Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 808

Ședința publică din data de 14 mai 2009

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții, G, și și pârâții Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - N, împotriva sentinței civile nr. 2194/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj -

Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 12.05.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 14.05.2009, când

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, la data de 26.02.2008, reclamanții, G, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se dispună obligarea în solidar a pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant echivalente cu drepturilor salariale reprezentând 25 % din valoarea salariului de bază, pentru perioada septembrie 2000 până la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare; obligarea în solidar a pârâților la calcularea și la plata actualizată sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire; obligarea angajatorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor privitoare la sporurile salariale menționate și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plăților sumelor solicitate.

În motivare reclamanții au arătat că au un program de "permanență" ce presupune ca, periodic, timp de mai multe zile pe lună, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibili și în caz că este necesar, să se prezinte la sediul parchetului pentru înregistrarea, eventual și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea, prelungirea, ori menținerea măsurilor preventive, respectiv eliberarea autorizațiilor de înhumare, etc.

Reclamanții susțin că, prin această stare de fapt a fost restrâns dreptului lor la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat prin legislația internă și internațională și totodată, se aduce atingere și relațiilor sociale privind viața în familie și în societate - ocrotite de legiuitorul român. Reclamanții arată că nu au posibilitatea de a face un program normal pentru sfârșitul de săptămână sau de sărbători pentru că, indiferent dacă este zi lucrătoare sau de, indiferent de oră, trebuie să fie să se prezinte la locul de muncă.

Mai arată titularii acțiunii, că au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român în principal, dar și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în raport cu toți ceilalți salariați, ai statului, fie că sunt funcționari publici sau angajați, pe bază de contract, inclusiv în raport cu personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și parchetelor. Nu au fost recompensați pentru timpul în care, faptic sunt obligați să nu părăsească localitatea, pentru ca, în situația în care sunt solicitați să se poată deplasa la parchet în cel mai scurt timp.

Astfel,tuturor polițiștilor funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor, membrilor și salariaților CNSAS, personalulului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, procurorilor militari, personalului din Ministerul Afacerilor Externe de la Misiunile Diplomatice, Oficiile consulare și Instituțiile Culturale din străinătate, funcționarilor publici din toate celelalte instituții ale statului, personalul contractual din instituțiile statului, personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor pentru munca prestată peste orele de program sau pe timp de noapte, Statul Român le-a acordat sporuri salariale, fie sub formă unui spor fix lunar 25 % calculat la salariul de bază, fie ca spor de 75 % și respectiv 100 % din salariul de bază pentru orele prestate din programul de lucru sau pe timp de noapte, ori sâmbăta, duminica și sărbători legale.

Așadar, singurii salariați ai statului cărora, începând din anul 2000 nu le-a mai fost recunoscut dreptul de a fi retribuiți pentru munca suplimentară depusă și nu au mai primit sporuri salariale pentru munca prestată peste cele 8 ore de program zilnic sau pe timp de noapte, sunt magistrații ( procurori și judecătorie ).

Reclamanții solicită să se constate că pârâții au încălcat dispozițiilor art. 1 alin 2 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care prevăd că "principiul egalității între cetățeni, al excluderii discriminării sunt garantate prin exercitarea drepturilor economice în special dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", dar și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 41 și 42 din Constituția României. Astfel, prin discriminarea pe care pârâții au făcut-o, reclamanții sunt prejudiciați cu sumele aferente sporului de 25 % calculat la indemnizația de bază, începând cu 01.09.2000 și până în prezent. În drept, cererea de chemare in judecată a fost fundamentată pe dispozițiile art. 25, art. 41, alin 3, art. 42 alin. 1, art. 53 din Constituție, art. 13 alin 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 alin 2 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000, prevederile Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile Codului muncii și a fost însoțită de liste conținând planificările completelor penale pentru efectuarea serviciului de permanență în perioada anului 2007.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a consiliului,cu argumentul că potrivit art. 27 din OG nr. 137 /2000 această instituție nu poate fi chemată in judecată in calitate de pârâtă, ci doar pentru opozabilitate, in sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei pentru care reclamantul solicită despăgubiri și restabilirea situației anterioare.

Poziția procesuală a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluja fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 36-38 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților, cu argumentul că sporurile salariale la care aceștia fac referire in conținutul cererii introductive sunt stabilite doar in favoarea polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din unitățile Ministerului d e Interne,că magistrații, datorită statutului lor diferit față de alte categorii de persoane ce își desfășoară activitatea in cadrul instituțiilor statutului,beneficiază de o reglementare proprie a statutului lor, a salarizării și altor drepturi și nu se află intr-o situație identică ori similară cu celelalte categorii profesionale, pentru a fi justificată existența discriminării.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat in proces prin DGFP T, a formulat întâmpinare, prin care s-a apărat in principal pe cale de excepție,invocând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar in subsidiar, cu motivarea că acțiunea întemeiată pe prevederile OG 137/2000, republicata, privind prevenirea si sancționare tuturor formelor de discriminare poate fi formulată doar împotriva angajatorului, că Ministerul Economiei si Finanțelor nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat potrivit art. 16-30 din Legea nr. 500/2002.

Pârâtul in discuție a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile bănești aferente perioadei septembrie 2000- ianuarie 2005, cu motivarea că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958,privitor la prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, durata termenului fiind de 3 ani.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată, luând in considerare că sporul solicitat nu a fost prevăzut prin vreun act normativ,precum și împrejurarea că reclamanții nu au dovedit ca sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile OG nr. 137/2000 pentru a fi admisa cererea de chemare in judecată.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat cu titlul de chestiuni prealabile excepția de necompetență materială absolută a Tribunalului Timiș in soluționarea prezentei cauze, excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la acțiune,raportat la data introducerii sale.

În susținerea excepțiilor vizând necompetența și inadmisibilitatea acțiunii reclamanților, pârâtul a învederat că în temeiul prevederilor speciale ale art. 36 al. 2 din OUG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007, legiuitorul a stabilit competența de a judeca litigiile privind drepturile salariale ale magistraților în favoarea Curții de Apel București, iar în raport cu prevederile art. 42 alin. 1 din OG nr. 177/2002 era necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile,constând in contestația introdusă in fața Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii etc.

Asupra fondului cauzei, Ministerul Publica solicitat respingerea acțiunii reclamanților, cu motivarea că misiunea permanentă a ofițerilor de poliție judiciară,cu care s-au comparat titularii cererii presupune ca ofițerul de poliție judiciară să fie permanent la dispoziția superiorilor săi. Salarizarea acestei categorii de personal se efectuează potrivit prevederilor OUG nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel că sporul de misiune permanentă nu mai este de actualitate,fiind in prezent abrogat.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat că înțelege să cheme in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, fără insă a menționa obiectul acestei cereri incidentale și fără aoa tașa la dosar.

Prin sentința civilă nr. 2194 din 19.05.2008, Tribunalul Timișa respins excepțiile necompetenței materiale absolute a Tribunalului Timiș și inadmisibilității acțiunii, ridicate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ridicate prin întâmpinare, și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.09.2000- 27.02.2005.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul Timișa admis in parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții în solidar să calculeze și să plătească reclamanților cu titlul de despăgubiri, drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, proporțional cu numărul de zile din decursul unei luni, in care magistrații in cauză au efectuat serviciul de permanență pentru instrumentarea cauzelor penale urgente, aferente perioadei 27.02.2005 -26.02.2008 și in continuare la zi până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi reactualizate prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii drepturilor și până la plata lor efectivă.

De asemenea a respins ca prescrise despăgubirile aferente perioadei 01.09.2000- 27.02.2005, și cererea de chemare în garanție. Prin aceeași sentință, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la includerea in bugetul Ministerului Publica sumelor necesare drepturilor salariale acordate.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

prevederile art. 36 din OUG nr. 27/2006 conțin o procedură specială obligatorie,in care contestațiile împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale sunt date în competența unor instituții limitativ enumerate de legiuitor,ale căror hotărâri sunt supuse la rândul lor controlului judiciar al instanțelor de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București sau, după caz, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu toate acestea,tribunalul observă că normele invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ nu sunt aplicabile in cazul concret al speței de față, pentru simplul motiv că titularii acțiunii s-au adresat instanței pentru acordarea de despăgubiri echivalente unor drepturi salariale pretins recunoscute de legiuitor pentru anumite categorii socio-profesionale înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 27/2006.

Cu alte cuvinte, în privința sporului de dispozitiv pentru munca prestată in perioada 2000 -2008, reclamanții nu au calitatea de persoane salarizate potrivit noului act normativ și nici nu contestă modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de OUG nr. 27/2006, astfel că premisele art. 36 din ordonanță nu sunt îndeplinite.

În concluzie, cum pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă stabilit intre procurori și instanța la care au activat în perioada pentru care se solicită despăgubiri pentru o pretinsă discriminare, tribunalul apreciază că în materia competenței materiale și teritoriale absolute,sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) / pr. civ., art. 284/ muncii și art. 27 din OG nr.137/2000, instanța de drept comun competentă fiind Tribunalul Timiș. De aceea,excepția supusă analizei va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru aceleași argumente, tribunalul va respinge și excepția inadmisibilității acțiunii, procedura prealabilă prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, fiind de asemenea inaplicabilă.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor,tribunalul constată că potrivit art. 15 din 83/2005 instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a despăgubirilor constând în echivalentul unor drepturi salariale,care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât pârâtul in discuție recunoaște că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar,anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.

Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale. Excepția lipsei calității procesual pasive ridicată prin întâmpinare de minister va fi respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul va pronunța aceeași soluție și în privința excepției lipsei calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât, acordând eficiență principiului disponibilității procesuale a reclamanților,la care se referă art. 129 alin. ultim /pr.civ. observă că intenția titularilor acțiunii de a invoca drept cauză a demersului lor judiciar prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și de a obține citarea in proces a Consiliului in condițiile art. 27 alin. 3 din ordonanță este mai mult decât evidentă. Susținerile Consiliului că ar fi fost chemat in judecată in calitate de pârât potrivit dreptului comun nu sunt reale și vor fi înlăturate.

În fine, deliberând asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, ridicată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, in considerarea art. 137 alin.1 /pr.civ. tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968 termenul general de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar prevederile art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul Muncii statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

ale dreptului material la acțiune pentru valorificarea creanțelor rezultate dintr-o pretinsă discriminare sunt conținute și de art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, care, in considerarea normelor de drept comun amintite mai sus,dispune cătermenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

În speță,așa cum de altfel susțin și reclamanții, discriminarea la care au fost supuși prin raportare la celelalte categorii profesionale,prin omisiunea de acordare a sporului de dispozitiv, a fost săvârșită pentru prima dată prin Legea nr. 138/1999,care la art. 13 instituia încă de la epoca intrării sale in vigoare in favoarea cadrelor militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili dreptul la o "indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.". că anul 1999 este momentul care marchează începutul termenului de prescripție extinctivă pentru dreptul la acțiune al reclamanților, urmând ca,efect al modalității de executare succesivă a prestațiilor proprii raporturilor juridice de dreptul muncii, pentru fiecare lună in care reclamanții si-au încasat salariul,începând din luna septembrie 2000,să curgă câte un termen de prescripție distinct pentru sporul de dispozitiv cuvenit pentru luna respectivă.

Pentru argumentele expuse în baza art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1968, văzând că reclamanții nu au invocat vreo cauză de întrerupere ori suspendare a cursului prescripției, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale constând in despăgubiri reprezentând sporul de dispozitiv solicitat de reclamanții in considerarea muncii depuse in perioada septembrie 2000- 27.02.2005.

Urmare a depășirii excepțiilor procesuale ridicate prin întâmpinările pârâților, pentru argumentele de fapt și de drept expuse pe larg mai sus, tribunalul va verifica fondul pretențiilor reclamanților pentru drepturile bănești începând cu data de 27.02.2005, raport la probatoriul administrat, ca si la prevederile legale aplicabile spetei,reținând in deliberare următoarele:

Reclamanții, procurori ai Parchetului de pe Lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, au făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că în perioada 2005-2007 au fost planificați să efectueze serviciul de permanență, ce a presupus ca, periodic, timp de mai multe zile pe lună, după orele de program și in zilele nelucrătoare, ei au fost disponibili de a se prezenta la sediul parchetului pentru instrumentarea unor cauze penale ce presupun urgență, întrucât au ca obiect luarea,prelungirea ori menținerea măsurilor arestării preventive,fără ca,pentru orele in care au stat lunar la dispoziția angajatorului să li se acorde drepturi salariale suplimentare.

Totodată,tribunalul observă că in cazul diferitelor categorii de salariați bugetari, ce își desfășoară activitatea in domenii în care,prin natura atribuțiilor pe care le îndeplinesc, se află in permanență la dispoziția angajatorului - instituție publică, efortul suplimentar depus de aceștia este recompensat material, de regulă printr-un spor aplicat la salariul de bază.

, nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, normă legală in vigoare la momentul pronunțării prezentei, prevede in al său art. 11 că "polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații."

De un spor de dispozitiv in același cuantum ca și cel al polițiștilor beneficiază și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, dar și cei din Ministerul Justiției, care au atribuții de coordonare și control ale activității din sistemul administrației penitenciare sau alte atribuții în legătură cu activitatea sistemului penitenciar. Drepturile salariale în discuție le sunt acordate categoriei de angajați menționată mai sus in temeiul art. 11 și art. 57 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

În fine, art. 13 din Legea nr. 138/1999,privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, instituie in favoarea cadrelor militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, dreptul la o "indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."

Tribunalul apreciază că, in absența unei reglementări legale,menită să asigure o recompensă materială pentru categoria profesionala magistraților ce efectuează serviciul de permanență pentru instrumentarea cauzelor penale urgente, in condițiile in care categoria profesională in discuție se găsește in aceeași situație cu cea a altor categorii de salariați ce beneficiază de o recompensă materială pentru efortul depus și efectele acestuia în viața privată a angajatului,încălcarea principiului fundamental de dreptul muncii, ce privește nediscriminarea și egalitatea de tratament este evidentă.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția Românieicetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar art. 5 alin. 1 din Codul Muncii prevede că, in cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. principiului enunțat este multiplu, insă una din componentele sale constă,fără îndoială, in obligația negativă a angajatorului de a nu săvârși nici o discriminare directă sau indirectă față de un salariat pe criterii de sex, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, etc. Această obligație este dezvoltată de OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, de esența ei fiind interzicerea creării unei situații dezavantajoase intre unii salariați față de alții in ceea ce privește încheierea,suspendarea, modificarea sau încetarea raportului juridic de muncă, ori cuantumul salariilor.

Astfel, enunțând principiul nediscriminării,art. 2 din OG nr. 137/2000, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

considerațiile teoretice mai sus expuse la situația concretă a reclamanților, tribunalul constată că enumerarea criteriilor de discriminare din art. 2 din OG nr. 137/2000 nu este exhaustivă, iar apartenența la o anumită categorie profesională poate constitui un asemenea criteriu.

Este adevărat că dreptul de a reglementa prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore,sau in zilele de și repaus săptămânal.

Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art. 117 și următoarele,dar și Contractul Colectiv de muncă la nivel național nr. 2895, încheiat pentru anii 2007-2010, cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru perioadele in care, fără a fi la serviciu, se află la dispoziția angajatorului, iar alții nu.

În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,tribunalul va înlătura argumentele pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora"persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."

Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse,tribunalul apreciază că reclamanții au fost discriminați pentru perioada de timp în care,deși s-au aflat permanent la dispoziția angajatorului,nu au primit nici o recompensă materială,spre deosebire de alte categorii de salariați.

Soluția de admitere in parte a acțiunii se justifică prin acordarea sporului de 25 % din salariul de bază doar pentru perioada corespunzătoare numărului de zile din decursul unei luni, in care magistrații in cauză au efectuat serviciul de permanență, pentru că numai atunci se găsesc in situații egale cu cele ale polițiștilor, militarilor,ori funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Reclamanții nu pot pretind acordarea sporului de dispozitiv pentru întreaga lună la fel ca și categoriile profesionale cu care se compară,pentru simplul motiv că ei nu sunt in permanență la dispoziția angajatorului, ci numai in decursul unui număr limitat de zile. Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare in cartea de muncă a reclamanților, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, va fi admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.

Tot la fel și cea privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la includerea în bugetul Ministerului Publica sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate,pentru motivele ce susțin respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a ministerului, detaliate mai sus.

În fine, cererea incidentală de chemare in garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi respinsă ca inadmisibilă, tribunalul observând că aceasta contravine prevederilor art. 60 și următoarele/pr.civ. ce reglementează participarea terților in procesul civil,in contextul in care garantul Ministerul Economiei și Finanțelor fusese chemat in proces în calitate de pârât prin acțiunea introductivă.

Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs reclamanții și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea recursului declarat de reclamanți, aceștia au arătat că soluția dispusă de prima instanță este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii, în luna ianuarie 2007, când Guvernul României a emis un număr de ordonanțe prin care a acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici, exceptându-i doar pe magistrați. Reclamanții au reiterat de asemenea motivele care au fost menționate și în cererea de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că art. 2 și 27 din OG 137/2000, sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin. 4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat.

S-a mai arătat că salarizarea magistraților este potrivit art. 2 din OUG 27/2006, stabilită ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege. De asemenea a mai arătat că aceste dispoziții legale fixează cadrul special al salarizării magistraților, excluzând în mod evident această categorie profesională de la plata sporului pentru misiune permanentă, și statuează fără dubiu că raportul de muncă al magistraților este un raport atipic, așa încât acordarea unor astfel de drepturi salariale judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți, ar însemna că puterea judecătorească prin hotărârile pronunțate ar putea intervenii, schimba și impune legi fără ca acestea să-și urmeze cursul firesc prin adoptarea lor de către puterea legislativă.

Hotărârea a mai fost criticată și sub aspectul obligării la plata drepturilor bănești actualizate, plata în continuare a sporului și cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție.

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în ceea ce privește pe reclamantul și respingerea acțiunii.

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a sa.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1, art. 312 alin.1 și art. 304 pct.9/pr.civ. Curtea reține următoarele.

În cazul diferitelor categorii de salariați bugetari, ce își desfășoară activitatea in domenii în care, prin natura atribuțiilor pe care le îndeplinesc, se află in permanență la dispoziția angajatorului - instituție publică, efortul suplimentar depus de aceștia este recompensat material, de regulă printr-un spor aplicat la salariul de bază.

, nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, prevede in al său art. 11 că "polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații."

Art. 13 din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții instituie in favoarea cadrelor militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili dreptul la o"indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."

Curtea reține că nu este întemeiată susținerea reclamanților referitoare la existența unei discriminări intre ei și celelalte categorii socio-profesionale, precum polițiștii și funcționarii publici din cadrul MIRA. Se constată că nu devin incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și nici nu sunt încălcate normele dreptului comunitar în materie de nediscriminare în raporturile de muncă.

Cu toate acestea Curtea observă că titularii cererii nu se găsesc intr-o situație comparabilă cu cea a polițiștilor, ori a personalului din cadrul MIRA,care beneficiază de drepturi salariale suplimentare reprezentând sporul de dispozitiv, in considerarea efectuării unormisiuni permanente, care presupun că ei se află permanent (iar nu sporadic ca și reclamanții) la dispoziția angajatorului, această stare de fapt fiind de esența exercitării atribuțiilor lor de serviciu.

Reclamanții, pe de altă parte, sunt salariați în baza altor acte normative față de persoanele la care se raportează, având un statut diferit, alte atribuții și competențe. Este adevărat că salarizarea lor trebuie să fie stabilită ținând seama de responsabilitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal,insă acest lucru nu poate servi drept temei pentru a se conchide că ei ar fi discriminați prin acordarea sporului pentru misiune permanentă polițiștilor, pentru că, din motivele de fapt și de drept mai sus expuse, nu se află in situații comparabile cu aceștia.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți și va admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 2194 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va modifica sentința sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr. 2194/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj -

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 29.06.2009

Tehnored. /2 ex/ 29.06.2009

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

#Judecator Ioan Jivan

Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Timisoara