Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9719/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9719
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.4554 din 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, -, Pentru G, - pentru și pârâții Curtea de Conturi a României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimații reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a D, a admis cererea de chemare în garanție deși Legea nr.72/1996 a fost abrogată de art.80 din Legea nr.500/2002 și în mod greșit a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea și virarea fondurilor necesare întrucât acesta este ordonator principal de credite pentru subunitățile aflate în subordine dar nu poate rectifica bugetul. A pus concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 4554 din 2 septembrie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor.
A admis acțiunea privind pe reclamanții, G, -, --, -, mostenitoarea pentru G, -, mostenitoarea - - pentru, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților drepturi bănești constând in sporul de vechime pe perioada 01.11.2000 - 30.06.2003, corespunzător cu activitatea lucrată, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data fiecărei scadente până la data plății efective.
admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâtei fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
A dispus ca pârâta să facă cuvenitele mențiuni in carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanții dețin funcția de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi D, salarizarea acestora fiind reglementată in timp de mai multe acte normative.
Astfel, prin Legea nr. 50/1995 privind salarizarea personalului și membrilor Curții de Conturi s-a prevăzut la art. 8 că " ersoanele p. salarizate potrivit prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru".
Prin art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 s-a prevăzut că prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr. 50/1995 nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
Prin Decizia nr. XXXVI/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 s-au interpretat, în sensul că: Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a constatat că prescripția dreptului la acțiune este un mijloc de stingere a dreptului in sens material, prin neexercitarea acestui drept in intervalul stabilit de lege si face ca titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit răstimp sa-si piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție si, odată cu aceasta, posibilitatea de a obține executarea silita a obligației corespunzătoare.
Prescripția extinctivă, se constituie așadar, intr-o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.
Potrivit art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 "Prescriptia incepe să curgă de la data la cand se naste dreptul la actiune ".
A sustine că in vederea prezervării drepturilor lor, reclamantii aveau obligatia de actiune, la aparitia actului normativ care abrogă in mod expres dreptul la sporul de vechime, inseamnă pur si simplu a obliga pe toti cetătenii la actiune impotriva unui text al legii, chiar si atunci când prin lege se abrogă anumite drepturi. Totodată se impune justitiabilului mai mult decât o diligentă rezonabilă, inseamnă chiar obligarea justitiabilului să intenteze impotriva tuturor actelor normative o actiune preventivă, ceea ce nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la actiune nu s-a născut, nu se poate spune că titularul său este neglijent si, in consecintă, nu se justifică nici curgerea prescriptiei extinctive si, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage implinirea termenului de prescriptie: stingerea dreptului la actiune.
Potrivit art. 27 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care constituie lege specială, termenul pentru introducerea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În speță, nu se poate considera că data săvârșirii faptei o reprezintă data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 (01.12.2000), actul normativ prin care sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, ci de la data luării pronuntării deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție in recursul in interesul legii curge termenul de prescriptie.
Prin sentinta nr. 2180/07.12.2006 pronuntată de Tribunalul Dolj in dosar nr. 2278/CM/2006 s-a admis actiunea reclamantilor, s-a admis cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, a fost obligată Curtea de Conturi a României să plătească reclamantilor diferentele salariale constând in sporul de vechime aferente perioadei 01.07.2003-30.09.2006, actualizate cu indicele de inflatie.
Actiunea reclamantilor prin care a fost obligată Curtea de Conturi a României să plătească reclamantilor diferentele salariale constând in sporul de vechime aferente perioadei 01.07.2003-30.09.2006, actualizate cu indicele de inflatie, a fost formulată la data de 01.07.2006.
Această actiune nu a fost respinsă ca prescrisă pe motiv că termenul de prescriptie curge de la data de 01.12.2000, data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 160/2000, ci a fost admisă in mod irevocabil.
Prezenta actiune este de fapt o continuare a celeilalte in care se solicită repararea integrală a prejudiciului intemeiată pe dispozitiile legii speciale OG nr. 137/2000, care in forma sa initială prevedea că persoana discriminată are dreptul la "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit".
In forma actuală OG nr. 137/2000 art. 27 prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Pe fondul cauzei instanta urmează să admită actiunea constatând că este intemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XXXVI/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 s-au interpretat, în sensul că: Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
In considerentele acestei decizii s-au retinut următoarele:
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
Pentru identitate de rațiune, aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
S-a mai retinut că dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcția de controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.
Așadar, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efectele în continuare,
Instanta, in argumentarea solutiei a coroborat si alte dispozitii legale din acte normative nationale si internationale.
Astfel, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime controlorilor financiari, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru alte categorii profesionale, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime controlorilor financiari nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, corespunzător vechimii ei în muncă.
Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâta are calitatea de ordonator de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acesteia.
În consecință, pârâta va fi obligată la plata către reclamanti a drepturilor bănesti constând in sporul de vechime de care au fost lipsiti în perioada 01.11.2000 - 30.06.2003, in raport de activitatea desfăsurată de fiecare reclamant, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantii au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la plătii efective.
Instanta a admis cererea de chemare in garantie a Ministrului Economiei si Finantelor formulată de pârâtă,deoarece acest minister are atribuții potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002,de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare".
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 2 lit. a din Legea nr. 72/1996 repartizarea veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugete se aprobă de către Ministerul Finanțelor Publice, iar art. 31 alin. 1 din același act normativ, creditele bugetare aprobate de bugetul de stat, pot fi folosite la cererea ordonatorilor de credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri - de către Ministerul Finanțelor Publice - a conturilor.
Potrivit prevederilor art. 78 din Legea nr. 72/1996, privind finanțele publice, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat, în cel locale, al asigurărilor sociale de stat și în cel al fondurilor speciale și nici efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru asemenea cheltuieli.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța de fond a respins nemotivat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată prin întâmpinare. Recurenta reiterează motivele expuse în întâmpinare în susținerea excepției.
Potrivit dispozițiilor art.2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii se arata ca:
Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelo r stabilite prin titluri executorii".
In speța calitatea de ordonator principal de credite o are pirita Curtea de Conturi a României, acesteia revenindu-i obligația legala de a depune diligentele necesare in vederea obținerii creditelor sare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, cu respectarea procedurilor pecifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2008.
Potrivit art. 34 alin. 1, art. 35 alin. 1și 4 și art. 36 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, Curtea de Conturi a României in calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget pe care îl transmite Ministerului Economiei si Finanțelor.
Instanța de fond a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulata de Curtea de Conturi a României si obligat sa asigure si sa vireze pârâților fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești acordate prin hotărâre având in vedere prevederile art.19 din Legea 500/2002 de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului si cheltuirea eficienta a resurselor financiare.
De asemenea, instanța de fond admite cererea de chemare in garanție formulata de Curtea de Conturi in temeiul art.30 si 72 din Legea 72/1996 privind finanțele publice. Recurentul precizează ca Legea 72/1996 privind finanțele publice a fost abrogata de art.80 din Legea 500/2002 privind finanțele publice.
Cererea reclamanților ca sa asigure si sa vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamanți este inadmisibila întrucât ca persoana juridica are bugetul sau propriu aprobat prin legea bugetara anuala, dar nu poate sa vireze sume din bugetul sau propriu pentru Curtea de Conturi.
In consecința, Curtea de Conturi in calitate de angajator al reclamantului nu poate sa solicite decât rectificarea bugetara cu sumele necesare, rectificare ce trebuie făcuta de către Guvernul României, si nu de Ministerul Economiei si Finanțelor.
Rolul Ministerului Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum si a sectelor locale respectând procedura reglementata in legea finanțelor publice si menționam ca aceasta instituție nu trebuie confundata cu Statul R sau cu bugetul de stat.
olicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane i calitate procesual pasiva precum si respingerea cererii de chemare in garanție ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect că Ministerului Economiei și Finanțelor îi revin, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, atribuții de asigurare a fondurilor necesare plății sumelor la care Curtea de Conturi a României a fost obligată, în calitate de angajator și ordonator principal de credite.
Potrivit art. 6 pct. 2 și 9 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările necesare și deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite.
Potrivit rt. 49 (1) din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
În condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor îndeplinește atribuții specifice în domeniul bugetar, Curtea constată că instanța de fond a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale pasive și cererea de chemare în garanție.
Este nefondată susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției invocate în întâmpinare, dispozitivul sentinței fiind clar în sensul respingerii acestei excepții.
Nici critica referitoare la faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut nu este fondată, în condițiile în care instanța s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În ceea ce privește critica referitoare la abrogarea Legii nr. 72/1996, aceasta este întemeiată, întrucât această lege a fost abrogată expres prin dispozițiile art. 80 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Acest argument însă nu schimbă soluția instanței, față de considerentele legale expuse anterior.
În consecință, apreciind recursul ca nefondat, Curtea urmează să îl respingă, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.4554 din 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, -, Pentru G, - pentru și pârâții Curtea de Conturi a României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/16.12.2008
fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
