Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9197/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9197
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță
JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin Președinte Secție
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 994/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea de concluzii scrise de către recurenți și întâmpinarea de către intimat.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 994 din 29 mai 2008 admis excepția invocată de Curtea de Conturi a României și a constatat prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, și pentru perioada 2001 - 31 martie 2005.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți și cererea de chemare în garanție
Tribunalul, în baza art.l37 examinând cu prioritate excepția prescripției invocate de pârâta Curtea de Conturi a României, a reținut că este întemeiată, raportat la perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor bănești respectiv 200l- 2007, și data introducerii acțiunii - 3l.03.2008, raportat la dispoz. art. 3 din Decret l67/l958, constatând ca prescrisă acțiunea pentru perioada 200l-3l.03.2005.
Pe fondul cauzei s- reținut că reclamanții, așa cum precizează în acțiune sunt încadrați ca personal contractual conform Legii 53/2003 în funcție de șofer și respectiv secretare dactilografe, astfel că, nu le sunt aplicabile dispoz. legii 188/l999 ce reglementează statutul funcționarului public.
Astfel, potrivit art. 67 din legea l88/l999/ - prevederile prezentei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere - reparații și de deservire, pază precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.
Funcțiile deținute de reclamanți respectiv șofer, secretar dactilograf sunt de natura celor exceptate din rândul funcțiilor publice, drept pentru care nu pot beneficia de prev. art. 35 alin.2 din leg. 188/99 care dispune că funcționarul public are dreptul de lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Pe de altă parte nu se poate reține existența unei discriminări întrucât cauzele invocate de reclamanți privind discriminarea nu se regăsesc în definiția dată discriminării în art.2 alin.l din OG nr. l37/2000 care enumere criteriile avute în vedere la aprecierea situației de discriminare, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată.
Susținerile reclamanților referitore la discriminarea personalului contractual prin neacordarea primei de vacanță conform, prevede legislației aplicabile funcționarilor publici, nu se pot reține de către instanță, întrucât acest drept nu se încadrează în cele recunoscute de lege pentru categoria de personal contractual din care fac parte reclamanții.
S-a reținut că cererea de chemare în garanție raportat la dispoz. art. 60 alin.l pr.civ. care prevede condițiile în care poate fi formulată o astfel de cerere, și condiționează admiterea de situația în care partea ar cădea în pretenții, a rămas fără obiect in condițiile în care acțiunea reclamanților a fost respinsă.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând -o ca nelegală și netemeinică.
Ca motive de nelegalitate se arată că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9.pr.civ.), cu referire la admiterea greșită a excepției prescripției acțiunii pe perioada 2001-2005.
Excepția prescfripției trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece dreptul la prima de concediu nu a mai fost acordată începând cu anul 2001 fiind suspendat până la data de 31 dec. 2006, conform dispoz. art. 5 alin. 5 din Legea 379/2005; reiese că prescripția nu operează întrucât suspendarea dreptului la plata primelor de concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție.
Aplicarea acestei prevederi legale, a fost suspendată în mod succesiv dar continuu în perioada 2001-2006, prin legile bugetare.
Ca motive de netemeinicie se invocă încălcarea dispoz.art. 261 alin. 5.pr.civ. motivat de faptul că prin acțiune au fost invocate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ale cărei prevederi nu sunt aplicate în cazul neacordării primelor de vacanță pentru reclamanți, cărora li se aplică un tratament discriminatoriu.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivării din acțiune, în sensul că prevederile art.114 din Legea 188/1999 se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, respectiv salariaților contractuali ai Curții de Conturi.
Motivarea instanței de fond, că pentru personalul contractual dij cadrul Curții de Conturi nu există dispozițiile legale privind acordarea primelor de concediu nu poate fi primită, deoarece dispoz. art. 35 alin. 2 din Lg. 188/1999 operează prin extindere legală și asupra persdonalului contractual din cadrul Curții de Conturi.
Soluția instanței de fond este eronată și pentru faptul că, se consacră inegalitatea de tratament economic salarial, respectiv discriminare a recurenților față de personalul din cadrul aceleiași instituții care au calitatea de funcționari publici, deși, s-a invocat ca temei de drept indirect și dispoz.OG 137/2000.
Recursul nu este fondat.
Critica privind greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților s-a făcut de către instanță cu respectarea dispozițiilor legale respectiv, art. 3 din decretul 167/1958 rap.la art. 27 alin. 2 din OG. 137/2000.
Nu se poate reține susținerea recurenților reclamanți, potrivit căreia dreptul solicitat a fost suspendat consecutiv prin acte normative până în anul 2007 și că termenul de prescripției a început să curgă de la data suspendării, motivat de faptul că pentru personalul contractual din care face parte acest drept nu a fost stabilit prin nici un drept de lege
Criticile care privesc fondul cauzei, sunt neîntemeiate.
Prin acțiune, reclamanții, în calitate de personal contractual, șoferi și respectiv secretare dactilografe în cadrul Curții de Conturi a Județului O, a solicitat plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2007.
Salarizarea acestora se face în baza OUG 24/2000 privind Sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Lg. 383/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.4 din ordonanță " salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul contractual se stabilesc, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare să se încadreze în fondurile alocate de la Bugetul de stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de stat, locale și fondurilor speciale pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor stabilite.
Din textul de lege enunțat, se constată că este reglementat dreptul la salariul de bază și la indemnizația de conducere, stabilite potrivit, dar nu și dreptul la prima de concediu.
Ulterior, prin OUG 191/ 12. dec. 2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003, personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000, privind Sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din Sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit 2 și 3 din Lg. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funții de demnitate publică nu a fost reglementat dreptul la primă de concediu.
Nu poate fi primită critica recurenților privind calificarea primei de concediu de odihnă ca un drept salarial, deoarece, pe de o parte din textele legale anterior precizate, nu a fost reglementat dreptul la primă de concediu, iar pe de altă parte, sistemul de salarizare este stabilit prin lege pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Nu se aplică în speță, CCM deoarece sistemul de salarizare nu s-a stabilit prin negocieri colective sau individuale, iar îndrumarea metodologică nr. 10297/1995 a și, așa cum susțin recurenții, deoarece echivalarea se referă doar la salarizarea funcției de șofer cu treptele profesionale prevăzute pentru muncitori în OG 39/1994 privind îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar.
Nu poate fi primită nici critica privind aplicabilitatea principiului înscris în OG 3/2006, privind faptul că personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială, care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare, cu referire la funcționarii muncii pentru considerentele expuse, pe de o parte și pe de altă parte, dispoz. art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999, deoarece funcțiile deținute de recurenții reclamanți respectiv șofer, secretar dactilograf sunt de natura celor exceptate din rândul funcțiilor publice.
Nu este vorba în cauză de vreo discriminare ținând cont de art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, republicată, ce definesc această națiunea ca fiind orice deosebire pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, etc. precum și orice alt criteriu care ca scop sau efect restrângerea în condiții de egalitate a dreptului omului și a libertăți fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Dreptul solicitat de recurenți reclamanți nu se încadrează în cele recunoscute de lege pentru categoria de personal contractual din care fac parte reclamanții.
Urmează ca în baza art. 312 alin.2 pr.civilă să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 994/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /5.11.2008.
Președinte:Mihaela CotoraJudecători:Mihaela Cotora, Dorina Stoichin, Sorina Lucia
