Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1189/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1189/2008-
Ședința publică din 04.09.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în T, P-ța -, nr. 13,. 8, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți, toți cu domiciliul în T, str. -, nr. 59, județul T, împotriva deciziei civile nr. 354 din 02.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata pârâtă personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 13.06.2008, o cerere de renunțare la judecarea recursului, formulată de recurentul reclamant, după care:
Intimata pârâtă arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecarea recursului formulată de recurentul reclamant.
Intimata pârâtă solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de recurentul reclamant.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 11951 din 12.12.2006, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția inadmisibilității, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 354/A din 02.05.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 11951/12.12.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, și. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând în principal casarea hotărârilor atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată în scris.
În motivarea cererii de recurs au fost învederate următoarele:
- nici una dintre instanțe nu pus în discuția părților corespunzător prevederilor art. 137 Cod procedură civilă modificarea temeiului juridic al acțiunii prin recalificarea juridică dată de instanță, iar prin cercetarea fondului de către instanța de apel, în pofida faptului că la fond cauza a fost soluționată exclusiv pe excepția inadmisibilității, este de natură a se aduce încălcare a principiului respectării gradelor de jurisdicție, transpus în adagiul latin omisso medio;
- instanța de fond trebuia să observe că demersul judiciar al reclamantului se încadrează în instituția acțiunii pauliene, față de actele frauduloase săvârșite de pârâții intimați care au avut ca scop reprimarea dreptului său de urmărire și încasare a creanței datorate de pârâți:
- modul de soluționare adoptat de instanțe se constituie într-o îngrădire liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, cu încălcarea prevederilor constituționale și art. 6 din Protocolul 1 al CEDO.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
În cursul judecării recursului, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de APEL ORADEA, prin încheierea nr. 2311 din 3 aprilie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După strămutarea pricinii, prin actul înregistrat la instanță în ziua de 13 iunie 2008 recurentul reclamant a formulat cerere de renunțare la judecarea recursului, făcând trimitere la prevederile art. 246 Cod procedură civilă (fila 3 din dosarul Curții de APEL ORADEA ).
Examinând litigiul de față prin prisma actului de dispoziție al părții recurente, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 246 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, renunțarea la judecată poate fi făcută verbal în ședință sau prin cerere scrisă, textul de lege menționat stabilind că renunțarea la judecată poate fi făcută oricând, deci inclusiv la instanța de recurs.
Având în vedere dispozițiile legale precitate și luând în considerare principiul disponibilității constând în posibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului și respectiv de mijloacele de apărare acestui drept, instanța urmează a lua act de renunțarea recurentului reclamant la judecarea recursului, constatându-se totodată că nu s-a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din Codul d procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în T, P-ța -, nr. 13,. 8, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți, toți cu domiciliul în T, str. -, nr. 59, județul T, împotriva deciziei civile nr. 354 din 02.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04.09.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 16.09.2008
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 16.09.2008 - 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif