Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.1283
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.578/A din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților a fost consemnată în încheierea de ședință din 09.12.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.578/A din 12 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul formulat de reclamanții și împotriva Sentinței civile nr.15422/03.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Traus și Traus.
Astfel, tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe, care a admis în parte acțiunea principală și în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâți, sens în care a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 21.772 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului înscris în CF nr.- T, a stabilit un drept de retenție în favoarea reclamanților asupra acestui imobil până la achitarea acestei sume de către pârâți și a dispus evacuarea reclamanților din imobil, respingând în rest acțiunea principală.
Pentru pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Între T SA și pârâții Traus s-a încheiat la data de 01.03.1993 contractul de vânzare-cumpărare nr. 35246.
Din cartea funciara - prima instanța reținut că apartamentul în litigiu se află în proprietatea pârâților.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că la apartamentul în litigiu au fost efectuate lucrări de întreținere, reparații și îmbunătățiri în valoare de 21.762 lei și că apartamentului i-a fost adus un spor de piață datorită acestor lucrări în sumă de 60.063 lei.
Întrucât reclamanții folosesc imobilul pârâților fără a avea vreun titlul locativ, instanța de fond a dispus evacuarea acestora din imobil și, având în vedere lucrările efectuate de către reclamanți, în temeiul principiului îmbogățirii fără just temei, a obligat pârâții să plătească reclamanților contravaloarea lucrărilor ce au sporit valoarea imobilului, cu consecința instituirii unui drept de retenție în favoarea reclamanților.
Față de admiterea în parte a pretențiilor părților, în temeiul art. 276.pr.civ. instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 4.904, 80 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și, solicitând schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale și respingerii în întregime a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin actul investitor de instanță, reclamanții au intenționat să probeze transferul dreptului de proprietate intervenit între părți, însă nu au avut această posibilitate, întrucât la termenul din 27.02.2008, pârâții au invocat excepția inadmisibilității petitelor 1 și 2 din acțiune, pe motiv că aceasta ar fi o acțiune în constatare, iar nu în realizarea dreptului ori, susțin reclamanții, acțiunea de față prin care se revendică imobilul este o veritabilă acțiune în realizarea dreptului; astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție ilegală atunci când a reținut inadmisibilitatea celor două petite în raport de art.111.pr.civ. și art.137 al.1.pr.civ. nemotivând această soluție, soluția adoptată împiedicând reclamanții să administreze probe ce vizau fondul celor două petite.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, reclamanții solicită încuviințarea unei expertize contabile în vederea stabilirii cuantumului sumelor de bani încasate de către reclamant aferent cotei de ce o deține din prețul încasat.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat apelul declarat de reclamanți pe baza considerentelor ce în continuare sunt evidențiate.
Prin actul investitor de instanță, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit prin cumpărare imobilul în litigiu, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților, să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de valoare adus imobilului în litigiu și instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților până la achitarea acestui spor.
Modalitatea de formulare a obiectului pricinii atestă faptul că, anterior sesizării instanței de judecată, reclamanții se considerau deja proprietarii imobilului pentru care ar fi achitat în întregime prețul vânzării și la care au făcut mai multe lucrări de investiție, dar, pentru protecția dreptului lor, s-au adresat instanței pentru ca dreptul lor să fie recunoscut erga omnes. Prin urmare, reclamanții au solicitat instanței constatarea dreptului lor de proprietate și nu realizarea dreptului rezultat din pretinsa convenție de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâții.
intenția reclamanților și având în vedere dispozițiile art.111.pr.civ. corect prima instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității petitelor 1 și 2 invocate de pârâți și a respins cele două petite pe această excepție, câtă vreme reclamanții au posibilitatea legală a promovării unei acțiuni în realizarea dreptului bazată pe convenția pretins încheiată între părți, iar nu a unei acțiuni în constatare, așa cum este cea de față.
Admiterea excepției inadmisibilității celor două petite împiedică administrarea probelor și antamarea fondului cauzei, astfel cum dispune imperativ art. 137 al. 1.pr.civ. Exercitarea rolului activ de către instanța de fond, invocată de apelanți, astfel cum este reglementată la art.129.pr.civ. nu presupune administrarea probelor în ipoteza de față, întrucât această obligație trebuie exercitată în limitele prevăzute de legea procedurală.
Conformându-se normelor procedurale, prima instanță a pus în discuția părților excepția invocată de pârâți și în felul acesta, au fost respectate drepturile procesuale ale părților, principiul contradictorialității și, nu în ultimul rând, dreptul la apărare al părților litigante.
Soluția de respingere a celor două petite ca fiind inadmisibile a fost dispusă și motivată de către instanță de fond în temeiul art.111.pr.civ. arătându-se în fapt că în condițiile în care reclamanții nu au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare, deci nu au promovat o acțiune în realizarea dreptului, nu pot formula o acțiune în constatare cum este cea de față, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 27.02.2009 ( fila 47 dosar fond ).
Motivarea în fapt și în drept a soluției de admitere a excepției de inadmisibilitate din această încheiere a fost reiterată de către prima instanță în considerentele hotărârii, astfel că nu se poate reține o nemotivare a sentinței apelate ceea ce ar constitui, într-adevăr, un motiv de ordine publică.
Tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat corect starea de fapt și de drept dedusă judecății, soluționând în limitele legale pretențiilor părților, astfel că în apel nu se impunea completarea probatoriului în modalitatea solicitată de reclamanți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Recurenții au invocat în motivare dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 și art.312 al.3 și 5.pr.civ. arătând că în mod greșit cele două instanțe au considerat ca întemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Că, în speță s-au aplicat greșit dispozițiile art.111 pr.civ. întrucât natura juridică a acțiunii promovate nu este dată de înțelesul literal al termenilor, ci de calificarea pe care ei au dat-o acțiunii, fiind cert că au înțeles să promoveze o acțiune în prestație tabulară în condițiile art.27 din Legea nr.7/1996 republicată, mai ales că au solicitat și înscrierea dreptului lor în cartea funciară.
Au mai susținut că, deși temeiul de drept nu a fost indicat în mod expres, în exercitarea rolului său activ potrivit art.129 al.4 și 5.pr.civ. instanța avea obligația să califice în drept cererea în mod corect, cu atât mai mult cu cât au timbrat cererea cu peste 7.000 lei, la valoarea de 216.924,50 lei.
Totodată, recurenții au susținut că este contradictoriu argumentul instanței de apel prin care a reținut, pe de o parte, că ei se consideră proprietari și de aceea au solicitat constatarea dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, a reținut că ar avea deschisă calea unei acțiuni în realizare, precizând că, atâta timp finalitatea cererii lor constă în recunoașterea dreptului de proprietate și înscrierea lui în cartea funciară, cererea lor nu putea fi calificată decât ca o prestație tabulară.
La punctul doi al cererii de recurs, recurenții au învederat că lipsa unui înscris în care să se fi consemnat obligația asumată de intimați de a le transmite cu titlu de vânzare-cumpărare proprietatea imobilului nu schimbă natura juridică a cererii, ei fiind în imposibilitate morală de a întocmi înscrisul, datorită legăturii de rudenie cu intimații (fiică și ginere), însă art.1198 civ. îi îndreptățeau să administreze probe testimoniale pentru dovedirea raportului juridic între ei și intimați.
Că, în virtutea rolului său activ, instanța ar fi trebuit să ia interogatorii pârâților, fiind esențial a se verifica prezența lor în imobil de peste 15 ani, plata de către ei a tuturor taxelor și impozitului, consimțământul tacit al intimaților la efectuarea investițiilor.
La punctele 3 și 5, recurenții au susținut că instanța de apel nu a analizat criticile pe care ei le-au formulat cu privire la despăgubirile acordate de către prima instanță, suma stabilită în favoarea lor fiind de 21.772 lei, în condițiile în care sporul de valoare a fost de 55.057,90 lei, iar suma totală a cheltuielilor efectuate la imobil a fost de 60.063 lei.
La punctul patru al motivelor de recurs, recurenții au arătat că în mod greșit tribunalul a menținut soluția primei instanțe cu privire la evacuarea lor din imobil, cât timp nu au fost lămurite toate circumstanțele cauzei.
Prin întâmpinare (fila 7), pârâții intimați Traus și Traus au solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând că nu este întemeiată susținerea recurenților potrivit căreia instanțele precedente au calificat greșit acțiunea lor ca fiind o acțiune în constatare în loc de acțiune în prestație tabulară.
Intimații au susținut că, potrivit art.294 al.1 și art.316 pr.civ. în apel și în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, iar în speța de față nu s-a indicat niciodată până în recurs art.27 din Legea nr.7/1996 ca temei legal al acțiunii.
Au arătat, de asemenea, că nici atunci când prima instanță a pus în discuție inadmisibilitatea acțiunii reclamanților, aceștia nu au precizat că înțeleg să promoveze o acțiune în prestație tabulară.
Recurenții au învederat că nici invocarea rolului activ nu poate fi primită pentru că s-ar încălca principiul disponibilității, precizând că ulterior, la 29.10.2008, după invocarea excepției inadmisibilității, reclamanții și-au precizat acțiunea ca fiind una în pretenții.
Totodată, au susținut că nici invocarea timbrării acțiunii la valoare nu poate servi la calificarea acțiunilor ca fiind o acțiune în realizare, întrucât taxa de timbru a fost plătită la valoarea pretențiilor acestora, precizând și că nu există nicio contradicție în motivarea deciziei atacate, întrucât, dacă recurenții pretind că s-au obligat să le vândă apartamentul, atunci ei ar fi trebuit să promoveze o acțiune în obligarea lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În fine, intimații au arătat că nu li s-au încuviințat probe, deoarece au promovat o acțiune în constatare, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cuantumului despăgubirilor pentru că reclamanții nu au atacat în apel această parte a hotărârii.
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9, art.111 pr.civ. și art.27 din legea nr.7/1996, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților, pentru argumentele ce succed.
Dispozițiile art.111 pr.civ. consacră regula subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare, iar prin acțiunea de față reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit prin cumpărare imobilul în litigiu și să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și înscrierii dreptului lor de proprietate.
Astfel, în condițiile în care reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare, iar în caz de refuz al acestora, hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, potrivit art.27 din legea nr.7/1996, Curtea apreciază că în mod corect ambele instanțe au apreciat că acțiunea reclamanților are natura juridică a unei acțiuni în constatare și este inadmisibilă, câtă vreme reclamanții au posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare.
Solicitarea recurenților de a fi casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la judecătorie nu poate fi primită, deoarece, după casare, aceștia nu pot să-și modifice acțiunea în sensul formulării petitelor privind obligarea pârâților la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare, iar în caz de refuz al pârâților, să fie pronunțată o hotărâre care să țină loc de contract autentic.
Nici invocarea plății taxei judiciare de timbru la valoarea imobilului nu poate fi însușită, deoarece aceasta nu este un argument pentru corecta calificare a unei acțiuni în justiție, iar faptul că nu au fost administrate probele solicitate se explică prin aceea că acțiunea în constatare a fost respinsă pe baza excepției inadmisibilității.
De asemenea, este lipsită de temei critica vizând existența unor motive contradictorii, avându-se în vedere cele mai sus menționate cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii.
Tot neîntemeiată este și critica lipsei de rol activ, avându-se în vedere modalitatea în care a fost formulată acțiunea, instanța acordând prioritate principiului disponibilității părții.
Așa fiind, Curtea apreciază că decizia recurată nu este susceptibilă de modificare sau casare în condițiile art.304 pct.7, 8 și 9 și art.312 al.3 și 5.pr.civ, astfel încât va respinge ca neîntemeiat recursul reclamanților.
Văzând și dispozițiile art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva Deciziei civile nr.578/A din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților Traus și Traus suma de 952 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.OG/21.12.2009
Tehnored.MM/2 ex/12.01.2010
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
