Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA NR.10

Ședința public din data de 12 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

Judectori - - - -

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC COM SRL B, cu sediul în B, str.-,.16 B, parter, județul B, împotriva sentinței civile nr.856 din 10 septembrie 2008 pronunțat de Tribunalul Buz u, în contradictoriu cu intimata-reclamant, domiciliat în B,-,.36,.3,.13, județul

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta-pârât COM SRL B, reprezentat de administrator, și intimata-reclamant, reprezentat de avocat, din Baroul Buz

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț, dup care:

Reprezentantul recurentei-pârâte, administrator având cuvântul arat c nu mai are cereri de formulat în cauz și solicit acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamant arat c nu mai are cereri de formulat în cauz și solicit acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act c prțile nu mai au cereri de formulat în cauz și solicit acordarea cuvântului asupra recursului.

Reprezentantul recurentei-pârâte, administrator având cuvântul solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțat de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii.

Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamant arat c aceasta a fost salariata societții pârâte, începând cu data de 24 august 2007, îns patronul societții nu i-a încheiat contract de munc pentru perioada 24 august 2007 - 7 ianuarie 2008.

Solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțat de instanța de fond ca fiind temeinic și legal, cu cheltuieli de judecat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de faț, constat.

Reclamanta a chemat în judecat pârâta SC " Com" SRL B, prin administrator, pentru a se constata existența raporturilor de munc pentru perioada 24 august 2007-7 ianuarie 2008, cu obligarea pârâtei la contribuțiile și impozitele aferente în calitatea sa de angajator.

În motivarea acțiunii, s-a susținut de reclamant c deși a lucrat în societatea pârât în perioada sus-menționat fr întrerupere, administratorul societții i-a încheiat contractul de munc abia la data de 7 ianuarie 2008, cu toate struințele repetate ale acesteia.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiat deoarece reclamanta a lucrat la societate din 7 ianuarie 2008, iar la 18 februarie 2008 a solicitat încetarea activitții, ceea ce a dus la desfacerea contractului de munc.

În cauz au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu și testimoniale.

Tribunalul Buz u, prin sentința civil nr. 856 din 10 septembrie 2008, a admis acțiunea, a constatat existența între prți a raporturilor de munc în perioada 24 august 2007 - 7 ianuarie 2008 și a obligat pârâta s achite toate contribuțiile și impozitele aferente în sarcina sa, cu reținerea contribuțiilor și impozitelor datorate de reclamant în condițiile legii pentru aceeași perioad.

Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut în esenț c din probele administrate rezult c reclamanta a prestat activitate pentru pârât în perioada în litigiu la magazinul " XL" din municipiul B, ceea ce impune admiterea ca atare a acțiunii.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiat, deoarece din declarația martorei și înscrisurile depuse la dosar, reiese c reclamanta s-a încadrat în munc la societatea pârât doar din data de 7 ianuarie 2008, martora fiind coleg de serviciu cu reclamanta, iar ceilalți martori audiați la fond fiind strini de unitate.

Curtea, analizând sentința atacat în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidenț în cauz, constat c recursul de faț este nefondat.

Din declarațiile martorilor - și reiese c aceștia au cunoscut personal activitatea desfșurat de reclamant la magazinul sus-menționat al pârâtei, depoziții care se coroboreaz și cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele emanate de la Inspectoratul Teritorial d e Munc, din care rezult neîndoielnic activitatea prestat de reclamant la societatea pârât, cum în mod corect a reținut și prima instanț prin soluția dat care este legal și temeinic sub toate aspectele.

Nesubzistând cauze de nulitate ale acestei hotrâri în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civil, Curtea va respinge recursul de faț ca nefondat în baza art. 312 din același cod.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC COM SRL B, cu sediul în B, str.-,.16 B, parter, județul B, împotriva sentinței civile nr.856 din 10 septembrie 2008 pronunțat de Tribunalul Buz u, în contradictoriu cu intimata-reclamant, domiciliat în B,-,.36,.3,.13, județul

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor judiciare ca nedovedit.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 12 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTORI,

- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. /SȘ

2 ex./20.01.2009

f- Tribunalul Buz

I

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Ploiesti