Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1115/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1115
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele recurente și împotriva deciziei civile nr.229 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați, SRL A, SRL, G, și SRL C, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat și avocat în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul pârâtei recurente, a solicitat admiterea recursului având în vedere principiul neretroactivității legii și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B prin decizia nr. 21 din 12.12.2005, în soluționarea recursului în interesul legii, privitoare la intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996. Solicită ca în temeiul art. 329 al. 3, teza ultimă Cod procedură civilă, instanța să dea eficiență în prezenta cauză, acestor dispoziții deoarece reprezintă o dezlegare dată unei probleme de drept de către o instanță superioară și în temeiul art. 312 al. 2 și 3 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a celor două hotărâri atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea deciziei Tribunalului Arad ca legală și temeinică.Nu solicită cheltuieli de judecată. A arătat că susținerile reprezentantului recurentei nu se încadrează la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
După dezbateri dar nu înaintea ridicării ședinței de judecată s-a prezentat avocat pentru pârâta recurentă care a depus concluzii scrise în sensul admiterii recursului, cu obligarea la cheltuieli de judecată conform dovezilor anexate.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 121/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea civilă precizată exercitată de reclamantul împotriva pârâților, SC" "SRL A, SC" "SRL A, SC" "SRL C și.
S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.71/2.08.2001 eliberat de Notarial Toade, cu privire la compunerea masei succesorale defuncților și.
S-a constatat nulitatea absolută a actului de dezmembrare și ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 455/6.08.2001 de către Biroul Notarial Toade.
S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 7411/2001, 4755/2002, 3777/28.01.2004 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2987/2004 autentificat de către Biroul Notarial Public, încheiate între și SC" "SRL; încheiat între SC" "SRL și SC" "SRL; încheiat între SC" "SRL A și SC" "SRL C și cel încheiat între SC" "SRL C și pârâta.
S-a dispus rectificarea CF 3509 și CF 3637 și anularea încheierilor de CF cu privire la dezbaterea succesorală, dezmembrare și ieșire din indiviziune și vânzările antemenționate precum și restabilirea situației anterioare.
S-a constatat că reclamantul și pârâta sunt coproprietari cu titlu de bun comun asupra imobilului cu nr. adt.5. compus din anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 250 mp înscris în CF 3509 cu nr. top 91/2 așa cum a fost dezmembrat ca urmare a ieșirii din indiviziune conform deciziei civile nr.371/18.04.1985 A Tribunalului Arad.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.
S-a respins capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune.
S-a constatat că cererea de intervenție a fost disjunsă prin sentința civilă nr.295/2003.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului 2.300 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr.371/18.04.1985 pronunțată în dosar nr.479/1985 al Tribunalului Arads -a admis recursul declarat de către reclamantul reconvențional împotriva sentinței civile nr.7484/17.12.1984 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr.755/1983 pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea reclamanților și pentru evacuare și cererea de intervenție formulată de intervenienții și pentru superficie.
S-a admis acțiunea reconvențională formulată de și s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia și al soției sale ca bun comun asupra casei cu nr. 414A cu anexele gospodărești și teren de 250.
S-a dezmembrat întregul imobil înscris în CF 3509 conform schiței și autorizației depuse la dosar, și s-a dispus ieșirea din indiviziune în sensul că: parcela cu nr.top nou 91/1 compusă din casa cu nr.414 și anexele gospodărești aparținătoare cu teren în întindere de 250 mp a fost atribuită reclamanților și, ca bun comun; parcela cu nr.top nou 91/2 compusă din casa nouă cu nr.414 A și anexele gospodărești aparținătoare cu teren în întindere de 250 mp fost atribuită reclamantului reconvențional și soției sale, ca bun comun.
Parcela cu nr.top nou 91/3 compusă din teren fără construcții în suprafață de 2.374. a fost atribuită CAP-ului prin cooperativizare.
A fost îndrumat notariatul de Stat Județean A să facă înscrierile în CF potrivit acestei decizii.
Prin sentința civilă nr.273/22.01.1985, Judecătoria Arada desfăcut căsătoria încheiată între și, iar prin sentința civilă nr.6941/ 22.11.1985 a Judecătoriei Arads -au împărțit bunurile comune ale părților.
În ce privește imobilul înscris în CF nr.3509 cu nr.top. 91/2, respectiv casa cu nr.5. anexele și terenul, acestea nu au fost intabulate în cartea funciară și nici nu au făcut obiectul partajului.
Cu privire la imobil, părțile au convenit ca în el să locuiască fiica lor.
În urma decesului foștilor socri ai reclamantului, și, pârâtele și, au dezbătut moștenirea după părinții lor, obținând certificatul de moștenitor nr.71/02.08.2001 eliberat de către Notarul Public Toade.
În masa succesorală a fost cuprins întregul imobil înscris în CF nr.3509, cu nr.top 91 compus din casele de locuit cu nr.5. și 5. cu anexele și terenul aferent, deși, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă imobilul reprezentând casa cu nr. 5. a fost atribuit în proprietatea reclamantului și a fostei sale soții și s-a dispus ieșirea din indiviziune.
Ambele pârâte au ascuns notarului faptul că imobilul în cauză a fost dezmembrat, iar imobilul cu nr.top nou 91/2 era la momentul dezbaterii succesiunii proprietatea exclusivă ca bun comun, a reclamantului și a pârâtei, fostă.
Cu toate că imobilul nu a fost înscris în Cartea funciară, potrivit art.28 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate al reclamantului era opozabil față de terți, fiind dobândit prin hotărâre judecătorească, iar înscrierea în cartea funciară ar fi fost obligatorie numai dacă titularul dreptului înțelegea să dispună de drept.
După obținerea certificatului de moștenitor, prin actul de dezmembrare și ieșire din indiviziune din 6 august 2001, pârâtele și, au parcelat imobilul, iar parcela cu nr.top.91/2compusă din casa cu nr.5. și terenul aferent a fost atribuită pârâtei, fiind înscris în CF nr.3637.
La 22 octombrie 2001 pârâta a vândut imobilul pârâtei SC" "SRL A, care la rândul său l-a revândut la 11 iulie 2002 pârâtei SC" "SRL
La ambele societăți comerciale, calitatea de asociat și administrator, o are numita.
Prin contractul autentic nr.377/2004 încheiat de notarul, SC" "SRL A vândut imobilul către SC" "SRL
Ulterior, prin contractul autentic nr.2987/21 septembrie 2004, notar, în calitate de mandatar al SC" "SRL C, a vândut din nou imobilul către pârâta.
Înainte de încheierea ultimelor două contracte de vânzare-cumpărare, reclamantul a notat procesul în CF 3637, la data de 04.02.2003.
Având în vedere această stare de fapt, prima instanța în baza art.88 al.1 din Legea nr.136/1995, art.948 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă precizată exercitată de reclamantul conform minutei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel pârâtele și solicitând admiterea apelului lor și schimbarea în totalitate a hotărâri atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță a reclamantului fără cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâta arătat că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire problematica esențială a cauzei care constă în aplicarea legii în timp, că se impunea, ca la soluționarea cauzei, să se discernă care act normativ era aplicabil raporturilor juridice deduse judecății.
A susținut că instanța de fond a fost într-o eroare gravă asupra momentului intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 și a legii aplicabile raporturilor juridice deduse judecății, că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/12 decembrie 2005 statuat că actele juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 7/ 1996 sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului Lege nr. 115/1938. Că,în anul 2001, data eliberării certificatului de moștenitor și efectuării actului de partaj, hotărârea judecătorească de care s-a prevalat reclamantul nu îi era opozabilă nefiind înscrisă în cartea funciară, neputându-se pune la îndoială buna sa credință în întocmirea acestor acte juridice. Apelanta a mai arătat că, a susține aplicabilitatea disp.art. 28 din noua lege cu privire la drepturile reale recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării sale în vigoare, înseamnă încălcarea flagrantă a principiului neretroactivității legii, principiu fundamental înscris în Constituția României și în art. 1 cod civil.
Pârâta în motivarea apelului a arătat că sentința civilă nr. 121/2008 încalcă principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 din Constituția României și art. 1 Cod civil. . principiul publicității drepturilor reale prin cărțile funciare reglementat prin Decretul Lege 115/1938 reiterat și în Legea 7/1996 și principiul asigurării securității circuitului civil.
Prin decizia civilă nr. 229 din 3 iulie 2008, Tribunalul Arada respins apelurile declarate de pârâtele și împotriva sentinței civile nr.121/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul civil nr-.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prima instanță a manifestat rol activ, a administrat toate probele necesare soluționării corecte a cauzei pe care le-a apreciat corect, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Că, în mod corect, s-a reținut că certificatul de moștenitor este lovit de nulitate atâta timp cât include în masa succesorală imobile străine de moștenirea celor două pârâte care sunt de rea credință fapt probat în cauză prin însăși recunoașterea pârâtei de către.
Ca urmare, tribunalul a conchis că în mod legal s-a dispus anularea actelor subsecvente acestuia, respectiv actul de partaj voluntar și de dezmembrare a imobilelor, respectiv a încheierilor de intabulare în a imobilelor în baza Legii 7/1996 care era în vigoare la data pronunțării hotărârii.
Criticile referitoare la prescripția puterii executorii a hotărârilor judecătorești a fost înlăturată pe motiv că această problemă juridică a fost soluționată definitiv și irevocabil de instanțele judecătorești din A și
Împotriva deciziei civile nr.229 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, au declarat recurs pârâtele și criticând hotărârea pentru nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta a susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Arad încalcă principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 din Constituția României și art. 1 din Codul civil, precum și dispozițiile Legii nr. 7/1996.
A arătat că decizia civilă nr. 371 din 18.04.1985 a Tribunalului Arad, prin care se constată coproprietatea reclamantului și a pârâtei asupra imobilului, nu le este opozabilă celorlalte părți din dosar atâta vreme cât dreptul nu a fost înscris în cartea funciară conform art. 33 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
O altă critică adusă hotărârii se referă la faptul că decizia civilă încalcă și principiul publicității reglementat de art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938, text potrivit căruia cuprinsul cărților funciare se consideră exact în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune.
În drept, a invocat dispozițiile cuprinse în art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală și pronunțată cu încălcarea flagrantă a legii și a principiilor de drept(principiul neretroactivității legii), fiind lipsită de o motivare pertinentă, ceea ce atrage incidența dispozițiilor cuprinse în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Referitor la motivarea hotărârii de către tribunal, recurenta a considerat-o ca fiind contrară realității cauzei și suportului probator, că se vorbește despre imobilul "proprietatea lui și al soției sale", deși este vorba de fosta soție, adică de pârâta.
Învederează că motivarea este confuză, că nu se indică în concret numărul deciziilor civile la care se face referire, că prin Decizia nr. 21 din 12.12.2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție B s-a statuat că"actele juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996 sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv Decretul - Lege nr. 115/1938".
Consideră că prin neobservarea acestor aspecte au fost încălcate dispozițiile art. 329 al. 3 teza ultimă Cod procedură civilă, care instituie obligativitatea tuturor instanțelor din România de a se conforma și a respecta dezlegarea problemelor de drept soluționate în recursurile în interesul legii.
Afirmă că se impunea ca la soluționarea cauzei să se discearnă cu privire la aplicarea legii în timp și să se motiveze care act normativ este aplicabil raporturilor juridice deduse judecății: Legea nr. 115/1938 sau Legea nr. 7/1996.
Susține că intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 este reglementată în mod special prin art. 72 al. 2 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, unde s-a prevăzut că dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară de pe întreg teritoriul al unei unității administrativ teritoriale.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție B prin decizia nr. 21/2005.
Ca urmare la data eliberării certificatului de moștenitor nr. 71 din 02.08.2001 și efectuării actului de partaj, Legea nr. 7/1996, nu era aplicabilă, deci valabilitatea celor două acte juridice nu putea fi cenzurată prin prisma art. 28 din această lege ci în baza prevederilor art. 26 din Decretul -Lege nr. 115/1938.
În aceste condiții decizia civilă nr. 371 din 1985, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului și al soției sale asupra casei cu nr. 5. putea să-și producă efectele doar potrivit Decretului -Lege nr. 115/1938, sub imperiul căruia avea putere executorie și constitutivă a dreptului real imobiliar.
Ca urmare considerând că instanța a încălcat principiul neretroactivității legii, recurenta a solicitat admiterea recursului conform art. 312 al. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursurile sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 71 din 2 ianuarie 2001 și a actelor de înstrăinare subsecvente, motivat de faptul că parcela cu nr.top nou 91/2 compusă din casa nouă cu nr.414 A și anexele gospodărești aparținătoare cu teren în întindere de 250 mp fost atribuită reclamantului reconvențional și soției sale, ca bun comun, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
În principiu, frauda este o cauză de nulitate fie că este fraudă la lege, fie că se referă la interesele unor terți; în această situație prin sancțiunea nulității absolute este ocrotită terța persoană în frauda căreia fost încheiat actul.
Reclamantul, invocând faptul că prin emiterea certificatului de moștenitor și încheierea actelor de vânzare-cumpărare i-au fost fraudate interesele(fiindu-i practic negat dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit prin hotărâre judecătorească irevocabilă), este în drept să invoce nulitatea actului, căci frauda, eludând norme imperative, vatămă indirect și ordinea publică.
Apoi, din momentul pronunțării ei, hotărârea judecătorească se bucură de autoritatea lucrului judecat în raport de litigiul tranșat, iar partea căreia i s-a recunoscut dreptul alegat se poate prevala de acest drept, instanța neputând refuza să ia în considerare hotărârea ci să se sprijine pe ea.
Referitor la susținerea ambelor recurente în sensul că hotărârea pronunțată de Tribunalul Arad încalcă principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 din Constituția României și art. 1 din Codul civil, dar și principiul publicității reglementat de art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938, text potrivit căruia cuprinsul cărților funciare se consideră exact în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune,iar în speță, hotărârea judecătorească nu a fost întabulată, Curtea stabilește că susținerile sunt greșite pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a subliniat în doctrină normele constituționale nu interzic ultra activitatea legii civile, ci numai retroactivitatea acestora, context în care cele două instanțe nu au ignorat soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție B prin decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005, pronunțată în interesul legii, potrivit căreia înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare care fac obiectul unor acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul - Lege nr. 115/1938.
Într-adevăr, efectele actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior datei de 24 iunie 1996, când a intrat în vigoare Legea nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară, sunt guvernate de principiului "tempus regit actum". Aceste efecte se produc de la data înscrierii în cartea funciară, altfel spus transmiterea dreptului real ce formează obiectul actului juridic supus înscrierii se produce numai prin efectul înscrierii în cartea funciară care înseamnă nașterea dreptului real.
Însă sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 principiul forței probante a publicității materiale a cărților funciare, în temeiul căreia înscrierile de carte funciară au o putere doveditoare absolută, profită numai dobânditorilor de bună credință din actele juridice cu titlu oneros.
Ca urmare acest principiu, al forței probante a înscrierii de carte funciară, nu poate fi invocat de dobânditorul de rea credință, în speță de către pârâtele recurente.
Este adevărat că în sistemul de publicitate imobiliară înscrierea prevăzută de Decretul - Lege nr. 115/1938, este constitutivă de drepturi însă în situația în care înscrierile din cartea funciară nu corespund realității în sensul că în cartea funciară nu au fost operate modificările stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile, nu se poate aplica acest principiu în condițiile în care pârâtele recurente au fost de rea credință, iar art. 712 din Codul civil, prevede că "beneficiul transcrierii încetează dacă a fost dobândit prin viclenie".
Față de cele ce preced Curtea stabilește că recursurile declarate de pârâtele și împotriva deciziei civile nr.229 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, sunt neîntemeiate astfel că în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele și împotriva deciziei civile nr.229 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17 decembrie 2008
Tehnored /19 decembrie 2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
