Expropriere. Speță. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 148/A/2008
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Grefier -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat prin
Procuror
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta și intervenientele R și, și de pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr. 465/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Procedura legal îndeplinită, fără prezența părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus concluzii scrise din partea apelantelor, R și împreună cu chitanța privind onorariului avocațial.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 26 septembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 465/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta, a fost admisă în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de R și în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România dispunându-se anularea parțială a hotărârii nr. 40/25.05.2007 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor de 25 euro/mp echivalent în lei la data plății pentru suprafața expropriată de 709 mp.
În considerentele sentinței s-a reținut că intervenientele și contestatoarea au fost expropriate cu o suprafață de 709 mp pentru care li s-au acordat despăgubiri de 37.425 lei prin Hotărârea nr. 40/2007.
-//-
S-a constatat că reclamantele au solicitat o despăgubire de 40 euro iar prin expertiza efectuată în cauză experții au stabilit o valoare de circulație de 20 euro/mp.
Având în vedere destinația imobilului, faptul că terenul se află în extravilanul localității cât și disp. art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 instanța de fond a apreciat ca fiind justă și echitabilă o despăgubire de 25 euro/mp.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât contestatoarea și intervenientele cât și pârâtul Statul român prin
Prin apelul declarat, contestatoarea și intervenientele au solicitat schimbarea sentinței în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum mai mare decât cel stabilit de prima instanță.
În expunerea motivelor de apel arată că atât suma rezultată în raportul de expertiză inițial (20 euro) cât și cea din supliment (19,79) sunt rezultatul unor calcule eronate, că de fapt, corect, valoarea corectă din punct de vedere aritmetic este de 21,54 euro/mp, iar aceasta este valoarea tehnică iar nu cea de circulație, aceasta din urmă fiind de 50 euro/mp.
Invocând disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, apelantele susțin că instanța a apreciat prejudiciul produs proprietarilor prin expropriere ca fiind unul neînsemnat atunci când a acordat doar 3,46 euro/mp peste valoarea tehnică.
La rândul său, prin apelul promovat, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate iar în urma rejudecării fondului să se dispună în principal respingerea acțiunii iar în subsidiar respingerea cererii privind acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele acordate de expropriator.
În motivare se arată că suma oferită drept despăgubire de pârât este stabilită prin raportul de evaluare întocmit potrivit dispozițiilor legale, în mod obiectiv și luându-se în considerare toate criteriile necesare în vederea stabilirii unei drepte și prealabile despăgubiri.
Se susține că sentința este nelegală deoarece se stabilesc despăgubiri mai mari decât valoarea stabilită de experți, respectiv 25 euro/mp în loc de 19,79 euro/mp.
Apreciază că instanța de fond ar fi trebuit să dispună respingerea acțiunii introductive având în vedere că valoarea despăgubirilor oferite de expropriator la 25.05.2007 este 15 euro/mp, valoare care reflectă atât valoarea reală a imobilului cât și prejudiciul suferit la momentul exproprierii, expertiza stabilind o valoare mai mare decât cea acordată cu doar 4,79 euro/mp care este rezultatul creșterii prețului pe piața imobiliară de la data acordării până în prezent.
În drept invocă disp. art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 9 pct. 9 și 10 din Normele metodologice de aplicare a HG 941/2004 și art. 282 ind. 1 și urm. Cod pr. civ.
-//-
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Pentru stabilirea despăgubirilor, prima instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie de experți constituită în conformitate cu disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Din conținutul raportului de expertiză întocmit în fața tribunalului rezultă că experții au avut în vedere cu ocazia aprecierii asupra valorii terenului în discuție toate criteriile prevăzute de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală și medie a terenurilor din zonă apropiată de valoarea notarială de încheiere a actelor autentice cât și faptul că terenul este extravilan însă propice construcțiilor multifuncționale.
Deși susțin că valoarea imobilelor în zonă este de 50 euro/mp, contestatoarea și intervenientele nu au reușit să probeze aceste afirmații în conformitate cu disp. art. 1169 Cod civ.
de vânzări terenuri depuse la dosarul cauzei relevă că pentru terenurile din extravilan, așa cum este cel al contestatoarelor, prețul variază între 25 euro (două din oferte) și 45 respectiv 65 euro, acesta reprezentând oricum prețul solicitat iar nu cel acordat la vânzare, prețul de vânzare fiind de regulă rezultatul unor negocieri.
Cele două adrese ale agențiilor imobiliare atașate la dosar ( 128, 129 dosar fond) nu prezintă nici o relevanță în cauză întrucât vizează imobile situate în intravilanul loc. iar nu în extravilan cum este terenul în discuție.
Față de toate probele cauzei, având în vedere suma solicitată de contestatoare și interveniente cât și cea oferită de pârât, Curtea constată că despăgubirea de 25 euro/mp a fost apreciată în mod corect ca fiind justă și echitabilă de către prima instanță, cuantumul acesteia circumscriindu-se criteriilor și limitelor prev. de art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Pentru considerentele mai sus expuse Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile tuturor apelanților referitoare la modul de calcul al despăgubirilor, cât și solicitarea pârâtului de respingere a acțiunii.
Susținerea pârâtului Statul român prin cu privire la nelegalitatea sentinței datorită faptului că se stabilesc despăgubiri mai mari decât valoarea stabilită de experți nu poate fi reținută, textul de lege (art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994) permițând instanței să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor nu numai în raport de concluziile experților ci și de oferta și pretențiile formulate de părți.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, Curtea, în temeiul art. 296 Cod pr. civ. va respinge ca nefondate apelurile părților.
Întrucât față de soluția de mai sus toți apelanții au calitate de părți căzute în pretenții, nu se justifică acordarea cheltuielilor de
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 148/A/2008 dată în dosar nr-)
judecată conform art. 274 Cod pr. civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelurile declarate de, R, și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - împotriva sentinței civile nr. 465/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 8 ex/31.10.2008
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară