Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 106
Ședința publică din data de 12.02.2009
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanta - - cu sediul în G str. - nr. 257, împotriva deciziei civile nr. 265 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local G, Municipiul G prin Primar și Primăria Mun. G cu sediile în G-, în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal a răspuns recurenta prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurenta prin reprezentant solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea formulată, în sensul de a se dispune casarea deciziei atacată și menținerea sentinței dată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că s-a făcut dovada administrării și folosinței terenului și că acestea au intrat de drept în patrimoniul societății în baza art. 20 din Legea 15/1990 și HG nr. 834/14.12.1991.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată;
Prin sentința civilă nr. 6094 din 27 iulie 2007, pronunțată în dosarul civil nr- din 29 noiembrie 2006, Judecătoria Galația respins excepția inadmisibilității.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis cererea formulată de reclamanta - - G în contradictoriu cu pârâții Municipiul G, prin primar, Consiliul Local G și Primăria municipiului
A constatat că - - G are în patrimoniu dreptul de administrare a suprafeței de 49,11 mp teren situat în G, str. - Vest, bloc 8A,parter.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond - analizând și coroborând materialul probator depus la dosarul cauzei - reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G invocată prin întâmpinare, instanța de fond apreciat că aceasta nu este întemeiată și urmează aor espinge întrucât din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că terenul în litigiu se află în raza municipiului G, fiind proprietatea acestuia, pârâtul exercitând asupra acestuia atribuții de administrare și dispoziție.
Mai mult decât atât, potrivit art.19 din Legea nr. 215/2001 modif. Unitățile administrative sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu, fiind reprezentate de primar. Autoritatea administrației publice locale își realizează autonomia legală prin consiliile locale ca autorități deliberative și primării ca autorități executive.
În baza HG nr. 391/6.06.1995, - - Gap reluat în patrimoniu fără plată spațiul comercial - centrul de pâine nr.431 situat în G str. - Vest.8A (fila 19 ).
- - G ( fostă - Panificație - G) a dobândit de la - - G imobilul identificat mai sus prin procesul verbal de predare - primire nr.192/7.03.1996 (fila 12-13).
Potrivit art.20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, societățile comerciale cu capital de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. Astfel că, urmare a reorganizării întreprinderilor de stat în societăți comerciale, dreptul de administrare directă a fost transformat în drept de proprietate pentru toate bunurile ce făceau obiectul dreptului de administrare a fostelor întreprinderi reorganizate.
În aplicarea art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 s-a emis HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat și, conform acesteia și Criteriilor nr.2665/28.02.1992 pentru stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, - - Gaî ntocmit documentația pe baza căreia urmează a se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 49,11 mp situat în G, str.- Vest,.8A parter aferent magazinului 431. Această documentație a fost înaintată Consiliului Local
Procesul verbal de recunoaștere și delimitare a incintei - centrul de pâine 431,.8A, str.- Vest, G întocmit cu această ocazie a fost confirmat și semnat de reprezentantul Primăriei G Primarul mun.G (filele 55-59).
Față de toate aceste aspecte, prima instanță a constatat și faptul că de la data preluării construcției și a terenului aferent reclamanta a posedat imobilul în speță și, ca urmare, apreciat cererea ca fiind fondată și admis-
Din aceleași considerente, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul Municipiul G, prin Primar, înregistrat la Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de contencios Administrativ sub nr- din 30 august 2007, care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot sentinței civile apelate și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de - -
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul-pârât a invocat disp. art. 282 și următoarele din Codul d e procedură civilă și a criticat hotărârea menționată - în esență - pentru următoarele motive:
Soluția din dispozitivul sentinței civile nr. 6094/27.07.2007 pronunțată în dosarul nr- constituie o eroare gravă a instanței de fond deoarece este imposibil ca reclamanta - - să poată avea în patrimoniu dreptul de administrare a suprafeței de 49,11 mp teren situat în G, str. - Vest, bloc 8A, parter.
Această soluție contravine principiilor de drept și nu poate fi invocat nici un temei de drept și nici un articol de lege pentru motivația hotărârii.
Admite faptul că reclamanta este un detentor precar dar să poată avea în patrimoniu dreptul de administrare asupra unui teren este imposibil.
În temeiul art. 3 alin.4 din nr.HG372/1998, bunurile aparținând domeniului privat al statului, pot să treacă în proprietatea - -
Însă, conform art. 111 al.2 Cod procedură civilă cererea formulată de către - - G pentru constatarea dreptului de administrare asupra suprafeței de teren de 49,11 mp nu poate fi primită de către instanța de judecată dacă partea poate cere realizarea dreptului, motiv pentru care cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Reclamanta nu a promovat o acțiune în uzucapiune în privința căreia să pretindă că exercită o posesie netulburată.
De asemenea, reclamanta nu posedă nici un act de proprietate, ceea ce arată că hotărârea este ilegală.
În consecință, reclamanta nu poate să aibă în patrimoniu dreptul de administrare suprafeței de 49,11 mp teren situat în G, str. - Vest,bloc 8A,parter.
Potrivit Circularei nr. -/1995 emisă de Ministerul Agriculturii acțiunea în constatare se poate formula numai în situația în care societățile comerciale care dețin terenuri în folosință nu mai dețin acte în legătură cu aceste terenuri, hotărârea judecătorească obținută în contradictoriu cu Comisiile Locale constituind titlu de proprietate al terenului și nu al dreptului de administrare.
Motivarea instanței de fond cum că - - G are în patrimoniu dreptul de administrare a suprafeței de 49,11mp teren situat în G, constituie o încălcare vizibilă a legii, iar sentința civilă nr. 6094/27.07.2007 este o hotărâre aberantă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local G, Primăria municipiului G consideră că din punct de vedere al dreptului substanțial, titular al dreptului de proprietate este Municipiul așa cum prevede Legea nr. 286/2006 pentru modificarea Legii nr. 215/2001.
Prin decizia civilă nr.10/A/9.11.2007 a Tribunalului Galațis -a admis apelul, s-a desființat sentința apelată și s-a constatat că competența de soluționare a cauzei aparține în primă instanță Tribunalului Galați - Secția Comercială.
S-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei.
Prin decizia civilă nr.155/26.02.2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a admis recursul declarat de - - G, s-a casat decizia civilă nr.10/2007 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Galați - Secția civilă.
Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 265/26.05.2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă nr. 6094/27.07.2007 a Judecătoriei Galați în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
Reclamanta a solicitat a se constata că are un drept de administrare și folosință. Pentru a se constata că reclamanta are un drept de administrare și folosință trebuia ca ea să facă dovada că are acest drept și să arate cum a dobândit acest drept. În loc să demonstreze acest aspect cu acte, reclamanta și-a justificat permanent acțiunea cu scopul pe care îl urmărește prin preluare acestei acțiuni și anume acela că dacă obține o hotărâre judecătorească care să constate că ea are un drept de administrare, ulterior va obține chiar un drept de proprietate asupra terenului. La analiza unui drept nu pot fi avute în vedere aspecte viitoare, ci interesează dacă ai sau nu acest drept la acest moment.
Reclamanta susține că a dobândit dreptul de administrare de la - - G conform HG 391/6.06.1995, odată cu transmiterea unor spații comerciale în patrimoniul societății. A invocat în permanență prevederile art.20 din Legea nr.15/1990, potrivit cărora societățile comerciale cu capital de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor. Prin urmare dreptul de administrare directă a fost transformat în drept de proprietate pentru toate bunurile ce făceau obiectul dreptului de administrare a fostelor întreprinderi reorganizate.
Pentru a fi aplicat acest text de lege invocat, reclamanta trebuia să facă dovada că avea în administrare acest teren și că cineva i-a transmis acest drept.
Tribunalul constată ca în procesul verbal de predare-primire depus la fila 12, dosar fond, a transmis către și Panificație spațiul comercial din Str. -, dar acest act se referă numai la construcție, nicidecum la terenul de sub aceasta.
Astfel, în acest act nu există nici o mențiune cu privire la teren.
Mai mult chiar, în dreptul spațiului în discuție, în tabelul prezentat sunt menționate date referitoare la valoarea bunurilor predate, respectiv valoarea de inventar, valoarea amortizată și valoarea rămasă. Or, în privința unui teren nu se poate discuta despre amortizare, fiind mai mult decât evident că s-a avut în vedere numai construcția.
Chiar si contradicția privind suprafața spațiului, de 88,44 mp și suprafața terenului, de 49,11 mp, indică împrejurarea că predarea a vizat numai clădirea.
Rezultă așadar că a predat către autoarea reclamantei numai spațiu(clădirea), nu și terenul.
Mai mult chiar, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada exercitării unor minime acte de administrare a terenului în cauză de-a lungul anilor, acte care să justifice constatarea existenței acestui drept de administrare în patrimoniul său. În lipsa altor probe relevante a căror administrare reclamanta nu a solicitat-o, instanța reține că nu rezultă din nici un act că reclamanta are acest drept și nici autoarea sa, respectiv și Panificație, nu a avut acest drept și în mod incorect instanța de fond a admis acțiunea.
Conform art. 19 din Legea 215/2001, modificată, unitățile administrativ teritoriale sau persoanele juridice de drept public au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept, sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contracte privind administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condițiile legii. Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în justiție de Municipiu, prin primar, acesta din urmă fiind citat în prezenta cauză, atât la fond, cât și în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - - G considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală, instanța de apel a interpretat eronat actul juridic dedus judecății, schimbând natura/înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, invocând aplicarea disp. art. 304 pct. 8 și 9 cod proc.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocă următoarele aspecte;
Terenurile aflate în administrarea și folosința societății la data înființării societății au intrat de drept în patrimoniul acesteia în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 și a HG834/14.12.1991.
Prin circulara nr. 911/1991 Guvernul României precizează că societățile comerciale sunt titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl avea în administrare directă până la data reorganizării.
Prin circulara nr. 85415/17.08.1993 Ministerul Agriculturii și Alimentației a stabilit că în situația în care societățile comerciale nu mai dețin acte privind dreptul de administrare al terenurilor deși au terenurile în folosință de foarte mult timp este necesar să se formuleze acțiune în constatare.
Că transmiterea proprietății acestui teren s-a făcut în baza art. 1 alin. 1 din HG nr. 391/1005.
De asemenea precizează că bunul compus din clădire și teren l-au primit cu procesul verbal de predare primire active nr. 192/7.03.1996 spațiul comercial avea o suprafață de 88,44 mp, iar terenul aferent de 49,11 mp, deoarece ulterior s-a stabilit proporționalitatea deținerii în proprietate a terenului raportat la numărul de coproprietari din Blocul 8A din str. - Vest,
Arată că terenul în suprafață de 49,11 mp s-a aflat în administrarea directă a - - și apoi a - Sa deoarece acesta este aferent construcției.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate constată recursul nefondat pentru următoarele motive;
Potrivit disp. art. 111 cod proc.civilă partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
În speță de față reclamanta solicită să i se constate existența unui drept de administrare asupra suprafeței de 49,11 mp situat în G str. Vest. 8A aferent unui spațiu comercial.
Actele normative pe care recurenta reclamantă le invocă ca și temei legal al formulării prezentei acțiuni reglementează modalitatea de dobândire a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În condițiile în care terenul este în posesia sa netulburată și a întocmit documentația cerută de nr.HG 834/1991 reclamanta are la îndemână acțiunile pe care le-ar fi avut și autoarea sa - -.
Pe cale judecătorească nu se poate consfinți cererea sa, atâta timp cât - - G societate de la care s-a preluat construcția - spațiu comercial, dacă ar fi avut terenul în administrare, prin efectul Legii 15/1990, acest drept de administrare s-ar fi transformat în drept de proprietate, legea fiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
În situația în care terenul nu a fost deținut în calitate de titular al dreptului de administrare directă, reclamanta în speță, continuă calitatea juridică pe care fosta întreprindere de stat o avea asupra terenului așa cum rezultă din circulara nr. 911/1991 emisă de Guvernul României și cum în mod justificat a reținut și instanța de apel.
Circulara nr. 85415/1993 emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației nu are relevanță în cauză atâta timp cât nu s-a făcut dovada modalității de deținere a terenului de către Sc - de la care s-a preluat unitatea nr. 434 din
În aceste condiții, criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate, neîncadrându-se în disp. art. 304 pct. 8 și 9 cod proc.civilă, astfel cum au fost formulate.
Pentru considerentele expuse, instanța în baza art. 312 alin. 1 cod proc.civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - cu sediul în G str. - nr. 257, împotriva deciziei civile nr. 265 din 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local G, Municipiul G prin Primar și Primăria Mun. G cu sediile în G-, în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.GB/27.02.2009
Dact.IS/2ex.3.03.2009
Fond.
Apel./
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu