instanță respingând excepția invocată referitor la lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Tribunalul Gorja respins în mod eronat excepția respectivă întemeindu-se pe dispoz. art. 19 din LG. 500/2002 di privind Finanțele Publice, dispoziții conform cărora Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, iar în lipsa rectificării bugetului de stat cu sumele necesare, s-ar aflat în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor de bai reprezentând sporul de confidențialitate solicitat de către magistrați.
Considerentele hotărârii Tribunalului Gorj sunt greșite, întrucât este lipsit de calitate procesuală pasivă, în condițiile în care acesta este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordine, așa cum Ministrul Justiției are calitatea de ordonator de credite pentru salariații din subordine și neexistând raporturi juridice între magistrați și, acesta din urmă nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale către această categorie socială
Împotriva deciziei a declarat contestație în anulare, invocând următoarele:
Ca pentru ziua când a fost soluționat recursul procedura de citare nu a fost legal îndeplinita, in sensul ca nu au fost comunicate si motivele de recurs odată cu citația.
Ca la fila 19 se afla o dovada de îndeplinire a procedurii de citare, primita si semnata de doamna, persoana împuternicita sa primească corespondenta, care avea obligația sa comunice procedura de citare, obligație ce nu a îndeplinit-
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației arătând ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta si-a ales domiciliul la locul de munca, Tribunalul Gorj.
Ca atare actele de citare se depun la Registratura acestei instanțe, funcționarul având obligația de a semna dovezile de comunicare, potrivit art. 92(3) Codul d e procedura civila.
Prin urmare procedura de citare a fost legal îndeplinita.
Analizând motivele de contestație, Curtea retine următoarele: Potrivit rt. 317 Codul d e procedura civila - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; Potrivit rt. 92 Codul d e procedura civila - Înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Potrivit rt. 93 Codul d e procedura civila - În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, regula este înmânarea citației personal celui citat.
Este adevărat ca, in cazul in care cel citat nu este găsit la domiciliu, înmânarea citației se face potrivit dispozițiilor art. 92(2) Codul d e procedura civila, așa cum susține intimata.
Insa codul reglementează si o situație speciala si anume modalitatea de citare in situația alegerii de domiciliu.
Astfel in situația alegerii de domiciliu pentru ca procedura sa se realizeze in acel loc, partea are obligația sa menționeze persoana însărcinata cu primirea actelor de procedura. In caz contrar instanța are obligația sa dispună citarea la domiciliul parții.
Or, in cauza de fata, deși reclamanta si-a ales domiciliul prin cererea de chemare in judecata nu a arătat si persoana însărcinata cu comunicarea actelor de procedura, astfel incat instanța avea obligația sa dispună citarea potrivit art. 93 Codul d e procedura civila.
Prin urmare in mod greșit la termenul in care s-a judecat recursul s-a constat ca procedura de citare este legal îndeplinita, in situația in care citația a fost înmânata persoanei însărcinate cu corespondenta, fara ca aceasta sa fi fost arătata de către reclamanta, așa cum impune art. 93.
Prin urmare, Curtea constatând ca in cauza sunt îndeplinite condițiile art. 317 alin. 1 pct. 1, urmează sa admită contestația, sa anuleze decizia contestata si sa stabilească termen pentru soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 2761 din 08 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, DGFP G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Anulează decizia nr. 2761/08.05.2008.
Stabilește termen pentru judecare recurs la data 15.02.2010
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud. -/ 26.01.2010
Tehnored. 3 ex./
Red./
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran
