Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 858/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 858/2008

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământ A împotriva sentinței civile nr. 816/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâtul intimat Inspectoratul Școlar al Județului A, lipsă fiind pârâta intimată Școala cu Clasele I-VIII " " A

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii - -, și.

Deoarece domnul judecător lipsește din motive obiective, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din data de 02 octombrie 2008, acesta a fost înlocuit de d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență pe materii. D-na judecător a formulat cerere de abținere în cauză, admisă prin încheierea nr.109/R/CC/02.10.2008 din camera de consiliu urmând ca în componența completului de judecată să intre alături de - - și - -, d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență a secției. Completul format din judecătorii - -, - - și - - au păstrat cauza spre judecată.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta Inspectoratului Școlar A, consilier juridic, depune la dosar delegație de reprezentare, întâmpinare și adresa nr.291/29.02.2008 emisă de Ministerul Educației, Cercetării și T -Direcția Juridic și Contencios.

Părțile declară că nu mai au cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantului recurent, avocat, susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia pentru motivele formulate în scris pe care le susține și oral. Apreciază că Inspectoratele Școlare au calitate procesuală pasivă în cauză, fapt care rezultă din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ pentru anul 2007-2008 cât și din contractul colectiv de muncă unic la nivel de județ pentru anul 2007-2008.

Mandatara pârâtului intimat Inspectoratul Școlar al Județului A, consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală. Apreciază că, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A deoarece inspectoratele școlare nu au nicio atribuție în încheierea contractului individual de muncă al cadrelor didactice, doar validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, în urma disjungerii din dosarul nr- al aceleiași instanțe, reclamanții, -, și -, prin Sindicatul Învățământ A, au chemat în judecată pârâții Inspectoratul Școlar al Județului A și Școala cu clase I-VIII " " AIs olicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la aplicarea Legii nr. 220/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007, începând cu 1.01.2007 și, ca urmare a aplicării legii, să se dispună încadrarea reclamanților în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 220/2007 și acordarea diferențelor de salarii datorate pentru perioada ianuarie-august 2007 la zi, la care să se adauge indicele de inflație de la data datorării și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la 31.01.2007 s-a adoptat nr.OG 11/2007 cu privire la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997. urmau să se majoreze în trei etape: între 01.01. - 31.03.2007, între 01.04. - 30.09.2007 și între 01.10. - 31.12.2007. Această ordonanță a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 220/2007, publicată în la 4.07.2007. Prin lege s-au modificat și completat anexele Ordonanței nr. 11/2007 fără a se modifica etapele privind aplicarea creșterilor salariale.

Deși creșterile salariale prevăzute de lege sunt aplicabile pe anul 2007 în cele trei etape pârâții au refuzat aplicarea legii cu data de 1.01.2007, așa cum aceasta stipulează în conținutul său.

Refuzul aplicării legii a creat prejudicii personalului didactic grad I, rezultând o diferență salarială pe perioada 1.01.2007 - 1.08.2007, iar această diferență neachitată la timp creează la rândul său un alt prejudiciu, al devalorizării monedei naționale cu indicele de inflație.

Acțiunea a fost promovată pentru reclamanți de către Sindicatul Învățământ A, care potrivit art. 282 Codul Muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 din Legea nr. 54/2003 are calitatea procesuală activă în promovarea unei astfel de acțiuni.

Pârâta Școala cu clase I-VIII " " AIa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că modificarea adusă nr.OG 11/2007 prin Legea nr. 220/2007 nu se poate aplica retroactiv, cu începere de la data de 01.01.2007, întrucât se opune principiul neretroactivității legii.

Prin sentința civilă nr.816/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A și ca urmare, s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ A împotriva acestui pârât.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământ A pentru reclamanți împotriva pârâtei Școala cu clase I-VIII " " A I, și ca urmare a fost obligată pârâta să aplice dispozițiile Legii nr. 220/2007 în ce privește încadrarea reclamanților în conformitate cu dispozițiile acestei legi și în ce privește acordarea diferențelor de salarii datorate creșterii coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - august 2007 prin Legea nr. 220/2007 prin care s-a aprobat și modificat nr.OG 11/2007 față de coeficientul de multiplicare prevăzut în nr.OG 11/2007.

Totodată a fost obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007 pentru perioada ianuarie - august 2007 cu aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv de la data de 21.07.2007 până la plata efectivă a sumei datorate.

Anterior discutării fondului, Tribunalul Albaa soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A în sensul admiterii acesteia, având în vedere dispozițiile art.3, art.16și art.28 din HG nr. 2192/2004, care statuează că directorul unității de învățământ are calitate de ordonator terțiar de credite, încheie contractul de muncă și propune corecțiile bugetare.

S-a mai reținut că Inspectoratele Școlare Județene au atribuții doar în ceea ce privește activitatea profesională a cadrelor didactice, toate atribuțiile lor încadrându-se pe această linie potrivit Legilor nr. 84/1995 și 128/1997.

Art.2 din contractul colectiv de muncă nu implică respingerea acestei excepții câtă vreme Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții concrete în încheierea contractului individual de muncă sau în finanțarea unităților școlare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că nr.OG 11/2007 a reglementat o creștere a salariilor personalului didactic pentru anul 2007 în 3 tranșe, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr. 220/2007 cu modificări în ceea ce privește coeficienții de multiplicare cuprinși în anexa 1, 1.2, 2, 3, 4, 5.

Cu privire la momentul din care au aplicabilitate creșterile salariale în discuție s-a avut în vedere faptul că Legea nr. 220/2007 nu schimbă momentul de la care sunt aplicabile cele trei etape de creșteri salariale, modificările ordonanței privind doar aspectele referitoare la personalul didactic cu grad didactic I și o vechime de cel puțin 6 ani, pe tranșe de vechime.

S-a apreciat în acest context că prin neaplicarea Legii nr. 220/2007 reclamanții au fost prejudiciați de o creștere salarială.

Pentru neplata la termen a sumelor rezultate prin majorare, instanța a constatat existența unui prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale cu indicele de inflație, reținând incidența dispozițiilor art.998 Cod civil.

Cheltuielile de judecată solicitate nu au fost justificate prin chitanță, astfel că au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Învățământ A, criticând greșita reținere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean

În expunerea motivelor de recurs arătat că în baza art.2 din contractul colectiv de muncă, Inspectoratul Școlar Județean are calitate procesuală pasivă, fiind angajator, iar în această calitate are obligații ce revin oricărui angajator, inclusiv cea referitoare la salarizarea cadrelor didactice, implicit prin determinarea unităților școlare de a proceda la aplicarea întocmai a acestei legislații.

A mai susținut că dispozițiile art.58 din contractul colectiv de muncă stabilesc că directorul școlii este delegat de Inspectoratul Școlar Județean să încheie cu cadrele didactice contract individual de muncă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.304/1 Cod procedură civilă.

Inspectoratul Școlar Județean Aaf ormulat întâmpinare (filele 12-13) prin care a solicitat respingerea recursului, invocând în apărare dispozițiile art.3, art.8, art.16 și art.28 din nr.HG 2192/2004, art.142 din Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca fondat, urmând a-l admite în temeiul art.312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art.58 alin.(1) și (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de județ A învățământ 2007-2008 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Protecție Socială Județul A sub nr.7725/21.05.2008:

"(1) În învățământul preuniversitar de stat, pentru personalul didactic de predare și instruire practică, contractele individual de muncă se încheie între Inspectoratul Școlar al Județului A, reprezentat de directorul unității de învățământ și salariat.

(2) În vederea încheierii contractelor individuale de muncă ale personalului didactic de predare și instruire practică, directorul unității de învățământ va semna contractul individual de muncă în baza unei decizii de delegare de competențe emisă de inspectoratul școlar general, iar ștampila, sigiliul aplicat (ă) va fi al angajatorului (inspectoratului școlar)".

Aceeași formulare a articolului menționat anterior se regăsește și în art.58 alin.(1) și (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2007-2008.

Din ambele texte de lege decurge fără putință de tăgadă calitatea de angajator a inspectoratului școlar.

Adresa nr. 291/29.02.2008 emisă de Ministerul Educației, Cercetării și T -Direcția Juridic și contencios invocată în apărare de intimat nu are relevanță în raport de textele anterior menționate, pe de o parte pentru că aceasta este anterioară contractelor colective de muncă încheiate, și pe de altă parte, prin prisma dispozițiilor art.11(5) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic care la teza a II-a vine și întărește cele stipulate și prin contractul colectiv de muncă statuând că: "angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general".

Or, cum unul din elementele contractului individual de muncă îl reprezintă salariul, iar drepturile solicitate prin prezenta acțiune vizează neacordarea unor diferențe salariale prevăzute prin nr.OG 11/2007 aprobată și modificată prin Legea nr. 220/2007, rezultă că și Inspectoratul Școlar Județean A are calitate procesuală pasivă dată de calitatea sa de angajator în modalitatea expusă mai sus.

Mai mult decât atât, legitimitatea procesuală este dată și de dispozițiile art.9 din nr.HG 2192/2004 care stipulează că statul de funcții pentru personalul didactic se întocmește de către directorul adjunct, este însușit de directorul unității de învățământ, este avizat de consiliul de administrație și de ordonatorul principal de credite și este aprobat de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean, iar faptul că prin art.167 din Legea nr. 84/1995 astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 354/2004 și nr.HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se arată că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetul local al unităților administrativ-teritoriale de stat și din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâtului intimat, calitate dată de cea de angajator, în acord cu prevederile art.3 din Legea nr. 168/1993 care definește expres părțile unui conflict de muncă, acestea fiind salariatul și angajatorul.

În concluzie, chiar dacă Inspectoratul Școlar Județean A nu este finanțatorul direct al reclamanților, calitatea sa procesuală în acest proces este dată de calitatea de angajator, chiar cu atribuții delegate directorului școlii, delegare care nu îl absolvă de atribuțiile sale de angajator, între care intră și problemele salarizării.

Din această perspectivă mai trebuie spus că nu doar problema asigurării fondurilor necesare plății salariilor se discută în prezenta cauză, ci mai mult decât atât, legalitatea și temeinicia acordării unor majorări salariale, iar sub acest aspect Inspectoratul Școlar are atribuții de îndrumare și control a activității directorului, care în calitatea sa de conducător al unității școlare, este subordonat intimatului (art.109 alin.2 din Legea nr. 128/1997).

Față de aceste aspecte, Curtea va constata greșita reținere a excepției calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A și întrucât acest intimat nu și-a făcut apărări pe fondul cauzei, în temeiul art.312 alin.3 teza a III-a și alin.5 Cod procedură civilă va admite recursul de față, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza Tribunalului Alba pentru judecata pe fond a pricinii.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământ A împotriva sentinței civile nr. 816/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored. 2 ex.

Jud.fond:

.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR. 109/R/CC/2008

Ședința camerei de consiliu din 02 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - - - judecător

- - - judecător

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamantul recurent Sindicatul Învățământ A pentru în contradictoriu cu pârâții intimați Inspectoratul Școlar al Județului A și Școala cu Clasele I-VIII " " A I, având ca obiect drepturi bănești.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cererii a arătat că se abține de la judecarea recursului întrucât soțul acesteia are pe rolul instanței o cauză asemănătoare în dosarul nr-, invocând dispozițiile art. 27 alin.1 pct. 4 Cod. procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.25 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 02 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- ---

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

PROCES VERBAL

Încheiat azi, 02 octombrie 2008

În ședința din 02 octombrie 2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format de judecătorii - -, și.

Întrucât judecătorul din compunerea completului de judecată s-a abținut de la judecarea cauzei, învederând faptul că soțul acesteia are pe rolul instanței o cauză asemănătoare iar judecătorul lipsește la acest termen din motive obiective, în compunerea completului de judecată au fost incluși alături de judecătorul - -, judecătorii - - și - -, la rând în planificarea de permanență a secției.

Judecătorii - -, - - și - - au păstrat cauza spre soluționare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - ---

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Ana Doriani, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 858/2008. Curtea de Apel Alba Iulia