Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 105/A/2008

Ședința publică 16 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Couți

- - -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-au luat în examinare, după casare cu trimitere spre rejudecare, apelul declarat de reclamanta din și cererea de aderare la apel formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotrivasentinței civile nr. 1122 din 14 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. 6122/2003, privind și pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, APAPS și SC (fostă SC Transilvania SA) având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 2aprilie2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1122/14.11.2003 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr.6122/2003, a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii civile invocată de pârâta de SC Transilvania SA C prin întâmpinare.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul d e Interne și, în consecință, respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta din împotriva pârâtului Ministerul d e Interne B, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepția lipsei de interes, invocată din oficiu și, în consecință, respinsă acțiunea civilă, formulată de reclamanta din împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor B, APAPS și SC Transilvania SA C-

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Asupra imobilului înscris în CF nr.4591 C, nr.top.4887, casă din piatră și cărămidă, acoperită cu tinichea compusă la parter din 28 camere, 3 bucătării și dependințe; la mezanin: din 3 camere și dependințe; la etaj 1: 30 camere, 1 bucătărie și dependințe; la etaj II: 3 camere și dependințe, curte cu suprafața de 743 stjp, în-, prin încheierea CF nr.3640/8.03.1938 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate sub B+ 1 în favoarea Facultății de Teologie a Reformate din C.

Ulterior, prin încheierea CF nr.9439/19.05.1995 conexată cu nr.1636/1975 în baza procesului verbal de constatare și de încadrare în prevederile art.III din Decretul nr.218/1960 precum și nr. 712/1966, imobilul mai sus arătat s-a dezlipit din CF nr.4591 C și s-a transcris în CF nr.30297 C în favoarea Statului Român și în administrarea operativă a Ministerului d e Interne pentru Inspectoratul jud. C.

Art. 1 din OG nr.112/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) minorităților naționale din România stabilește că, "clădirile împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță, care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) minorităților naționale din România au fost trecute în patrimoniul Statului Român prin măsuri de constrângere, confiscare sau naționalizare, se restituie titulari lor sau succesorilor acestora".

Conform anexei 1 din OG nr.112/1998, imobilul situat în C-N, P-ța - - nr.15 înscris în CF nr.4591 nr top. 4887 fost restituit Reformate din.

Prin Ordinul nr.154/26.04.1991 a Ministerului Comerțului și ului, imobilul clădire depozit situat în C-N,--3 fost trecut în proprietatea "SC Transilvania A".

FPS, în calitate de vânzător, a . Asociației Conducerii și Salariaților ( ) Transilvania, în calitate de cumpărătoare 554.242 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei reprezentând 39, 956 % din valoarea capitalului social, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31/14.01.1999.

Prin încheierea CF nr.17128/31.10.2000, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 08 nr.0224 emis de Ministerul ului la data de 15.11.1994 în aplicarea prevederilor HG. Nr.834/1991 și a documentației anexate, imobilul cu nr.top 4887 s-a dezmembrat în două imobile cu nr.top noi: 4887/1. teren cu construcții în suprafață de 1413 mp care s-a reînscris în CF nr.30297 C și 4887/2, teren cu construcții în suprafața de 1262 mp care s-a transcris în CF nr. -, în favoarea pârâtei SC Transilvania SA

Prin decizia civilă nr.517/R/2002 a Curții de Apel Brașovs -a respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr.2197 / A/2001 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr.4790/2001, prin care s-a stabilit că, încheierea CF nr.9439/9.05.1995 este legală fiind întemeiată pe dispozițiile art.40 din Decretul-Lege. nr.115/1938.

Prin răspunsul la întâmpinare la 78 din dosar reclamanta a arătat că imobilul în litigiu are o valoare de 6-7 miliarde lei.

Conform mi.2 pct.1 lit.b pr.civ. așa cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei.

Având în vedere valoarea imobilului arătată de reclamantă prin înscrisul mai sus menționat, tribunalul în temeiul art.137 alin.1 coroborat cu art.158 raportat la art.2 pct.1 lit.b pr.civ. a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.

Art.25 din Decretul nr.31/1954 prevede că, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Deși nu este în mod expres reglementată de Codul d e procedură civilă, calitatea procesuală reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată fi parte în procesul civil român.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Ținând seama că imobilul în litigiu a fost preluat de la reclamantă și a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Dcretului nr.218/1960 și a Decretului nr.712/1966, iar reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, tribunalul a apreciat că există identitate între persoana acestui pârât și persoana împotriva căruia se îndreaptă dreptul dedus judecății astfel încât în temeiul art.137 alin. 1.pr.civ. coroborat cu art.25 din Decretul nr.- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor invocată prin întâmpinare.

Totodată, tribunalul a considerat că pârâtul Ministerul d e Interne nu are calitate procesuală pasivă întrucât în CF nr.30297 Caf ost intabulat doar dreptul de administrare operativă a acestuia iar ulterior, pârâtul a predat imobilul înscris în CF nr.30297 C nr.top.- în favoarea reclamantei motiv pentru care în baza art.137 alin.1 pr.civ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui a invocată prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva Ministerului d e Interne ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Având în vedere obiectul acțiunii civile și motivele de drept invocate în susținerea acțiunii, tribunalul a apreciat că acțiunea civilă formulată de reclamantă este admisibilă considerent pentru care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta se Transilvania SA C prin întâmpinare.

Pentru exercițiul acțiunii civile se cer a fi îndeplinite 4 condiții cumulative și anume: afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.

Interesul reprezintă folosul practic pe care reclamantul îl urmărește prin punerea în mișcare a acțiunii civile.

Întrucât prin OG nr.112/1998 imobilul înscris în CF.nr.4591 C, nr.top 4887 a fost restituit reclamantei, Statul recunoscând implicit caracterul abuziv al preluării acestuia, petitul privind constatarea nulității absolute a titlului statului cu privire la imobilul în litigiu este lipsit de interes, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei de interes a acestuia.

Potrivit art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlul valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

De asemenea, art.6 alin.3 din Titlul II a OUG nr.184/2002 prevede că, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.94/2000,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

Acest text legal nu este aplicabil în speță deoarece, așa cum s-a arătat, imobilul în litigiu a fost restituit de Statul Român reclamantei prin OG nr.112/1998 și, în consecință, nu face obiectul OUG nr.94/2000 aprobată, modificată și completată prin Legea nr.50 l/ 002.

In opinia tribunalului, nu intră sub incidența art.46 alin.2 din Legea nr.1 0/2001, fiind supuse nulității de drept comun sau după caz, regimului juridic stabilit prin dispoziții legale speciale, contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale supuse procesului de privatizare căci obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părții din capitalul social deținut de stat la aceste societăți, cum este cazul actului de privatizare a SC Transilvania SA, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31/14.01.1999 încheiat între FPS și Transilvania.

Pentru aceste motive de fapt și de drept, tribunalul a respins petitul privind constatarea nulității absolute a actului de privatizare a pârâtei SC Transilvania SA C și având în vedere soluția de respingere a primelor două capete de cerere din acțiunea reclamantei, a respins petitul accesoriu referitor la constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

În cazul imobilului în litigiu, reclamanta în calitate de proprietară a acestuia are deschisă calea acțiunii în revendicare care este singura acțiune civilă ce poate fi exercitată atunci când imobilul este deținut de o societate comercială privatizată integral prin vânzarea de acțiuni la data intrării În vigoare a Legii nr. 0/2001, în cadrul căreia să fie analizate titlurile de proprietate atât al reclamantei cât și al pârâtei SC Transilvania SA

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamanta solicitându-se schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea acțiunii deoarece imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil,și înstrăinarea acestuia prin privatizare a fost făcută cu rea credință. S-a menționat că imobilul cu nr. top. 4887/2 intră sub incidența OUG 94/2000 deoarece nu a fost restituit în baza OG 112/1998 și în consecință trebuia soluționată acțiunea raportat la art. 6 al. 3 din Titlul II al OUG 184/2002, care fac trimitere art. 46 din 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 888/A/2004 s-a admis în parte apelul reclamantei din, fost admisă aderarea la apel formulată de Ministerul Finanțelor Publice și evocând fondul, a fost respinsă acțiunea reclamantei având ca obiect constatare nulitate și rectificare CF. Curtea reținut că imobilul fost preluat de Statul Român, cu titlu, în baza Decretului nr.76/1948, care l- înstrăinat în mod valabil intimatei SC Transilvania, cu titlu de drept lege.

Se mai reține că în mod corect s- statuat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. la art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, pârâta fiind dobânditoare de bună credință deoarece societatea fost privatizată legal de fostul

Prin decizia civilă nr. 1687/22.02.2007 pronunțată în dosarul civil nr-,al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamantă și casată decizia nr.888/A/2004 și trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj. Înalta Curte de Casație și Justiție reținut că, deși prin acțiune reclamanta solicitat constatarea nulității absolute trei încheieri intabulare, instanța de apel nu cercetat în fond această cerere, în decizia atacată, existând referiri numai la încheierea nr.9439/1995. Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.5 și 314 Cod proc.civ. fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare în apel, urmând să fie administrate toate probele necesare stabilirii complete situației de fapt.

În rejudecarea apelului reclamanta apelantă a formulat o cerere de completarea motivelor de apel și s-a solicitat administrarea unor probe cu privire la modalitatea trecerii imobilului în proprietatea Statului Român - documentația de aplicare dispozițiilor decretelor în baza cărora s-a făcut naționalizarea, documentație anexată Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0224 emis la data de 15 noiembrie 1994 în favoarea SC Transilvania; oferta de vânzare acțiuni SC Transilvania SA, in extenso contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.31/14.01.1999 FPS și Asociația Conducerii Salariaților SC Transilvania; celelalte contracte de vânzare-cumpărare; documentația de parcelare.

S-au solicitat documentațiile de intabulare în CF și verificarea situației de drept imobilului în sensul stabilirii dacă acesta este cuprins sau nu în capitalul social al societății.

Prin întâmpinare AVAS solicitaat respingerea apelului ca nefondat, deoarece nu face obiectul Legii nr.10/2001.

Analizând sentința apelată raportat la motiivele de apel invocate de dispozițiile art.292 și 295 Cod proc.civ. curtea va admite apelul pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1122/2003 pronunțată de Tribunalului Cluj acțiunea formulată de reclamanta din fost soluționată ca urmare admiterii excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii și a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive Ministerului d Interne și prin urmare, prima instanță nu a analizat fondul cauzei. S- considerat că reclamanta este lipsită de interes, deoarece prin OG nr.112/1998 imobilul înscris în CF 4591 C, nr.top 4887, fost restituit reclamantei și implicit a fost recunoscut caracterul abuziv al preluării imobilului, astfel încât cererea privind constatarea nulității absolute titlului statului este lipsită de interes.

Curtea apreciază că reclamanta avea interes în promovarea acestei acțiuni, deoarece în art.1 din OG nr.112/1998 s-a stipulat că se vor restitui titularilor sau succesorilor acestora, clădirile împreună cu terenul aferent cuprinse în anexa, care face parte din prezenta ordonanță. La poziția 4 din Anexa 1 este menționat imobilul situat în C-N, - - nr.15, CF 4591, nr.top 4887 - Clădirea Teologiei. Deși în ordonanță este menționat că transmiterea dreptului de proprietate se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare, în cazul acestui imobil se poate constata că a fost predat numai o parte din imobil, respectiv imobilul cu nr.top 4887/1 înscris în CF 30297

Prin urmare, reclamanta are interes în promovarea acestei acțiuni, deoarece solicită valorificarea dreptului antecesoarei lor pentru o parte din imobilul din 4591 cu nr.top nou 4887/2, care nu a fost restituit în natură prin OG 112/1998. Așadar, în mod greșit fost soluționată acțiunea ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes.

Potrivit art.297 Cod proc.civ. în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Art.297 Cod proc.civ. a fost modificat potrivit Legii nr. 219/2005, iar anterior acestei legi se stipula că instanța de apel evocă fondul și judecă procesul pronunțând o hotărâre definitivă. În primul ciclu procesual instanța de apel a evocat fondul însă în rejudecarea apelului acest lucru nu mai este posibil, deoarece art.297 Cod proc.civ. cum este reglementat în prezent nu permite evocarea fondului.

Fiind vorba de o normă de procedură civilă, aceasta se aplică din momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche potrivit art.725 Cod proc.civ.

Așadar, curtea având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, în temeiul art.297 Cod proc.civ. și art.725 Cod proc.civ. va admite apelul și va desființa sentința civilă nr. 1122/2003 a Tribunalului Cluj și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se va clarifica și obiectul celui de-al doilea petit al acțiunii (nulitatea absolută certificatului de atestare dreptului de proprietate apartamentul pârâtei SC Transilvania SA sau contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și raportat la aceste precizări instanța își va verifica și competența de soluționare a acestor cereri).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta DIN și aderarea la apel formulată de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 1122 din 14.11.2003 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr.6122/2003, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red. dact. GC

5 ex/08.05.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Tania Antoaneta Couți
Judecători:Tania Antoaneta Couți, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Cluj