Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 994/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(7048/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 994/

Ședința publică de la 24.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5900/01.10.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.19384/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5900/01.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Ministerul Justiției și Libertăților, și Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pârâții la plata către reclamanta a drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de baza, reprezentând sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru perioada 01.10.2007 la zi respectiv 01.10.2009 și în continuare, sume ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă.

A obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sectorului 3

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

La data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă.

În ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv: "Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 1 și 3 din Codul d e procedura civila, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instanțele judecătorești, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/l0.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Mai mult, pentru a se pronunța în sensul arătat mai sus în interpretarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a reținut în considerente că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 pct. 42 și în art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996. republicată, rezultând fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs si produc în continuare efecte juridice.

S-a mai reținut în motivarea curții că acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, și că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23¹din Legea nr. 56/1996 se cuvin si în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

În considerarea acestor considerente, ce consacră interpretarea că drepturile prevăzute prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare întrucât nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifică interpretarea că acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei nr. XXI, respectiv 10.03.2008, în pofida abrogării Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, in întregime, prin OUG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

Or, în acest context, Tribunalul a constatat că față de motivarea Curții nu poate primi susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 și în consecință, sporul de 50% nu mai subzistă pentru personalul auxiliar de specialitate începând cu februarie 2007, această interpretare fiind exclusă față de motivarea Curții.

Tribunalul nu a putut reține nici apărarea pârâtei în sensul că după pronunțarea și intrarea în vigoare a Deciziei Curții Constituționale prin care se constată o ingerință nepermisă, prin pronunțarea Deciziei nr. XXI/2008, a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative si executive, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de ICCJ prin Decizia nr. XXI/10.03.2008 întrucât o asemenea conduită nu ar face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituțională, întrucât, Decizia prin care se soluționează conflictul juridic de natură constituțională este definitivă și se comunică autorului sesizării, precum și părților aflate în conflict și le obligă pe acestea la o anumită conduită viitoare in acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie sa se conformeze, fără a produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție in exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.

Or, în chiar în motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 838/2009 din 27 mai 2009, se arată în considerentele deciziei că sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natura constituționala dintre autoritățile publice, la analiza conduitei pârtilor de către C, sub aspectul îndeplinirii competentelor conform prevederilor constituționale, precum si decizia prin care se stabilește existenta unui conflict si modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei cai de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești si nu echivalează cu efectuarea de către Curtea Constituționala a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanța de control judiciar, întrucât aceasta ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.

Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituționala în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă, ceea ce presupune că această decizie își păstrează valabilitatea cât și caracterul obligatoriu dat de prevederile art. 329 din Codul d e procedură civilă.

Pe cale de consecința, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, în acord cu conduita impusă de Curtea Constituțională, revenind acestor autorități obligația luării unor măsuri prin care să dezamorseze conflictul juridic și care să împiedice pe viitor perpetuarea situației ce l-a generat, fără a avea consecințe asupra valabilității deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul a mai reținut și că o înlăturare a acestui drept pentru reclamantă ar constitui o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât ar încălca dreptul acesteia la un proces echitabil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza împotriva României 1, din 06.12.2007, constatând încălcarea articolului 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și a articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu articolul 14.

În fapt, reclamantul s-a plâns de refuzul autorităților romane de a-i acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru munca obligatorie efectuata in timpul serviciului militar. Reclamantul s-a plâns și de faptul că este victima unei discriminări, având în vedere că situația sa este similară celei în care s-au aflat alte persoane cărora instanțele interne și Înalta Curte de Casație și Justiție le-a recunoscut aceste drepturi. În plus, față de jurisprudența divergentă a instanțelor in materie, reclamantul a invocat și încălcarea dreptului sau la un proces echitabil, sub aspectul nerespectării principiului securității raporturilor juridice, precum și sub aspectul și imparțialității instanțelor.

În cauză, Curtea a constat la data judecării cauzei, în anul 2004, existat o jurisprudență neunitară în aplicarea Legii nr. 309/2002 atât la nivel național cât și la nivelul instanței supreme, reamintind că, deși divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși, instanței supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții.

Astfel, instanța europeana a statuat că, divergențele de jurisprudență s-au datorat instanței supreme, iar faptul că aceste divergențe existau chiar la nivelul acestei instanțe, este contrar principiului siguranței raporturilor civile care reprezintă unul din elementele fundamentale ale statului de drept. Sub aspectul și imparțialității instanțelor, Curtea a considerat că nu este necesar să examineze dacă în cauză a existat încălcarea articolului 6 din Convenție.

În plus, Curtea văzând că în alte cauze similare instanța supremă a acordat altor persoane drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, aceasta a apreciat că reclamantul avea o legitima de a obține recunoașterea creanței sale. În concluzie, față de divergențele din jurisprudență existente la nivelul instanței supreme, și subliniind că articolul 14 din Convenție are caracter exemplificativ, iar nu limitativ, a constatat încălcarea și articolului 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenție.

În prezenta cauza, situația este similară, neacordarea sporului de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamantei instituind un tratament inegal în raport de reclamanții care l-au câștigat, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate de Curțile de Apel din Pitești, C, B, O, invocate de Procurorul General al României în recursul în interesul legii.

Ca atare, instanța a constatat că reclamanta are o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței sale în situația contrară încălcându-se articolul 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Față de toate considerentele expuse, instanța a admis cererea și a obligat pârâții la plata sporului de 50% din salariul de bază, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2007 la zi și în continuare sumă ce va fi actualizată în funcției de coeficientul de inflație până la plata efectivă, față de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că textul de lege care reglementează sporul de 50% din salariul de bază, de risc și suprasolicitare neuropsihică este în vigoare, astfel încât acesta trebuie plătit lunar odată cu indemnizația și celelalte sporuri ce compun drepturile salariale ale reclamantei, atâta timp cât aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru plata indemnizației lunare și îndeplinește calitatea de personal auxiliar in cadrul instanței pârâte și până la data interveniții unor modificări legislative referitoare la reglementarea drepturilor salariale a categoriei din care aceasta face parte.

Pentru a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi, instanța a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumelor reprezentând corecția sumelor de inflație, calculată de la scadență și până la plata efectivă.

Plata acestor drepturi bănești se va face actualizat cu indicele de inflație, la zi, potrivit art. 1084 Cod civil. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune ci ca o echilibrare a valorii la care este îndreptățită reclamanta pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație care este aplicabil pentru întreaga perioadă când aceste drepturi au fost nesocotite.

de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, așadar, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o primească cu o anumita perioadă de timp anterioară.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său, Ministerul Justiției critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9. pr. civ.

Motivul întemeiat pe pct. 4 art. 304. pr. civ. se referă la constatarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României.

Se arată că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 21/10.03.2008 a ICCJ, invocată de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.

Totodată, recurentul consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzută la pct. 9 al art. 304 din Codul d e proc. civilă.

Astfel, art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.

Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007. Prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime iar decizia Înaltei Curți a avut în vedere doar OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Sentința este criticabilă si în ceea ce privește admiterea capătului de cerere pe viitor, având în vedere în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 09.11.2009.

Astfel, art. 47 din lege prevede că: prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49-52 și ale art. 4 alin. 1-4 din Anexa nr. VI, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea

Potrivit art. 4 din anexa nr. VI intitulată Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. Secțiunea Ia L egii nr. 330/2009: "(1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică, și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:

- pentru risc si suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;

- de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.

De la 01 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. 1 beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale:

- un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază;

- sporurile prevăzute la alin. 1, se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariu de bază sau, după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară.

Pe de altă parte, reclamantul nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.

Având în vedere textele de lege menționate mai sus, recurentul solicită instanței să constate că acordarea drepturilor solicitate pe viitor este neîntemeiată și să dispună modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, luând în considerare noile dispoziții legale incidente în materia salarizării personalului din justiție.

Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pentru aceleași motive ca și Ministerul Justiției, dar și pentru soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Referitor la acesta din urmă motiv, se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/200 ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează credite bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Ministerul Justiției și Libertăților are calitatea de ordonat
principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează
creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru buget
instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, stabilește principiile cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor public, implicate în procesul bugetar și care la lit. d ) - e) stipulează faptul că, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite și pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.

Prin urmare, este lipsit de relevanță că, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Recurentul consideră că, pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției și Libertăților ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune instituția recurentă în imposibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri.

În ceea ce privește cadrul procesual, se poate constata că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art.281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.

Recurentul solicită instanței să observe că între reclamant și Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției recurente.

Raporturile de muncă sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de altă parte.

Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, care nu pot fi plătite decât de către angajator.

Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite( principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.

Bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă, prin urmare pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită forma și conținut, decizie luata de puterea judecătorească, considerăm că ar reprezenta o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale."

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, recurentul înțelege să invoce să și dispozițiile Ordonanței nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Justiției și Libertăților în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.

Totodată, prin art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.

Ordonatorii de credite din sistemul de justiție potrivit dispozițiilor invocate mai sus sunt cei care poartă răspunderea privind modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești, potrivit destinațiilor aprobate și respectarea dispozițiilor Legii nr.500/2002.

Astfel ordonatorii principali de credite au toate posibilitățile legale să obțină fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatorilor secundari și terțiari respectiv angajatorilor instituții publice umele necesare.

Analizând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Critica întemeiată pe constatarea conflictului constituțional nu va fi reținută, pentru că hotărârea instanței Constituționale nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuției consemnate de art. 329. pr. civ. ci urmează a fi avută în vedere de instanța supremă ulterior adoptării ei.

Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică.

Mai mult conform art. 11 alin. 3 din Constituția României, deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În aceste condiții, în soluționarea prezentei cauze, trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu conform art. 329. pr. civ. al sentinței nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Nici motivul întemeiat pe pct. 9 al art. 304. pr. civ. nu este fondat.

Curtea împărtășește același punct de vedere ca și tribunalul, menționând, în esență că, în conflictul ivit între art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 și art. 30 lit. b) din OG nr. 8/2007, care au abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 expres și, respectiv, neexplicit, și art. 1 din Protocolul Adițional nr. la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmează a da eficiență celui din urmă text.

Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, la pronunțarea deciziei în interesul legii enunțate ar fi avut în vedere interpretarea propusă de Ministerul Justiției și Libertăților desigur că ar fi arătat- explicit în considerentele și în dispozitivul deciziei nr. 21/10.03.2008.

Cât privește recursul Ministerului Finanțelor Publice, Curtea găsește întemeiat motivul legat de excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Finanțelor Publice în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamanților) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.

Astfel ordonatorii principali de credite au toate posibilitățile legale obțină fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecător pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatori secundari și terțiari respectiv angajatorilor instituții publice sume necesare.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 recursul va fi admis, sentința va fi modificată în parte, în sensul admiterii excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respingerii cererea formulate împotriva acestui pârât

Pe fondul cauzei, soluția este legală și temeinică, sub aspectul dreptului la sporul pretins prin acțiune. Prin Decizia nr.21 din data de 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe conform
art.329 alin.3 pr. civ. înseamnă că se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de risc și suprasolicitare solicitat.

Însă, Curtea reține că, pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare un nou act normativ de salarizare, respectiv Legea nr. 330 din 05.11.2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial nr. 762/09.11.2009, care reglementează expres acordarea sporului de confidențialitate si magistraților si personalului auxiliar de specialitate.

Față de acest act normativ, intrat in vigoare la data de 12.11.2009, Curtea apreciază ca reclamanta nu se mai regăsește, ulterior datei de 12.11.2009, in starea de discriminare care sa justifice obligarea paratilor la plata de despagubiri civile, astfel ca hotararea recurata va fi modificata si sub acest aspect, in sensul obligarii paratilor la plata sporului numai pana la data de 12.11.2009, urmand a fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte, sub aspectul datei până la care sporul se acordă și al soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate:

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5900/*01.10.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.19384/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge, în consecință, acțiunea formulată împotriva acestui pârât.

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București la plata sporului de 50% din salariul de bază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.10.2007 până la 12.11.2009, actualizat până la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2010.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LH/th.red.

2ex-12.03.2010

Jud. fond:

Cu opinia parțial separată a doamnei judecător, în sensul admiterii recursului Ministerul Justiției și Libertăților, modificării sentinței și respingerii pretențiilor față de Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București, ca neîntemeiate.

Apreciez ca solutia corecta este de admitere a recursului declarat de Ministerul Justitiei si Libertatilor, modificarea in parte a sentintei recurate, in sensul respingerii, ca neintemeiate, a pretentiilor reprezentand spor de stres si suprasolicitare neuropsihica, ulterioare datei de 03.02.2007, pentru urmatoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

La data de 01.10.2000 intrat în vigoare nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, mai sus citat.

n ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților s-au abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, fără însă a se introduce dispoziții exprese cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Totodată, prin art.41 lit.a) din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a abrogat OUG nr.177/2002.

Aceste aspecte au fost invederate insa in petitul recursului in interesul legii, astfel ca Inalta C de Casatie si Justitie le-a avut in vedere la data pronuntarii deciziei in interesul legii.

Potrivit art. 30 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, in vigoare de la 03.02.2007, la data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă: a)Legea nr. 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești; b) dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 56/1996; c) orice alte dispoziții contrare.

OG nr. 8/2007 a fost emisa in baza Legii nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, al cărei art. 1 prevede ca, in temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar printre acestea se mentioneaza la pct. III.7salarizarea personalului auxiliardin cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

OG nr. 8/2007 produce efecte juridice numai cu privire la domeniul delegării legislative pentru Guvern, dispusa prin Legea nr. 502/2006, respectiv salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

Din acest punct de vedere, este fara putința de tăgada ca, prin art. 30 din OG nr. 8/2007, au fost abrogate dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, inclusiv cele ale art. 47 -"pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".Abrogarea a produs efectenumai in privinta drepturilor personalului auxiliar de specialitate, intrucat numai acesta a fost domeniul delegarii legislative, dupa cum s-a aratat mai sus.

Asupra acestei probleme de drept (abrogarea sporului de 50% survenita pentru personalul auxiliar de specialitate, prin OG nr. 8/2007) nu s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, in decizia pronuntata la 10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Acest fapt reiese din limitele sesizarii Procurorului General al României in recursul in interesul legii, publicat pe pagina web http://www.mpublic.ro/recursuri/2008_civil/rc_26_02_2008_2.htm.

Așadar, Secțiile Unite ale Înaltei Curti de Casație și Justiție nu au fost sesizate cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, decat raportandu-se la OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, la actele normative mentionate in cuprinsul sesizarii Procurorului General (inclusiv OUG nr. 177/2002), iar nu si la un act normativ ulterior, cum este OG nr. 8/2007.

Potrivit art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reublicata p. în Monitorul Oficial, Partea I nr. 777 din 25.08.2004, brogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.

In consecința, începând cu 03.02.2007, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției nu mai beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, motiv pentru care se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Justiției si Libertatilor, modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii, ca neintemeiate, a pretentiilor reprezentand spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, ulterioare intrarii in vigoare a OG nr. 8/2007.

JUDECĂTOR,

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria

#Judecator Silvia Georgiana Ignat

Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 994/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 994/2010. Curtea de Apel Bucuresti