Drepturi salariale (banesti). Decizia 74/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 74/
Ședința publică din 04 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg-M, str. -. - nr. 1-3, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1168 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cele două recursuri au fost declarate și motivate în termenul legal, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în raport de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1168 din 03 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M; s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, obligând pârâții să plătească în favoarea fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, după cum urmează:
- pentru reclamanta, începând cu data de 16.04.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamanta, începând cu data de 15.04.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamanta, începând cu data de 15.04.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamanta, începând cu data de 21.04.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamantul, începând cu data de 04.05.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamanta, începând cu data de 16.04.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- pentru reclamanta, începând cu data de 02.02.2009 și până la data pronunțării hotărârii;
- a dispus ca sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a hotărârii;
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare;
- a respins restul pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că potrivit Legii 500/2002 acest minister este cel care coordonează acțiunile aflate în responsabilitatea guvernului cu privire la întregul sistem bugetar. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite. Nu în ultimul rând calitatea procesuală a acestui minister se justifică și prin disp.art.1 din OG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 potrivit căreia executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Târgu Mureș, în calitate de personal auxiliar de specialitate, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform disp.art.1 și art. 295.
Prin prevederile art.1 pct.42 din OG 83/2000 acest spor salarial a fost înlăturat însă această dispoziție cuprinsă în OG nu-și produce efectele fiind contrară prevederilor art.41 alin.2, art.16, art.15 și art.53 din Constituție coroborat cu prev.art.11 și 20 din Constituție precum și cele ale Protocolului 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
În altă ordine de idei, a reținut instanța de fond, prevederile art.1 pct.42 din OG 83/2000 sunt contrare disp.art.73 alin.3 lit.i, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1, 2 din Constituție, art.4 alin.1,2 și art.56 alin.2 din Legea 24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice conform art.73 alin.3 lit.i din Constituție, deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de disp.art.1, art.98, art.149-150 din legea 92/1992, art.1, art.73-74 din Legea 303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea 304/2004.
În domeniile rezervate legi organice este inadmisibilă emiterea unei ordonanțe de guvern care să producă efecte valide. OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea 334/2001, care însă este o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice asupra drepturilor instituite prin art.47 din Legea 50/1996.
Nu în ultimul rând prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea 50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative această abilitare este expresă. Potrivit art.56 din Legea 24/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimentele legislative distincte și inconfundabile, definite distinct de legiuitor, iar abrogarea poate fi dispusă doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior actului abrogat.
Din cele expuse anterior rezultă că abrogarea disp.art.47 din Legea 50/1996 s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Legii 125/2000, a prevederilor Constituției și nu în ultimul rând a dispozițiilor anterior citate cuprinse în Legea 24/2000.
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prev.art.50 alin.2 din nr.OUG 177/2002 deoarece aceste prevederi dispun abrogarea art.1 ind.1 din Legea nr.50/1996 respectiv drepturi referitoare la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat". Art.47 din Legea 50/1996 nu este cuprins în cap.I secțiunea Ial egii ci într-un alt capitol, respectiv cap.V "dispoziții comune".
Dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prv.art.41 lit.f din OUG nr.27/2006 deoarece și acest act normativ prin art.32 permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Disp.art.47 din legea 50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din OG 8/2007, situația fiind similară cu cea expusă anterior, respectiv imposibilitatea emiterii unor ordonanțe de guvern care să abroge dispoziții cuprinse într-o lege organică.
Prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ s-a constat cu putere interpretativă obligatorie că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Cu referire la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație instanța de fond a găsit această cerere admisibilă și făcând aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii civile înaintată de reclamanți pentru lipsa calității procesuale pasive a ministerului.
În motivarea recursului s-a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând raport juridic de muncă cu reclamanții, fiind terț față de raporturile juridice existente între reclamanți și ceilalți pârâți. Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a elabora bugetul de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuții în gestionarea instanțelor judecătorești.
S-a mai arătat că se impune a se reține și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice M dat fiind că nici între această instituție și reclamanți nu există nici un raport juridic care să determine obligații de natură salarială, fiind doar subordonata Ministerului Finanțelor Publice care nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea legilor bugetului de stat.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată nu se precizează care este cuantumul despăgubirilor, astfel că obiectul nu este determinat. S-a mai arătat că nici chiar în cazul în care abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar fi intervenit odată cu abrogarea nr.OUG 177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui act normativ ar putea duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Acțiunea este astfel neîntemeiată.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Legii nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea, ministerul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În plus, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice rezidă și din dispozițiile art.1 din nr.OG nr. 22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, se realizează din sume aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În contextul menționat, nu se poate susține că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, sens în care orice hotărâre judecătorească de genul celei din speță ar fi inexecutabilă. De asemenea, Direcția Generală a Finanțelor Publice M are calitate procesuală pasivă în cauză, tot în baza textelor de lege menționate, în condițiile în care realizează în teritoriu politica bugetară a ministerului.
În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, atunci când stabilirea acestei valori este posibilă. Potrivit acestor prevederi, considerăm că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
Totodată și criticile vizând fondul cauzei sunt nefondate.
Instanța de fond a argumentat în mod corect sentința atacată reținând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art. 41 lit. f din nr.OUG 27/2006 și nici prin art. 30 lit. a din nr.OG 8/2007.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat indirect în ceea ce privește dreptul reclamanților de a beneficia de sporul solicitat, prin decizia nr. 21/2008.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii sub aspectul acordării sporului de risc și pentru viitor, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin nr.OG 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin nr.OG 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Legea nr. 319/2006, prin care a fost implementată în sistemul legislativ românesc Directiva nr. 89/391/CEE, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator a obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși personalul auxiliar de specialitate, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului aceștia sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art.304 ind.1.pr.civ. instanța de control judiciar constată următoarele:
Referitor la argumentele invocate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Din această perspectivă, în mod legal prima instanță a respins excepția invocată de pârât, constatând că are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege, însă asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, reținând că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art.IX alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect s-a constatat faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Pe de altă parte, din chiar conținutul deciziei nr.838 din 27 mai 2009 referitoare la sesizarea formulată de Președintele României, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.
Pentru aceste considerente, instanța va înlătura argumentele recurenților, în sensul că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate.
În ceea ce privește critica formulată de Ministerul Justiției cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și după data de 12.11.2009, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Curtea constată că este întemeiată.
Astfel, prima instanță a acordat reclamanților acest spor până la data pronunțării hotărârii, însă având în vedere aspectele menționate Curtea constată că se justifică modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării drepturilor pretinse de reclamanți până la schimbarea condițiilor legale de acordare.
În consecință, constatând că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1168 din data de 03 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și în consecință, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 3.11.2009, până la schimbarea condițiilor legale de acordare, urmând a menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1168/03.11.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâții, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, începând cu 03.11.2009 și până la schimbarea condițiilor legale de acordare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg-M, str. -. - nr. 1-3, în nume propriu și în calitate de reprezentant al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
14 exp./05.03.2010
Jud.fond.;
Asist. jud. -;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
