Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8393/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8393

Ședința publică de la 01 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

*******

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC Naval O, împotriva sentinței civile nr.1021/12.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care,

Consilier juridic, interpelat de instanță, arată că din eroare, în motivele de recurs s-a exprimat că reclamantul nu se afla decât în scripte la serviciu, pe perioada reclamantă nu exista nici în scripte, nici nu figurează ulterior datei de 03.08.2007 în activitate, având 10 zile concediu medical, iar restul zilelor figurând ca nemotivat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.

Consilier juridic criticând soluția instanței de fond, care a reținut greșit că de ziua navalistului se acordă primă întregului personal, care greșit a stabilit cuantumul primei pentru reclamant, acordarea acesteia fiind un atribut al patronului societății, iar acordarea premiilor se face funcție de aportul fiecăruia la realizarea sarcinilor de serviciu și diferențiat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Mehedinți, în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.1021 din 12 mai 2008 Tribunalul Mehedințiaa dmis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA

A obligat pârâta să plătească reclamantului prima de "Ziua navalistului" pentru anul 2007 și 500 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 1.11.2001-12.09.2007 și potrivit prev. art.122 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 2007/2008, în cursul anului 2007 salariații au beneficiat de o serie de prime pentru diverse sărbători C, Paște, 8 Martie, 1 Iunie, precum și ziua " ". Pentru această zi sărbătorită pe data de 15 august, prima a fost acordată pe data de 09 august 2007, situație necontestată de pârâtă.

În Contractul Colectiv de Muncă nu este prevăzută nici o condiție ca salariații să beneficieze de această primă.

Pârâta nu a depus nici o documentație din care să rezulte că există o procedură specială pentru acordarea acestei prime, astfel că susținerea pârâtei că prima de "Ziua navalistului" s-a acordat salariaților în funcție de aportul fiecăruia la realizarea indicatorilor economici, ținându-se cont de prezența la lucru și de modul cum a răspuns la solicitările societății, este neîntemeiată. De asemenea se apreciază că referatul șefului de secție din data de 05.04.2008, după ce s-a acordat această primă, a fost întocmit " pro cauza".

Pe de altă parte, absențele nemotivate invocate de pârâtă sunt după data acordării primei, atât în decizia de desfacere a contractului de muncă cât și în referatul din 29 august 2007 menționându-se că aceste absențe încep din data de 20 august.

Primele pentru merite deosebite în realizarea producției acordate din fondul de premiere, în mod diferențiat, individual, în funcție de aportul fiecărui salariat la realizarea profitului, se constată că intră într-o altă categorie și sunt prevăzute la art.66 din Contractul Colectiv de Muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC Naval O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului pârâta a susținut că greșit instanța de judecată a reținut că de "Ziua navalistului" se acordă prima la tot personalul angajat și ziua este libera plătită, în condițiile în care, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat pe anii 2007-2007 (art.66(1) pct. "b") se precizează că de "Ziua navalistului" personalul angajat este liber, dar nesalarizat, iar acordarea premiilor se face în funcție de aportul fiecăruia la realizarea indicatorilor economici și diferențiat. Că prima reprezintă o variabilă și nu o sumă fixă cu caracter permanent.

A precizat că petentul, începând cu luna mai 2007, nu și-a mai achitat sarcinile de serviciu cum trebuie, după mesele lucra la un alt patron, manifestând dezinteres total față de programul de lucru, înregistrând în perioada mai - august un număr de 19 zile concediu de boală și 7 nemotivate.

Că după data de 03.08.2007 nu s-a mai prezentat la lucru și nici nu anunțat, conform legii, că se află în concediu de boală, situație în care șeful de secție a propus conducerii societății desfacerea contractului individual de muncă, pentru absențe nemotivate.

Prin întâmpinare, reclamantul solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, întrucât absențele nemotivate au fost înregistrate după data acordării primei, adică 20 august 2007, astfel că este îndreptățit la acordarea primei.

Recursul se respinge pentru considerentele ce se expun în continuare.

Din examinarea sentinței prin prisma motivele invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu conform art. 3041cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite.

Astfel, nu este întemeiată susținerea recurentei intimate că în cauză nu este aplicabil art. 122 din Contractul Colectiv de Muncă motivat de faptul că reclamantul nu este șef de echipă și că nu se mai află la serviciu, în condițiile în care a rezultat că acesta avut absențe nemotivate, cu începere din 20.08.2007 (fila 15 dosar fond), iar premiul s-a acordat pentru perioada anterioară.

Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii și a apreciat judicios materialul probator administrat în cauză, reținând că reclamantul era îndreptățit să primească prima de "Ziua navalistulu" pentru anul 2007.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către reclamant în condițiile în care acest lucru nu s-a dovedit, iar existența altor impedimente nu a fost efectuată pentru că reclamantul să fie înlăturat de la beneficiul acestei prime.

Aspectele invocate de recurenta intimată cu privire la activitatea reclamantului se raportează la perioada 20 august - septembrie 2008, după data la care se acordă primele de "Ziua navalistului", astfel că nu se poate reține că există motive justificate pentru ca reclamantul recurent să nu i se poată acorda această primă.

In cauză nu există nici un motiv de casare sau modificare și nici motive de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 cod procedură civilă, recursul se privește ca nefondat și se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC Naval O, împotriva sentinței civile nr.1021/12.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. M

Tehnored.E,

/20.10.2008

Jud. fond: A

F

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8393/2008. Curtea de Apel Craiova