Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.114
Ședința publică din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.283/A/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și COMUNA, REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.02.2009 când pronunțarea a fost amânată pentru ziua de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Arad, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții, ca instanța, prin hotărârea ce va da, să constate nevalabilitatea titlului prin care statul a preluat de la antecesorii săi imobilul cu nr.918 din, jud.A, înscris în CF 1116, nr.top 533, casă și intravilan de 1440 mp; să oblige pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie; să dispună restabilirea situației de carte funciară.
În motivare au invocat că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr.223/1974, fără plata vreunei despăgubiri.
În drept, au invocat dispozițiile art.480, 481.civ. art.2 al.2 din Legea 10/2001, art.6 din Legea 213/1998 și art.34 pct.1 din Legea 115/1938.
Ulterior, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Comuna reprezentată de Primar.
Pe calea cererii reconvenționale ulterior precizate, pârâții persoane fizice au solicitat să se constate calitatea lor de cumpărători de bună credință ai imobilului și au invocat dobândirea acestuia pe cale de uzucapiune în condițiile art.27 din DL nr.115/1938 (filele 35, 70 dosar).
Prin sentința civilă nr.3971/04.06.2008 instanța a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională; în consecință, a constatat că reclamanții reconvenționali au dobândit cu titlu de uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că imobilul în litigiu, proprietate a antecesoarei reclamanților, a fost preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974.
Ulterior, imobilul a fost înstrăinat către reclamanții reconvenționali în baza Legii 112/1995. Dreptul lor de proprietate a fost înscris în cartea funciară la 24.06.1997; cum reclamanții au promovat prezenta acțiune în revendicare la 24.09.1997, instanța reține că termenul de 10 ani la care face referire art.27 din Legea 115/1938 era împlinit la acea dată.
În toată această perioadă, reclamanții au exercitat o posesie utilă ce întrunește condițiile prevăzute de art.1846-1847.civ. buna lor credință fiind nu doar prezumată ci a rezultat și din probele administrate.
În consecință, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, cererea lor fiind respinsă prin decizia civilă nr.238/A/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță buna credință a cumpărătorilor. Astfel, dacă viciul care a afectat preluarea imobilului de către stat este violența, cererea reclamanților este supusă prescripției extinctive de 3 ani, termen care s-a împlinit.
Pe de altă parte, buna credință a cumpărătorilor a existat la data încheierii contractului, astfel că formularea unei notificări în anul 2001 de către reclamanți nu este de natură să răstoarne prezumția instituită de dispozițiile art.1899 al.2 civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate și au solicitat casarea acesteia și a sentinței date de prima instanță, cu consecința trimiterii spre rejudecare.
În motivare au invocat greșita reținere a incidenței dispozițiilor art.27 din DL 115/1938, câtă vreme posesia exercitată de pârâți nu a fost una utilă, neviciată.
Au mai invocat faptul că după apariția Legii 7/1996, uzucapiunea este guvernată de dispozițiile Codului civil și nu de cele ale DL 115/1938.
În drept au invocat dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Pe cale de întâmpinare pârâții au solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. și de dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului în baza căruia statul a preluat imobilul în litigiu și să fie obligați pârâții la a le lăsa în deplină proprietate și posesie respectivul imobil.
Se observă, astfel, că reclamanții nu au solicitat în condițiile art.112 pct.3, 132.pr.civ. ca instanța să verifice valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâții persoane juridice au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului și, contrar susținerilor din recurs, nici nu au formulat în apel vreo critică în acest sens împotriva hotărârii primei instanțe.
Pe de altă parte, pârâții au invocat (și instanțele au reținut ca fiind incidente) ca temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului pe cale de uzucapiune dispozițiile art.27 din DL 115/1938 potrivit cu care în cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale ce pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani.
Convenția (vânzarea cumpărarea) și uzucapiunea (prescripția achizitivă) sunt moduri de dobândire a proprietății distincte, astfel cum acest aspect este reglementat de dispozițiile art.644 civ.
Chiar dacă uzucapiunea ar putea fi cuprinsă în modul general de dobândire, respectiv în lege, fiecare dintre cele două moduri de dobândire are trăsături proprii și este supusă unor reglementări distincte.
În speță, pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Cum valabilitatea acestuia nu a fost contestată în condițiile art.112 pr.civ. (după cum s-a arătat mai sus), el este prezumat a fi valabil, astfel că înscrierea sa în cartea funciară este - până la proba contrară - perfect legitimă.
În consecință, condiția nelegitimității cauzei cerută de art.27 din DL 115/1938 nu este îndeplinită, astfel că pârâții nu pot cere înscrierea dobândirii în baza unui alt mod, câtă vreme cel inițial (convenția) este prezumat a îndeplini condițiile cerute de lege.
În al doilea rând, este de observat că imobilul a fost preluat de la foștii proprietari în baza D 223/1974 și înstrăinat pârâților în baza Legii 112/1995, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară în 1997. Înainte de împlinirea termenului de 10 ani la care art.27 din DL 115/1938 se referă, a apărut Legea 10/2001 care califică drept abuzivă această preluare (art.2 al.1 lit.g - câtă vreme titlul statului nu a fost constatat ca nefiind valabil pe cale judecătorească).
Din raportarea dispozițiilor art.6 al.1 din Legea 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938 la dispozițiile art.1846 al.2, 1847, 1851.civ. posesia cerută de dispozițiile art.27 din susmenționatul decret nu trebuie să fie viciată, respectiv (cu incidență în cauză) nu trebuie să fie conservată prin acte de violență.
Or, dacă în interiorul termenului de 10 ani legiuitorul califică drept abuzivă preluarea unui imobil ulterior vândut, este discutabilă - ulterior intrării în vigoare a legii - utilitatea posesiei exercitată de pârâți.
Dar relevantă în cauză este Decizia nr.LXXXXVI/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Prin această decizie s-a stabilit că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-Lege nr.115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale DL nr.115/1938. Or, Legea 7/1996, publicată în Monitorul Oficial nr.61/26 martie 1996 intrat în vigoare la 90 de zile de la publicare (art.72 al.1 din lege), deci anterior înscrierii în cartea funciară a titlului pârâților (24 iunie 1997 - fila 60 dosar fond). Cum prescripția achizitivă invocată a început ulterior intrării în vigoare a Legii 7/1996, interpretând per a contrario susmenționata decizie rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.27 din DL 115/1938 ci operează norma generală, respectiv Codul civil.
În consecință, în mod greșit s-a reținut în cauză incidența DL 115/1938 ca temei al admiterii cererii reconvenționale.
Apreciind că reclamanții reconvenționali au dobândit dreptul de proprietate pe cale de uzucapiune și că pot opune acest titlu reclamanților, instanțele nu au mai cercetat fondul cererii introductive (respectiv constatarea nevalabilității titlului statului și obligarea pârâților la lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie).
Este adevărat că pe parcursul procesului Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unui recurs în interesul legii prin Decizia nr.33/2008 ce viza acțiunile în revendicare de drept comun formulate după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Însă decizia prevede că poate fi dată prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. În aceste condiții, văzând înscrierile din cartea funciară cu privire la întinderea dreptului dobândit de reclamanții reconvenționali, instanțele erau ținute să verifice în ce măsură admiterea unei acțiuni de drept comun ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți reconvenționali sau securității raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente, văzând că în mod nelegal a fost admisă cererea reconvențională iar cererea principală nu a fost examinată, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3, 5.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ. instanța va admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.283/A/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va casa decizia recurată și sentința civilă nr.3971/04.06.2008 pronunțată de Judecătoria Arad și va trimite cauza spre rejudecare conform considerentelor prezentei decizii la aceeași instanță, Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.283/A/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr.3971/04.06.2008 pronunțată de Judecătoria Arad și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - G -
Grefier,
- -
Red.FȘ/17.02.2009
Tehnored.MM/2 ex/02.03.2009
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
