Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1332/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(617/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1332
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.1508 A din 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și INSTITUȚIA PREFECTULUI.
are ca obiect - acțiune în constatare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 1.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 8.10.2009 și apoi la 15.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt constructori de bună credință ai imobilului în suprafață de 40 mp, situat în B, str. -. - nr.6, sector 6, construit pe terenul proprietatea pârâtului și, pe cale de consecință, au drept de creanță asupra acestuia la nivelul cheltuielilor aferente edificării construcției, calculate cu aplicarea ratei inflației. De asemenea, reclamanții au solicitat echivalentul lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în B, str. -. - nr.6, sector 6, format dintr-o construcție compusă din două camere, bucătărie, hol, vestibul și pivniță, situat pe o suprafață de 54 mp teren, până la data la care s-a adjudecat imobilul în favoarea pârâtului, restul curții în suprafață de 99 mp fiind proprietate de stat.
S-a mai arătat că pe suprafața de teren proprietate de stat au construit o cameră de 40 mp. În anul 2002, în urma unei executări silite, imobilul vechi a fost scos la licitație și adjudecat de pârât prin actul de adjudecare cu plata în rate. Ulterior, Prefectura Bae mis pe numele pârâtului titlul de proprietate nr.12162/6 din data de 15.02.2003, pentru suprafața de 99 mp, pe care reclamanții au edificat construcția respectivă.
Reclamanții au susținut că sunt constructori de bună credință ai imobilului de 40 mp. construit pe terenul pârâtului, urmând a se constata că au drept de creanță asupra acestuia.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, au precizat că pârâtul a folosit imobilul în litigiu ca fiind bunul său, astfel că urmează a fi obligat la echivalentul lipsei de folosință.
La termenul din 23.11.2006, reclamanții au depus cerere completatoare prin care au solicitat să se constate că au construit și un gard despărțitor de cca 12-14 din beton și lemn.
Pârâtul a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În apărare, pârâtul a arătat că nu are în proprietate, posesie sau folosință construcția de 40 mp. la care se referă reclamanții, învederând faptul că, în baza procesului verbal de licitație și a ordonanței de adjudecare din 23.09.2002, a dobândit proprietatea asupra suprafeței de teren de 54 mp. și a unei construcții, alta decât cea la care se referă reclamanții. Terenul în suprafață de 99 mp a fost dobândit în baza Legii nr.18/1991, în baza titlului de proprietate emis de Prefectura B la 15.02.2003.
A mai arătat acesta că, la data de 16.07.2003, a vândut aceste proprietăți cu act autentic de vânzare - cumpărare lui și.
Față de excepția invocată prin întâmpinare, reclamanții au depus la ultimul termen de judecată o precizare, calificată de instanța de judecată ca fiind cerere modificatoare, întrucât reclamanții au schimbat toate elementele acțiunii civile inițiale (părți, obiect, cauză) și respinsă în consecință ca tardivă, în raport de dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, avându-se în vedere totodată și poziția procesuală a pârâtului care a învederat că se opune acestei cereri. În consecință, instanța a reținut că rămâne în continuare învestită cu soluționarea cererii inițiale, sancționând cererea modificatoare cu neluarea ei în seamă și a pus în discuție excepția invocată de pârât prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.86/11.01.2007, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât, a respins cererea formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 1500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții solicită să se constate că sunt constructori de bună credință cu privire la clădirea în suprafață de 40 mp, ridicată pe terenul de 99 mp, teren care în momentul edificării acestuia era proprietate de stat și care ulterior a intrat în proprietatea pârâtului prin titlul de proprietate nr.12l62/6/l5.02.2003. Acest teren a intrat la data de 16.07.2003 în patrimoniul cumpărătorilor și în baza actului de proprietate nr. 2011/16.07.2003.
S-a reținut, totodată, că art. 494 cod civil instituie o prezumție relativă în conformitate cu care proprietarul terenului este și proprietarul construcției în temeiul accesiunii imobiliare artificiale. Prin urmare raporturile juridice determinate de instituția accesiunii imobiliare artificiale se stabilesc între constructor și proprietarul terenului în favoarea căruia operează prezumția de proprietate, acesta din urmă având obligația de a-l despăgubi pe constructor, iar întinderea acestei obligații diferă după cum constructorul este de bună credință sau de rea - credință, conform art.494 Cod civil.
Față de cele arătate, instanța de fond a reținut că reclamanții nu-și pot valorifica dreptul de creanță de la pârât, deoarece proprietari pe teren în prezent sunt și, situație care exista de fapt și la momentul introducerii acțiunii, dreptul de proprietate asupra terenului pe care reclamanții pretind că se află construcția transferându-se din patrimoniul pârâtului în patrimoniul cumpărătorilor încă din 16.07.2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanții, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea apelului, apelanții au arătat, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât au făcut o modificare a acțiunii, este adevărat tardiv introdusă, conform art.132 Cod procedură civilă, însă au solicitat, conform art.57 Cod procedură civilă, introducerea în cauză a actualilor deținători ai imobilului, astfel încât instanța de fond avea obligația să introducă în cauză pe numiții și, actualii proprietari care puteau fi chemați în judecată până la închiderea dezbaterilor la instanța de fond.
La termenul de 17.05.2007, tribunalul a calificat calea de atac exercitată ca fiind recurs și nu apel, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin decizia civilă nr.813R/24.05.2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți și, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, la data de 11.01.2007, reclamanții au depus la dosarul cauzei o precizare a acțiunii prin care arătau că înțeleg să cheme în judecată pe, și Instituția Prefectului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea parțială a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți cu privire la suprafața de 99 mp teren, să se constate că reclamanții sunt constructori de bună-credință asupra imobilului de 40 mp din str. -. - nr. 6, cu menținerea capătului de cerere privind obligarea echivalentului lipsei de folosință până la 16.07.2003, în contradictoriu cu pârâții și, în continuare, până la data introducerii acțiunii cu pârâții și.
Tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în situația în care se modifică acțiunea, după prima zi de înfățișare, deci cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 132 Cod procedură civilă, instanța nu are posibilitatea invocării din oficiu a tardivității formulării cererii completatoare, ci are doar obligativitatea de aop rimi la dosar și de a introduce în cauză pârâții indicați de către reclamant întrucât dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă nu sunt de ordine publică pentru a putea fi invocată din oficiu de către instanță, ci sunt norme dispozitive a căror încălcare poate fi invocată doar de către pârâți.
În consecință, instanța de recurs a considerat că instanța de fond avea obligativitatea introducerii în cauză a celor patru pârâți, a comunicării acțiunii precizate și numai noii pârâți introduși în cauză puteau invoca, eventual, excepția de tardivitate a modificării acțiunii inițiale, nu și instanța din oficiu.
La rejudecarea în fond a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, instanța a dispus citarea în calitate de pârâți a lui, și Instituția Prefectului.
De asemenea, la termenul din data de 01.11.2007, reclamanții și-au precizat cererea, solicitând să se constatate că au calitatea de constructori de bună-credință în contradictoriu cu pârâții și.
Prin sentința civilă nr.3470/22.05.2007, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins ca neîntemeiată cererea precizată și completată formulată de reclamanții și și i-a obligat la plata sumei de 1750 lei cheltuieli de judecată către pârâții și și la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data la care reclamanții pretind că au edificat construcția aflată pe terenul în suprafață de 99. nu numai că pârâții și, împotriva cărora a fost îndreptată cererea de constatare a calității lor de constructori de bună-credință, nu erau titularii dreptului de proprietate asupra acestuia, dobândindu-l abia în anul 2003, ci și faptul că terenul nu se afla în proprietatea nici unuia dintre pârâții persoane fizice, fiind în domeniul privat al Municipiului
În consecință, instanța nu poate să aprecieze asupra calității de constructori de bună credință a reclamanților în raport cu pârâții cărora nu le incumba nici o obligație decurgând din calitatea de proprietar al terenului.
De asemenea, din procesul-verbal de contravenție nr.49/23.09.1999, nu rezultă că reclamanții ar fi cei care au construit imobilul în suprafață de 40 mp, în acest proces-verbal apărând ca executant al lucrărilor de extindere-anexe gospodărești în suprafață de cca 40 mp și împrejmuire,.
Prin urmare, trecerea suprafeței de 99 mp de teren în proprietatea pârâților și s-a făcut în considerarea calității acestora de titulari ai dreptului de folosință asupra acestui teren, în baza contractului de închiriere nr.185. Or, nu numai că reclamanții, la acea dată, nu mai erau titularii dreptului de proprietate asupra construcției situate pe terenul în suprafață de 54 mp, dar nici nu au fost titularii unui drept de folosință a terenului în suprafață de 99 mp. Instanța de fond nu a reținut susținerile reclamanților potrivit cărora dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 99 mp trebuia să fie trecut asupra acestora în raport de calitatea lor de proprietari ai construcției situate pe acest teren, pe motiv că nu au dovedit în niciun fel această calitate. Totodată, a apreciat că nu poate reține faptul că, automat, trebuia să se aplice situației acestora dispozițiile art.23 din Legea nr. 18/1991,atât timp cât terenul în suprafață de 99 mp nu se afla în această categorie, reclamanții nu au avut niciodată un drept de proprietate asupra lui, iar dispozițiile Legii nr.18/1991 nu se aplică niciodată automat, ci doar la cererea persoanelor îndreptățite.
În ceea ce privește cererea având ca obiect plata lipsei de folosință, s-a reținut că reclamanții nu au administrat nici o dovadă din care să rezulte că pârâții și au folosit construcția, după cum nu au administrat nici o probă din care să reiasă că sunt titularii unui drept la despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe, la data de 01.07.2008, au formulat apel reclamanții și.
În motivarea apelului au arătat că dreptul la despăgubiri al de bună-credință este opozabil noului dobânditor, fiind o obligație scriptae in rem. Au mai susținut că, la data edificării construcției, reclamanții erau pe deplin proprietari, iar pentru cei 99. au contactat, care nu a dat curs cererii lor, pe motiv că au construit fără autorizație.
Prin decizia civilă nr.1508A/26.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți și.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar nu se menționează existența unei construcții de 40. situate pe terenul de 99. care să fi fost înstrăinată odată cu terenul.
În ceea ce privește cererea de constatare a calității reclamanților de constructori de bună-credință, tribunalul a reținut că, într-adevăr, dreptul la despăgubiri al de bună credință este opozabil noului dobânditor, fiind o obligație scriptae in rem.
Dar pentru a opera această transmisiune, este necesar să fie dovedită situația premisă a acestei obligații, respectiv faptul că reclamanții au edificat o construcție pe terenul care a aparținut autorului pârâtului.
Tribunalul a reținut că din procesul verbal de contravenție nr. 49/23.09.1999 nu rezultă că reclamanții ar fi cei care au construit imobilul în suprafață de 40. în acest proces verbal apărând ca executant al lucrărilor de extindere - anexe gospodărești în suprafață de cea 40 mp și împrejmuire numitul. Mai mult, prin sentința civilă nr.9730/22.09.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 9321/2000, a fost obligat pârâtul să desființeze construcția edificată pe o suprafață de cea 40 mp, de la aceeași adresă, fără a se putea identifica dacă această construcție este cea aflată pe terenul pe 54 mp sau este o altă construcție, aflată pe terenul de 99 mp.
Cât timp reclamanții dețineau deja un drept de proprietate asupra acestui teren de 99 mp, așa cum se susține, aceștia nu mai aveau nevoie de acordul instituției amintite pentru a se folosi de teren. Astfel, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respins și capătul de cerere referitor la anularea titlului de proprietate, nefăcându-se dovada încălcării dispozițiilor art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Împotriva deciziei civile nr.1508A/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiuni astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că noii proprietari au cumpărat un imobil și 54. teren plus 99. folosind de fapt două imobile - cel de-al doilea cu titlu gratuit - cu toate că reclamanții au făcut dovada că în timp ce erau proprietari au construit pe terenul statului un alt imobil. Cu toate acestea, deși este de notorietate faptul că există două construcții, instanța de apel a negat exista celei de-a doua cu motivarea că cele două acte succesive de înstrăinare nu menționează existența unei construcții de 40 mp.
Recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a trecut cu vederea precizarea lor în sensul că, dacă o persoană ridică o construcție pe terenul altei persoane și ulterior acel teren a fost dobândit în condițiile legii de un alt proprietar, dreptul la despăgubire al constructorilor este opozabil noului dobânditor, deoarece acestui drept îi corespunde o obligație strâns legată de posesia exercitată asupra bunului, o adevărată obligație "in rem scriptae", care i se transmite odată cu bunul. Instanța de apel, răspunzând acestei susțineri, a afirmat că din procesul verbal de contravenție și sentința civilă nr.9730/22.09.2000 a Judecătoriei Sector 6, rezultă că cel care a edificat construcția este, fiul recurenților.
S-a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul că aceasta nu a avut în vedere faptul că a locuit cu aceștia, că acesta s-a ocupat efectiv de aprovizionarea materialelor, supravegherea lucrărilor, însă totul pentru ei și în numele lor. Pe de o parte, instanța de apel a afirmat că nu există nicio construcție edificată de către recurenți, iar, pe de altă parte, s-a făcut vorbire de demolarea acesteia.
Recurenții reclamanți au mai arătat că ambele instanțe au ignorat faptul că pârâții au deținut și folosit construcția reclamanților aflându-se permanent în posesia lor, că din expertiza tehnică de construcții rezultă că intimații și folosesc imobilul și chiar au adus unele îmbunătățiri.
Cu privire la probe, recurenții au arătat că au solicitat, printre altele, o expertiză tehnică de construcții care să stabilească valoarea de circulație a imobilului. Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea materialelor și manopera, iar în apel au solicitat stabilirea de către același expert a valorii de circulație, cerere ce le-a fost însă respinsă în mod nejustificat.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile formulate de către recurenți, constată următoarele:
Instanța de apel a reținut, așa cum au susținut și apelanții reclamanți, că dreptul la despăgubiri al de bună credință este opozabil noului dobânditor, fiind o obligație scripte in rem. Însă pentru a opera această transmisiune este necesar să fie dovedită situația premisă a acestei obligații, respectiv faptul că reclamanții au edificat o construcție pe terenul care a aparținut autorului pârâtului. În această privință, instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că reclamanții nu au făcut dovada edificării construcției cu o amprentă de 40 mp, pe terenul de 99 mp, aflat în imediata vecinătate a terenului de 54 mp, ce l-au avut în proprietate.
Curtea urmează să constate că această reținere a instanței de apel este greșită prin raportare la sentința civilă nr. 8076/30.10.2003 pronunțată de Judecătoria sector 6 rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.
Astfel, în considerentele acestei hotărâri se reține că în anul 1999 soții au extins construcția cumpărată, edificând o încăpere în suprafață de 40 mp. Dat fiind faptul că terenul achiziționat de aceștia era în suprafață totală de 54 mp, iar vechea construcție se compunea din două camere și dependințe: bucătărie, baie, wc, hol, și vestibul, s-a concluzionat în considerentele hotărârii mai sus-menționate că în mod cert noua cameră nu a fost edificată tot pe terenul de 54 mp, ci pe suprafața de 99 mp, pe care cumpărătorii trebuiau să o primească în folosință, în cazul încheierii unui contract de închiriere cu proprietarul terenului - Municipiul
Conform reglementării actuale, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, respectiv aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) Cod civil).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În speță, sentința civilă nr. 8076/30.10.2003 pronunțată de Judecătoria sector 6 B cuprinde modalitatea în care a fost dezlegat aspectul litigios referitor la persoana care a edificat construcția cu amprentă de 40 mp, precum și locul situării acestei construcții, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Curtea urmează să dea eficiență puterii de lucru judecat dedusă din sentința sus-menționată prin care a fost deja dezlegată chestiunea vizând edificarea construcției de 40 mp, pe terenul de 99 mp, aflat în imediata vecinătate a terenului de 54 mp, ce l-au avut în proprietate reclamanții.
Având în vedere cele reținute de către Judecătoria sector 6 B în considerentele sentinței civile nr. 8076/30.10.2003, în urma verificărilor jurisdicționale realizate, în sensul că reclamanții sunt cei care au edificat construcția asupra căreia se poartă litigiul, rezultă că numai cu încălcarea puterii lucrului judecat se poate susține contrariul.
Prin raportare la considerațiile expuse mai sus, Curtea apreciază fondat recursul astfel că, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, îl va admite, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la instanța competentă - Tribunalul București - urmând ca acesta să decidă, în urma analizei situației de fapt, ce excede competenței instanței de recurs, dacă reclamanții au fost sau nu de bună credință la edificarea construcției în litigiu, precum și să se pronunțe asupra celorlalte capete din cererea precizatoare, luând în considerare și celelalte susțineri din cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.1508A/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și INSTITUȚIA PREFECTULUI.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la instanța competentă - Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
MARI - - - --- -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact. // 2 ex./19.10.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Civ. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
