Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1297/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1297/
Ședința publică din 01 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de, și, împotriva deciziei civile nr.476/R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat I, pentru contestatori, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.16708/2009, eliberată de Baroul București, lipsă fiind intimații și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 25 lei, conform chitanțelor de la dosar, eliberate de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat I arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Curtea, în raport de această precizare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocat I, având cuvântul pentru contestatori, solicită admiterea contestației în anulare, având în vedere faptul că instanța de recurs, în mod greșit, a anulat recursul ca netimbrat, deoarece la acel termen de judecată nu era îndeplinită procedura de citare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra contestației în anulare de față, a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.476/R/12.03.2009 a Curții de APEL PITEȘTI, a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de intimații-moștenitori ai autorului, instanța de recurs reținând că potrivit art.11 din Legea nr.146/1997, modificată și completată, recurenții-intimați trebuiau să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 5,00 lei, precum și un timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, potrivit Legii nr. 123/1997. Deși citați cu mențiunea achitării taxelor de timbru, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la dosar, recurenții-intimați nu s-au conformat prevederilor art.20 din Legea nr.146/1997, potrivit cu care, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
La data de 8 mai 2009, (citat ), și, în temeiul dispozițiilor art.317 pct.1 Cod procedură civilă, au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.476/R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, susținând că rocedura p. de citare a părților pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost ndeplinită potrivit cu cerin ele legii, astfel încât anularea recursului ca netimbrat nu putea fi pronun ată.
Au precizat că există vicii de procedură în ce prive te numele acestora, fapt ce rezultă din actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, se nume te de fapt, se nume te, iar se nume te.
Pe de altă parte, a fost citat cu numele gre it de, fapt ce rezultă din cita iile aflate la dosarul cauzei, a fost citat cu numele, iar în ceea ce îl prive te pe, contestatorii au ar tat că acesta se nume te de fapt, însă instanța de recurs l-a citat pentru termenul din 12 martie 2009 cu numele gre it de, cita iile având men iunea " afi at", întrucât nici una dintre părți nu a fost găsită.
Contestația în anulare este fondată.
Dispoziția cuprinsă în art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă potrivit căreia hotărârea definitivă poate fi atacată pe calea contestației în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua în care s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită în conformitate cu legea, constituie pentru acea parte o garanție a dreptului de apărare ce i-a fost încălcat în cursul procesului, finalitatea vizată de legiuitor fiind reluarea judecării în caz de admitere a contestației.
În înțelesul art.317 Cod procedură civilă, prin parte se înțelege persoana care a acționat în justiție și persoana împotriva căreia s-a acționat, precum și succesorii lor în drepturi.
Art.88 Cod procedură civilă arată în alin.1 care sunt mențiunile pe care trebuie să le cuprindă citația, iar în alin.2 precizează că arătările de la punctul 2, 3, 4 și 6 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Verificând modul cum s-a îndeplinit procedura de citare față de recurenți pentru termenul din 12 martie 2009, la care a fost soluționat recursul, Curtea constată că procedura de citare nu a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor art.88 Cod procedură civilă, deoarece, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost trecut greșit numele de, în loc de, a fost citat cu numele, iar a fost citat ca, deși la dosar au fost depuse înscrisuri cu menționarea corectă a numelui fiecărei părți.
Întrucât în condițiile alin. 2 al art. 88 din Codul d e procedură civilă, mențiunea privind numele celui citat este prevăzută sub sancțiunea nulității, vătămarea se prezumă conform art. 105 alin. 2 teza a II-a, astfel că, cel citat sub un nume greșit, nu trebuie să facă dovada vătămării. Sub acest aspect, neobservându-se formele legale cu privire la procedura de chemare în judecată, sub aspectul numelui părților, decizia pronunțată în recurs este nelegală.
Urmează ca în temeiul art. 317 alin.1 Cod procedură civilă să fie admisă contestația în anulare, împotriva deciziei civile nr.476/R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, anulată decizia cu fixarea unui nou termen pentru rejudecare la data de 4 februarie 2010, când se va atașa dosarul de fond, iar citarea părților se va face cu respectarea dispozițiilor art. 88 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii, și, toți domiciliați în comuna, sat Malul, județul V, împotriva deciziei civile nr.476/R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind, domiciliată în comuna, sat, județul V și, domiciliat în Râmnicu V, str.-,.19,.B,.7, județul
Anulează decizia nr.476/R din 12 martie 2009, dată în dosarul nr- și fixează termen pentru rejudecare la data de 4 februarie 2010, când se va atașa dosarul de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
15 ex./06.10.2009
Jud. recurs:
-
---
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica