Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1248/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1693/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1248
Ședința publică de la 06.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr. 414 din 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect - acțiune în constatare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.09.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, la data de 18.04.2008, sub nr-, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească, care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare și care să constituie titlu privind transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.23, situat în B,-, parter, sector 6.
La termenul de judecată din data de 09.05.2008, reclamanta a depus precizare a acțiunii, prin care a arătat că a înțeles să cheme în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, în calitate de reprezentantă a pârâtului Statul
La termenul de judecata din data de 30.05.2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat să se constate, pe cale incidentală, vacanța succesorală cu privire la moștenirea defunctei.
Prin sentința civilă nr. 6494/10.10.2008, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, ca neîntemeiată; a admis acțiunea precizată; a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedata la data de 13.08.2007, cu ultimul domiciliu in B,-, parter,.23, sector 6; a constatat vacanta succesorală de pe urma defunctei. A constatat că, de pe urma defunctei, a rămas ca moștenitor legal Statul R, care culege întreaga masă succesorală; a constatat că masa succesorală, rămasa de pe urma defunctei, se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B, bd. - nr.17, parter,.23, sector 6, dobândit de defunctă prin contractul de vânzare-cumpărare nr.14847/26627/8343/30.04.1992; a constatat că, între Statul R, ca moștenitor al defunctei, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a intervenit convenția de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în B, bd. - nr.17, parter,.23, sector 6, dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și să fie comunicată organului fiscal, în termen de 30 zile, de la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri, și oficiului de cadastru, în termen de 3 zile, de la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește vacanta succesorală, că, la data de 13.08.2007, a decedat numita, cu ultimul domiciliu in B, bd. - nr.17, parter,.23, sector 6, astfel încât, potrivit art. 651 Cod civil, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei.
Din toate probele administrate în cauză, instanța a constatat că defuncta nu a lăsat niciun moștenitor legal sau testamentar. Astfel, din depozițiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că defuncta nu a avut rude în viață, care să vină să culeagă bunurile rămase de pe urma sa, potrivit dispozițiilor ce reglementează moștenirea legală.
În plus, din certificatul emis de, la data de 22.09.2008, rezultă că, în Registrul Național de Evidență a Opțiunilor, în perioada 01.01.2007 - prezent, nu s-au înregistrat declarații privind opțiunea succesorală de pe urma defunctei, iar, în Registrul Național de Evidență a, în perioada 01.01.2007 - prezent, nu s-au înregistrat testamente ale defunctei.
Pe de alta parte, din verificările efectuate în baza de date cu declarații de opțiuni succesorale, primite de la Camera Notarilor Publici, aferente perioadei 1995 - 31.12.2006, a rezultat că nu există înregistrate declarații privind opțiunea succesorală de pe urma defunctei.
Prin urmare, instanța a constatat că defuncta nu a lăsat niciun testament și nu există nicio persoană care să fi făcut declarație de acceptare a succesiunii, în termenul legal de 6 luni de la deschiderea succesiunii, termen prevăzut de art.700 Cod civil.
În ceea ce privește masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, aceasta se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in B, bd. - nr.17, parter,. 23, sector 6.
Imobilul a fost dobândit de defunctă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.14847/26627/8343/30.04.1992, având rol fiscal deschis, astfel cum rezultă din adresa nr.106-8-05643/27.06.2008, eliberată de Sector 6
Instanța a menționat faptul că procedura succesorală notarială, reglementată de dispozițiile Legii nr. 36/1995 este o procedură alternativă privind dezbaterea unei succesiuni, procedură ce nu exclude, însă, posibilitatea persoanei interesate de a formula acțiune în instanță pentru declararea vacanței succesorale.
În ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța de fond a constatat că, prin antecontractul (promisiune) de vânzare - cumpărare, încheiat la data de 30.06.2006, defuncta, în calitate de promitentă vânzătoare, s-a obligat să vândă reclamantei, în calitate de promitentă cumpărătoare, imobilul situat în B, bd. - nr.17, parter,.23, sector 6, compus din 2 camere de locuit și dependințe (vestibul, bucătărie, debara, logie, baie), cu o suprafață utilă de 48,49 mp, precum și cota indiviză de 1,87% din suprafața de folosință comună a imobilului. Prețul vânzării a fost stabilit de către părți la suma de 30.000 euro, acesta fiind achitat în tranșe. Până la data semnării antecontractului, respectiv 30.06.2006, reclamanta a achitat treptat suma de 20.000 euro, iar diferența de 10.000 euro a fost achitată la momentul semnării antecontractului. Încasarea prețului integral a fost declarată în mod expres de către promitenta vânzătoare, prin antecontract, și în fața martorilor și HG.
Astfel, antecontractul intervenit între reclamantă și defuncta generează pentru acestea numai obligația de "a face", respectiv de a încheia, în viitor, contractul de vânzare-cumpărare în forma impusa de lege, în speță, cea autentică, având în vedere că este vorba și despre vânzarea unei cote indivize de teren. Această obligație se transmite, în cazul decesului uneia dintre părțile contractante, în patrimoniul moștenitorilor acceptanți.
În măsura în care încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în forma autentică, nu a fost posibilă, creditorul cumpărător are dreptul să solicite executarea silită a obligației de a face, asumată de debitori, executare care, în principiu, se face în natură, și, numai în măsura în care o asemenea executare nu mai este posibilă, se poate trece la executarea prin echivalent.
Practic, în lumina dispozițiilor art.1073-1077 Cod civil, executarea silită a obligației de a face, asumată de pârâți prin antecontractul încheiat, este posibilă prin pronunțarea, de către instanță, a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, acțiune ce vizează numai suplinirea consimțământului părților, la încheierea în forma autentică a actului juridic intervenit. De aceea, se presupune, prin ipoteză, un antecontract valabil încheiat, în care celelalte clauze contractuale au fost respectate.
Așa cum rezultă din antecontractul (promisiune) de vânzare - cumpărare din 30.06.2006, autoarea pârâtului, respectiv defuncta, s-a obligat sa vândă reclamantei apartamentul nr.23 situat în B, bd. - nr.17, parter, sector 6, pentru prețul de 30.000 euro, antecontractul (promisiune) de vânzare - cumpărare făcând dovada deplină a realizării acordului de voință al părților, în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.
De asemenea, reclamanta a făcut dovada faptului că pârâtul este proprietarul apartamentului ce formează obiectul antecontractului de vânzare- cumpărare, acesta dobândind bunul, ca urmare a succesiunii vacante, de la defuncta, care, la rândul său, dobândise imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.14847/26627/8343/30.04.1992.
In consecință, în baza art.1073 - 1077 Cod civil, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru valabila înstrăinare a apartamentul nr.23, situat în B, bd. - nr.17, parter, sector 6, pentru prețul de 30.000 euro, preț ce a fost deja achitat, instanța a constatat că, între Statul R, ca moștenitor al defunctei, în calitate de vânzător și reclamanta, în calitate de cumpărătoare, a intervenit convenția de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în B, bd. - nr.17, parter, apart.23, sector 6, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, în calitate de reprezentant al Statului R, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 23.12.2008.
La data de 09.12.2008, a depus apel motivat și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, motivele de apel fiind identice cu cele depuse de Direcția Generală a Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, și fiind semnat de către aceleași persoane.
Prin decizia civilă nr. 414/A/20.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții pârâți Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.6494/10.10.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, în contradictoriu cu intimata reclamantă; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu referire la motivul de apel privind soluționarea la excepției lipsei calității procesuale pasive, tribunalul l-a respins, ca nefondat.
În prealabil, tribunalul a reținut că atât apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, în calitate de reprezentant al Statului Român, cât și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, își fundamentează argumentele pe aceleași dispoziții legale. Mai mult, motivele celor două apeluri sunt identice, ca și raționament, și sunt semnate de către aceleași persoane.
Cu privire la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, s-a reținut că aceasta își însușește calitatea de reprezentant al statului, calitate în care declară și semnează apelul, aceeași fiind situația și în ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice.
A mai reținut tribunalul că nu s-au depus probe, din care să rezulte că dreptul de reprezentare al statului român în instanțe a fost dat în favoarea altei persoane juridice, iar sarcina probei revenea apelanților.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, legitimare procesuală activă are Statul Român, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 136 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, conform cărora " Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată."
In art. 25, se prevede că:"In accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art.477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz."
În sfârșit, tribunalul a reținut și dispozițiile art.12 alin.4 din lege care prevăd că: "În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului d e procedura civila. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare."
Față de cele reținute, rezultă că avem un singur apelant, Statul Român, iar, în ceea ce privește calitatea de reprezentant, mandatul legal a fost dat în condițiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998.
Din antetul celor două apeluri, identice și acestea, rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor este, la rândul său, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului
În ceea ce privește calitatea de mandatar, atât timp cât calitatea de mandatar a fost recunoscută de ambii mandatari, excepția se privește ca nefondată, atât sub aspectul titularului dreptului de proprietate, cât și al celui de reprezentant, aspecte tratate confuz de către apelantul Statul român, în motivele invocate în ambele apeluri.
Tribunalul a reținut, în consecință, reaua-credință a statului, prin reprezentanții săi legali, în invocarea celor două excepții, motiv pentru care va respinge aceste critici, ca nefondate.
Nefondate sunt și criticile privind caracterul inadmisibil al capătului de cerere al acțiunii privind constatarea vacanței succesorale, ca urmare a necompetenței instanțelor, procedura fiind una necontencioasă.
Tribunalul a avut în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, respectiv punctele 1 și 2, care prevăd că:,(1)Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"și punctul 4 în care se prevede că:,(4)Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. "
Așadar, instanța de fond a dat o dezlegare judicioasă, în limitele legii, și ale competențelor ce îi revin, excepția inadmisibilității, ca efect al neurmăriri procedurii necontencioase, instituită prin art.85 din Legea nr.36/1995.
Tribunalul a reținut ca pertinente apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, potrivit cu care, statul, pe de o parte, își invocă propria culpă, manifestată sub forma lipsei de interes, față de patrimoniul său, care se poate extinde și îmbogăți cu acest drept de proprietate, iar, pe de altă parte, că acceptarea acestei teze ar conduce implicit la arbitrariu, statul neavând un interes să demareze și să finalizeze această procedură, cu consecința blocării accesului reclamantei la instanță.
. acestei teorii ar conduce la încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, sub forma îngrădirii dreptului de acces la o instanță, drept garantat atât prin Constituția României, cât și de art. 6 paragraf 1 din, și a dreptului de proprietate, garantat de art. 44 din Constituția României, și de art. 1 din Primul Protocol adițional la. reclamanta având, în patrimoniul său, la data sesizării instanței, ceea ce Curtea.definea ca fiind "o speranță legitimă".
Reținând dispozițiile legale evocate, privind dobândirea dreptului de proprietate de către stat, coroborate cu dispozițiile art. 477. civ. care prevăd că: "Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și cele ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădaterevin statului",precum și probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor, tribunalul a constatat că moștenirea rămasă de pe urma defunctei, decedata la data de 13.08.2007, cu ultimul domiciliu in B, bd. - nr. 17, parter,. 23, sector 6, rămas vacantă, întrucât aceasta nu a lăsat moștenitori.
Apelantul-pârât Statul român nu a administrat probe, din care să rezulte o altă stare de fapt, obligație care îi revenea, potrivit art. 129 alin.1 Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 1169 Cod Civil. În consecință, această moștenire este culeasă de către stat, în puterea legii, în condițiile deja reținute.
La data deschiderii succesiunii, așa cum judicios a reținut instanța de fond, în patrimoniul defunctei, se afla bunul litigios, respectiv apartamentul nr. 23 situat în B, bd. - nr.17, parter, sector 6, compus din apartamentul și anexe, și suprafața de teren aferentă, care face parte integrantă din această proprietate, aspect care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.11847/26627/8343/30.04.1992 (fila 6 fond).
Cum pentru înstrăinarea terenului, se impune încheierea actelor juridice în formă autentică, această condiție fiind prevăzutăad validitatem,iar terenul este aferent apartamentului, rezultă neîndoielnic că dreptul de proprietate nu poate fi transmis în mod valabil decât prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În consecință, calificarea dată, de către instanță, actului juridic, aceea de "antecontract", adică promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare este corectă. În baza acestui contract, vânzătoarea se obligă să vândă bunul, la data stabilită prin acord comun, iar cumpărătoarea să cumpere bunul, la acel termen, convenția având, așadar, în cuprinsul ei, două obligații de a face reciproce, asumate de părțile contractante.
In ceea ce privește data stipulată de părți, pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, ea nu are valoarea unei clauze, ci consfințește numai caracterul bilateral, specific acestui act juridic, potrivit art.969 Cod Civil, ceea ce nu împiedică părțile ca, prin acord comun, să prelungească acest termen. Or, imposibilitatea respectării termenului a fost de neînfrânt, ca urmare a survenirii decesului vânzătorului.
Cum bunul se mai afla în patrimoniul defunctei la data decesului, el a fost cules de moștenitor, respectiv statul, căruia însă i-au revenit și obligațiile asumate de defunctă. Altfel, ne-am afla în ipoteza în care patrimoniul moștenitorului s-ar mări, pe seama patrimoniului reclamantei, fără o justă cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În conținutul motivelor de recurs, recurentul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o gravă confuzie între două instituții diferite, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului
În acest sens, recurentul a susținut că întâmpinarea depusă la dosar a fost formulată de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, în baza mandatului de reprezentare nr.57883/09.05.2008, emis de către Direcția Generală Juridică din cadrul, în mod greșit, instanța de fond reținând că întâmpinarea a fost depusă de către Direcția Generală a Finanțelor Municipiului B, fiind invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și instanța omițând să se pronunțe asupra calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de apel, în opinia recurentului, a preluat eroarea produsă de către instanța de fond, și a considerat că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt aceeași instituție.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, pe capătul de cerere referitor la constatarea vacanței succesorale, de pe urma defunctei, recurentul învederând instanței că procedura succesorală este, prin natura ei, o procedură necontencioasă, iar, conform art. 331 Cod de procedură civilă, pentru soluționarea cererilor necontencioase, instanțele judecătorești sunt competente numai atunci când intervenția lor este necesară.
Tot astfel, prin simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută, aceasta nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce, în virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală, care nu are efect constitutiv, ci doar declarativ, cu consecința că statul ar dobândi moștenirea, chiar de la data deschiderii succesiunii defuncților. În acest sens, deși Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, ar dobândi moștenirea ope legis, de la data deschiderii succesiunii defunctei, pentru a se produce un asemenea efect, este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală, de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care să constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, s-a invocat faptul că reclamanta nu putea solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu Statul Român, cât timp transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului în cauză a operat, prin simplul acord de voință al reclamantei și al defunctei, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare între acestea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Intimata a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei civile nr.414/A/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra motivului de recurs, prin care se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea dispozițiilor art. art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora "Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".
Aceste dispoziții se coroborează cu cele generale, ale art. 477 Cod civil, prin care se statuează că "Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public, prin sintagma "domeniu public", cuprinsă în acest articol, înțelegându-se domeniul privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale, după caz, în sensul art. 25 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și cu dispozițiile art. 680 Cod civil, conform cărora " în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului".
În același sens, potrivit art. 5 alin. 8 din nr.HG 731/14.07.2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.OG 14/2007,în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului B reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații și sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale.
Din interpretarea sistematică și teleologică a acestor dispoziții legale, și, constatându-se, în mod legal, existența unei succesiuni vacante, rămase de pe urma defunctei, Curtea apreciază că, în această ipoteză - a succesiunilor vacante, revine Statului român legitimarea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, în cauză, existând doar o distincție formală, ce nu poate determina admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, între reprezentarea statului, ce decurge din lege, în persoana Ministerul Finanțelor Publice și reprezentarea statului, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, ce decurge atât din dispoziții legale, cât și din mandatul de reprezentare nr. 57883/9.05.2008, invocat de recurenți, aceasta din urmă instituție funcționând în cadrul Ministerul Finanțelor Publice, ambelor fiindu-le pe deplin opozabilă hotărârea pronunțată în prezenta cauză.
Asupra motivului de recurs, prin care se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, pe capătul de cerere referitor la constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
argumentele care întemeiază acest motiv de recurs, Curtea reține că recurentul invocă faptul că o constatare a vacanței succesorale nu este posibil a fi făcută în cadrul unei proceduri judecătorești, ci, în mod exclusiv, în cadrul procedurii speciale reglementate în art.85 din Legea nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, procedura judecătorească putând fi declanșată, în opinia acestuia, numai în cazurile prevăzute de art. 78 lit. b din Legea nr. 36/1995.
A interpreta în acest sens echivalează, în opinia instanței de recurs, cu o afectare a dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție în fapt și în drept, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, din jurisprudența constantă dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rezultă că nu s-ar putea exclude, din sfera de competență a instanțelor judecătorești, acele acțiuni ce au ca obiect protejarea sau realizarea drepturilor cu caracter civil, ce formează domeniul de aplicabilitate al art. 6 din Convenție (a se vedea cauzaGlod contra României, hotărârea din 16.09.2003, cauzaBrumărescu contra României, hotărârea din 28 octombrie 1999).
În acest sens, deși este validă aserțiunea recurentului, în sensul că există o procedură specială notarială, prin care să se constate vacanța succesorală și să se elibereze certificatul de vacanță succesorală în favoarea statului, nu există nicio dispoziție legală care să interzică exercitarea unei acțiuni în instanță având acest obiect și care să instituie, în consecință, obligativitatea parcurgerii, anterior sesizării instanței, a acestei proceduri notariale.
Raportându-ne, în consecință, la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost fixat prin efectul introducerii cererii de către reclamanta, respectiv pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și să constituie titlu privind transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.23 situat în B,-, parter, sector 6, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat, la data de 30.06.2006, între reclamantă, în calitate de promitentă cumpărătoare, și, în calitate de promitentă vânzătoare, în prezent decedată, și la cererea precizatoare formulată de reclamantă, prin care solicită să se constate, pe cale incidentală, vacanța succesorală, cu privire la moștenirea defunctei, în raport cu care, conform datelor furnizate de Camera Notarilor Publici B, prin adresa nr.8919/16.09.2008, nu a fost deschisă procedura succesorală, Curtea apreciază, în acord cu instanțele anterioare, că această cerere incidentală poate fi analizată și soluționată de către instanța de judecată, ca expresie a plenitudinii de competență de care aceasta beneficiază, în garantarea dreptului la un proces echitabil al părților.
Asupra ultimului motiv de recurs, prin care se tinde a se invoca, în fapt, o absență a interesului în declanșarea unei astfel de proceduri, recurentul opinând în sensul că dreptul de proprietate asupra apartamentului ce face obiectul prezentului litigiu s-a transmis în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare dintre și, Curtea reamintește că o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nu este translativă de proprietate, în sensul art. 1295 Cod Civil, ci generează, în sarcina părților, numai o obligație de a face, de a încheia, în viitor, contractul de vânzare-cumpărare, în forma impusă de lege.
Astfel, nu se poate susține că, prin simplul acord de voință al părților, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul nr.23 situat în B,-, parter, sector 6, pentru prețul de 30.000 Euro, s-a realizat transferul dreptului de proprietate în patrimoniului promitentei cumpărătoare, reclamanta, ci aceasta are dreptul, în virtutea dispozițiilor art. 1073 - 1077 Cod Civil, să obțină pronunțarea de către instanțe a unei hotărâri, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, și care să suplinească consimțământul părților, la încheierea în formă autentică a actului juridic intervenit, această obligație de încheiere a contractului incumbând Statului Român, ca o consecință a intervenirii decesului promitentei vânzătoare, și a constatării vacanței succesorale de pe urma acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 414/A/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.414/A/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/17.11.2009
-----------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 6 -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
