Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 113
Ședința publică din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent împotriva deciziei civile nr.621/a/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, SC DOMENIULUI PUBLIC SA T, și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 05.02.2009 întâmpinarea la recurs și concluziile scrise formulate de către pârâta intimată, însoțite de chitanțe reprezentând onorariu avocațial în sumă de 3500 lei, iar la data de 09.02.2009 notele de ședință formulate de către reclamantul recurent.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.02.2009 când pronunțarea a fost amânată pentru ziua de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.621/A/02.10.2008 a fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.4021/26.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului T, SC Domeniului Public SA T, și Primăria Municipiului
Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că imobilul din T,-, înscris în CF nr.5109 T, nr.top 11880, 11881, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 1.142 mp a fost proprietatea antecesorilor săi și a sa, fiind preluat de Statul Român în baza unui titlu nevalabil - Decretul nr.223/1974; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.13312/16.02.1997 încheiat de pârâta RA URBIS T, în calitate de mandatară a Consiliului Local al Municipiului T, cu pârâta, în calitate de chiriașă, având ca obiect apartamentul nr.1, situat la adresa de mai sus, pentru lipsă de titlu și rea-credință; să dispună radierea din evidențele de publicitate imobiliară a pârâtei persoană fizică și înscrierea reclamantului ca unic proprietar, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că părinții săi au cumpărat imobilul în litigiu în întregime, iar în urma decesului mamei tatăl și reclamantul au devenit coproprietari în cote de câte parte fiecare.
Anterior decesului mamei, ambii părinți au primit probarea de a călători în Germania, nemaiîntorcându-se, fapt pentru care cota de parte a tatălui a fost trecută abuziv în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974, ca și cealaltă cotă a titularului acțiunii, deși acesta și tatăl său părăsiseră țara cu mult înainte de apariția decretului susmenționat(20 de ani).
Deși din anul 1993 depus memorii și cereri în revendicare, iar chiriașii au avut cunoștință despre intenția sa de recuperare a imobilului apartamentul nr.1 a fost, totuși, înstrăinat.
În drept a invocat dispozițiile art.6 din Legea 213/1998, art.948 civ. art.9 al.1 din Legea 112/1995.
Prin sentința apelată, instanța a respins excepțiile insuficientei timbrări, a inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și, respectiv, a lipsei calității procesuale a SC SA; au fost admise excepțiile tardivității cererii în constatarea nulității absolute și, respectiv, pe cea a autorității de lucru judecat raportat la constatarea nevalabilității titlului statului, fiind respinsă cererea formulată de reclamant.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere că imobilele înscrise în Cartea funciară nr.5109 T, nr.top 11880 și 11881, compuse din grădină, respectiv casă și curte, în suprafață totală de 1.142 mp au fost proprietatea antecesorilor reclamantului. Ulterior, la 04.08.1967, în urma dezbaterii succesiunii mamei titularului acțiunii, în aceeași carte funciară a fost intabulat dreptul de proprietate al moștenitorilor săi, respectiv al soțului supraviețuitor și al fiului, reclamantul revendicându-i, potrivit legii, părți din masa succesorală, iar tatăl parte din masa succesorală.
În fine, la 09.01.1977 întreaga cotă de proprietate a lui (2/6 parte dobândită prin cumpărare și 1/6 parte dobândită prin moștenire) a fost preluată de Statul Român în baza Decretului nr.223/1974, la 29.03.1984 fiind preluată de stat și diferența de cotă, care aparținea reclamantului.
Ulterior, imobilul de sub A 1-2 fost apartamentat în 5 unități locative, apartamentul nr.1 fiind vândut pârâtei prin contractul de vânzare-cumpărare nr.13312/16.02.1997 încheiat în baza Legii 112/1995.
În baza dispoziției nr.2060/03.08.2006 privind notificarea referitoare la imobilul situat pe-, emise de Primarul Municipiului T ca urmare a sentinței civile nr.619/01.04.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.5801/C/2004, definitivă și irevocabilă, reclamantul s-a reintabulat în Cartea funciară nr.5109, cu titlu de restituire în natură - Legea nr.10/2001, asupra apartamentelor nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
Având a se pronunța asupra excepțiilor invocate în baza art.137 al.1 pr.civ. instanța le-a soluționat astfel:
Excepția insuficientei timbrări invocată de pârâta a fost respinsă cu motivarea că prezenta acțiune nu are natura unei cereri în revendicare, fiind neîntemeiate susținerile în acest sens ale pârâtei.
Nici excepția inadmisibilității invocate de aceeași pârâtă nu a fost reținută, câtă vreme ambele capete de cerere sunt puse la îndemâna reclamantului care urmărește reintrarea apartamentului în patrimoniul său, fiind indiferent că pârâta și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate; la fel, excepția lipsei de interes a fost apreciată ca nefiind întemeiată, reclamantul urmărind redobândirea integrală a proprietății sale.
În fine, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC SA a fost respinsă cu motivarea că pârâta este succesoarea în drepturi a RA URBIS T - parte în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere a fi constatată.
În schimb, excepția tardivității formulării acțiunii în constatarea nulității absolute invocate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Taf ost admisă, având în vedere dispozițiile art.45 al.5 din Legea 10/2001 potrivit cu care dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii; termenul a fost prelungit succesiv până la 14.08.2002, deci anterior promovării de către reclamant a prezentei acțiuni.
De asemenea, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat raportat la cererea de constatare a faptului că imobilul înscris în CF 5109 Taf ost preluat fără titlu valabil. Astfel, prin sentința civilă nr.619/R/01.04.2005, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr.5801/C/2004 în care reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T și primarul Municipiului T anularea parțială a dispoziției nr.1577/14.07.2004 a acestui din urmă pârât, prin care s-a respins notificarea referitoare la restituirea în natură a imobilului din Cartea funciară nr.5109, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară (conform precizării, numai pentru apartamentele nr.2-5 și pentru teren), tribunalul Timișa reținut că imobilul ce face obiectul pricinii a fost preluat de stat de la tatăl și fiul fără titlu valabil.
Consecință a reținerii nevalabilității titlului statului, dispoziția atacată a fost anulată în parte; în baza acestei hotărâri judecătorești, Primarul Municipiului Tae mis dispoziția nr.2060/03.08.2006 ce a stat la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului.
Reținând incidența dispozițiilor art.1201 civ. instanța a avut în vedere că ambele cereri de chemare în judecată au ca obiect stabilirea, în prealabil, a nevalabilității titlului statului. În ceea ce privește identitatea părților, chiar dacă în dosarul nr- au această calitate, pe lângă Consiliul Local al Municipiului T (parte și în dosarul nr.5801/C/2004 al Tribunalului Timiș ), și Primăria Municipiului T, RA Urbis T și, aceștia din urmă au fost chemați în judecată pentru petitele suplimentare care nu au fost menționate și în acțiunea civilă soluționată în dosarul tribunalului. În fine, scopul final urmărit de reclamant este același în ambele dosare, cauza fiind, deci, identică.
Respingând apelul declarat de reclamant, tribunalul a avut în vedere, în esență, aceleași considerente reținute de prima instanță.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivare a invocat că instanțele au soluționat cauza cu neobservarea temeiului pe care acțiunea a fost întemeiată, respectiv dreptul comun.
A mai invocat că existența termenului de prescripție de 1 an nu poate avea ca efect pierderea proprietății prin punerea părții în imposibilitatea promovării acțiunii în revendicare.
În fine, a invocat greșita reținere a excepției autorității de lucru judecat, câtă vreme în procesul anterior parte a fost Primarul Municipiului T și nu pârâții din actualul proces, motivarea în drept și obiectul fiind, de asemenea, diferite.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.8, 9.pr.civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare cu respectarea dispozițiilor art.308 pr.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. văzând și dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a sesizat instanța a avut trei petite: constatarea nevalabilității titlului statului, a titlului dobânditorului subsecvent (fostul chiriaș) și, pe cale de consecință, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. Cererea astfel formulată are deci, caracterul unei acțiuni în rectificare de carte funciară întemeiată pe nevalabilitatea actelor în baza cărora s-au efectuat înscrierile.
Ca temeiuri de drept au fost invocate dispozițiile art.6 din Legea 213/1998 (text de lege ce stabilește condițiile în care titlul statului este valabil), art.948 civ. ce enumeră condițiile esențiale pentru valabilitatea convențiilor și, respectiv, dispozițiile art.9 al.1 din Legea 112/1995 care se referă la aptitudinea chiriașilor de a cumpăra apartamentele ce nu se restituie în natură.
În consecință, conform susținerilor reclamantului, acesta nu a formulat o cerere în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun (art.480 civ.). Reclamantul însuși a învederat că nu a promovat o atare cerere (fila 33 dosar fond), obiectul petitului principal fiind constatarea nulității absolute (fila 78 dosar fond).
Examinând cererile în nulitate (efectuarea mențiunilor în cartea funciară având un caracter subsidiar) instanțele au reținut că nevalabilitatea titlului statului a fost stabilită anterior cu autoritate de lucru judecat, iar cererea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este tardivă.
În ceea ce privește titlul statului, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamantul a invocat nevalabilitatea preluării imobilului înscris în CF 5109 T nr.top 11880, 11881 ( casă, curte și grădină în suprafață de 1142 mp), Decretul 223/1974 neputându-se constitui un titlu valabil.
Prin sentința civilă nr.619/01.04.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.5801/2004 (menținută de Curtea de Apel Timișoara prin respingerea apelului declarat de Primarul Municipiului T) cu ocazia soluționării unei cereri formulate de către reclamantul din prezenta cauză, s-a reținut nevalabilitatea titlului în baza căruia statul a preluat imobilul ce face obiect al prezentului litigiu.
Este indiferent că prin susmenționata hotărâre a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului T să emită o dispoziție de restituire în natură pentru apartamentele 2-5 din imobil iar în prezentul litigiu reclamantul urmărește înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra apartamentului nr.1 (înstrăinat pârâtei ), câtă vreme în procesul anterior s-a reținut nevalabilitatea preluăriiîntreguluiimobil de către stat în baza Decretului 223/1974; în consecință, obiectul este identic în ambele cereri.
Este întrunită și identitatea de părți, atât Primarul Municipiului T, cât și Consiliul Local al Municipiului T reprezentând unitatea administrativ teritorială în raport cu terții prin prisma bunurilor ce se găsesc în patrimoniul acesteia, fiind fără relevanță că pe lângă acești pârâți au mai fost împrocesuate și alte persoane.
În fine, cum în mod corect a reținut instanța de apel, chiar dacă motivele de drept invocate sunt diferite în cele două cereri, stabilirea nevalabilității titlului statului în mod irevocabil nu poate fi contrazisă ulterior, prin altă hotărâre.
În consecință, incidența dispozițiilor art.1201 civ. art.166 pr.civ. a fost corect reținută în cauză.
De altfel, se poate observa că soluția avută în vedere de instanțe sub acest aspect îi profită reclamantului, interesul de a invoca o eventuală greșită aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat aparținând pârâților, aceștia fiind cei cărora reținerea titlului statului ca nevalabil le este defavorabilă.
Neîntemeiate sunt și criticile vizând respingerea ca tardivă a cererii în nulitate absolută.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.45 din Legea 10/2001 în faza în vigoare la data sesizării instanței, dreptul la acțiune în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare ce au ca obiect imobile ce intră sub incidența legii se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii,indiferent de cauza de nulitate invocată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat, după cum s-a arătat, dispozițiile art.948 civ. și a susținut reaua credință a pârâților la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere a fi constatată.
Se observă că nici nevalabilitatea obiectului contractului, nici a cauzei și nici vreo altă cauză de nulitate absolută nu mai poate fi invocată cu referire la contractul încheiat în baza Legii 112/1995 după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile art.45 al. ultim mai sus menționat; indiferent dacă partea interesată are în vedere o cauză de nulitate prevăzută de dreptul comun sau de legea specială, invocarea ei ulterior datei de 14.08.2002 este paralizată de norma legală citată.
După cum s-a arătat mai sus, cererea cu care reclamantul a sesizat instanța nu a fost una în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 civ. astfel că susținerile sale potrivit cu care respingerea ca tardivă a cererii în nulitate absolută echivalează cu lipsirea părții interesate de posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare sunt străine de natura pricinii și nu se pot constitui în temei de modificare sau casare a hotărârii recurate.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a făcut referire la dispozițiile art.45 din Legea 10/2001 ca la o normă ce ar face imposibilă revendicarea bunului ce a reținut, ca și prima instanță, că textul legal introduce un termen special de prescripție extinctivă.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. raportat la art.304 pr.civ. instanța va respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr.621/a/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În ceea ce privește solicitarea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată suportate în apel și recurs, instanța reține următoarele:
Cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel d intimata a fost respinsă ca nedovedită.
În aceste condiții, aceste cheltuieli nu pot fi solicitate în modalitatea în care a înțeles intimata să o facă (pe calea înscrisului depus în interiorul termenului de pronunțare) ci fie pe cale separată, fie pe calea recursului prin care să fie criticată respingerea cererii privitoare la cheltuielile de judecată.
Cum intimata nu a promovat recurs, ea are posibilitatea de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată suportate în apel.
În consecință, în baza dispozițiilor art.274 pr.civ. va obliga recurentul reclamant la plata către intimata a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr.621/a/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurentul reclamant la plata către intimata a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - G -
- cu opinie separată -
Grefier,
- -
Red.FȘ/17.02.2009
Tehnored.MM/2 ex/04.03.2009
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
OPINIE SEPARATĂ:
Consider că în cauză, în baza art.312 al.5 pr.civ. se impune admiterea recursului declarat de reclamantul, casarea deciziei recurate și, având în vedere și art.297 pr.civ. admiterea apelului reclamantului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Prin acțiune, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local T, Primăria T, SC Domeniului Public SA T și, constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului înscris în CF 5109 T, nr.top 11880, 11881, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.13312/16.06.1997 a apartamentului nr.1 din imobil și rectificarea CF nr.- T, în care e înscris.1, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierea sa, a reclamantului, ca unic proprietar.
În susținerea acțiunii sale, reclamantul a invocat dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, art.948 civ. și art.9 al.1 din Legea nr.112/1995.
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, deși el și tatăl său au părăsit țara cu mult timp înainte de apariția acestui decret.
Prin urmare, a susținut reclamantul, vânzătorul nu deținea un titlu valabil asupra imobilului pentru a putea dispune de el.
De asemenea, a invocat reaua-credință a ambelor părți contractante, care aveau cunoștință de demersurile sale pentru restituirea imobilului.
Prima instanță și instanța de apel au respins acțiunea, respectiv apelul reclamantului.
Au reținut excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere pentru constatarea nevalabilității titlului statului, în raport cu sentința civilă nr.619/01.04.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.5801/2004.
Pentru capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare s-a reținut excepția tardivității, prin raportare la dispozițiile art.45 al.5 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la prima excepție, consider că se impune o precizare.
În materia excepției autorității de lucru judecat, o problemă discutată în doctrină și care a generat două concepții este aceea de a stabili care este partea din hotărâre ce se bucură de puterea lucrului judecat.
Într-o primă concepție, puterea lucrului judecat trebuie recunoscută numai dispozitivului hotărârii, întrucât doar acesta este susceptibil de a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite.
În dreptul contemporan a apărut însă concepția potrivit căreia și considerentele hotărârii pot dobândi putere de lucru judecat atunci când rezolvă o problemă de fapt sau de drept.
În speța de față, acțiunii reclamantului îi poate fi opusă cu putere de lucru judecat sentința civilă nr.619/01.04.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.5801/2004, sentință definitivă și irevocabilă, prin care instanța, deși nu dispune prin dispozitiv, constată prin considerente, după o amplă motivare, că titlul statului asupra imobilului înscris în CF nr.5109 T nu este un titlu valabil.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere care vizează valabilitatea titlului statului.
Pe de altă parte însă, în mod greșit s-a reținut excepția tardivității capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.13312/16.06.1997.
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamantul a invocat lipsa de titlu a vânzătorului și reaua-credință a părților contractante, iar în drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.948 civ. și art.9 al.1 din Legea nr.112/1995.
Până în această fază procesuală a recursului reclamantul a precizat că acțiunea sa este una bazată pe dreptul comun, iar nu pe legea specială, respectiv Legea nr.10/2001.
Cu toate acestea, prima instanță și instanța de apel, făcând aplicarea art.45 al.5 din Legea nr.10/2001, au considerat că acțiunea reclamantului este prescrisă, întrucât nu a fost promovată în termenul de 1 an prevăzut de legea specială.
Întrucât reclamantul a invocat dreptul comun, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.45 al.5 din Legea nr.10/2001, o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare fiind imprescriptibilă, când partea justifică interes.
Aplicând termenul special de prescripție prevăzut de legea specială, instanța i-a îngrădit reclamantului accesul la justiție și dreptul la un recurs efectiv, drept fundamental al omului consacrat prin art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, întrucât prin reținerea greșită a prescripției capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acesta nu a fost analizat pe fond, consider că sub acest aspect se impunea admiterea recursului reclamantului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
JUDECĂTOR,
- -
Red.RR/20.02.2009
Tehnored.MM/2 ex/04.03.2009
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
