Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 977/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.977/2008 -

Ședința publică din 10 iunie 2008

PREȘEDINTE: R --judecător

- --judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții, și SINDICATUL LIBER "" SMt oți de la. S M cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S M cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.448/D din 03 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială Județeană SMa depus la dosar întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.448/D din 03 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, a fost espinsă acțiunea civilă înaintată de reclamanții, și, toți cu. procedural ales la sediul S M, în mun. S M, str. - nr.8, jud. S M, reprezentați de către SINDICATUL LIBER "" S M, cu același sediu, împotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ S M, cu sediul de mai sus, având ca obiect acordarea contravalorii tichetelor de masă prev. de Legea nr.142/1998, pentru anul 2007 și pe viitor, până la încetarea raporturilor de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă"salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".Aliniatul 2 al aceluiași articol dispune că "tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".

Analizând aceste dispoziții legale se reține că angajatorul nu are obligația, ci doar posibilitatea de a acorda alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă. Mai mult, unitățile din sectorul bugetar - categorie din care fac parte și pârâții - pot acorda această alocație numai în limita bugetului de stat.

Analizând și prevederile legilor bugetului de stat raportat la perioada pentru care reclamanții solicită sumele ce reprezintă contravaloarea tichetelor de masă neacordat, se poate constata că pretențiile acestora sunt neîntemeiate.

Este adevărat că prin Legea 142/1998 privind tichetele de masă s-a instituit o anumită formă de protecție socială a salariaților, însă se constată că această formă de protecție socială este, prin lege, facultativă pentru angajator, nu este garantată prin Constituție, nefiind astfel un drept constituțional, fundamental.

Art. 41 alin. 2 din Constituția României, a cărui încălcare o invocă reclamanții, dispune că"salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite de lege", în consecință, Constituția lasă la latitudinea legiuitorului acordarea altor măsuri de protecție socială și criteriile de acordare a acestora. De altfel, instanța nici nu este în drept să aprecieze dacă prin modul de reglementare a dreptului la tichete de masă se încalcă dispozițiile constituționale întrucât ar încălca atribuțiile puterii judecătorești. Eventual, reclamanții ar fi putut invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate, cu consecința soluționării acestei excepții de către Curtea Constituțională.

Reclamanții au mai invocat situația discriminatorie în care se află, raportat la alte categorii de bugetari care beneficiază de dreptul în discuție, fără să nominalizeze aceste categorii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privitor la dispozițiile art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat, prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.

Pentru a putea aprecia existența discriminării, situația reclamanților trebuie analizată în raport cu alte persoane, aflate în situații comparabile, dar care au fost tratate în mod diferit, respectiv cu persoane din aceeași ramură a sectorului bugetar.

Reclamanții nu au făcut dovada că în cadrul ramurii de bugetari din care fac parte, există categorii de persoane cărora li s-au acordat tichete de masă.

Din aceste considerente de fapt și în temeiul dispozițiilor legale menționate, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cheltuielile de judecată nu au fost justificate.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru au declarat recurs reclamanții prin Sindicatul Liber "" S M, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost ea formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este nelegală, instanța de fond a nesocotit atât prevederile art. 41 din Constituție cât și cele prevăzute de art. 6 din Codul muncii, privind beneficiul condițiilor de muncă, de protecție socială, de sănătate și securitate în muncă.

Recurenții au susținut că acordarea tichetelor de masă nu este o chestiune lăsată la aprecierea angajatorului, acesta din urmă având obligația ca, în urma constatării îndreptățirii salariaților la măsura de protecție socială invocată, să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop, cu atât mai mult cu cât art. 41 alin. (2) din Constituție prevede că aceste tichete reprezintă măsuri de protecție aplicabile inclusiv salariaților din sectorul bugetar.

De asemenea se mai arată că, este eronată și reținerea instanței de fond în privința inexistenței vreunei discriminări, atâta vreme cât, așa cum rezultă și din practica judiciară depusă la dosarul primei instanțe, prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat deja în sensul îndreptățirii mai multor categorii de salariați contractuali la acordarea drepturilor solicitate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 - 316, 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față, fără cheltuieli de judecată.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa apreciat ca nefundat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:

Astfel, din cuprinsul art. 1 din Legea nr.142/1998, rezultă caracterul opțional al acordării alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, acordare ce este supusă totodată, îndeplinirii condiției înscrierii în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.

Pe de altă parte, dreptul recurenților la acordarea tichetelor de masă nu poate fi calificat ca o "speranță legitimă", apărată de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece nu are o bază suficientă în dreptul intern.

Ceea ce reiese din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr.142/1998, interpretate de altfel de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV/18 februarie 2008, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegării dată problemei de drept judecată este faptul că tichetele de masă nu reprezintă un drept ci doar o vocație ce se poate realiza doar dacă angajatorul are prevăzute în buget sumele cu această destinație, iar acordarea să fie precedată de negocieri prin contractele colective de muncă, ceea ce în speță nu reiese că s-a îndeplinit.

Cât privește practica judiciară invocată de recurenți, este de relevat că, hotărârile judecătorești depuse alăturat motivelor de recurs au fost pronunțate anterior soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului în interesul legii prin decizia mai sus evocată.

Așa fiind, Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu subzistă niciuna din criticile invocate, în temeiul art. 312 al.(1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții, și SINDICATUL LIBER "" SMt oți de la. S M cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S M cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.448 din 03 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

Red.dec.- /07.07.2008

Jud.fond. -

Dact./08.07.2008

Ex.2

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Cigan Dana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 977/2008. Curtea de Apel Oradea