Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1295/2009
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Pop JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 399/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Se constată că reclamanta recurentă a trimis prin fax pentru a fi depuse la dosar concluzii scrise, iar pârâta intimată a depus la dosar extrase din catalog de mașini și unelte.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 30 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta Cota a fost chemată în judecată pârâta " de " Dumbrăveni pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate faptul că la data de 25.08.2006 reclamanta a fost victima unui accident de muncă din culpa exclusivă a societății, obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum de 36.000 lei, de daune morale de 20.000 lei precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este angajata societății din 6 februarie 2006 conform contractului de muncă nr.103.
La data de 25 august 2006 aceasta a suferit un accident de muncă având diagnostic sechele complexe osteotendinoase deget II mâna dreaptă poststrivire cu anchiloze și artroze algice secundare.
Cum societatea nu a făcut nici un demers în a declara evenimentul din anul 2006, în 2008 reclamanta a sesizat Inspectoratul Teritorial d e Muncă Sibiu care a făcut o cercetare la societatea pârâtă. Controlul a dus în final la declararea evenimentului ca fiind accident de muncă.
Reclamanta relatează împrejurările în care a avut loc accidentul, la locul său de muncă " de " și precizează că de la producerea acestuia până în prezent a suferit mai multe intervenții chirurgicale fără rezultat.
Reclamanta arată că are 28 ani și locuiește împreună cu părinții, ambii bolnavi și cu fratele în vârstă de 11 ani cărora le asigura întreținere.
În susținerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale invocă art.269 alin.1 și decizia privind posibilitatea de acordare și de estimare a prejudiciului moral suferit.
Nu în ultimul rând reclamanta solicită să fie avută în vedere atitudinea șicanatoare a pârâtei care o amenință pe reclamantă fie cu concedierea, fie cu reducerea programului.
În drept se invocă Codul muncii și Lg.319/2006 - art.44.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar copia carnetului de muncă, copia contractului individual de muncă, certificate medicale.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii motivat de următoarele:
Accidentului s-a produs datorită operațiunilor greșite ale reclamantei care nu a respectat instrucțiunile de lucru, măsuri minime de protecție a muncii pct.3 ( piesa va fi prinsă cu toate degetele și ținută perpendicular pe de șlefuit).
Instanța trebuie să deosebească între aspectul de drept material privind culpa în producerea accidentului și aspectul procedural legal de neanunțarea lui în termen la ITM. Cele două aspecte deși legate nu sunt determinante unul față de celălalt. Unitatea a fost sancționată pentru neanunțare dar chiar și dacă acest lucru s-ar fi făcut în termen aceasta nu ar fi schimbat cu nimic în ceea ce privește împrejurările în care s-a produs accidentul.
În ceea ce privește acuzațiile reclamantei privind un tratament discriminator posterior producerii accidentului arată că acesta nu a avut loc deoarece ea a fost tot timpul prezentă la lucru și a primit salariul integral.
În prezent există pe rolul Tribunalului Sibiu un proces în care reclamanta Cota contestă măsura concedierii pe motive de reducere de personal. Includerea sa pe lista celor disponibilizați nu a avut caracter de revanșă pentru că unitatea a redus posturi de natura celor ocupate de ea.
Cu privire la daunele materiale se solicită să se constate că acestea nu au fost motivate și nici dovedite, iar daunele morale nu sunt fondate câtă vreme accidentul s-a produs din culpa reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 399/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta Cota în contradictoriu cu pârâta - de SA.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
La data de 25.08.2006 reclamanta a suferit un accident de muncă având ca urmare stabilirea diagnosticului " sechele complexe osteotendinoase deget II mâna dreaptă poststrivire cu anchiloze și artroze algice secundare".
Din probele administrate în cauză a rezultat că accidentul s-a produs din vina reclamantei.
Atât procesul-verbal de cercetare a accidentului, cât și depozițiile martorilor consemnate al filele 109-114 și 117-119 ale dosarului, concluzionează că accidentul s-a produs datorită operațiunilor greșite ale lucrătorului.
În privința utilajului la care reclamanta s-a accidentat, din declarațiile martorilor instanța a reținut că acesta a fost intact din punct de vedere constructiv, în sensul că el nu a fost dotat din fabricație cu sistem de protecție care ar fi îngreunat exploatarea.
Neanunțarea accidentului de muncă de către pârâtă a fost reținută doar ca o culpă procedurală a acesteia, faptă sancționată de organele abilitate.
Acest aspect nu a fost reținut de instanță în sarcina pârâtei motivat de împrejurarea că pe certificatul eliberat de primul medic consultat de reclamantă a fost înscris codul 06 și nu codul 03 care ar fi născut obligația pârâtei să anunțe incidentul drept accident de muncă.
Nu în ultimul rând s-a reținut că față de data producerii accidentului primul document care atestă spitalizarea este datat martie 2007, deci la aproximativ 7 luni de la producerea accidentului iar starea de externare este " vindecat chirurgical".
Acțiunea este nedovedită în ceea ce privește daunele materiale. Reclamanta solicită suma de 36.000 lei. Această sumă este stabilită aleatoriu întrucât în astfel de situații daunele materiale se dovedesc cu bonuri, facturi, chitanțe și cu demonstrarea pierderii rezultată din diferența de la salariu la indemnizația de boală.
În contextul în care culpa nu aparține unității chiar dacă daunele materiale ar fi fost prezentate analitic și însoțite de dovezi, tot nu ar fi putut fi acordate nefiind întrunite trăsăturile răspunderii civile delictuale în persoana angajatorului.
Cu privire la daunele morale, în afara culpei pârâtei în producerea accidentului, acestea nu pot fi acordate, răspunderea civilă delictuală chiar în condițiile art.269 muncii fiind lipsită de unul din elementele necesare antrenării ei.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamanta Cota, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar casarea cu trimiterea acuzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivarea în drept a soluției adoptate, aspect care încalcă prevederile art. 304 pct. 7 Cpc, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
Al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 Cpc, este acela că hotărârea dată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii, respectiv cu ignorarea probatoriului testimonial administrat în cauză. Din probe a reieșit modul defectuos în care se făcea instructajul de protecția muncii personalului, societatea fiind ea însăși în culpă pentru nerealizarea instructajului corespunzător.
Prin urmare, nu se poate învinui salariatul de nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă atâta timp cât instructajul privitor la acestea nu a fost efectuat de către angajator.
solicitarea de acordare a daunelor materiale prin aceea că a efectuat numeroase cheltuieli cu deplasarea la medic, atât la Sibiu, cât și la Târgu-M, cu fizioterapia, cu intervențiile chirurgicale, și în plus nu mai poate presta munci în gospodărie. Arată că se impune a fi acoperite și diferențele dintre indemnizația de concediu medical obținută și salariul de care ar fi beneficiat dacă accidentul nu ar fi avut loc. Întrucât ca urmare a accidentului reclamanta nu mai poate folosi mâna dreaptă, solicită ca pentru o perioadă de un an pârâta să îi plătească contravaloarea unui salariu minim pe economie lunar, plus contravaloarea tichetelor de masă.
Solicită deasemenea obligarea pârâtei la plata sumei de 20000 lei cu titlu daune morale, potrivit art. 269 alin. 1 Codul Muncii, raportat la urmările accidentului pentru reclamantă, cât și la atitudinea șicanatoare a societății pârâte.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cpc.
Pârâta intimată - de SRL a depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând respingerea recursului, întrucât instanța de fond în mod corect a motivat în drept soluția prin analizarea elementelor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 Cod Civil.
Asupra fondului cauzei, arată că accidentul a fost provocat datorită operațiunilor greșite ale lucrătorului, care nu a ținut corespunzător piesa de șlefuit pe bandă, iar cauzele circumstanțelor agravante se datorează atât atitudinii reclamantei care nu s-a prezentat imediat la un medic specialist, cât și unor greșeli medicale.
Mai solicită respingerea cererilor de acordare a daunelor, întrucât cele materiale nu au fost dovedite, iar cele morale sunt inadmisibile raportat la Decizia XL din 2007 ÎCCJ.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, privitor la nemotivarea în drept a hotărârii judecătorești atacate, se reține de către instanța de recurs că Tribunalul Sibiu și-a întemeiat în drept soluția invocând prevederile art. 269 din Codul Muncii.
Acest articol reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului și face trimitere la normele și principiile răspunderii civile contractuale.
Condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale, la care face trimitere art. 269 codul Muncii ( calitatea de salariat, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate, precum și culpa unității) au fost analizate de către instanța de fond, care, în urma analizării probatoriului administrat, a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite, motiv pentru care acest motiv de recurs se dovedește a fi nefondat.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii primei instanțe cu privire la greșita analizare și interpretate a probatoriului administrat, se reține că este nefondată pentru următoarele considerente:
Art. 287 din Codul Muncii prevede că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului. În consecință, în prezentul litigiu societății pârâte îi revenea sarcina de a dovedi împrejurările producerii accidentului produs la data de 25.08.2006.
Constatarea că într-adevăr a fost vorba despre un accident de muncă, astfel cu a fost solicitat de către reclamantă prin primul capăt de cerere, a fost făcută de către Inspectoratul Teritorial d e Muncă Sibiu, prin avizarea dosarului de cercetare a evenimentului din 25.08.2006, și confirmarea că evenimentul întrunește condițiile pentru a fi înregistrat ca și accident de muncă ( fila 38 din dosarul de fond).
Prin acest proces verbal de cercetare, întocmit de o comisie alcătuită inclusiv din 2 inspectori pentru protecția muncii din serviciul extern de prevenire și protecție, s-a stabilit că respectivul accident de muncă s-a produs datorită operațiunilor greșite ale lucrătorului.
Prin procesul verbal de cercetare se descrie detaliat modul în care s-a produs accidentul din 25.08.2006, cauza fiind determinată de poziționarea greșită a piesei pe de șlefuit.
La stabilirea cauzelor comisia a avut în vedere, conform opisului, atât actele medicale, cât și actele privind instructajul de protecție a muncii și declarații ale șefului de schimb și șefului de secție.
Acest proces verbal de cercetare a fost vizat de inspectorii ITM Sibiu.
Prin acest înscris depus la dosar pârâta angajatoare și-a îndeplinit obligația de a proba împrejurările producerii accidentului.
Pentru a înlătura concluziile acestui raport de cercetare reclamanta nu a solicitat administrarea unei expertize de specialitate, ci a solicitat doar încuviințarea probei testimoniale.
Din vasta probațiune testimonială administrată de instanța de fond nu a reieșit că în producerea accidentului de muncă ar fi fost vorba despre culpa societății. Martorii și nu au fost prezenți la serviciu la data producerii accidentului de muncă, iar singurul martor prezent la serviciu, nu a văzut cum a poziționat reclamanta pe aparatul de șlefuit, ci imediat după accident a văzut-o spălându-se pe mâini.
Chiar acest martor, propus de reclamantă, a declarat că apreciază că accidentul s-a propus din vina acesteia - declarația de la fila 112 dosar de fond.
de șlefuit era, într-adevăr, mai veche, astfel cum declară toți martorii, însă nu a reieșit că aceasta nu corespundea din punct de vedere tehnologic. Mai mult, din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar, reprezentând extras din cataloage de specialitate, care se coroborează cu declarația martorului, reiese că și în prezent astfel de mașini se fabrică fără bară de protecție, astfel ca sub acest aspect vechimea mașinii devine fără importanță.
Nu se confirmă nici afirmațiile reclamantei că nu i s-a făcut instructajul de protecție a muncii, față de cele două mențiuni din fișa de protecție a muncii depusă la dosar. Declarațiile martorilor conform cărora altor salariați nu li s-a făcut o instruire corespunzătoare nu se referă expres la reclamantă, și în plus sunt contrazise de faptul că reclamanta a semnat pentru cele două instructaje chiar în anul 2006. Dacă nu era lămurită de instrucțiunile care i-au fost aduse la cunoștință, avea posibilitatea de a cere lămuriri oricărei persoane, cu atât mai mult cu cât lucra pe mașina respectivă de multă vreme, conform declarației martorului.
Faptul că pârâta nu a anunțat în timp util accidentul de muncă la ITM Sibiu a fost sancționat de către această din urmă instituție prin aplicarea unei amenzi contravenționale, însă nu poate fi socotit ca având relevanță asupra cauzelor producerii accidentului. Pârâta a fost amendată pentru neanunțarea accidentului, iar nu pentru că ar fi avut vreo culpă în producerea acestuia.
Pentru considerentele menționate de către instanța de fond, și față de cele arătate anterior, se reține că în mod corect Tribunalul Sibiua stabilit că în speță nu poate fi stabilită culpa societății pârâte în producerea accidentului de muncă din data de 25.06.2006.
Nefiind reținută culpa, una dintre condițiile pentru angajarea răspunderii civile, nu se mai impune cercetarea celorlalte condiții.
Întrucât nu s-a stabilit răspunderea societății pârâte în producerea accidentului de muncă, în mod corect nu s-au acordat compensații de natură materială sau morală, despăgubirile putând fi acordate doar ca o consecință a răspunderii.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză de reclamantă ca nefondat.
Întrucât recurenta Cota a căzut în pretenții, conform art. 274 Cod de procedură Civilă nu i se vor acorda cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul formulat de reclamanta recurentă - împotriva sentinței civile nr. 399/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.12. 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.M:/
5 ex./15.12.2009
jud. fond. /
Președinte:Mirela PopJudecători:Mirela Pop, Manuela Stoica, Ana Doriani
