Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1278/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1278
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R împotriva deciziei civile nr. 593/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Primăria municipiului T - Direcția Administrației Publice și - Asociația de Ajutor Reciproc pentru . T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent R, asistat de av. Arala și pentru pârâtul intimat Statul Român, prin Primăria municipiului T - Direcția Administrației Publice, lipsă pârâta intimată - Asociația de Ajutor Reciproc pentru .
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, arătând că pârâta - Asociația de Ajutor Reciproc pentru . T nu are calitatea de proprietar al apartamentului din care se solicită evacuarea reclamantului, acest apartament nefiind înscris în cartea funciară.
Reprezentanta pârâtului intimat Statul Român, prin Primăria municipiului T - Direcția Administrației Publice, solicită respingerea recursului, și menținerea deciziei civile recurate ca temeinică și legală.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 593/16.06.2009, Tribunalul Timiș - Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantul R împotriva sentinței civile nr. 13973/7.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, cheltuielile de judecată în sumă de 200 lei reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu rămânând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- la data de 12.11.2007, reclamantul Rac hemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN prin PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - Direcția Administrației Publice, solicitând să se constate că este locatarul /chiriaș al apartamentului cu nr. 15 / mansardă alcătuit dintr-o cameră și dependințe, situat la. IV, în imobilul din T, B-dul. - nr. 26.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1962 au fost efectuate lucrări de mansardare la imobilul din T, B-dul. - nr. 26 înscris în CF 851 T nr. top.140, lucrări prin care s-au creat două apartamente cu o cameră și dependințe, conform autorizației nr..12.1962. Investiția a fost efectuată din fondurile statului dar și cu cheltuiala chiriașilor, printre care și reclamantul.
Imobilul a fost naționalizat prin Decret nr. 92/1950, iar după executarea mansardării nu au fost operate în cartea funciară cele două apartamente, nou create, astfel că, în urma restituirii imobilului pârâtei, aceasta și-a înscris dreptul de proprietate asupra întregului imobil, deși, apreciază reclamantul, cele două apartamente în discuție nu aparțin de drept acesteia.
Pârâtul 1, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiuni ca fiind netemeinică si nelegală, motivat de faptul că, prin Sentința Civilă nr.10557/04.10.1993 definitivă si irevocabilă la 10.02.1994, pronunțată în Dosar.9494/1993, de Judecătoria Timișoaras -a admis acțiunea formulată de reclamanta asociația pentru Ajutor Reciproc de înmormântare " " cu sediul în T,- si s-a constatat că imobilele situate în T,-, înscrise în CF nr.851 T, nr.top.140 si teren suprafață de 754 mp. compus din casă cu trei etaje si curte si imobilul situat în T,-, înscris în CF nr.851 T, nr.top.545, compus din casă cu 2 etaje, curte si teren sunt proprietatea Asociației pentru Ajutor Reciproc de . " " și că, prin aceeași sentință s-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al Statului Român si a îndreptățit Asociația pentru Ajutor Reciproc de înmormântare " " să-si intabuleze în CF dreptul de proprietate asupra imobilului menționat mai sus, cu titlu de revendicare, ca urmare a acestor sentințe, cele doua imobile au fost predate prin procese verbale de predare primire locuințele in data de 17.03 1994 s-a întocmit procesul verbal de predare pentru locuințe iar la data de 15.03.1994 au fost predate spatiile cu alta destinație aceste imobile nemaifiind în proprietatea Statului R și prin urmare, acesta nu poate solicita intabularea amenajării mansardei in imobilul din T-, reclamantul R având posibilitatea sa-si valorifice pretențiile fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătoreasca, numai de la actualul proprietar, în speța Asociația pentru Ajutor Reciproc de înmormântare,.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 01.03.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea chemând în judecată - ASOCIAȚIA PENTRU AJUTOR RECIPROC DE . solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta să se constate inexistenta dreptului de proprietate al pârâtei - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare asupra apartamentului nr. 15 al imobilului evidențiat în Cartea funciară nr. 851 T, situat în-, existența dreptului de închiriere al reclamantului asupra apartamentului nr. 15, iar în subsidiar, să fie obligată pârâta - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare (în calitate de locator) la încheierea cu reclamantul (în calitate de locatar) a contractului de închiriere având ca obiect acest apartament în care locuiește.
A mai aratat că, între - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare și reclamant s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr. 175/18.12.1998 pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de 01.08.1998 până la data de 01.08.2003, iar înainte de expirarea duratei contractului de închiriere, și-a manifestat intenția de a reînnoi contractul de închiriere și s-a adresat pârâtei 2, prin intermediul executorului judecătoresc solicitând predarea actului adițional pe anul 2004, care are ca obiect tocmai prelungirea duratei locațiunii. Cu toate acestea, între - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare cu rea-credință nu a procedat la reînnoirea contractului de închiriere nr. 175/18.12.1998 încheiat, încălcând astfel în mod flagrant dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.
A invocat prevederile art. 1 din OUG nr. 40/1999, conform cărora, "contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, precum și cele folosite de așezămintele social-culturale și de învățământ, de partide politice, de sindicate și de alte organizații neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, se prelungesc de drept pentru o perioada de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleași condiții, cu excepția nivelului chiriei, precum și prevederile imperative ale art. 14 din OUG nr. 40/1999, conform cărora "la expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanțe de urgenta chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeași perioada, dacă părțile nu modifica prin acord expres durata închirierii".
A aratat că, în conformitate cu art. 11 alin. (1) al OUG nr. 40/1999, nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior pana la încheierea unui nou contract de închiriere. chiriei pana la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș.
A subliniat că, pârâta 2 nu a respectat prevederile imperative ale art. 10 și 14 din OUG nr. 40/1999, că în cauză nu este incident niciunul din motivele limitativ prevăzute de art. 14 alin.2 în baza cărora proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere, că, nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin.1 atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere.
În drept a invocat prevederile art. 111, art. 109.civ Cod Penal și art. 1, 11,14 din OUG nr. 40/1999.
La termenul din data de 05.06.2008, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii principale.
În motivarea întâmpinării pârâta a aratat că, prin sentința civila nr. 10557/04.10.1993, a Judecătoriei Timișoara pronunțată dosar nr.9494/1993, definitiva la data de 10.02.1994, a fost recunoscut dreptul de proprietate al acestei asociații asupra imobilului înscris în CF 851 T, cu nr. top 140, că apartamentul reclamantului nu a rezultat dintr-o construcție noua, ci ca urmare a unei extinderi pe suprafața existenta din construcția inițială, extindere efectuată spre podul si acoperișul casei, aceasta rezultând din autorizația depusă la dosar de reclamant.
A solicitat respingerea cererii subsidiare, motivat de aceea că, în prezent nu există contract de închiriere intre părți, că OUG nr.40/1999 și-a încetat efectele din data de 8 aprilie 2004, iar OUG 8/2004 vizează doar prelungirea contractelor de închiriere pentru suprafețele din proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale și totodată prin cererea subsidiară, reclamantul recunoaște implicit inexistenta unui contract de închiriere între părți.
Prin cererea reconvențională, a solicitat evacuarea paratului din spațiul situat in T,-,. 15, pentru lipsa unui titlu valabil, motivat de aceea că, aceasta are un drept de proprietate exclusiv asupra apartamentului in litigiu si nu este de acord să încheie un nou contract de închiriere, cel anterior a expirat pe data de 01.08.2003, iar prelungirea locațiunii operează doar cu acordul părților potrivit clauzei contractuale, sau prin efectul legii.
Totodată a susținut că reclamantul a denunțat unilateral contractul, întrucât de șapte luni nu mai ocupă spațiul în litigiu, așa cum rezultă din extrasele de cheltuieli de întreținere lunare.
În ceea ce privește cuantumul chiriei, a invocat prevederile Legii nr. 114/1996, în acord cu care, chiria trebuie stabilită de comun acord între proprietar și chiriaș, arată că reclamanta reconvențională nu și-a exprimat acordul cu privire la aceasta și nu a încasat chiria derizorie consemnată la CEC de pârât, că potrivit art. 23 din actul normativ indicat, dacă părțile nu convin asupra prelungirii contractului, chiriașul este obligat la expirarea termenului să părăsească locuința.
În susținerea cererii reconvenționale a invocat practică judiciară în materie și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
În întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamantul Rai nvocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, prin care cererea de evacuare a acestuia din imobilul în litigiu a fost respinsă.
În subsidiar, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reconvenționale de a solicita evacuarea, motivat de aceea că pârâta susnumită nu face dovada dreptului său de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată. Astfel susține că nu poate fi reținută susținerea pârâtei că reînnoirea sau prelungirea de drept a contractelor de închiriere nu mai este posibilă după 8 aprilie 2004, având în vedere că decizia civilă nr. 2503/09.11.2003 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care s-au reținut incidența acestui act normativ, a fost pronunțată la data de 09.11.2004.
La dosar s-au depus în copie: extras CF 851 T, din 1995, contract de închiriere pentru locuințe, proces-verbal de predare - primire încheiat la data de 06.12.1965, contract de închiriere pentru suprafețe de locative cu destinația de locuință, Fișa locuinței locative, fișa de calcul pentru stabilirea chiriei lunare, Autorizație pentru executarea de lucrări, Sentința civilă nr. 5003/2004, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr. 4748/2004, Decizia civilă nr. 1590/2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.10443/C/2003, Decizia Civilă nr. 1573/2004, pronunțată în dosar nr. 7825/C/2004, Decizia Civilă nr. 2503/2004, pronunțată în dosar nr. 10443/C/203, Dispoziția Primarului nr. 25/2006, încheierea de respingere a PI nr. 3543/206,
Prin sentința civila nr. 13973/07.11.2008 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea principală formulată de reclamantul R în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - Direcția Administrației Publice și - ASOCIAȚIA PENTRU AJUTOR RECIPROC DE .; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta - Asociația Pentru Ajutor Reciproc de . în contradictoriu cu pârâtul R si a dispus evacuarea pârâtului reconvențional din imobilul situat în T, B-dul. - 2. nr. 26,. 15. obligand reclamantul, pârât reconvențional să plătească reclamantei reconvenționale suma de 10,3 lei - cheltuieli de judecată.
Instanța reținut că imobilul situat în T dul - 2. nr. 26 casă cu trei etaje și curte, înscris în CF nr. 851 T, nr. top. 140 fost naționalizat de Statul Român cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, fapt constatat prin Sentința civilă nr. 10557/04.10.1993 cu consecința restituirii fostului proprietar - Asociația pentru ajutor reciproc de înmormântare.
Astfel, aceasta și-a întabulat în cartea funciară amintită dreptul de proprietate în anul 1994.
În perioada în care imobilul a fost deținut de stat, au fost create două apartamente din mansarda existentă, unul dintre acestea fiind apartamentul cu numărul 15 ocupat de reclamant începând din anul 1963, în calitate de chiriaș.
Aceasta lucrare de construire rezultă din autorizația pentru executare de lucrări nr. 295/S/12.12.1962 eliberată de fostul Consiliu Popular al Orașului T, din referatul întocmit cu ocazia ședinței Comitetului Executiv din 20.11.1962 în care se menționează existența unei mansarde neutilizate în suprafață de 112 mp și o înălțime de 2,55, preconizându-se crearea a două apartamente cu o cameră și dependințe, lucrările de construire constând în ridicarea zidului despărțitor și pardoselii, racordarea acestor apartamente la sistemul de încălzire centrală. Cum valoarea acestor lucrări depășea valoarea maximă admisibilă, s-a hotărât ca diferența să fie suportată de cei doi chiriași - R și.
S-a reținut că acestei lucrări de construire, prin care au fost create cele două apartamente, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 492-494.civ., art. 494.civ. aplicându-se și construcțiilor noi alăturate celor existente ori supraetajate, iar proprietarul imobilului - casă cu trei etaje și curte, înscris în CF nr. 851 T, devine prin accesiune proprietarul apartamentului nr. 15, susținerea reclamantului cum că prin lucrările de construire amintite efectuate pe cheltuiala statului, acesta ar fi dobândit un drept de proprietate neputând fi reținută de instanță.
S-a mai arătat că pentru cheltuielile efectuate cu crearea apartamentului pe care reclamantul l-a ocupat în calitate de chiriaș, se poate discuta doar de un eventual drept de creanță, a cărui întindere diferă după cum constructorul a fost de bună sau rea credință, aspecte ce nu vor fi însă analizate de instanță, în lipsa unei cereri în acest sens.
În ceea ce privește existența dreptului locativ al reclamantului la închirierea apartamentului în litigiu, instanța a retinut ca reclamantul ocupă apartamentul 15 din imobilul situat în T- din anul 1963. Astfel acesta a încheiat cu fostul T contracte de închiriere succesive, ultimul din anul 1974 fiind prorogat legal până în anul 1998, când, în urma restituirii imobilului fostului proprietar -, reclamantul încheie cu aceasta un contract de închiriere nr. 175/18.12.1998, pe o perioadă de 5 ani, până la data de 01.08.2003.
Prin sentința civilă nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2503/09.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a cărei autoritate de lucru judecat o invocă reclamantul, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva susnumitului, acțiune având ca obiect evacuare din același imobil, reținându-se incidența art. 14 din OUG nr. 40/1999 potrivit cărora, "la expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanțe de urgență chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii."
A reținut prima instanță că art. 14 din actul normativ indicat permite reînnoiri succesive, însă, în practica judiciară și în jurisprudență s-a statuat că, după expirarea termenului pentru care a operat prorogarea legală și în lipsa unei noi prorogări legale, reînnoirea de drept a locațiunii nu mai are aplicabilitate, OUG nr. 40/1999 prevăzând prelungirea contractului pe cel mult perioada prorogării legale, adică aprilie 2004, iar contractul de închiriere încheiat de părți a fost reînnoit de drept la data expirării locațiunii - 01.08.2003, pe o perioadă de 5 ani, reînnoirea operând înăuntrul termenului de prorogare legală sus amintit.locațiunea reclamantului a fost reînnoită pe o durată de 5 ani, până la data de 01.08.2008.
A accepta ideea că locațiunea se poate reînnoi la infinit ar însemna că s-ar conferi chiriașului o locațiune viageră, ceea ce ar putea aduce atingere dreptului de proprietate al locatorului, prin impunerea unei sarcini excesive.
În practica judiciară ( Decizia civilă nr. 251/R din 18 aprilie 2006 Curții de Apel București ) s-a statuat că reînnoirea succesivă a locațiunii ar echivala "cu o lipsire nejustificată de proprietate, fiind rupt echilibrul just între interesul general al comunității, sub aspectul necesității protecției chiriașilor din locuințele preluate abuziv de către stat, și dreptul proprietarului de a-și exercita nestingherit atributele dreptului său de proprietate, prin suportarea de către acesta din urmă a unei sarcini speciale și exorbitante, constând în obligația de a respecta reînnoiri succesive, lăsate, ca număr, la discreția chiriașului, cât timp refuzul reînnoirii nu poate fi manifestat decât pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege."
În acest sens este și practica Curții europene a Drepturilor Omului, care, în cauzele și Radovici, contra României și Spanoche contra României s-a reținutcă " faptul de a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de ordonanța de urgență a Guvernului, impunându-le o obligație atât de dificilă, cum ar fi cea de a păstra chiriașii în imobilul lor timp de peste opt ani, fără nicio posibilitate concretă și reală de a încasa chiria, a făcut să apase asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc."
A mai constatat că nu există autoritate de lucru judecat a sentinței sus amintite, întrucât nu poate fi vorba de aceeași cauză, starea de fapt dedusă judecății fiind diferită de cea existentă în cauza soluționată prin hotărârea invocată. Astfel, dacă în cauza anterioară s-a pus în discuție reînnoirea de drept a contractului de locațiune, reînnoire care a operat până la data de 01.08.2008, în prezent această reînnoire nu mai poate fi pusă în discuție, încetată fiind locațiunea la data soluționării acțiunii în evacuare, iar de o nouă reînnoire nu poate fi vorba, având în vedere considerentele mai sus expuse, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara.
Prin urmare, instanța a constat că reclamantul nu mai are un titlul locativ asupra imobilului în litigiu și nici nu este îndreptățit la încheierea unui nou contract de închiriere, motiv pentru care respins acțiunea principală.
Din cele ce preced, a rezultat că este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei Asociația, aceasta fiind proprietar al imobilului în litigiu, fiind lipsit de relevanță faptul că apartamentul nr. 15 nu apare evidențiat în cartea funciară, înscrierea în cartea funciară nefiind constitutivă de drepturi ci, are rol doar de opozabilitate.
Prin urmare, pârâta având un drept de proprietate asupra imobilului amintit asupra căruia reclamantul nu mai are nici un titlu locativ, în temeiul art. 480 și 1075.civ. instanța a admis acțiunea reconvențională și a dispus evacuarea acestuia din urmă din imobilul în litigiu, pentru lipsă de titlu.
Reclamantul, pârât reconvențional fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274.civ.Cod Penal, a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de pârâtă Asociația, în măsura în care au fost dovedite, respectiv la plata sumei de 10,3 lei.
În termen legal, la data de 19.11.2008, reclamantul a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 13973/07.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Primăria Municipiului T - Direcția Administrației Publice și - Asociația de Ajutor Reciproc pentru . înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-.
Prin cererea depusă și ulterior prin motivele de apel depuse prin avocatul din oficiu, apelantul a solicitat instantei admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate.
În motivare a arătat că la data de 12.11.2007 si ulterior prin precizarea de acțiune din 01.03.2008, a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - Direcția Administrației Publice, solicitând să se constate că este locatarul /chiriaș al apartamentului cu nr. 15 / mansardă alcătuita dintr-o cameră și dependințe, situat la. IV, în imobilul din T, B-dul. - nr. 26, jud. T și pe pârâta - ASOCIAȚIA PENTRU AJUTOR RECIPROC DE . solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta să se constate inexistenta dreptului de proprietate al pârâtei - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare asupra apartamentului nr. 15 / mansardă alcătuita dintr-o cameră și dependințe, situat în-, iar în subsidiar, să fie obligată pârâta - Asociația de Ajutor Reciproc pentru înmormântare (în calitate de locator) la încheierea cu reclamantul (în calitate de locatar) a contractului de închiriere având ca obiect imobilul mai sus amintit.
În motivare a arătat că este adevărat că imobilul în litigiu a fost naționalizat de Statul român cu nerespectarea prevederilor Decretului 92/1950, fapt constat prin sentința ciivlă nr. 10557/04.10.1993, cu consecința restituirii fostului proprietar, - Asociația de Ajutor Reciproc de înmormântare, care și-a intabulat în Cf dreptul de proprietate în anul 1994.
A mai arătat că susținerea intimatei potrivit căreia reclamantul a ocupat imobilul în litigiu fără titlu locativ nu este adevărată întrucât el a ocupat imobilul încă din anul 1963 în baza unui contract de închiriere, contract prin care și-a atribuit imobilul drept locuință și a dobândit astfel un drept de folosință pe care l-a exercitat în bune condiții și pe deplină dreptate.
A mai arătat că ulterior, după restituirea imobilului fostului proprietar, a închiriat cu intimata - Asociația de Ajutor Reciproc de înmormântare contractul de închirere nr. 175/18.12.1998 pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de 01.08.1998 până la data de 01.08.2003. Inainte de expirarea duratei contractului de închiriere, și-a manifestat intenția de a reînnoi contractul de închiriere și s-a adresat intimatei, prin intermediul executorului judecătoresc, insa aceasta, încălcând prevederile imperative ale OG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe, nu a procedat la reînnoirea contractului.
Apelantul a considerat că instanța în mod greșit a reținut faptul că a ocupat imobilul în litigiu fără titlu locativ, prin acest comportament aducând atingere atributelor dreptului de proprietate al intimatei 2, dispunând evacuarea sa, neținand cont atat de încălcările grave ale prevederilor imperative ale OG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe, de către intimata 2, cât și de excepția autorității de lucru judecat pe care a invocat-o, a sentinței civile nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2503/09.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost respinsă acțiunea intimatei 2 împotriva sa, avand ca obiect evacuare din imobilul în litigiu.
A mai arătat că a administrat în sustinerea actiunii sale probe din care a reiesit, fără putință de tăgada, sustinerile sale în fata primei instanțe, astfel încât cererea sa, așa cum a fost formulată în fata instantei de fond, era intemeiată. Cu toată această stare de fapt și de drept, dovedită prin probele administrate, instanța de fond a respins actiunea sa.
În drept a invocat dispozițiile art. 282-298. art. 274.
În dovedirea apelului a depus o serie de înscrisuri.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a arătat că este proprietara apartamentului în cauză, avand inscris în CF acest drept, iar apelantul nu are nici un titlu locativ și nici nu este îndreptățit la încheierea unui nou contract de închiriere.
Analizând apelul apelantului, prin prisma motivelor formulate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 295 alin. 1 și 296.pr.civ. tribunalul a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că prin Sentința civilă nr. 10557/04.10.1993 s-a dispus restituirea către fostul proprietar - Asociația pentru ajutor reciproc de înmormântare a imobilului situat în T- casă cu trei etaje și curte, înscris în CF nr. 851 T, nr. top. 140 ce a fost naționalizat de Statul Român cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, pârâta Asociația pentru ajutor reciproc de înmormântare intabulându-și în cartea funciară dreptul de proprietate în anul 1994.
Faptul că în perioada în care imobilul a fost deținut de stat, au fost create două apartamente din mansarda existentă, unul dintre acestea fiind apartamentul cu numărul 15 ocupat de reclamant începând din anul 1963, în calitate de chiriaș, reclamantul contribuind la lucrările de construire ce au constat în ridicarea zidului despărțitor și pardoselii, racordarea acestor apartamente la sistemul de încălzire centrală nu a determinat nașterea unui drept de proprietate asupra acestui apartament, în patrimonial chiriașului, așa cum în mod corect a stabilit și prima instanță, în cauză fiind aplicabile regulile accesiunii imobiliare, potrivit dispozițiilor art. 494.civ.
Referitor la critica reclamantului apelant în ceea ce privește existența dreptului său locativ cu privire la închirierea apartamentului în litigiu, tribunalul reține că din anul 1963 acesta a ocupat apartamentul 15 din imobilul situat în T- și a încheiat cu fostul T contracte de închiriere succesive, ultimul din anul 1974 fiind prorogat legal până în anul 1998, când, în urma restituirii imobilului fostului proprietar -, apelantul a încheiat cu aceasta un contract de închiriere nr. 175/18.12.1998, pe o perioadă de 5 ani, până la data de 01.08.2003. Ulterior, contractul de închiriere încheiat de părți a fost reînnoit de drept la data expirării locațiunii - 01.08.2003, pe o perioadă de 5 ani, până la data de 01.08.2008, reînnoirea operând înăuntrul termenului de prorogare legală, așa cum rezultă și din sentința civilă nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2503/09.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a cărei autoritate de lucru judecat o invocat-o reclamantul apelant.
În mod corect a reținut prima instanță că și în cazul în care art. 14 alin.1 din OUG nr. 40/1999 s-ar interpreta în sensul că este posibilă o reînnoire repetată de care chiriașul s-ar bucura de plin drept și fără îndeplinirea vreunei formalități, acest drept operează pe cel mult perioada prorogării legale, deci cel mult până la data de 18 aprilie 2004. Așadar în lipsa unei prorogări legale chiriașul nu mai are dreptul la reînnoirea contractului de închiriere în cazul în care proprietarul refuză acest lucru, fiind posibile mai multe reînnoiri succesive numai prin voința părților.
Prin urmare, neintervenind reînnoirea contractului după expirarea duratei vechiului contract de închiriere prelungit de drept până la data de 01.08.2008, tribunalul constată că este legală și temeinică soluția primei instanțe în ceea ce privește cererea reconvențională dedusă judecății, reclamantul apelant nemaijustificând nici un titlu locativ.
De asemenea, tribunalul a constatat ca neîntemeiată critica apelantului în ceea ce privește respingerea excepției autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 5003/01.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, deoarece pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesar a exista identitate de părți, obiect și cauză. Or, în cazul de față, nu există identitate de cauză, starea de fapt dedusă judecății fiind diferită de cea existentă în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 5003/01.06.2004, când s-a pus în discuție reînnoirea de drept a contractului de locațiune, reînnoire care a operat până la data de 01.08.2008, în cauza dedusă acestei judecăți, nemaiputându-se constata o reînnoire de drept a contractului de închiriere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul R, solicitând modificarea ei și a sentinței și, în consecință, admiterea acțiunii sale și respingerea cererii reconvenționale a asociației pârâte.
În motivarea în fapt a recursului s-a invocat faptul că în mod nelegal Primăria municipiului T refuză să-și recunoască legitimitatea dreptului de proprietar asupra mansardei în care se află apartamentul nr. 15 închiriat reclamantului, pe care nu și l-a înscris în CF datorită neglijenței, motiv pentru care se solicită intabularea ei în favoarea statului.
S-a arătat că procesul-verbal de predare către asociația pârâtă a imobilului retrocedat nu include și mansarda.
Reclamantul a solicitat în recurs ca Sucursala T să fie obligată să-i restituie sumele pe care el le-a consemnat cu titlu de chirie la dispoziția asociației pârâte și pe care aceasta a refuzat să le încaseze.
Totodată, el a solicitat Curții obligarea aceleiași pârâte la prelungirea contractului de închiriere conform nr.OUG 40/1999, pe o durată de 5 ani, la care este îndreptățit conform deciziei civile nr. 2503/9.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a respins în mod irevocabil, cererea formulată de asociația pârâtă pentru evacuarea sa, care, în opinia sa, este decăzută din dreptul de a emite pretenții asupra acestei mansarde și care, în plus, nici nu este succesoarea în drepturi a fostului proprietar tabular al clădirii naționalizate înainte de 2.
Recurentul a menționat că el a contribuit financiar la amenajarea apartamentului pe care statul i l-a închiriat începând cu anul 1963, precum și faptul că statului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al Convenției a Drepturilor Omului, pentru aceea că nu a fost despăgubit pentru investițiile efectuate la imobilul retrocedat, că el a formulat cerere de cumpărare a apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 pe care asociația nu este în drept să i-o rezolve pentru că nu este proprietara mansardei, motiv pentru care nici nu poate solicita din această cauză evacuarea reclamantului așa cum a menționat în cererea ei reconvențională.
Tot prin cererea de recurs, reclamantul a solicitat acordarea asistenței judiciare gratuite sub forma asistenței de către un avocat numit din oficiu, cerere care, fiind verificată în raport de cerințele art. 4, art. 8 alin. 1 și art. 6 din nr.OUG 51/2008, a fost admisă prin Încheierea de ședință din 18.11.2009.
În concluziile scrise formulate de apărătorul reclamantului recurent, acesta a solicitat - la fel cum a cerut și reclamantul, personal - respingerea cererii de evacuare formulată împotriva sa ca fiind introdusă de o persoană ce nu justifică calitate procesuală activă, întrucât asociația pârâtă - reclamantă reconvențional nu este conform Decretului - Lege nr. 115/1938 proprietara tabulară a apartamentului în discuție, chiar dacă l-a dobândit prin accesiune imobiliară, înscrierea în CF având caracter constitutiv de drepturi.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
criticile reclamantului la adresa deciziei din apel, rezultă că ele vizează - în opinia sa - greșita interpretare și aplicare greșită a legii la cauza dedusă judecății, deci motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ..
În primul rând, ceea ce atât reclamantul, cât și apărătorul său au invocat a fost lipsa calității procesuale active a pârâtei Asociația de Ajutor Reciproc " " în a solicita, prin cererea reconvențională formulată, evacuarea reclamantului - pârât reconvențional din apartamentul nr. 15 situat în mansarda imobilului retrocedat pârâtei.
Prin urmare, ceea ce se pune sub semnul îndoielii este calitatea de proprietară a pârâtei asupra spațiului menționat.
Curtea constată că această calitate i-a fost deja recunoscută asociației pârâte în urmă cu mai bine de 10 ani printr-o hotărâre irevocabilă, care se opune cu putere de lucru judecat unei noi discuții pe aceeași temă.
Astfel, prin sentința civilă nr. 10557/4.10.1993 a Judecătoriei Timișoara, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta Asociația pentru Ajutor Reciproc de . " ", fiindu-i retrocedate cele două imobile din CF 851 T ce-i fuseseră preluate de stat prin aplicarea abuzivă a Decretului 92/1950, din care într-unul, cel din-, compus din 3 etaj, se află și apartamentul ocupat de reclamant, în baza unui contract de închiriere încheiat cu începere din 1963.
Anterior datei când i s-a închiriat apartamentul, acesta fusese edificat în mansarda imobilului, ceea ce presupune, cu necesitate, existența unui pod amenajabil a imobilului de trei etaje la acea dată, fapt rezultat, de altfel din mențiunile de pe autorizația de construire (59 verso dosar de fond) eliberată beneficiarului (fostă întreprindere de stat), în care se vorbește despre o mansardă existentă ce urma să fie amenajată pentru două apartamente.
În consecință, chiar dacă după realizarea acestor două spații de locuit ele nu au fost evidențiate ca atare în CF, au devenit parte componentă a imobilului - iar nu construcții noi - care, ca atare, și în integralitatea lui a fost retrocedat Asociației pârâte potrivit hotărârii judecătorești menționate.
În atare condiții, susținerile din recurs ale reclamantului, potrivit cărora succesorii fostului proprietar tabular erau alte persoane decât asociația pârâtă, nu mai pot fi discutate în momentul de față, puterea de lucru judecat a sentinței din 1993 opunându-se cu caracter peremptoriu și absolut unei astfel de abordări.
În concluzie, excepția lipsei calității procesuale pasive a asociației pârâte este neîntemeiată, și, așa cum au considerat ambele instanțe anterioare, aceasta (iar nu Statul Român reprezentat în cauză de Primăria T), este proprietară asupra spațiului în litigiu, calitate care o îndreptățește să poată introduce acțiuni în instanță, cum este și cazul acțiunii în evacuarea reclamantului, formulată prin cererea reconvențională.
Această calitate i-a fost recunoscută implicit și prin decizia civilă nr. 2503/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, în ale cărei considerente se menționează de mai multe ori ca fiind real titlul ei.
Rămâne în continuare de analizat dacă această pretenție este întemeiată în fond, așa cum se solicită prin respectiva cerere, (în care se arată că reclamantul nu mai are un titlu locativ valabil) sau, dacă, dimpotrivă, se confirmă susținerea reclamantului, potrivit căreia este îndreptățit la prelungirea în continuare a contractului de închiriere astfel cum solicită prin acțiunea sa.
Curtea constată ca o primă discuție asupra titlului locativ al reclamantului, s-a făcut cu ocazia judecării cererii de evacuare a sa, cerută de asociația în cauză la Judecătoria Timișoara la data de 6.04.2004.
Prin decizia civilă nr. 2503/9.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARAa fost în mod irevocabil respinsă această cerere, cu motivarea că anterior cererii în evacuare, între părți, la 1.08.1998, se încheiase un contract de închiriere cu o durată de 5 ani conform OUG nr. 40/1999, (ceea ce înseamnă că reclamantul însuși recunoscuse calitatea de proprietară a asociației pârâte), ce expirase în 1.08.2003 dar, pentru că asociația nu-și respectase obligațiile punctuale stabilite de acest act normativ, fusese activată sancțiunea civilă a prelungirii de drept a contractului.
Indiferent de faptul că respectivul contract de închiriere expirase - astfel cum susține asociația pârâtă - la data de 3.04.2004 (când intrase în vigoare nr.OUG 8/2004 care nu mai permitea prelungirea contractelor chiriașilor decât pentru locuințele din fondul statului, ceea ce nu este cazul în discuție, întrucât din 1994 imobilul reintrase în proprietate privată) ori la data de 1.08.2008 când expirase prelungirea de drept a contractului pentru încă o perioadă de 5 ani (ce începuse la data expirării primului contract dintre părți), la data de 7.11.2008 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 13973/2008 de către Judecătoria Timișoara, în mod cert, reclamantul nu mai avea un titlu locativ valabil, astfel că în mod corect a fost admisă acțiunea de evacuare a lui.
Contrar susținerilor reclamantului, decizia civilă nr. 2503/9.02.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA care a confirmat sentința civilă nr. 5003/1.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, nu se putea opune cu autoritate de lucru judecat evacuării sale, întrucât la momentul pronunțării sentinței, instanța constatase că reclamantul era încă beneficiarul unui titlu locativ valabil ( ca urmare a prelungirii de drept a contractului ce expirase în 1.08.2003), ori la data pronunțării sentinței civile nr. 13973/7.11.2008 a Judecătoriei Timișoara, reclamantul nu mai avea un astfel de titlu în virtutea legii sau a convenției părților, așa încât, deși în ambele procese este vorba de aceleași părți,în aceleași calități și de aceeași cauză, nu este vorba despre același obiect, pentru că în primul proces reclamantul avea un titlu locativ valabil, pe când în procesul de față, el nu-l mai are.
Prin urmare, nefiind îndeplinite toate cele trei condiții obligatorii și cumulative ale art. 1201 Cod civil, excepția menționată nu operează în cauză.
În ceea ce privește ipostaza sa de cofinanțator, alături de stat, al lucrărilor de amenajare a mansardei ca apartamente de locuit, reclamantul are situația titularului unui drept de creanță pe care art. 48 alin. 1 și 2 al legii nr. 10/2001 în actuala sa formă, îi permite să-l valorifice împotriva persoanei căreia i-a fost retrocedat imobilul (în speță, asociația pârâtă), aspect asupra căruia instanțele nu au putut statua, întrucât reclamantul nu a înțeles să includă și un astfel de petit în acțiunea sa.
Cu referire la solicitarea aceluiași reclamant, de obligare a Sucursalei C T la restituirea sumelor cu titlu de chirie consemnate la dispoziția asociației pârâte și pe care aceasta nu a dorit să le ridice, Curtea constată că ea nu poate fi luată în discuție, fiind o cerere nouă formulată pentru prima dată în recurs și, de aceea, inadmisibil de examinat, conform art. 294 alin. 1 raportat la art. 316. pr. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului R împotriva deciziei civile nr. 593/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă, urmând ca cheltuielile de judecată în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, să rămână în sarcina statului, conform art. 19 alin. 1 din nr.OUG 51/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R împotriva deciziei civile nr. 593/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Cheltuielile de judecată avansate de stat în sumă de 200 lei pentru plata onorariului avocatului - numit din oficiu, rămân în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12.2009
Tehnored. 2 ex./13.01.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
