Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1071/
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
Pentru astăzi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de către pârâții recurenți Consiliul Local al municipiului T și Primarul municipiului T împotriva deciziei civile de apel nr.548/A/9.06.2009, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș - secția civilă - în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din 5 noiembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru 12 noiembrie 2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 12376/325/17.08.2007 reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin T că prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului din T, str. -. -, nr.99,. A,.19, înscris în CF nr.43498 T, nr.top.10883/2/2-10885/1/4-11091/1/2/XIX, cu radierea dreptului de proprietate al pârâtului din CF și cu stabilirea situației anterioare, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu prin contract de vânzare-cumpărare la data de 18.11.1986. În condițiile în care la un an după perfectarea contractului și înscrierea în CF au părăsit țara s-a declanșat procedura preluării de către Statul Român a imobilului în baza Decr.223/1974, evident, fără plata vreunei despăgubiri.
Reclamanții au mai arătat că sunt îndreptățiți la revendicarea imobilului, mai ales în condițiile în care acesta nu este înstrăinat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și pe cale de consecința respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanții erau obligați să respecte procedura reglementată de Legea nr.10/2001, în speța parcurgerea procedurii necontencioase și ulterior, după caz contestarea în instanța a actului administrativ. În plus, s-a mai arătat că trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul preluării lui, nulitatea trebuind apreciată în raport cu acest moment.
La termenul din 07.02.2008 instanța de fond a unit cu fondul excepția inadmisibilității cererii.
Prin sentința civilă nr.2142/21.02.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Stratul Român prin Consiliul Local al Municipiului
S-a constatat că apartamentul nr.19 situat în T, str. -. -, nr.99, înscris în CF nr.43496 T, nr.top.10883 /2/2-10885/1/4-11091/1/2/XIX a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.
S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român revenindu-se astfel la situația anterioară de CF; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții își întemeiază cererea pe disp. art.6 din Lg.nr.213/1998, temei față de care pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepție unită cu fondul cauzei.
În acest context, deși potrivit procedurii speciale reglementate de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificație, decât aceea a pierderii beneficiului Legii nr.10/2001 de către persoana îndreptățită, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acțiuni pe care aceasta le-ar putea promova în justiție, cum este și acțiunea în revendicare.
Faptul că potențialul beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea exigențelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocația de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, nu poate constitui un fine de neprimire al acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În consecință, față de cele reținute, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii, și a procedat la analizarea în fond a cauzei.
Potrivit CF nr.43496 T, nr.top.10883/2/2-10885/1/4-11091/1/2/XIX, apartamentul nr.19, din imobilul situat în T, str. -. -, nr.99, proprietatea reclamanților în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 26974/1986 de notariatul de Stat, a trecut la data de 30.08.1988 în proprietatea Statului Român, în baza disp. Decretului nr.223/1974, ca urmare a plecării reclamanților în străinătate și a neînapoierii la expirarea termenului.
Conform disp. art.6 din Legea nr.213/1998, titlul statului constituit în temeiul Decretului nr. 223/1998, nu este valabil, întrucât răsfrânge ordinea de drept existentă la data constituirii lui, respectiv art.12 și 16 din Constituția din 1965 și art.481 din Codul Civil, în raport de care reclamanții nu puteau fi lipsiți de imobilul proprietatea lor decât din motive de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire. În același sens sunt și prevederile art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de cele reținute, instanța de fond a admis acțiunea, a constatat că apartamentul nr.19 situat în T, str. -. -, nr.99, înscris în CF nr.43496 T, nr.top.10883/2/2-10885/1/4-11091/1/2/XIX a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil și pe cale de consecință a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român revenindu-se astfel la situația anterioară de CF.
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 18.04.2008, solicitând schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nefondată, netemeinică și nelegală.
In motivarea apelului, apelantul a arătat că Legea nr.10/2001 este o lege specială care completează Legea nr.112/1995 și că, potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989, se restituie în natură în condițiile Legii nr.10/2001; ca atare, reclamanții erau obligați să respecte procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, prin depunerea notificării, a arătat apelantul, obligație care însă nu a fost îndeplinită. S-a mai învederat de către apelant că nu există nici-un motiv de nulitate a Decretului nr.223/1974 și că trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul preluării lui, nulitatea trebuind apreciată în raport cu acest moment.
Apelantul a mai arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile art.34 și 35 din Legea nr.7/1996 pentru a se putea dispune rectificarea cărții funciare, că, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat in perioada 06.03.1945-22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea
constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat; prin titlu, în accepțiunea art.1 alin.2 din Normele privind aplicarea Legii nr.112/1995 se înțelege trecerea acelor imobile cu destinația de locuință în proprietatea statului, în baza unor prevederi legale in vigoare la data respectivă, fiind exemplificat Decretul nr.223/1974; cu alte cuvinte, titlul, în accepțiunea acestei legi, vizează aplicarea la o situație determinată a prevederilor unui act normativ în baza căruia s-a dispus trecerea în proprietatea statului, iar nu situația în care s-a procedat la o simplă preluare în fapt a imobilului, a apreciat apelantul.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art.282 si următoarele Cod procedură civilă precum și prevederile Legii nr.10/2001.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării, intimații au arătat că în mod corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă întrucât domniile lor au fost decăzuți doar din dreptul de a urma procedura instituită de Legea nr.10/2001, iar nu și din dreptul de a uza de alte căi în materie de restituire a bunului, invocându-se și o decizie de practică judiciară pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (decizia civilă nr.968/20.05.2006). Titlul statului este nevalabil, literatura și practica judiciară statuând că aplicarea Decretului nr.223/1974 a încălcat dispozițiile constituției României și ale Codului civil, au arătat intimații, apreciind de asemenea că nu se justifică trimiterile făcute de apelant la dispozițiile art.34 din Decretul Lege nr.115/1938 si nici comentariul art.6 din Legea nr.213/1996.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
In apel nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 557/A/03.09.2008, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, schimbând în tot hotărârea apelată. A admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat - se restituie, de regulă în natură, în condițiile Legii nr.10/2001.
Această lege specială de reparație instituie o procedură de urmat pentru obținerea măsurilor reparatorii, constând în notificarea prin executor judecătoresc, într-un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare (termen care a fost prelungit succesiv până la data de 15.08.2002), a persoanei juridice deținătoare a imobilului.
Potrivit art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În speță, reclamanții nu au formulat notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel încât aceștia au pierdut dreptul de a solicita în justiție, pe orice cale, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prima instanță a restrâns in mod nejustificat sfera cererilor din care persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii sunt decăzute, circumscriind aceste acțiuni doar celor formulate în baza Legii nr.10/2001; această interpretare restrictivă a dispozițiilor art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu se justifică, din moment ce textul normativ anterior menționat nu face vreo distincție, referindu-se la ansamblul cererilor prin care se solicită în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent; or, unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este permis să distingă.
În aceste condiții, acțiunea formulată de reclamanți se dovedește a fi inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Deși intimații au invocat o decizie de speță a Curții de Apel Timișoara, arătând că este admisibil capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, tribunalul a apreciat că, in situația în care reclamanții nu mai pot, oricum, obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului, aceștia nu ar mai avea interes în a le fi constatată nevalabilitatea titlului statului, cu atât mai mult cu cât nu au formulat vreo notificare in baza Legii nr.10/2001 pentru ca, în cadrul procedurii administrative reglementate de acest act normativ să aibă relevanță juridică stabilirea caracterului preluării (cu sau fără titlu, cu titlu valabil sau fără titlu valabil).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și, schimbând în tot hotărârea apelată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă și a respins acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului
Împotriva deciziei civile nr. 557/A/03.09.2008 a Tribunalului Timiș au formulat recurs reclamanții și, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 12376/325/30 octombrie 2008, prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, cu menținerea sentinței civile nr. 2142/21.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Au invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma faptului că li s-a încălcat accesul ala justiție și dreptul de proprietate, deși acesta este un drept alienabil.
Intimatul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea deciziei civile nr. 557/A/03.09.2008 a Tribunalului Timiș ca temeinică și legală. A arătat că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a susținut că reclamanții nu au apelat la dispozițiile Legii 10/2001 în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia civilă nr. 1209/10.12.2008, Curtea de Apel a admis recursul formulat de reclamanții și împotriva Deciziei civile nr. 557/A/03.09.2008 a Tribunalului Timiș, pe care a casat-o, trimițând cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea apelului pe fond.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoaraa reținut, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod pr.civ. în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 al. 5 Cod pr. civ. instanța soluționând greșit excepția inadmisibilității acțiunii, în raportul cu obiectul acțiunii, raportat la dispozițiile art. 6 din legea 213/1998.
Astfel, prin acțiunea adresată Judecătoriei Timișoara, înregistrată la 17 august 2007, reclamanții au solicitat instanței constatarea nevalabilitații titlului de preluare a imobilului din CF nr.43498 T, nr.top.10883/2/2-10885/1/4-11091/1/2/XIX, și radierea pârâtului din CF cu restabilirea situației anterioare preluării imobilului.
Reclamanții și-au întemeiat acțiune pe disp. art.6 din Legea nr.213/1998.
În acest context, Curtea a constat că, cel puțin sub aspectul petitului 1 al acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată greșit, dat fiind că reclamanții nu au solicitat adoptarea unor soluții legislative, dintre cele prevăzute de legea 10/2001, neîntemeindu-i acțiunea nici pe dreptul comun, respectiv pe disp. art. 480 și urm. Cod pr.civ. Numai într-o astfel de situație raționamentul instanței de apel s-ar justifica, însă în limitele deciziei nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, cu referire la art. 1 Protocolul 1 din CEDO.
A se susține lipsa de interes a reclamanților în legătură cu petitul vizând constatarea nevalabilității titlului statului de preluare a imobilului contravine dispozițiilor art. 6 din Legea 213/1998 și limbajului legilor 112/1995 și 10/2001, care vizează imobilele de domeniul celui în discuție, limbaj ce a introdus sintagmele "cu titlu valabil", "fără titlu valabil", fiecare producând consecințe juridice diferite în planul dreptului.
Curtea a mai arătat că hotărârea este nelegală și sub aspectul neevaluării noțiunii de preluare "abuzivă" în înțelesul Legii 10/2001, dat fiind că sub această sintagma legiuitorul a introdus atât preluările cu titlu valabil, cat si pe cele fără titlu valabil, motiv pentru care instanțele sunt datoare a stabili natura titlului statului în aceste ipoteze.
Interesul, in acest context, rezidă în aceea că Legea 10/2001 conține, alăturat soluțiilor legislative specifice, vizând restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii, și alte soluții normative condiționate de caracterul preluării imobilelor care intră în domeniul său.
Așa fiind, în baza art.312 al. 5 Cod pr.civ. Curtea a admis recursul, a casat decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea apelului, pe fondul său.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 15 ianuarie 2009, sub nr. dosar -.
Reclamanții au depus la dosar copia deciziei de preluare a imobilului din litigiu, certificată pentru conformitate.
Prin decizia civilă nr.548/A/ 9.06.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Consiliul Local al Municipiului T - împotriva sentinței civile nr. 2142/ 21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr.-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și .
Pentru a decide astfel instanța de apel ținând seama de criticile formulate dar și de indicațiile din decizia de casare, conform art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, a constatat că apelul pârâtului este nefondat și a dispus respingerea lui ca atare, conform art. 295 și 296 Cod procedură civilă, reținând, în fapt și drept, că potrivit datelor de carte funciară, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974. Valabilitatea acestui act normativ a fost corect analizată de către prima instanță, prin raportare, atât la normele constituționale atunci în vigoare, cât și la tratatele internaționale ratificate la acea dată de România, conchizând instanța de fond că într-adevăr, actul de preluare a fost unul nevalabil ceea ce înseamnă că imobilul în litigiu a trecut abuziv în proprietatea statului.
Atât în concepția Legii nr.112/1995, cât și în cea a Legii nr.10/2001, ambele cu caracter vădit reparatoriu, titlul statului este reprezentat de actele normative edictate de organele vremii, indiferent de natura lor, legi, decrete, hotărâri ale diverselor organe ale puterii de stat, etc, acte în baza cărora persoanele fizice și juridice au fost spoliate de proprietatea lor.
Cu alte cuvinte, titlul, în accepțiunea celor două legi reparatorii, înseamnă aplicarea la o situație anume determinată a prevederilor unui act normativ în baza căruia s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilelor.
În temeiul actului normativ de preluare a imobilelor, organele puterii de atunci au emis ordine, dispoziții, decizii, etc. privind un anume imobil, acte cu caracter administrativ care au servit apoi la intabularea dreptului de proprietate al statului astfel dobândit.
În prezenta cauză, titlul statului a constat tocmai în actul normativ prin care reclamanții au fost deposedați de proprietatea lor.
Consecințele nevalabilității titlului statului înlătură inclusiv efectele constitutive ale dreptului de proprietate prevăzute de art.17 din Decretul Lege nr.115/1938.
Întrucât titlul statului a fost constatat ca fiind nevalabil, în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art.36 al.1 pct.1 (actual art.34 al.1 pct.1) din Legea nr.7/1996 conform cărora, se poate solicita rectificarea cărții funciare atunci când titlul nu a fost valabil.
Este adevărat că prima instanța a examinat valabilitatea titlului statului și prin prisma dispozițiilor art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, potrivit cărora, fac parte din domeniul public sau privat al statului bunurile dobândite în perioada 06.03.1945-22.12.1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat dar aceasta nu atrage inadmisibilitatea acțiunii de față, cum susține apelanta, pe motiv că imobilul în litigiu constituie obiect al unei legi speciale de reparație, așa cum prevede art.6 al.2 din Legea nr.213/1998. Aceasta, pentru că în cazul existenței unui conflict între norma internă reprezentată de Legea nr.10/2001, legea specială de reparație, și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit art.20 al.2 din Constituția României, prioritate au reglementările internaționale.
Soluția instanței de fond este confirmată și de Decizia nr.33/2008 dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ocazie cu care instanța supremă a statuat că "atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect ".
Prin aceeași decizie, instanța supremă a statuat că aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane ori securității raporturilor juridice.
Din perspectiva acestei decizii, se constată că în speța de față, imobilul se află încă în proprietatea statului care nu dispune de o hotărâre judecătorească privind recunoașterea dreptului său de proprietate sau de o speranță legitimă dedusă dintr-o lege specială, dimpotrivă, prin legile speciale de reparație, legiuitorul de după 1989 urmărit reîntoarcerea imobilelor din proprietatea statului în patrimoniul foștilor proprietari deposedați abuzivi, prin urmare, rectificarea cărții funciare în sensul restituirii imobilului către reclamanți nu aduce atingere dreptului altor persoane sau securității raporturilor juridice.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs, în termen legal, pârâții Consiliul Local al Municipiului și Primarul Municipiului T, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind inadmisibilă și nefondată, invocând în drept art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că reclamanții nu au solicitat pe cale administrativă, în baza Legii nr.10/2001 restituirea în natură a imobilului în cauză, aceasta fiind lege specială, care completează lacunele Legii nr.112/1995, precum și că trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în momentul preluării lui nefiind cazul constatării nulității absolute a Decr. nr.223 /1974, reclamanții nerevendicând, în baza Legii nr.10/2001, imobilul în litigiu, în termenul legal.
În mod practic, Curtea constată că recurenții pârâți invocă exact aceleași motive în recurs, absolut identice - textual și cuvânt cu cuvânt - cu motivele invocate și în apelul acestora (fila 3-6 dosar de recurs, comparativ cu fila 3-6 dosar apel Tribunalul Timiș nr.-, în care s-a pronunțat decizia civilă de apel nr. 557/A/3.09.2008), la care deja s- răspuns și care au făcut obiect de analiză, prin decizia civilă de recurs nr.1209/10.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar cu același număr.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate (doar formal, fără o dezvoltare concretă și separată), față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâților de mai sus este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul de față al acelorași pârâți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate când a confirmat soluția primei instanțe neconstatându-se din oficiu, nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâtului, pentru considerentele expuse de către instanța de apel, însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs, nefiind întemeiate.
Astfel, Curtea constată că instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia, și deci primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă nu este aplicabil în speță, în condițiile în care, ambele instanțe de judecată anterioare au stabili just, în baza tuturor actelor și lucrărilor dosarului că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.223/1974, act normativ cirect considerat, abuziv, în raport cu Constituția vremii, respectiv art.12 și 16 din Constituția din anul 1965, ca și art. 480 și 481 Cod civil, prin raportare și la art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale fiind evident că reclamanții nu puteau fi lipsiți de dreptul lor de proprietate vizând imobilul în litigiu, decât pentru motive de utilitate publică (nedovedite în dosar) și numai după o justă și prealabilă despăgubire (la fel, inexistentă în cauză).
De asemenea, Curtea mai stabilește că nici cel de al doilea motiv de recurs, invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este incident în speță, întrucât instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și nici cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, câtă vreme a stabili just că titlul Statului, nevalabil deci a constat tocmai în Decretul nr.223/1974, prin care reclamanții intimați au fost deposedați de dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil, consecințele nevalabilității titlului Statului înlăturând efectele constitutive ale dreptului de proprietate prevăzute de art.17 din Decretul Lege nr.115/1938, și ca atare, prin constatarea că titlul Statului este nevalabil, în mod corect prima instanță a dat eficiență juridică, prevederilor art.34 alin.1 pct.1 din Legea nr.7/1996, (privind cadastrul și publicitatea imobiliară ), potrivit căruia se poate solicita rectificarea cărții funciare, în situația când titlul de proprietate nu este valabil, precum în speță, soluția primei instanțe fiind just confirmată și în apel.
Așadar, în dosar este bine stabilit că, chiar dacă s- analizat valabilitatea titlului Statului și prin raportare la dispozițiile art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, aceasta nu poate atrage inadmisibilitatea acțiunii reclamanților de față, pe motiv că respectivul imobil ar constitui obiect al unei legi speciale de reparație, potrivit al.2 al art. 6 din această lege, întrucât, în cazul existenței unui - eventual - conflict între norma internă (în speță reprezentată de Legea nr.10/2001, cu caracter special reparatoriu) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția actuală a României, revizuită, prioritate legală au reglementările cu caracter internațional.
Curtea observă că soluțiile juridice ale ambelor hotărâri judecătorești sunt conforme și cu Decizia nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curt ea de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că " atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect ".
Prin aceeași decizie, instanța supremă a statuat că aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane ori securității raporturilor juridice.
Din perspectiva acestei decizii, se constată că în speța de față, imobilul se află încă în proprietatea statului, care nu dispune de o hotărâre judecătorească privind recunoașterea dreptului său de proprietate sau de o speranță legitimă dedusă dintr-o lege specială, ci dimpotrivă, prin legile speciale de reparație, legiuitorul de după 1989 urmărit reîntoarcerea imobilelor din proprietatea statului în patrimoniul foștilor proprietari deposedați abuzivi, și prin urmare, rectificarea cărții funciare, în sensul restituirii imobilului către reclamanți nu aduce atingere dreptului altor persoane sau securității raporturilor juridice.
Prin urmare, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel care este deci corectă sub toate aspectele, inclusiv al respectării problemelor de drept dezlegate de instanța de casare, care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, conform art.315 alin.1 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâților de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosar și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs, invocate, prevăzute de art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de C, nefiind cazul respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă căci trecerea imobilului în litigiu, în proprietatea Statului, în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a făcut în mod abuziv, contrar actelor normative în vigoare în momentul preluării acelui imobil.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflați în culpă procesuală ca părți căzute în proces, recurenții pârâți de mai sus vor fi obligați să plătească intimaților reclamanți menționați - la cererea acestora - suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr.111/27.08.2009 și chitanța aferentă, cu același număr și cu aceeași dată, ambele ale Baroului T, aflate la fila 14 și 15 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâții recurenți Consiliul Local al municipiului și Primarul municipiului T împotriva deciziei civile de apel nr. 548/A/ 9.06.2009, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș - secția civilă - în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect acțiune în constatare.
Obligă recurenții pârâți de mai sus să plătească intimaților reclamanți menționați suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/18.11.2009
Dact NF/18.11.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte ,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
