Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 868/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.868/R/2008
Ședința publică din data de 15 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr. 1121/F din 19.12.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Bistrița -N cu nr-, privind și pe reclamanții intimați, I, și pe intervenienții intimați, și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BISTRIȚAN, având ca obiect litigiu de muncă- calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurentul, prin memoriul de recurs, a solicitat judecata în condițiile art. 242 proc.civ. iar Curtea apreciind că se află cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1121/19.12.2007 a Tribunalului Bistrița - s- admis acțiunea formulată de reclamanții, )., I, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR (Ministerul Finanțelor Publice) B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele:, și.
- au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, în solidar, să plătească reclamanților drepturile bănești restante reprezentând primele de concediu de odihnă pentru anii 2005 și 2006 la care sunt îndreptățiți și intervenientelor drepturile bănești ce reprezintă prima de concediu aferentă anului 2006,iar pentru intervenienta prima de concediu aferentă perioadei lucrate În anul 2005, sume actualizate cu rata inflației, calculată pentru perioada cuprinsă între data nașterii dreptului (1 ianuarie 2006 pentru prima de concediu aferentă anului 2005 și cu 5 zile înainte de plecarea în CO pentru prima de concediu aferentă anului 2006) și data plății efective.
- a fost obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI si FINANȚELOR (Ministerul Finanțelor Publice) (care are și calitate de pârât) prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești anterior arătate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, prin art.41 (1) alin. 1 din Legea 50 /1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin OUG 83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr.425/01.09.2000. Dreptul s-a născut așadar din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept, prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Ulterior, prin art. III alin.2 din OUG nr.33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2001 aplicarea prevederilor art.41(1) alin.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă" iar prin Legea nr.386/2001 s-a dat un nou cuprins numai aliniatului 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.l și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii 188/1999 și a OG nr.83/2000.
Apoi, prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743/2001 termenele prevăzute în art. III din OG 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002.
Prin OUG nr.177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 s-a prevăzut la art.50 alin.2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.41 (1) și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, drepturile personalului auxiliar fiind reglementate în continuare de această lege.
Ulterior, prin art.l0 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.- s-a dispus prelungirea acelorași termene până la 31 decembrie 2003, apoi prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu se suspendă până la data de 31 decembrie 2004 iar potrivit art.8 alin.5 din Legea 511/2004 aplicarea acestor dispoziții precum și cele ale art.32 alin.2 din Legea 188/1999, cu modificările ulterioare se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzută în artAI (1) alin.l din Legea nr.50/1996 a fost suspendat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie violat de substanță și practic să devină lipsit de orice valoare.
Nu poate fi reținută apărarea Ministerului Justiției în sensul că prin Decizia nr. XXIII/02.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi neconceput și inadmisibil.
Această decizie nu își găsește aplicarea în speța de față, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la magistrați și la personalul de specialitate juridică asimilat acestora, întrucât numai în ceea ce-i privește pe aceștia dispozițiile legale ce prevăd acordarea primelor de vacanță au fost abrogate prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2003, pe când cele privind drepturile personalului auxiliar sunt reglementate în continuare de această lege.
Aceasta rezultă fără dubii din faptul că decizia nr. XXIII din 12 dec.2005 a fost îndreptată prin încheiere adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această încheiere s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare strecurată în decizia menționată, în sensul înlăturării mențiunii" și personalul auxiliar de specialitate" din considerentele și dispozitivul hotărârii, astfel că "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În nota de fundamentare OG 8/2007 se menționează expres că se mențin sporurile și drepturile prevăzute de Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, inclusiv prima pentru concediul de odihnă.
Dispoziția legală fiind în vigoare, instanța a apreciat acțiunea promovată de reclamanți și intervenienți ca întemeiată, admițând-o conform dispozitivului.
În baza art.161 alin.4, art.78 alin.1, s-a dispus actualizarea sumelor acordate cu titlu de primă de concediu de odihnă pentru anii 2005-2006, cu rata inflației, în vederea despăgubirii integrale a reclamanților și intervenienților.
În ce privește cererea de chemare în judecată, a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că deși nu există un raport juridic direct în baza căruia să fie obligat să plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești, neavând calitate de angajator, are calitate procesual pasivă în prezentul litigiu, atât prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, cât și la cel al cererii de chemare în garanție, în considerarea disp.art.26 din Legea nr. 379/2005, coroborate cu cele ale art.15 din HG nr.83/2005, art.118 din 304/2004 ce stipulează că instituțiile publice din sistemul de justiție sunt finanțate de la bugetul de stat și cu prev.art.19, 21 și 22 din 500/2002 privind finanțele publice, pe de o parte potrivit art.3 (1) din HG. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor), și a Autorității Naționale a Administrației Finanțelor, aceasta elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, iar pe de altă pare potrivit art.26 din 379/2005, sus citate, îi revine obligația de a asigura cheltuielile privind despăgubiri de natura a celor În discuție,ca urmare a admiterii acțiunii principale va fi admisă și cererea de chemare în garanție și în consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând prima de concediu către reclamanți și intervenienți.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DGFP B-N a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților și respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului s-au invocat atât aspecte de fond, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Între reclamanți și intervenienți pe de o parte și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, astfel ca aceștia să fie îndreptățiți să formuleze cererea direct împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Plata drepturilor salariale fiind în sarcina angajatorului, orice culpă poate fi reținută doar în sarcina acestuia, în speță, Tribunalul Bistrița -N, Curtea de Apel Cluj, și Ministerul Justiției.
În privința cererii de chemare în garanție, s- invocat netemeinicia, arătându-se că disp.art. 60 - 63 Cod proc.civ. nu sunt incidente, în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor neexistând vreo obligație de garanție sau despăgubire.
Temeiul unei astfel de cereri îl constituie obligația de garanție ce revine chematului în garanție, în baza legii, a unui contract sau unei obligații de restituire, condiții ce nu se regăsesc în speță.
Recurentul invocat încălcarea art.14 din Legea nr. 500/2002.
Chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, legilor de rectificare bugetară, de a probare a contului general de execuție bugetară, nu poate fi ținut garant pentru plata unor sume de bani reprezentând drepturi bănești pentru salariații unui alt minister, care are calitatea de ordonator principal de credite, acesta având posibilitatea cuprinderii în bugetul propriu sau în proiectul de rectificare bugetară sumele necesare efectuării plății către reclamanți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește apărările de fond formulate de recurent, Curtea constată că în mod constant a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin 3 Cod procedură civilă, în această materie.
Astfel, prin art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 s-a prevăzut că "Aplicarea prevederilor din actele normative [.] referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, [.] se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".
De asemenea, prin art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 s-a dispus menținerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la data de 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 s-a dispus prelungirea perioadei de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, iar prin Decizia nr. 38 din 25 ianuarie 2005 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe anul 2004-2005, care doar au suspendat acordarea drepturilor respective.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o altă dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de fond statuat asupra temeiniciei pretenției reclamanților și intervenienților, precum și asupra calității procesuale pasive pârâtului recurent.
În ce privește netemeinicia admiterii cererii de chemare în garanție, urmare neîndeplinirii cerințelor art.60-63 Cod proc.civ. nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Așa cum corect a arătat prima instanță, recurentul asigură cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârilor judecătorești.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe ani calendaristici și bugetari finalizați, respectiv anii 2005 și 2006, este evident că Ministerul Justiției în calitate de ordonator de credite nu putea să includă în bugetul de cheltuieli pe anul 2007 sau 2008 (în condițiile în care hotărârea primei instanțe s- pronunțat la 19.12.2007), sume datorate pe ani bugetari încheiați, fără chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or, pentru include în bugetul pe anul 2007 sau chiar 2008 sume aferente anilor 2005-2006, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în garanție a recurentului, în baza art.26 din Legea nr. 379/2005.
Pentru considerentele arătate, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI si FINANȚELOR prin B - N împotriva sentinței civile nr. 1121/F din 19.12.2007 a Tribunalului Bistrița - N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact.GC
2 ex/24.04.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian
