Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 981/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr.1046,- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 981

Ședința publică din data de 8 mai 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI împotriva sentinței civile nr.80 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în Nehoiu, str. 1 - 2. bloc 28B, etaj 2,. 11, jud. B și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele pârâte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, reprezentați de consilier juridic și intimatul reclamant personal.

Procedura legal îndeplinită.

Recursuri scutite de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic având cuvântul în susținerea recursurilor formulate de pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI arată că instanța de fond a făcut confuzie între vechimea în magistratură și vechimea continuă în magistratură.

Se arată că vechimea în magistratură se stabilește potrivit art.86 din Legea nr.303/2004, la care s-a făcut trimitere, iar plenul, prin Horărârea nr.122/2005 a hotărât că vechimea continuă în magistratură constituie perioada în care magistratul a îndeplinit funcțiile prev. la art.85 din Legea nr.303/2004, în mod neîntrerupt, în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării sau eliberării din funcție pentru motive neimputabile.

În concluzie, vechimea continuă în magistratură trebuie considerată perioada neîntreruptă în care persoana a desfășurat activitate în magistratură și că în această situație reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru acordarea celor șapte indemnizații solicitate, întrucât a îndeplinit funcția de magistrat numai timp de 14 ani, respectiv perioada cuprinsă între anii 1993 - 2007. Anterior însă, în perioada 1.09.1985 - 20.01.1993, a activat ca jurisconsult în cadrul unei societăți comerciale din județul B, funcție care nu poate fi asimilată ca vechime în magistratură.

Se solicită astfel, admiterea recursului așa cum fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în tot acțiunii formulată de reclamantul .

Cu privire la cheltuieli de judecată solicitate de intimat și care privesc de fapt cheltuielile de transport aprecierea acestora este făcută absolut aleatoriu.

Intimatul reclamantul având la rândul său cuvântul, arată că începând cu data de 1.01.2008 a încetat raporturile de muncă, prin pensionare, cu Ministerul Public, până la acea data îndeplinind a procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria P, funcție pe care a îndeplinit-o în perioada 20.01.1993 - 31.12.2007, iar anterior, în perioada 1.09.1985 - 20.01.1993, a activat ca jurisconsult în cadrul unei societăți comerciale din județul B, funcție asimilată, potrivit art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu funcțiile ce determină considerarea acesteia ca vechime în magistratură.

Intimatul mai arată că vechimea totală în magistratură a acestuia față de disp. art.86 din Legea nr.303/2004 republicată, este de 22 ani și 4 luni, fiind vorba de o vechime continuă și neîntreruptă pe funcțiile mai sus arătate și cu toate acestea, pârâții au refuzat să-i acorde o indemnizație egală cu salariile brute de încadrare lunare, impozitate conform legii, privându-l de drepturile pe care art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată i le recunoaște.

În conformitate cu art. 86 în Legea 303/2004 cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prev.la art. 87 alin.1 sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prev.la art.87 alin.1, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar,cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în anumite instituții publice, expres enumerate.

Se solicită în concluzie, respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate și acordarea cheltuielilor de judecată conform notei de cheltuieli depusă.

CURTEA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați la plata sumei echivalente cu șapte indemnizații de încadrare brute lunare, impozitate conform legii, potrivit art.81 din Legea nr.303/2004, republicată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 1.01.2008 a încetat raporturile de muncă, prin pensionare, cu Ministerul Public, reclamantul activând până atunci ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria P, funcție pe care a îndeplinit-o în perioada 20.01.1993 - 31.12.2007, iar anterior, în perioada 1.09.1985 - 20.01.1993, a activat ca jurisconsult în cadrul unei societăți comerciale din județul B, funcție asimilată, potrivit art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu funcțiile ce determină considerarea acesteia ca vechime în magistratură.

A mai susținut reclamantul că vechimea totală în magistratură a acestuia în accepțiunea art.86 din Legea nr.303/2004 republicată, este de 22 ani și 4 luni, fiind vorba de o vechime continuă și neîntreruptă pe funcțiile mai sus arătate și cu toate acestea, pârâții au refuzat să-i acorde o indemnizație egală cu salariile brute de încadrare lunare, impozitate conform legii, privându-l de drepturile pe care art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată i le recunoaște.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și judecarea cauzei în lipsă arătând că potrivit art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu șapte indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.

S-a mai arătat că vechimea în magistratură se stabilește potrivit art.86 din Legea nr.303/2004, la care s-a făcut trimitere, iar plenul, prin Horărârea nr.122/2005 a hotărât că vechimea continuă în magistratură constituie perioada în care magistratul a îndeplinit funcțiile prev. la art.85 din Legea nr.303/2004, în mod neîntrerupt, în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării sau eliberării din funcție pentru motive neimputabile.

S-a concluzionat că vechimea continuă în magistratură trebuie considerată perioada neîntreruptă în care persoana a desfășurat activitate în magistratură și că în această situație reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru acordarea celor șapte indemnizații solicitate, întrucât a îndeplinit funcția de magistrat numai timp de 14 ani.

Și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe motiv că reclamantul are o vechime continuă în magistratură în perioada 20.01.1993 - 31.12.2007, iar noțiunea de vechime în magistratură, astfel cum este stabilită de art.86 din Legea nr.303/2004 modificată, se are în vedere în mod exclusiv pentru stabilirea drepturilor la pensie de serviciu, drept recunoscut de legiuitor și pentru alte persoane, altele decât magistrații, care au îndeplinit funcții de specialitate juridică.

Așa fiind, s-a arătat că reclamantul nu beneficiază de disp.art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 modificată, neavând vechimea necesară solicitată de lege, așa cum i s-a adus la cunoștință și prin adresa nr.162/14.01.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, depusă în copie la dosar.

La termenul din 20 noiembrie 2008, în ședință publică, reclamantul și-a precizat acțiunea, majorându-și practic pretențiile, arătând că solicită plata celor șapte indemnizații de încadare lunare brute actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței, la plata integrală.

Prin sentința civilă nr.80/24.11.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma reprezentând șapte îndemnizații de încadrare lunare brute, impozitate potrivit legii, conform art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare pensionării, care se va actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței, la plata efectivă. De asemenea, curtea a obligat pârâții la 151 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, curtea a reținut că potrivit art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu șapte indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.

De asemenea, conform alin. 3 al art. 81 din același act normativ, modul de calcul al vechimii continue în magistratură se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, Plenul a adoptat Hotărârea nr. 122/30.03.2005, prin care a statuat, la art. 1 alin.1 din această hotărâre, că vechimea continuă în magistratură prev.la art. 80 alin.1 din legea nr. 303/2004 ( actual art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare) constituie perioada în care magistratul sau persoana asimilată acestuia a îndeplinit funcțiile prevăzute la art. 85 din lege în mod neîntrerupt, în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării sau eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile.

În conformitate cu art. 85 din Legea 303/2004, devenit art. 86 în Legea 303/2004 cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prev.la art. 87 alin.1 sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector,consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prev.la art.87 alin.1, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar,cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în anumite instituții publice, expres enumerate.

Reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultând din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar că la data pensionării avea peste 20 de ani vechime în magistratură calculată potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004,cu modificările și completările ulterioare (fost art. 85 din lege ), astfel încât acesta este îndreptățit, ca urmare a pensionării, la acordarea indemnizației prev. de art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MP - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Se susține, în esență, în ambele recursuri, că vechimea continuă în magistratură trebuie considerată perioada neîntreruptă în care persoana a desfășurat activitate în magistratură și că în această situație reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru acordarea celor șapte indemnizații solicitate, întrucât a îndeplinit funcția de magistrat numai timp de 14 ani.

S-a mai arătat că reclamantul are o vechime continuă în magistratură în perioada 20.01.1993 - 31.12.2007, iar noțiunea de vechime în magistratură, astfel cum este stabilită de art.86 din Legea nr.303/2004 modificată, se are în vedere în mod exclusiv pentru stabilirea drepturilor la pensie de serviciu, drept recunoscut de legiuitor și pentru alte persoane, altele decât magistrații, care au îndeplinit funcții de specialitate juridică.

Așa fiind, s-a arătat că reclamantul nu beneficiază de disp.art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 modificată, neavând vechimea necesară solicitată de lege, așa cum i s-a adus la cunoștință și prin adresa nr.162/14.01.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, depusă în copie la dosar, contrar celor reținute de instanța de fond.

Se mai critică hotărârea fondului și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, despre care se afirmă că este prea mare.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele recursurilor declarate, curtea va constata că recursul este nefundat, hotărârea pronunțată în fond fiind legală și temeinică.

Reclamantul a fost procuror la Judecătoria de la data de 20.01.1993, iar în cursul anului 2008 s-a pensionat, prin Decretul nr.716 din 03.07.2008 al Președintelui României fiind eliberat din funcție ca urmare a pensionării.

Anterior datei de 20.01.1993, reclamantul a lucrat în calitate de jurisconsult în cadrul unei societăți comerciale din județul B, de la data de 19.08.1985 și până data angajării în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria, ca procuror.

Așa cum corect a reținut instanța, la fond, potrivit art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004 judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu șapte indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, Plenul a adoptat Hotărârea nr. 122/30.03.2005, prin care a statuat, la art. 1 alin.1 din această hotărâre, că vechimea continuă în magistratură prev.la art. 80 alin.1 din legea nr. 303/2004 ( actual art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare) constituie perioada în care magistratul sau persoana asimilată acestuia a îndeplinit funcțiile prevăzute la art. 85 din lege în mod neîntrerupt, în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării sau eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile.

În conformitate cu art. 85 din Legea 303/2004, devenit art. 86 în Legea 303/2004 cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prev.la art. 87 alin.1 sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector,consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prev.la art.87 alin.1, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar,cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în anumite instituții publice, expres enumerate.

Reclamantul - intimat îndeplinește aceste condiții legale, în cazul său vechimea neîntreruptă fiind dată de perioada în care a îndeplinit funcția de procuror, la care se adaugă perioada în care a fost jurisconsult.

Nu poate fi primită, în aceste condiții, susținerea recurenților potrivit căreia reclamantul - intimat nu ar avea dreptul la acordarea acestei indemnizații, pe motiv că ar fi lucrat efectiv în funcția de procuror mai puțin de 20 de ani, câtă vreme anterior încadrării în funcția de procuror, reclamantul a lucrat ca jurisconsult, în perioada 1.09.1985-20.01.1993, iar prin Hotărârea nr. 122/2005 s-a statuat în mod expres, așa cum au impus dispozițiile art. 81 alin.3 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, care este modul de calcul al vechimii continue în magistratură cerută de art. 81 alin.1 din lege, în sensul celor mai sus reținute.

Și critica referitoare la cheltuielile de judecată este nefondată, deoarece intimatul - reclamant a făcut dovada acestor cheltuieli, cu documente fiscale, iar calculele expuse în recurs au un caracter subiectiv.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursurile ca nefondate.

În baza disp. art.274 pr.civ. curtea va obliga recurenții la 53 lei cheltuieli de judecată către reclamantul intimat, potrivit chitanței de plată a c/val benzinei și notei de cheltuieli depuse.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI împotriva sentinței civile nr.80 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în Nehoiu, str. 1 - 2. bloc 28B, etaj 2,. 11, jud. B și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, jud.

Obligă recurentele pârâte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI la 53 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored.

2ex/ 2.06.2009

Dosar fond - al Curții de APEL PLOIEȘTI

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 981/2009. Curtea de Apel Ploiesti