Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 76/
Ședința publică din 04 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice și de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-,sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2701 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cele două recursuri au fost declarate și motivate în termenul legal, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în raport de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2701/26 noiembrie 2009, Tribunalul Harghitaa admis acțiunea intervenientei în nume propriu în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții să plătească intervenientei în nume propriu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% calculat din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 10.03.2008, precum și în continuare;
- a obligat pârâții să actualizeze cu rata inflației sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordate prin hotărâre, până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Intervenienta își desfășoară activitatea la Tribunalul Mureș, în calitate de asistent judiciar, făcând parte din categoria personalului judiciar cu statut independent, raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, intervenienta, în calitate de personal judiciar, este îndreptățită să beneficieze de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Prin prevederile art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 acest spor salarial a fost înlăturat însă această dispoziție cuprinsă în OG nu-și produce efectele fiind contrară prevederilor art.41 alin.2, art.16, artt.15 și art.53 din Constituție coroborat cu prev.art.11 și 20 din Constituție precum și cele ale Protocolului 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
În altă ordine de idei, a reținut instanța de fond, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 sunt contrare dispozițiilor art.73 alin.3 lit.i, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1, 2 din Constituție, art.4 alin.1,2 și art.56 alin.2 din Legea 24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice conform art.73 alin.3 lit.i din Constituție, deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de disp.art.1, art.98, art.149-150 din legea 92/1992, art.1, artt.73-74 din Legea 303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea 304/2004.
În domeniile rezervate legi organice este inadmisibilă emiterea unei ordonanțe de guvern care să producă efecte valide. nr.OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care însă este o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice asupra drepturilor instituite prin art.47 din Legea 50/1996.
Nu în ultimul rând prin art.1 lit.Q pct.1 din legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea 50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative această abilitare este expresă. Potrivit art.56 din Legea 24/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimentele legislative distincte și inconfundabile, definite distinct de legiuitor, iar abrogarea poate fi dispusă doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior actului abrogat.
Din cele expuse anterior rezultă că abrogarea disp.art.47 din Legea 50/1996 s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Legii 125/2000, a prevederilor Constituției și nu în ultimul rând a dispozițiilor anterior citate cuprinse în Legea 24/2000.
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.50 alin.2 din nr.OUG 177/2002, deoarece aceste prevederi dispun abrogarea art.1 ind. 1 din Legea nr.50/1996 respectiv drepturi referitoare la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat". Art.47 din Legea 50/1996 nu este cuprins în capitolul I secțiunea Ial egii ci într-un alt capitol, respectiv cap.V "dispoziții comune".
Dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prev.art.41 lit.f din nr.OUG27/2006 deoarece și acest act normativ prin art.32 permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din nr.OG 8/2007, situația fiind similară cu cea expusă anterior, respectiv imposibilitatea emiterii unor ordonanțe de guvern care să abroge dispoziții cuprinse într-o lege organică.
Prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constat cu putere interpretativă obligatorie că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Cu referire la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație instanța de fond a găsit această cerere admisibilă și făcând aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1084 Cod civil.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivele de recurs ale Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.
Cu referire la lipsa calității procesuale pasive, în esență, s-a arătat că între intervenientă și acest minister nu există raporturi de muncă iar potrivit legii finanțelor publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite cu respectarea procedurii reglementată de lege. Nu în ultimul rând s-a arătat că pentru a antrena răspunderea acestui minister se impune îndeplinire expresă a unor condiții cum ar fi: crearea din culpă a unui prejudiciu real și cert și existența unui raport clar de cauzalitate între prejudiciu și faptă. În opinia recurentului între intervenientă și ministerul pârât nu există nici un fel de raport obligațional și nu s-a făcut dovada existenței unor acțiuni sau inacțiuni din partea acestui minister, acte sau fapte care să fi creat prejudiciul invocat.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că art.47 din Legea 50/1996 s-a aflat în vigoare până la data de 01.10.2000, când a fost emisă nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat în mod expres acest articol, iar potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea atacată prin prisma disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă, arătând în esență că prin hotărârea pronunțată instanța a depășit limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare.
O a doua critică de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond a avut în vedere disop.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul în care drepturile salariale ale asistenților judiciari (magistrați consultanți) au fost reglementate distinct fără ca acest spor acordat prin prezenta hotărâre să le fi fost acordat. Modificările aduse Legii nr. 92/1992 prin nr.OUG 179/1999 și nr.OUG 20/2002 drepturile asistenților judiciari (consultanți) au fost expres enumerate iar legiuitorul a prevăzut ca unică formă de remunerare a acestora indemnizația prev. la art. II alin.1 și 2 din nr.OUG 20/2002 privind modificarea și completarea Legii 92/1992.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat cu putere obligatorie că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001". În aceste condiții, arată recurentul, asistenții judiciari nu fac parte din categoriile de personal care beneficiată de sporul în discuție.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate precum și în temeiul dispozițiilor art. 304 indice1 Cod procedură civilă și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța reține că intervenienta în nume propriu face parte din categoria personalului din unitățile din justiție - finanțate de bugetul de stat, iar raportul juridic este guvernat de Codul muncii, conform art. 1 și art. 295 alin.2 Codul muncii, care beneficiază de drepturi privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și de dreptul la tratament egal în materie de salarizare ca și tot personalul din sistemul bugetar, personal care lucrează în condiții de risc și suprasolicitare psihică, beneficiind și de sporul salarial corespunzător potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, guvernat de cele două principii fundamentale, cel al egalității de tratament conform art. 154 Codul muncii și cel al diferențierii salariilor în raport cu nivelul studiilor, pe trepte de salarizare sau gradele profesionale în raport cu calitatea și cantitatea muncii, și condițiile de muncă, ca atare se aplică elemente de salarizare pentru toate persoanele care se află în aceeași situație respectiv al activității în muncă în situații de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, se poate reține că prevederile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, nu au produs efecte, fiind contrare și dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 din Convenție, art. 4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 39 alin. 1 lit. a, lit. f, art. 40 alin.2 lit. c, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 - lege organică, potrivit art. 73 alin.3 lit. p din Constituția României, lege care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art. 20, art. 16 alin.1, art. 53 și art. 41 din Constituția României - care garantează aplicarea principiului nediscriminării în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Totodată arătăm că prevederile art. 1 pct.42 din nr.OG 83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art. 73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2 și art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000, ce vizează condiții ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești în deplină concordanță cu dispozițiile din Legea nr.303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea nr.304/2004.
De asemenea, dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.50 alin.2 din nr.OUG 177/2002, și nici de prevederile art. 41 lit. f din nr.OUG27/2006 deoarece și acest act normativ permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, acordarea drepturilor solicitate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165 și art. 161 alin.4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin.1 raportat la art.1 și la art.295 din Codul muncii, cod care garantează necondiționat dreptul la despăgubire.
În altă ordine, enumerăm și Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea recursului în interesul legii, hotărâre care a constatat faptul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, care potrivit art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă, este obligatorie.
Ținând cont de prevederile art. 1082 cod civil și art. 161 alin. 4 Codul muncii, se va actualiza prejudiciul conform indicelui de inflație.
Pentru considerentele expuse, constatând că în privința hotărârii primei instanțe nu se regăsesc motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocate pe pârâți și nici un motiv de ordine publică nu a fost identificat din oficiu, Curtea va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.2701/26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
8 exp./23.02.2010
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
