Obligație de a face. Decizia 1331/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1583/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1331
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC CONS SRL, împotriva deciziei civile nr.1651 din 5.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA DE proprietari -13.
are ca obiect - obligația dea face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 1.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 8.10.2009 și apoi la 15.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta CONS a chemat în judecata pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 113, solicitând acestei instanțe ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei să procedeze la avizarea favorabilă a solicitării reclamantei cu privire la stabilirea sediului social la adresa din B,-, - 113,. 22, parter,. 2, sector 3, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, în valoare de 100 lei pe zi până la avizarea favorabilă a cererii mai sus menționate.
În motivare, s-a arătat că a solicitat Asociației de Proprietari - 113 eliberarea acordului cu privire la stabilirea sediului societății la adresa din B,-, - 113,.22, parter,.2, sector 3, ce se află în proprietatea lui Și -, având în vedere că acest acord este necesar la Oficiul Registrului Comerțului B pentru înregistrarea schimbării de a reclamantei.
La data de 15.05.2006, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că între ea și reclamantă nu există o relație contractuală, așadar daunele cominatorii și invocarea art.1075 și 1077 Cod de procedură civilă sunt caduce.
Acordul vecinului de apartament, este unul dintre cele 4 acorduri necesare, acest vecin având restanțe mari la întreținere.
S-a mai arătat prin întâmpinare că adresa menționată de reclamantă este situată într-un imobil de locuințe construit din bani publici cu destinație stricta imobil de locuințe în temeiul Legii nr.114/1996, modificată și completată.
La data de 19.06.2006, pârâta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prematurității acțiunii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât între pârâtă și reclamantă nu există nici o relație contractuală pe care să o poată invoca în susținerea acțiunii.
În ceea ce privește daunele moratorii, pârâta a reiterat faptul că nu este debitoarea reclamantei, neexistând raporturi juridice contractuale sau de altă natură între cele două părți.
Prin admiterea acestor daune moratorii se îndeplinesc condițiile materiale și juridice ale îmbogățirii fără justă cauză în patrimoniul reclamantei și se produce în mod nejustificat sărăcirea patrimoniului Asociației de Proprietari.
Prin sentința civilă nr.7345/18.09.2006, Judecătoria sectorului 3 Bar espins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității lipsei de interes, calității procesuale active, pasive și prematurității cererii. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Cu privire la prima excepție invocată, instanța de fond a constatat că inadmisibilitățile sunt mijloace de apărare specifice prin intermediul cărora pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acțiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă, susținând că instanța nu poate examina cererea ce i s-a supus.
Or, simplul motiv invocat în susținerea acestei excepții constând în aceea că nu există nici un temei legal în baza căreia reclamantei i se recunoaște dreptul de a obține acordul asociației, corelativ cu obligația pârâtei de a face, respectiv de a aviza favorabil solicitarea reclamantei, nu poate constitui un motiv de inadmisibilitate, ci eventual un motiv de netemeinicie a cererii formulate.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, cu motivarea că este evident în ce constă folosul practic urmărit, respectiv acela ca reclamanta să-și stabilească sediul social la adresa indicată în contractul de comodat, pe care aceasta l-a încheiat cu proprietarii imobilului în cauză tocmai în acest scop.
De asemenea, au fost respinse ca neîntemeiate atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și excepția lipsei calității procesuale active, deoarece simplul fapt al inexistenței unui raport juridic obligațional între părțile prezentului litigiu poate constitui, în mod evident, doar o eventuală cauză de netemeinicie a cererii formulate.
Excepția prematurității a fost respinsă ca neîntemeiată justificat de faptul că motivele invocate în susținerea acesteia vizează tot fondul litigiului.
Cu privire la fondul cauzei, instanța, având în vedere art. 64 din Legea nr. 114/1996 și art.18 al.5 din Normele Metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari aprobate prin HG nr. 400/2003, a reținut că nu există nici un temei legal în baza căruia să i se poată recunoaște reclamantei dreptul de a obține acordul solicitat corelativ cu obligația pârâtei de a face, respectiv de a aviza favorabil solicitarea reclamantei.
În aceste condiții, instanța a apreciat că reprezintă apanajul exclusiv al pârâtei de a aviza favorabil sau nu cererea unei societăți comerciale de a-și stabili sediul într-un apartament proprietatea unei persoane, membru al asociației de proprietari, aceasta și în lumina dispozițiilor art.44 al.2 și 21 al.1 din Constituția României.
Mai mult, instanța a constatat că dispozițiile legale invocate în susținerea cererii, respectiv art.1075, 1077 Cod Civil, se referă la obligațiile de a face născute în sarcina părților în baza unui raport juridic contractual. Or, între pârâtă și reclamantă nu există nici o relație contractuală pe care ar putea-o putea invoca în susținerea cererii.
La data de 29.12.2006, reclamanta a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, solicitând instanței admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, să se admită acțiunea formulată și să fie obligată intimata să elibereze acordul cu privire la stabilirea sediului social al apelantei la adresa din B,-, -.113,.22, parter, scara 2, sector 3.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a arătat că în mod greșit prima instanță i-a respins acțiunea, reținând că nu există temei legal în baza căruia ar avea dreptul de a obține acordul solicitat, corelativ cu obligația intimatei-pârâte de a aviza favorabil solicitarea sa, în realitate acesta fiind reprezentat de dispozițiile art.17 din Legea nr.31/1990 coroborat cu art.64 din Legea nr.114/1996, art.57 din Constituție, art. 970 cod civil și art.3 alin.2 din Decretul nr.31/1954.
Apelanta-reclamantă a mai arătat că refuzul eliberării acordului de către
Asociația de Proprietari, fără a exista motive justificate, constituie un abuz de drept.
S-a susținut de către apelanta-reclamantă că prima instanță a citat în considerentele hotărârii atacate dispozițiile art.18 alin.5 lit.d din Normele Metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr.400/2003 care se referă la spațiile comune, nu la spațiile proprietate exclusivă a membrilor asociației, ceea ce demonstrează că s-a aflat în eroare, crezând că societatea dorește să-și stabilească sediul social în spațiile comune.
Apelanta-reclamantă a mai susținut că în mod greșit prima instanță i-a respins cererea privind obligarea intimatei-pârâte la plata de daune cominatorii, reținând că dispozițiile art.1075 și 1077 Cod Civil nu s-ar aplica decât în cazul existenței unor raporturi juridice contractuale între părți.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr.412/29.03.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că nici unul din textele legale mai sus menționate nu consacră dreptul unei societăți comerciale de a obține acordul pentru stabilirea sediului social într-un condominiu.
Nici critica în sensul că refuzul eliberării acordului de către Asociația de Proprietari, fără a exista motive justificate, constituie un abuz de drept nu a fost considerată fondată de către instanța de apel.
S-a motivat că exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut. Or, scopul urmărit de legiuitor prin consacrarea dreptului prevăzut de art.64 din Legea nr.114/1996 a fost acela de a ocroti interesele proprietarilor dintr-un condominiu, privind folosirea locuințelor pe care le dețin conform propriilor exigente, fără a fi nevoiți să tolereze desfășurarea unor activități comerciale, indiferent de specificul acestora, într-o clădire destinată spațiilor de locuit. Prin urmare, legea recunoaște libertatea fiecărui proprietar de a aprecia în ce măsură stabilirea sediului unei societăți comerciale în blocul în care locuiește corespunde exigențelor sale legate folosirea locuinței. S-a reținut că refuzul intimatei de a elibera acordul solicitat exercitat în condițiile legii, ca urmare a unei hotărâri adoptate în Adunarea Generală a Asociației se circumscrie scopului avut în vedere de legiuitor.
Critica în sensul că instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la spațiul în care reclamanta a dorit să-și stabilească sediul, crezând că acesta face parte din spațiile comune a fost găsită parțial fondată. Astfel, s-a motivat că, într-adevăr, dispozițiile art.18 alin.5 lit.d din G nr.400/2003 nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat acordul Asociației de Proprietari pentru a-și stabili sediul social într-o locuință, proprietatea exclusivă a asociatului unic al societății, iar nu în vreunul din spațiile comune. Cu toate astea, numai argumentul respectiv nu poate duce la modificarea soluției primei instanțe, în condițiile în care situația de fapt a fost corect reținută și s-a făcut o justă interpretare și aplicare a unui text de lege care era incident în cauză, art.64 din Legea nr.114/1996, ceea ce relevă faptul că instanța nu s-a aflat, totuși, în eroare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele cominatorii, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus respingerea acestuia, având în vedere caracterul său accesoriu și soluția dată cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs apelanta-reclamantă solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta a criticat soluția instanței de apel sub aspectul nelegalității, susținând că această instanță a recunoscut de plano dreptul intimatei de a nu elibera acordul și nu a mai analizat pe fond susținerile sale referitoare la netemeinicia acestui refuz. A precizat faptul că intimata își exercită abuziv acest drept și că la adresa menționată nu dorește decât să aibă sediul social, nu să-și desfășoare activitatea, nefiind deschis vreun punct de lucru al societății la această adresă.
Recursul a fost întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1030/26.06.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București - Secția Civilă.
Curtea a constatat că tribunalul nu a apreciat concret refuzul intimatei, în funcție de motivele invocate de aceasta, ci a realizat doar considerații abstracte, generale, legate de dreptul intimatei de a aviza cererea (drept necontestat de părți) și de finalitatea socială a normei juridice care consacră acest drept. Tribunalul nu s-a pronunțat însă, asupra motivelor invocate de intimată, pentru a aprecia dacă refuzul exprimat este unul întemeiat sau dacă el a fost discreționar, abuziv, urmărind eventual, un alt scop nelegitim.
doar considerații teoretice, fără a le aplica și evidenția la cazul concret, tribunalul a soluționat procesul, sub acest aspect, fără a intra în cercetarea fondului, devenind astfel în cauză, incidente, prevederile art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.
Ca atare, s-a apreciat că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, tribunalului, pentru ca acesta să analizeze concret motivele invocate de intimată în susținerea refuzului său, să aprecieze dacă aceste motive sunt întemeiate sau nu, raportat la situația concretă a imobilului, dacă aceste motive au și un fundament probator sau reprezintă simpla enunțare a unor dispoziții legale conferindu-i acest drept, pe care intimata îl consideră absolut.
După casarea cu trimitere, prin decizia civilă nr.1651/05.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.7345/18.09.2006.
Cu privire la susținerea apelantei în sensul că intimata pârâtă exercită cu rea credință dreptul său de a elibera acordul cu privire la stabilirea sediului social, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Din înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul a reținut că în imobilul compus din apartamente cu destinația de locuințe, erau stabilite deja, la data formulării cererii de către apelantă, 9 sedii ale unor diferite alte societăți comerciale.
Tribunalul a constatat, făcând trimitere la art. 64 din Legea nr.114/1996, așa cum era în vigoare la data sesizării instanței, în prezent abrogat prin Legea nr.230/2007 dar reluat prin dispozițiile similare cuprinse în art.42 din Legea nr.230/2007, că legea recunoaște libertatea fiecărui proprietar de a aprecia în ce măsură stabilirea sediului unei societăți comerciale în blocul în care locuiește corespunde exigențelor sale legate de folosirea locuinței.
S-a mai reținut de către instanța de apel că limitarea de către Asociația de proprietari a numărului de societăți comerciale care să-și desfășoare activitatea în imobilul de locuințe nu poate fi apreciată ca fiind o exercitare abuzivă a dreptului. În plus, și pretenția reclamantei de a-și stabili sediul întru-un apartament unde deja funcționează o altă societate comercială poate fi interpretată tot ca un abuz de drept, în condițiile în care este vorba de un imobil format din apartamente având destinația de locuințe.
Tribunalul a reținut totodată că potrivit Hotărârii nr. 4/07.09.2006, Adunarea Generală a Proprietarilor a hotărât anularea tuturor acordurilor furnizate entităților juridice de către Asociația de Proprietari în vederea constituirii de sedii sociale în incita imobilului, precum și neavizarea favorabilă de către Asociația de Proprietari a acordurilor de constituire de sedii sociale în imobil.
Așa fiind, nu se poate considera că refuzul intimatei-pârâte de a elibera acordul solicitat de apelanta-reclamantă, exercitat în condițiile legii, ca urmare a unei hotărâri adoptate în Adunarea Generală a Asociației, nu se circumscrie scopului avut în vedere de legiuitor, pentru a constitui un abuz de drept.
În ce privește critica referitoare la faptul că dispozițiile art. 18 alin. 5 lit. d din G nr. 400/2003 nu sunt aplicabile în speță, Tribunalul a constatat că deși este întemeiată, aceasta nu poate duce la modificarea soluției primei instanțe, în condițiile în care situația de fapt a fost corect reținută și s-a făcut o justă interpretare și aplicare a unui text de lege care era în vigoare și incident în cauză, la data judecării pricinii, respectiv art.64 din Legea nr.114/1996.
De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere privind daunele cominatorii, în mod corect prima instanță a dispus respingerea acestuia, având în vedere caracterul său accesoriu și soluția dată cererii principale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, solicitând desființarea acesteia, admiterea apelului și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii.
Recurenta a susținut că decizia apelată este nelegală, deoarece a fost pronunțată ca urmare a greșitei aplicări (interpretări) a legii - art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Astfel, instanța a interpretat greșit dispozițiile art.57 din Constituție, art.970 Cod Civil și art.3 alin.2 din Decretul nr.31/1954 și art.17 din Legea nr.31/1990.
S-a precizat de către recurentă că Asociația are dreptul să refuze emiterea acordului în condițiile în care, în caz contrar ar suferi anumite prejudicii ori din alte motive justificate, or Asociația nu a invocat si nu a dovedit nici un prejudiciu în cazul stabilirii sediului social al recurentei în imobil. Interpretarea textuală a instanței de fond și de apel nu face altceva decât să legitimeze abuzul de drept săvârșit în situația prezentă.
Instanța de apel a pierdut din vedere faptul că, la data emiterii refuzului către recurentă (12.04.2006) nu exista acea Hotărâre a Adunării Generale ce exprimă voința membrilor asociației în sensul neavizării favorabile a acordurilor de constituire de noi sedii sociale în imobil, această hotărâre fiind dată tocmai în scopul preconstituirii probelor, având în vedere că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 11.09.2006.
În mod greșit instanța de fond i ulterior instanța de apel au interpretat dispozițiile art.57 din Constituție, art.970 Cod Civil i art.3 alin.2 din Decretul 31/1954 privind obligația tuturor persoanelor fizice sau juridice de a exercita drepturile cu bună credință.
În urma rejudecării, instanța nu a avut în vedere temeiul legal al cererii reclamantei, acordând o prezumție de bună-credință hotărârii asociației care, așa cum a precizat, nu reprezenta decât o preconstituire de probe, adoptată cu câteva zile anterior dezbaterii în fond.
Abuzul de drept reprezintă exercitarea unui drept civil subiectiv dincolo de limitele sale firești, adică exercitarea lui în alt scop decât acela în vederea căruia dreptul respectiv este recunoscut de lege. Titularul dreptului nu trebuie să-l folosească într-un mod care dăunează altuia și fără un interes apreciabil pentru el însuși.
Recurenta a avut în vedere și faptul că, pentru ca o societate să își poată stabili în mod legal sediul într-un condominiu este necesar și acordul persoanelor direct afectate, iar un astfel de acord a fost depus la dosar, pentru a demonstra faptul că vecinii direct afectați nu se împotrivesc stabilirii sediului unei societăți în apartamentul 22.
Recurenta a susținut că s-a comis o discriminare a ei în raport cu celelalte câteva zeci de societăți comerciale cărora pârâta le-a eliberat acordul pentru stabilirea sediului social. De asemenea, a menționat faptul că prin cererea sa de eliberare a acordului nu se schimbă destinația apartamentului, întrucât la acea adresă deja se află sediul societății, destinația de locuință fiind deja schimbată.
S-a mai susținut că între ea si Asociația de Proprietari există în realitate o convenție în sensul art. 970 alin.1 și 2, având în vedere raportul juridic existent între proprietarul apartamentului 22 ( - ce are calitatea de asociat unic în cadrul Societății recurente) și Asociația de Proprietari, în temeiul Statului Asociației de Proprietari în baza căruia această asociație funcționează.
Astfel, și în această situație, legalitatea refuzului Asociației de proprietari cu privire la acordarea stabilirii sediului social al recurentei urmează a fi analizată sub aspectul condițiilor art.970 Cod civil, cu speciala privire asupra bunei credințe în executarea acesteia.
Recurenta a arătat că a solicitat daune cominatorii deoarece, în lipsa eliberării acestui acord, interesele sale sunt prejudiciate, dat fiind că recurenta nu își poate stabili sediul social la adresa indicata în contractul de comodat. În aceste condiții, obligarea pârâtei la plata unor daune-cominatorii nu poate fi considerată ca o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, din moment ce aceste daune se acordă de instanța pentru a determina pe intimata-parata sa își execute obligația.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile formulate, constată următoarele:
La data de 12 aprilie 206, recurenta reclamantă a prezentat președintelui Asociației de proprietari din-, -113, sector 3 un "ACORD" prin care recurenta dorea consfințirea celor menționate în conținutul acestuia, respectiv avizarea favorabilă a SC CONS SRL de a-și stabili sediul social la adresa din B,-, -113,. 22, parter,. 2, sector 3. Deși această solicitare nu are conținutul specific unei cereri, ea trebuie considerată o cerere adresată intimatei pârâte prin care recurenta reclamantă urmărea obținerea avizului favorabil pentru stabili sediul social la adresa din B,-, -113,. 22, parter,. 2, sector 3.
Președintele acestei asociații consemnează pe acest acord: "Nu se avizează favorabil", consemnarea purtând semnătura sa.
Din înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că în imobilul compus din apartamente cu destinația de locuințe, la data formulării cererii de către recurentă stabilite deja, 9 sedii ale altor societăți comerciale.
De asemenea, Curtea reține că la data de 7 septembrie 2006, Adunarea Generală a Proprietarilor Asociației de Proprietari -113,. A și Baa doptat Hotărârea nr. 4 prin care a hotărât anularea tuturor acordurilor date persoanelor juridice în vederea constituirii de sedii sociale în incinta imobilului, neavizarea favorabilă a acordurilor de constituire de sedii sociale în imobil.
Așa cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de apel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut. Scopul urmărit de legiuitor prin consacrarea dreptului prevăzut de art.64 din Legea nr.114/1996 a fost acela de a ocroti interesele proprietarilor dintr-un condominiu, fără a fi nevoiți să tolereze desfășurarea unor activități comerciale, într-o clădire destinată spațiilor de locuit. Prin această dispoziție legală legiuitorul a urmărit ca fiecare proprietar să poată aprecia în ce măsură stabilirea sediului unei societăți comerciale în blocul în care locuiește corespunde exigențelor sale legate de folosirea locuinței.
Pentru a se circumscrie scopului avut în vedere de legiuitor refuzul intimatei de a elibera acordul solicitat trebuia exercitat în condițiile legii.
Din datele concrete prezentate mai sus, Curtea reține că doar președintele asociației, prin consemnarea pe foaia "ACORD" în sensul "Nu se avizează favorabil", s-a pronunțat în ce privește solicitarea recurentei reclamante de cu privire la stabilirea sediului social la adresa din B,-, -113,. 22, parter,. 2, sector 3.
Or, potrivit art. 64 din Legea nr.114/1996, în vigoare la data sesizării instanței, schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al Asociației de Proprietari. În vederea efectuării acestei schimbări, este necesar avizul favorabil al proprietarilor și, după caz, al titulari lor contractelor de închiriere din locuințele cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării. Aceste dispoziții au fost abrogate, însă conținutul lor a fost preluat în dispozițiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, ceea ce denotă interesul legiuitorului în reglementarea folosinței spațiului în clădirile colective.
Într-adevăr, Curtea reține că prin Hotărârea nr. 4/7 septembrie 2006 Adunării Generale a Proprietarilor Asociației de Proprietari -113,. A și B s-a decis neavizarea favorabilă a acordurilor de constituire de sedii sociale în imobil, însă constată că aceasta este dată cu mult după solicitarea recurentei reclamante adresată intimatei pârâte pentru stabilirea sediului social în acest imobil, fiind ulterioară chiar introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
Cum refuzul intimatei pârâte dat la solicitarea recurentei reclamante pentru stabilirea sediului social în acest imobil nu este exercitat în condițiile dispozițiilor legale mai sus-amintite, Curtea apreciază că intimata pârâtă și-a exercitat în mod abuziv dreptul său referitor la avizarea solicitării recurentei reclamante.
Hotărârea nr. 4/7 septembrie 2006 Adunării Generale a Proprietarilor Asociației de Proprietari -113,. A și B este aplicabilă doar situațiilor viitoare adoptării acesteia, această hotărâre neputând produce efecte situațiilor anterioare, cum este cazul ce face obiectul pricinii de față.
Criticile în sensul că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 57 din Constituție, art. 970 Cod civil și art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privind obligația tuturor persoanelor fizice și juridice de a exercita drepturile cu bună credință urmează a fi privite ca nefondate din perspectiva faptului că prin decizia apelată, instanța de apel nu a făcut nici o trimitere la aceste dispoziții legale, aceste dispoziții fiind menționate doar în decizia de apel care a fost analizată și casată prin decizia civilă nr. 1030/2008 pronunțată de aceiași instanță.
Susținerea recurentei reclamante în sensul că prin neacordarea avizului solicitat s-a creat o discriminare în raport de celelalte societăți comerciale cărora pârâta le-a eliberat acordul pentru stabilirea sediului social, urmează a fi analizată tot din perspectiva abuzului de drept, dat fiind motivarea subsumată acestei critici. Cum criticile recurentei referitoare la săvârșirea unui abuz de drept de către intimata pârâtă în legătură cu stabilirea sediului social în imobilul sus-menționat au fost găsite întemeiate, Curtea urmează să considere întemeiată și această susținere subsumată de recurentă unei discriminări.
În ce privește daunele cominatorii, Curtea reține că acestea reprezintă mijlocul de constrângere a debitorului unei obligații de a face, cu executare în natură. Aceste daune cominatorii se acordă exclusiv în cazul obligațiilor intuitu personae, când nu se poate recurge la executorul judecătoresc pentru o executare silită, tocmai pentru că nu există un alt mijloc de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligațiilor din titlul executoriu.
În speță, obligația de a emite acordul favorabil pentru stabilirea sediului la adresa indicată nu poate fi executată silit prin intermediul executorului judecătoresc, ceea ce dă posibilitatea stabilirii față de intimata pârâtă a unui alt mijloc de constrângere.
Prin dispozițiile art. 5803din Codul d e procedură civilă, se prevede posibilitatea obligării debitorului la executarea obligației sub sancțiunea unei amenzi civile. Același articol, la alin. 5 prevede că pentru obligațiile prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.
Cu alte cuvinte, reglementarea actuală a materiei executării silite a obligației de a face nu prevede acordarea daunelor cominatorii, unica soluție fiind aplicarea unei amenzi civile în condițiile prescrise de art. 5803alin. 1 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, după intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 5803alin. 1 Cod procedură civilă, prin Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție au fost socotite admisibile cererile prin care se solicită obligarea debitorilor la plata daunelor cominatorii în cazul în care aceștia nu-și îndeplinesc obligațiile de a face sau a nu face, însă, această decizie și-a încetat efectele pe data modificării Codului d e procedură civilă, prin Legea nr. 459/2006.
În consecință, Curtea, având în vedere că prin cererea recurentei reclamante de eliberare a acordului nu se schimbă destinația apartamentului, întrucât la acea adresă deja se află sediul societății SRL, destinația de locuință fiind deja schimbată, că există un precedent creat prin acordarea avizului unui număr de 9 societăți comerciale de stabilire în același imobil, constatând că intimata pârâtă în mod abuziv nu a avizat favorabil cererea reclamantei de stabilire a sediului la adresa menționată, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica hotărârea atacată, iar în baza art. 296 cod procedură civilă va admite apelul, va schimba sentința civilă apelată în parte în sensul că va admite acțiunea în parte, va obliga pârâta să avizeze favorabil solicitarea reclamantei cu privire la stabilirea sediului social la adresa din B,-, -.113,.22, parter, sector 3 și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă CONS împotriva deciziei civile nr.1651 din 5.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 113.
Modifică decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanta CONS împotriva sentinței civile nr- pronunțată de Judecătoria sectorului 3
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta CONS împotriva pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 113.
Obligă pârâta să avizeze favorabil solicitarea reclamantei cu privire la stabilirea sediului social la adresa din B,-, -.113,.22, parter, sector 3.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored./ID
2 ex./4.11.2009
-----------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 3 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
