Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 949/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 949/
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în V,-, județul V, împotriva sentinței nr.184 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 184 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; s-a respins excepția autorității de lucru judecat, aferentă lunii martie 2006, invocată de Ministerul Justiției.
S-a admis în parte acțiunea reclamantei, formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
- pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei sporul de vechime în muncă neachitat, aferent perioadei aprilie 2006 - noiembrie 2006, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu rata inflației până la data plății efective;
- Tribunalul Vasluia fost obligat să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile astfel acordate;
- Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți;
- s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sporului de vechime în muncă aferent lunii martie 2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor.
Direcția Generală a Finanțelor Publice H, care a declarat recurs în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat casarea sentinței pronunțate de tribunal și în rejudecarea cauzei admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fond, respingerea acțiunii introductive.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a invocat faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În cazul reclamantei raportul de serviciu a fost stabilit între aceasta și Tribunalul Vaslui, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit. Rolul ministerului este printre altele de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin Legea nr. 500/2002, însă acest minister nu are atribuții cu privire la elaborarea altor acte normative cu caracter special, care se aplică strict într-un anumit domeniu.
S-a mai învederat faptul că în cauză nu s-a reținut și nu s-a dovedit că Ministerul Finanțelor Publice ar fi prejudiciat într-o formă sau alta, prin diverse acțiuni sau inacțiuni drepturile și interesele salariaților altor instituții sau că ar fi reținut pentru sine o parte din fondurile alocate altor ministere și ca atare nu poate să subziste în sarcina acestuia nicio obligație de despăgubire față de reclamantă.
S-a arătat, de asemenea, că în speță nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții pentru angajarea răspunderii Ministerului Economiei și Finanțelor respectiv crearea din culpa unui prejudiciu real și cert printr-o anumită faptă și existența unui raport clar de cauzalitate între prejudiciul cauzat și fapta comisă. În condițiile în care între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional, obligația de a achita către salariați anumite sume pretinse de aceștia, care au natură salarială, revine exclusiv angajatorului pârât.
În concluzie s-a susținut că pentru aceste motive se justifică admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca neîntemeiată. În acest sens s-a arătat că s-au invocat ca și temei de drept al cererii introductive prevederile Legii nr. 50/1996 și ale OG nr. 83/2000, care a adus modificări legii menționate, însă prin art. 33 din Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut expres că dispozițiile care reglementează acordarea sporului de vechime nu sunt aplicabile și magistraților.
De asemenea, s-a invocat faptul că și capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor pretinse cu indicele inflației, este neîntemeiat.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V, care a declarat recurs în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a celor două instituții, invocând faptul că art. 1 din OG nr. 22/2002 nu poate motiva calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât la art. 4 din același act normativ se prevede obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a dispune toate măsurile pentru asigurarea creditelor necesare în bugetele proprii. În condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite pentru reclamantă, ci Ministerul Justiției, nu poate fi pusă în sarcina unui ordonator principal de credite o obligație stabilită prin lege în sarcina altui ordonator principal de credite.
De asemenea, nici prin dispozițiile Legii nr. 500/2002 nu sunt stabilite obligații în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește admiterea acțiunii introductive față de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, s-a invocat faptul că nu poate fi stabilită o obligație de plată în sarcina acesteia, deoarece nu este admisă utilizarea creditelor de către ordonatorii principali de credite în alte scopuri decât cele aprobate prin legea bugetară.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea apreciază că recursurile deduse judecății sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime neachitat pentru perioada martie 2006 - noiembrie 2006, actualizat cu indicele de inflație și totodată obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumei cuvenite, acțiunea introductivă fiind admisă prin sentința atacată.
Recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V vizează în primul rând modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Cu privire la această excepție, instanța de control judiciar constată că acest minister are, potrivit Legii nr. 500/2000, responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat, materializat ulterior în legea bugetară anuală. Proiectul bugetului de stat are la bază proiectele de buget ale ordonatorilor principali, printre care se numără și Ministerul Justiției. Cheltuielile de personal reprezintă un capitol distinct al proiectelor de buget întocmite de fiecare ordonator. În activitatea sa, așa cum chiar recurentul invocă, în caz de divergență între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principali de credite, guvernul este competent să ia decizii în acest sens. Cu toate acestea, responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat aparține în exclusivitate pârâtului, calitatea sa procesual pasivă derivând din această obligație legală și nu, cum în mod greșit apreciază recurentul, din raporturi de muncă. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și art. 3 din nr.HG 386/2007.
Pe de altă parte, se observă că, având în vedere competențele legale ale acestui pârât în materie bugetară, prima instanță a stabilit în sarcina sa obligația de aalocafondurile necesare plății drepturilor bănești stabilite prin hotărârea atacată. Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 24 martie 2005, publicată în 1048/2005, a apreciat calitatea Ministerului Economiei și Finanțelor, ca fiind aceeade garant legalal acestor categorii de obligații.
Prin urmare, în mod greșit se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor este lipsit de calitate procesuală pasivă în cauze precum cea supusă examinării.
În condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate de garant al obligației de plată a drepturilor bănești stabilite prin hotărârea judecătorească atacată și alocarea fondurilor necesare plății a acestor drepturi se face prin direcțiile județene ale finanțelor publice, în mod nejustificat se susține că Direcția Generală a Finanțelor Publice V nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
În ceea ce privește fondul cauzei, prin recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H s-a invocat faptul că după modificarea Legii nr. 50/1996 prin OUG nr. 83/2000, nu s-a mai prevăzut de către legiuitor acordarea sporului de vechime în favoarea magistraților.
Față de acest aspect, instanța de recurs apreciază că se impune a se analiza situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei nr. 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării tratamentului discriminatoriu trebuie să se analizeze tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu neapărat similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție, reclamanta prestând munca alături de personalul auxiliar de specialitate, de funcționarii publici și de personalul contractual din aceste unități. Toate persoanele din cadrul unităților de justiție, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise acumulează o vechime în muncă, indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 16 alin. 3 raportat la art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă, reprezintă vechime în muncă.
În această situație este de remarcat faptul că reclamanta, deși și-a executat raportul de muncă și a acumulat vechime în muncă, fiind titulara unui drept la vechime în muncă, în mod similar cub restul personalului din unitățile de justiție, totuși pentru activitatea prestată nu i s-a recunoscut și nu i s-a acordat sporul de vechime în muncă, spor de care celălalt personal a beneficiat.
În prezent, în urma aprobării OUG nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007 s-a prevăzut că și magistrații beneficiază de spor de vechime, înlăturându-se astfel tratamentul diferențiat la care au fost supuși aceștia în raport cu restul personalului din justiție.
În aceste condiții, în mod justificat instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a sporului de vechime în muncă. Din moment ce sporul de vechime în muncă se acordă ca efect al existenței dreptului la vechime în muncă, drept garantat de lege pentru toate categoriile socio-profesionale, nu se poate susține că prin obligarea pârâților la plata acestui spor, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Sub acest aspect trebuie să se țină seama și de faptul că prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a decis că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000 și art. 50 din OUG nr. 177/2002, se interpretează în sensul că în perioada în care aceste prevederi au fost în vigoare, judecătorii și procurorii beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 329 Cod procedură civilă.
Referitor la cererea de actualizare în funcție de rata inflației a drepturilor bănești solicitate de reclamantă, instanța de recurs apreciază că în mod corect a fost admisă de instanța de fond, făcându-se aplicarea art. 1082 Cod civil. Astfel, orice debitor este obligat la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației de plată sau executarea întârziată, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină și neimputabilă. În cauza dedusă judecății, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri legislative care să aibă ca finalitate eliminarea oricărei discriminări între magistrați. In sensul art.1084 Cod civil, daunele interese cuprind prejudiciul efectiv suferit precum și beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referință, or în speță este notoriu faptul că sumele de bani datorate reclamanților s-au devalorizat în mod continuu, fiind legal ca ele să fie actualizate în momentul plății.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de recurs reține că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate și în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, acestea urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 184 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-9.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
