Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9196/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9196

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin Președinte Secție

JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia Judecător

Grefier

xxx

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de împotriva deciziei 4414/10.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL GORJ, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuentul și intimații TRIBUNALUL GORJ și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea dosarului de fond.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față.

TRIBUNALUL GORJ prin sentința nr. 1140 de la 30 ianuarie 2008 admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii G și TRIBUNALUL GORJ.

A obligat pârâtul TRIBUNALUL GORJ ca în adeverințele ce le va comunica în viitor la Casa Județeană de Pensii G, Ministerul Justiției, să rețină că vechimea reclamantului în magistratură este de 38 ani, 5 luni și 2 zile, din care 28 ani, 7 luni și 4 zile ca judecător, 7 ani, 2 luni și 14 zile ca procuror și 2 ani, 7 luni și 14 zile ca avocat, în loc de 36 ani, 10 luni și 2 zile.

A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii G să rețină în viitor că vechimea în magistratură a reclamantului este de 38 ani, 5 luni și 2 zile, depășind cu 13 ani cei 25 ani necesari pentru a beneficia de pensia de serviciu și care urmează a fi avuți în vedere la calculul sporului de 1%, prevăzut de art. 82 alin.4 din Legea nr. 303/2004, modificată prin nr.OUG 100/04.10.2007.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin decizia emisă de Casa Județeană de Pensii G, la data încetării activității reclamantului la Curtea de APEL CRAIOVA, nu s-a luat în considerare perioada de 1 an și 7 luni, menținându-se vechimea în magistratură de 37 ani, stabilită prin decizia anterioară.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, art. 4 alin.3 și art. 35 din nr.OG 27/2006, art. 7 alin.1 și art. 3, 18 alin.2 și art. 21 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG 1275/2005, art. 82 alin.5, art.85 alin.2 și art. 86 din legea nr. 303/2004, modificată prin nr.OUG 100/04.10.2007, drepturile câștigate după momentul pensionării profită acestora și trebuie luate în calcul la vechimea în muncă.

În speță, reclamantului nu i s-a luat în considerare ca vechime în magistratură perioada de timp în care a desfășurat activitate ca judecător la Curtea de APEL CRAIOVA, contrar dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiilor art. 82 alin.1 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, potrivit art. 82 din legea mai sus menționată, "judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării ".

De asemenea, potrivit art. 82 alin.4 "pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. 1 și 2, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. 1, fără aop utea depăși.

Astfel, solicitarea reclamantului ca pe viitor pârâtul TRIBUNALUL GORJ, în adeverințele ce le va comunica Casei Județene de Pensii G și Ministerului Justiției, să rețină vechimea în magistratură a acestuia de 38 ani, 5 luni și 2 zile, este justificată, având în vedere că această instituție este abilitată prin lege să stabilească vechimea în magistratură, condițiile întregirii vechimii în magistratură cu perioada lucrată ca judecător la Curtea de APEL CRAIOVA și veniturile avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu corespunzătoare funcției de Președinte la TRIBUNALUL GORJ, sau corespunzător funcției de judecător la Curtea de APEL CRAIOVA.

Cu privire la obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii G, ca pe viitor să rețină vechimea în magistratură a reclamantului de 38 ani, 5 luni și 2 zile, cererea este întemeiată, deoarece prin reținerea vechimii corecte în magistratură, petentul va putea beneficia de calcul sporului de 1%, prevăzut de art. 82 alin.4 din Legea nr. 303/2004, așa cum a fost modificată.

respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii G, având în vedere că prin acțiunea promovată, reclamantul nu solicită anularea deciziei de pensionare sau recalcularea acesteia, ci obligarea ca pe viitor pârâta Casa Județeană de Pensii G să rețină vechimea în magistratură a reclamantului de 38 ani, 5 luni și 2 zile, raportat la adeverințele ce le va comunica TRIBUNALUL GORJ, cu privire la vechimea acestuia în magistratură.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că la stabilirea pensiei de serviciu a fost avută în vedere vechimea în magistratură și venitul net comunicate de TRIBUNALUL GORJ prin adeverința 1360 din 17 decembrie 1999. Pensia reclamantului a fost actualizată apoi în raport de nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate.

Cu cererea nr. 12994 /4.06.2004 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei de serviciu având în vedere și vechimea de judecător la Curtea de APEL CRAIOVA realizată după data pensionării - 01.01.2000. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere la stabilirea pensiei de serviciu venitul net actualizat ca președinte de tribunal, motivat de faptul era superior față de cel de judecător la Curtea de Apel.

Ulterior reclamantul prin cererea 4412/15.02.2005 a solicitat menținerea vechimii în magistratură fără perioada cât a funcționat ca judecător la Curtea de Apel.

Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 4414 admis recursul, a modificat sentința și pe fond a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că baza de calcul la care se aplică procentul de 1% prevăzut de art.82 alin.4 din Legea 303/2004 este indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute la data pensionării și nu la data încetării activității după o eventuală perioadă de timp lucrată după pensionare.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant criticând soluția pronunțată în recurs în raport de dispozițiile art.322 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă.

S-a susținut că, deși recursul a fost declarat numai de către unul din pârâții implicați în proces, respectiv Casa de Pensii G, instanța a modificat sentința și a respins acțiunea față de toți pârâții.

Mai mult că, motivele de recurs au vizat aspecte legate de modul de calcul al pensiei de serviciu în raport de indemnizația cuvenită funcției de președinte de tribunal și celei de judecător de curte de apel, iar instanța de recurs și-a întemeiat soluția pe considerente total diferite, corespunzătoare prevederilor art. 82 alin.4 din Legea 303/2004.

Cererea de revizuire este fondată pentru următoarele considerente:

Ca regulă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile invocate de revizuient se circumscriu art.322 pct.2 Cod pr.civilă care reprezintă o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat.

Față de dispozițiile art.129 alin.final, judecătorii nu pot depăși limitele obiectului, fără deosebire după cum este formulat printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală.

Or, în speță, prin acțiunea promovată reclamantul a solicitat să se constate ca temei pentru pensia de serviciu, vechimea în magistratură reținută și recunoscută în mod expres de către CNPAS - Casa Județeană G, prin adeverințele eliberate în acest sens.

Instanța de recurs nu numai că nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs formulate de Casa Județeană de Pensii D, dar și-a întemeiat soluția pe argumente străine de obiectul cererii de chemare în judecată.

Reclamantul nu a solicitat aplicarea procentului de 1 % prevăzut de art.82 alin.4 din Codul d e procedură civilă, întrucât acest procent i-a fost recunoscut expres prin adeverința nr.4471 din 15.02.2005, ci numai constatarea perioadei de 38 de ani,5 luni și 2 zile ca vechime în magistratură și bază pentru calculul pensiei de serviciu.

Nerespectarea limitelor investirii instanței și afectarea principiului disponibilității părților în procesul civil constituie un temei legal pentru revizuirea deciziei pronunțate în recurs de către Curtea de APEL CRAIOVA.

Așa fiind, în conformitate cu art. 322 pct.2 și 323 Cod pr.civilă se va admite cererea de revizuire, se va schimba în tot decizia nr.4414/10.06.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei 4414/10.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL GORJ, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Schimbă în tot decizia nr.4414/10.06.2008 a Curții de APEL CRAIOVA în sensul că respinge recursul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

17.11.2008

Red.jud. -

4 ex/AS

Președinte:Mihaela Cotora
Judecători:Mihaela Cotora, Dorina Stoichin, Sorina Lucia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9196/2008. Curtea de Apel Craiova