Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1152/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1152/R/2008
Ședința publică din 26 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 9/A din 24 ianuarie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta COMUNA DE SUB PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare și rectificare CF.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 19 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.922/27.VII.2007 pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei VIȘEU d S U S, s-a respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta COMUNA DE SUB M prin Primar, având ca obiect constatarea nulității actului de trecere în proprietatea STATULUI ROMÂN și rectificare CF.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada nevalabilității titlului statului și a preluării abuzive a imobilului în litigiu, raportat la data decesului proprietarului tabular ( 7.1944 ) și la actul de preluare al imobilului, constând în procesul verbal nr. 1377/26.XII.1980.
De asemenea, nu există dovezi că imobilul în litigiu ar fi fost revendicat de moștenitorii proprietarului tabular, reclamanta invocând doar faptul că prin Decizia civilă nr. 247/2006 a Tribunalului Maramureș, s-a statuat că numita este moștenitoarea lui, în calitate de soție supraviețuitoare.
Cum aceasta din urmă ( reclamantei ) putea transmite reclamantei prin legat, doar averea existentă în patrimoniul său la data decesului, s-a concluzionat că certificatul de moștenitor nr. 2152/16.1996 și testamentul autentic, lăsat de defunctă în favoarea reclamantei, nu-i conferă acesteia vocație, la succesiunea lui.
Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 9/24.2008 pronunțată în Dosar nr- al Tribunalului Maramureș, reținându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/60 și 712/1966.
Anterior, acest imobil a fost dobândit prin cumpărare în anii 1932, de către, primul soț al defunctei căsătorită cu acesta în 1925, neexistând la dosar dovezi din care să rezulte dacă la data cumpărării imobilului, căsătoria acestora mai era în vigoare sau era desfăcută.
Cert este însă că a decedat în 1944 și mulți ani imobilul a fost părăsit, trecând în proprietatea Statului Român în anii 1970, în baza actelor normative amintite.
După 1989, imobilul a făcut obiectul mai multor procese vizând dreptul de proprietate asupra acestuia, începând cu Federația Comunității, apoi numiții G și care s-au prevalat de acte false și terminând cu reclamanta. Aceasta din urmă nu a făcut dovada că imobilul în discuție nu a rămas părăsit după decesul lui în anii 1944 și până în anii 1970, și că testatoarea ar fi acceptat în vreun fel, succesiunea după acest defunct, pentru a putea transmite la rândul ei bunurile astfel dobândite, certificatul de moștenitor nr. 3/26.VII.2006 eliberat după 15 ani de la decesul defunctei, neavând nici o valoare probatoare în privința acceptării succesiunii.
Împotriva Deciziei rezumate mai sus, reclamanta a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În motivare se arată că actul în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, nu constituie un just titlu, fiind lovit de nulitate absolută, întrucât prescripția achizitivă nu a îndeplinit condițiile unei posesii utile prevăzute de art. 1847 și neîntrerupte, conform art. 1890 Cod civil.
Constatându-se prin sentința civilă nr. 667/31.III.1998 a Judecătoriei VIȘEU d S U S, că numiții G și au dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune, Statul Român nu putea dobândi același imobil prin uzucapiune, în mod greșit fiind respinsă acțiunea reclamantei. reclamantei, fiind unica succesoare a proprietarului tabular, a moștenit întreaga avere a primului ei soț, fapt dovedit prin certificatul de moștenire nr. 3/26.VII.2006.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de reclamantă, constată că recursul acesteia este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta prin acțiunea introductivă de instanță, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna de sub M, în principal constatarea nulității absolute a actului de trecere în proprietatea Statului Român, a imobilului înscris în CF 1034 top 494/1, iar ca petit accesoriu rectificarea înscrierilor de CF, invocând ca motiv de nulitate faptul că uzucapiunea, ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, nu a îndeplinit condițiile posesiei utile prevăzute de art. 1847 Cod civil, pe întreaga perioadă de 30 de ani prevăzută de art. 1890 Cod civil.
În condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, sarcina probei revenea reclamantei, iar aceasta nu a înțeles să propună pe tot parcursul derulării procesului, vreo probă cu care să-și dovedească susținerile vizând vicierea posesiei, făcute în cuprinsul acțiunii introductive, în mod corect și legal au acordat instanțele inferioare, eficiență juridică dispozițiilor amintite.
Prin urmare, în lipsa oricărui material probator care să ateste că posesia Statului Român, exercitată după moartea proprietarului tabular, ce a avut loc în 8.1944, nu a fost una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, apare ca evidență faptul că în speță, nu se putea reține nevalabilitatea titlului statului.
Pe de altă parte, este real faptul că prin sentința civilă nr. 667/31.III.1998 a Judecătoriei VIȘEU d S U S, nemotivată, s-a constatat că numiții G și au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, constând în teren intravilan în suprafață de 484. numai că prin încheierea din 8.VI.1999, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința sus menționată, în sensul că soții au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare și nu prin uzucapiune.
Ulterior, dovedindu-se că actul de care s-au prevalat aceștia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 10.VIII.1962, este fals, fiind redactat " pro causa " după anii 1989, sentința civilă nr. 667/31.III.1998 a Judecătoriei VIȘEU d SUSa fost revizuită și anulată, restabilindu-se situația anterioară de CF, în favoarea Statului Român.
În acest context, apare cât se poate de clar, că în cauza dedusă judecății, nu putea fi avută în vedere o hotărâre judecătorească desființată, care de altfel nici nu a fost motivată. Ca atare, pretinsa posesie a soților exercitată asupra imobilului în litigiu, nu putea fi reținută, câtă vreme chiar soții s-au prevalat în procesul respectiv de o vânzare-cumpărare, instrumentată în realitate după anii 1989 și nu de vreo posesie utilă, strict necesară uzucapiunii.
În fine, certificatul de moștenitor nr. 3/26.VII.2006 eliberat la cererea reclamantei după 15 ani de la decesul defunctei, nu-i conferă reclamantei calitatea de moștenitoare după proprietarul tabular. Din moment ce testamentul autentificat sub nr. 3418/24.IV.1982, lăsat în favoarea reclamantei de defuncta, se referă exclusiv la imobilele existente la data decesului în patrimoniul defunctei, deces ce a avut loc în 6.XII.1991, iar pe de altă parte nu există nici o probă care să ateste, că defuncta ar fi făcut acte de acceptare a succesiunii primului ei soț, în mod corect au concluzionat ambele instanțe raportat la aceste aspecte, că defuncta nu putea transmite reclamantei ceea ce niciodată nu a avut în patrimoniul său.
Or acțiunea reclamantei fiind intentată pe dreptul comun și nu în temeiul Legii nr. 10/2001, care prin dispozițiile art. 4 alin. 3 repune de drept succesibilii în termenul legal de acceptare a succesiunii, apare cu evidență faptul că fără o astfel de probă, acțiunea introductivă a reclamantei, nu putea fi admisă, incidența dispozițiilor art. 1169 cod civil fiind indiscutabilă.
Pe cale de consecință Curtea, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Deși în speță, ar fi operat excepția inadmisibilității acțiunii introductive promovată pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, excepția invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la prima instanță, incidența ei nu poate fi reținută în cadrul recursului, deoarece ar însemna îngreunarea situației reclamantei în propria cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 9/A/ din 24.01.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
RED.
DACT. 2 EX./29.05.2008
JUD.FOND.
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
