Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 131/Ap
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtulSTATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN B,împotriva sentinței civile nr. 257/S din data de 1 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantului pârât Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și a intimatului reclamant .
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 257/S/01.09.2008 Tribunalul Brașova admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin B și a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român cu privire la imobilul construcții și teren situate în localitatea de nr. 9, jud. B, înscris în 19755 B, nr. top. 8187/2, 13806/7/76/b, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prima instanță a respins excepția lipsei calității de reprezentant a pentru Statul Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință din data de 05.05.2008.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul este moștenitorul defunctei ( identică cu ), născută având calitatea de fiu, iar aceasta este titulara de carte funciară pentru terenurile solicitate, titulară de la care statul a preluat imobilele în temeiul Decretului 92/1952. De asemenea se reține că, deși nu era evidențiată în cartea funciară, din înscrisurile depuse, reiese că pe acest teren a fost edificată o construcție, de către antecesoarea reclamantului, construcție care a fost și ea preluată de stat, fără a se menționa baza legală de trecere în proprietatea statului, nefiind menționate în actele de preluare Decretul nr. 281/1960 și Decretul nr.712/1966 așa cum susține reclamantul, dar în anexa la Decretul nr. 92/1952 fiind trecută mențiunea "imobil complet", ceea ce conduce la ideea că a fost preluată în baza acestui act normativ.
Prima instanță a mai reținut că antecesoarea reclamantului nu se încadra în dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1952, din adeverința eliberată de Oficiul de Pensii și Asigurări Sociale a sectorului 5 B rezultând că acesta a fost funcționară de la angajarea sa în 1938 și până la pensionare, devenind astfel incidente dispozițiile art. 2 din același act normativ, care exclud categoria funcționarilor din cele a căror imobile sunt supuse naționalizării.
Instanța a mai reținut că preluarea fost contrară și dispozițiilor art. 8, 10 și 11 din Constituția României din 1948, iar în anexa din Decretul nr. 92/1952 reiese că antecesoarea părții apare sub un nume greșit. Și aceste situații conduc la constatarea faptului că titlul statului nu este valabil
Față de toate considerentele de mai sus, în baza art. 6 din Legea nr. 231/1998 acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român prin reprezentat prin
În dezvoltarea motivelor de apel se reiterează cele două excepții a lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru Statul Român și a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocându-se dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, raportate la dispozițiile art. 37 din același act normativ și având în vedere obiectul cauzei deduse judecății care se referă la un imobil situat în intravilanul orașului, ceea ce face ca această unitate administrativ teritorială să aibă calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei apelanta consideră acțiunea inadmisibilă în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, susținând că după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu se mai pot introduce acțiuni prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului ci, se va urma primordial procedura necontencioasă și apoi, eventual, procedura contencioasă, accesul la justiție fiind condiționat de parcurgerea fazei necontencioase. În susținerea inadmisibilității sunt invocate și dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998.
Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este neîntemeiat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității de reprezentant.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. Prezenta acțiune este una de constatare a nevalabilității titlului statului, imobilul teren și construcții fiind înscris în cartea funciară pe numele Statului Român, ceea ce face ca statul să aibă calitate procesuală pasivă. Așa fiind, atunci când participă ca titular de drepturi și obligații, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, cum prevăd dispozițiile alin. 2 ale art. 25, în consecință nici excepția lipsei calității de reprezentant nefiind întemeiată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii.
Reclamantul a solicitat constatarea nevalabilității titlului statului pentru un imobil teren și construcții. Anterior introducerii acțiunii a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, iar în prezent se află în curs un proces prin care a atacat decizia emisă de unitatea deținătoare.
În consecință, nu poate fi reținută motivația apelantei privind inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, atâta timp cât partea a uzat de calea legală deschisă de legea specială în domeniu și justifică un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni, față de soluția dată notificării sale.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul și va păstra sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B împotriva sentinței civile nr. 257/S/01.09.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./17.11.2008
Tehnoredact./17.11.2008/4ex.
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Roxana Maria Trif