Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 100
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Daniela Părău Liliana Ciobanu
: - -
GREFIER: - -
*******************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, împotriva sentinței civile nr.1105 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic lipsă fiind intimata.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că recursul este tardiv formulat, hotărârea fiind comunicată recurentei la data de 18 decembrie 2008, iar recursul a fost promovat la data de 12 ianuarie 2009.
Se acordă cuvântul părții prezente pe această excepție de tardivitate.-
Reprezentanta recurentei având cuvântul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând.-
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1105 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, a fost anulată hotărârea nr.60/15.01.2008 și certificatul nr.60 din 15.01.2008 și s-a dispus emiterea unei noi hotărâri cu luarea în considerare a raportului de expertiză medico-legală și a certificatului de încadrare într-un grad de handicap.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată s- solicitat de reclamanta - în calitate de reprezentant legal al minorului născut la 4.06.2002 anularea hotărârii nr. 60/15.06.2008, emisă de Consiliul Județean - Comisia pentru protecția copilului și certificatului nr-, privind încadrarea într-un grad de handicap.
În motivare s- arătat că minorul în cauză se încadrează în gradul I de handicap întrucât nu poate vorbi, nu se poate deplasa fapt ce necesită însoțitor permanent.
În dovedirea acțiunii, la dosar s-au depus planul de recuperare al copilului cu dezabilități, contractul individual de muncă privind încadrarea sa ca însoțitor permanent pentru copil, hotărârea 88/2007, certificat de încadrare în gradul II handicap.
Prin întâmpinarea depusă la dosar s- solicitat respingerea acțiunii întrucât potrivit raportului de evaluare complexă a copilului cu dezabilități din 14. XII.2007 - Copilul a făcut progrese în sfera limbajului, are achiziții de autoservire și autonomie personală, mănâncă singur, folosește toaleta de câte ori are nevoie.
S-a mai arătat că în prezent frecventează Centrul de zi de luni până vineri între orele 6-18- Conform adeverinței 27363/2007.
Situația arătată, susținut intimata, este dovedită cu fișa eliberată la 11.12.2007 privind traseul educațional al copilului potrivit căreia "copilul are progrese în ce privește limbajul verbal (având un vocabular minim pe care-l folosește adecvat, participă la activitățile propuse, solicită ajutor când are nevoie).
Potrivit fișei psihologice eliberate la 6.12.2007 și a certificatului verbal nr. 9164/5.12.2007 - copilul a fost evaluat având nr.Q1 de 40 fiind suferind de retard psihomoderat cu tulburări de limbaj expresiv.
Analizând actele dosarului tribunalul constatat:
Potrivit hotărârii 60/15.01.2008 emisă de Comisia de Protecția Copilului B - s-a aprobat încadrarea minorului, născut la 4.06.2002 în categoria de persoane cu handicap II accentuat care necesită protecție specială.
În baza acestei hotărâri s-a emis certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, respectiv gradul II.
La baza emiterii acestor acte s-a avut în vedere raportul de evaluare complexă a copilului cu dezabilități nr.19/7.01.2008 eliberat de serviciul de reevaluare Complexă a Copilului precum și recomandările prevăzute în planul de recuperare a copilului cu dezabilități, planul individualizat de protecție prevăzut în anexă.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru evaluarea stării de sănătate a copilului raportat la criteriile instituite prin ordinul 725/12709/1.10.2002.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1209/20.11.2008 emisă de Serviciul Județean de medicină legală B - minorul prezintă tulburări de comportament, dificultăți de comunicare, deficit psihic, tulburări de vorbire.
Urmare a evaluării neurologice, psihiatrice și psihologice s-a constatat că acesta prezintă diagnosticul de: retard psihic gradul II/III, tulburări de limbaj context în care necesită supravegherea permanentă, suport emoțional, program logoped și psihoterapie adecvată.
Potrivit ordinului 725/12709/1.octombrie.2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii, încadrarea în gradele de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei.
Raportat la actele dosarului, concluziile raportului de expertiză se constată că, minorul prezintă un grad de dependență fizică și psihică ridicat, autonomia persoanei sale fiind foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului.
În speță, copilul necesită supraveghere permanentă. din partea altei persoane, fapt ce impune încadrarea sa într-un grad de handicap grav.
Pentru considerentele arătate, instanța având în vedere ordinul 725/12709/1.10.2002 emis de Ministerul Sănătății și Familiei și Convenția cu privire la drepturile copilului și Regulile standard privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap Rezoluția 1993 care stabilește cu claritate nevoia de participare socială și de egalizare a șanselor pentru copiii și persoanele cu handicap, a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B,-
Din analiza și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este formulat peste termen.-
Astfel, recurentei i s-a comunicat sentința la data de 18.12.2008 - dovada de comunicare de la fila 131 dosar fond și a promovat recurs la data de 12 ianuarie 2009.
Cum termenul de recurs este de 10 zile și curge de la data comunicării hotărârii ( art.128 din Legea nr.272/2004) recursul se constată a fi tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca tardiv formulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, împotriva sentinței civile nr.1105 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2009. -
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent.
.dec.JG
Tehn.red.EG/4.03.2009-ex.2
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Daniela Părău Liliana Ciobanu