Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 135
Ședința publică de la 04 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 854 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat și consilier juridic pentru intimații Consiliul Local I și Primăria Municipiului I, lipsă fiind reprezentantul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurent.
, apărătorii părților litigante arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, să se constate că intimatul Consiliul Local I are calitate procesuală și a intervenit tacita relocațiune.
Arată că, disp. art.36 alin.5 din Legea 215/2001 care prevăd că" în exercitarea atribuțiilor, Consiliul Local hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor", duc la concluzia că intimatul Consiliul Local I are calitate procesuală iar soluția dată de instanța de fond a fost temeinică și legală.
Consilier juridic solicită respingerea recursului, consideră că în mod legal tribunalul a constatat lipsa calității procesuale a Consiliului Local Dispozițiile art. 36 al.2,5 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală prevăd că intimatul Consiliul Local I are calitatea de administrator al domeniului public și privat, iar conform prevederilor art.21 din aceeași lege se arată că unitatea administrativ-teritorială-Municipiul I reprezintă o persoană juridică cu patrimoniu propriu, unitatea administrativă reprezentată prin primar având calitate procesuală.
Consideră că decizia Tribunalului Iași este temeinică și legală, Direcția de Administrare este o direcție subordonată Consiliului Local care administrează și ține evidența domeniului public și privat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.7347/15 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei I, excepția lipsei calității procesuale pasive și a capacității de exercițiu a Primăriei municipiului
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local I și în consecință:
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâtul Consiliul Local I, constatându-se tacita relocațiune a contractului de închiriere nr.47/30.03.1994.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâții I și Primăria municipiului I, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și respectiv fără capacitate de exercițiu.
În pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut ca fiind întemeiate excepțiile vizând pârâtele I și Primăria municipiului I întrucât locuința asupra căreia se poartă litigiul face parte din domeniul privat al cărui administrator este Consiliul Municipal I, care are calitate procesuală pasivă și nu celelalte 2 pârâte care sunt doar structuri funcționale ale administrației locale. Primăria municipiului I este o structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și ale Primarului, astfel cum se prevede prin articolul 77 din Legea 215/2001.
Pe fondul cauzei, din analiza cronologică emiterii înscrisurilor depuse în combaterea și susținerea acțiunii instanța a constatat că aceasta este întemeiată pe un prim argument că contrar celor ce se susțin de către pârâtă la fila 59 și 25 dosar, că titlul locativ al reclamantului - contract de închiriere nr. 47 din 30.03.1994 fiind reziliat prin sentința civilă nr. 6803/18.04.2001, nu mai operează dispozițiile art. 1473 cod civil iar tacita relocațiune nu mai poate fi invocată de reclamant, or conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 114/1996 deși "evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești definitive" pârâta procedează contrar acestor dispoziții la evacuarea pârâtului chiriaș în baza Hotărârii nr. 390 din 26.09.2005 a Consiliului Local I deși era obținută sentința civilă nr. 6803/2001 însă fiind incidente dispozițiile art. 405(1) Cod procedură civilă, tacita relocațiune este pe deplin operantă, în condițiile în care, nu înțeles să dea eficiență juridică sentinței civile nr. 6803/2001 în termenul prevăzut de art. 405/(1) Cod procedură civilă achiesând la tacita relocațiune așa cum rezultă și din adresa nr.16811/21.09.2006(6) atunci când menționează că "în caz de neplată se va dispune acționarea în judecată pentru rezilierea contractului și evacuarea din spațiul de locuit " or dacă ar fi considerat inoperantă tacita relocațiune nu se justifica mențiunea "acționarea în judecată pentru rezilierea contractului și evacuare din spațiul de locuit" în condițiile în care există deja sentință civilă privind rezilierea aceluiași contract și dispus evacuarea din spațiu.
De altfel în permanență pârâtul a acceptat tacita relocațiune nu numai prin acceptarea incidenței dispozițiilor art. 405(1) Cod procedură civilă și a plății chiriei conform chitanțelor de la filele 9-17, dar din toată corespondența purtată între părți conform adresei sus-enunțată și cea cu nr. 4033/10.02.2004 ( 7) nu rezultă atenționarea reclamantului că i s- reziliat contractul și dispus evacuarea sa din spațiu dimpotrivă, în permanență este notificat să se prezinte la sediul I - din str. - nr.5 în vederea reînnoirii contractului de închiriere punându-i-se în vedere și prezentarea actelor necesare și înștiințat de rezilierea titlului locativ prin adresa nr. 17925 din 24.08.2005(31) însă peste termenul prevăzut de art. 405(1) Cod procedură civilă când totodată se și procedează contrar dispozițiilor art. 25 Legii nr. 114/1996 la evacuarea conform HCL Municipal I, nr. 390/26.09.2006 în data de 10.05.2006(39) și nu a sentinței civile nr. 6803/2001, enunțată doar generic la fila 39 deoarece în cauză erau incidente dispozițiile art. 405(1) Cod procedură civilă motive pentru care nici nu s- menționat ca fiind titlul executor în dispunerea măsurii evacuării familiei - sentința civilă nr.6803/2001.
Susținerile pârâtei potrivit cărora reclamantului i-au fost respinse inclusiv acțiunile vizând contestație la executare și reintegrare în spațiu prin sentințele civile nr. 21262/2006 și nr. 8995/11.08.2006, pentru inexistența titlului locativ, nu pot fi primite în condițiile în care nu numai că obiectul prezentei acțiuni nu se circumscrie sentințelor civile sus-enunțate dar, în condițiile în care locatarul după rezilierea contractului, chiar din culpa sa, considerat de instanță în urma neîndeplinirii obligației de plată a chiriei (art. 1453 Cod civil) acesta rămânând în folosința lucrului (spațiului) fără ca locatorul să protesteze (nepunerea în executare a sentinței civile nr. 6803/2001 în termenul prevăzut de art. 405(1) Cod procedură civilă).
se consideră ca reînnoită deși nu s-a încheiat între părți un nou contract, fiind operantă tacita relocațiune conform dispozițiilor art. 1437 și art.1464 Cod civil în condițiile în care locatorul - pârâtul Consiliul Local Municipal nu numai că nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1438 Cod civil - de notifica concediul locatarului-reclamant pentru a împiedeca efectul legal al trecerii termenului și al rămânerii în folosință locatorului și efectuarea tacitei relocațiuni și cum în situația desființării contractului în condițiile art. 1453 Cod civil locatorul-proprietar nu poate trage foloase excesive din aplicarea textului sus-enunțat prin lăsarea spațiul neînchiriat timp îndelungat, în speță din aprilie 2001, situație în care timpul necesar pentru reînchiriere în raport de atitudinea pârâtului sus-analizată prin prisma înscrisurilor depuse la dosar 6-7, urmează a fi apreciată ca tacită relocațiunea și dispune admiterea acțiunii conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs paratul Consiliul Local I care a criticat sentința pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.854/3.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul Local I împotriva sentinței civile nr.7347/15.06.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o anulat-
Rejudecând cauza s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei I, excepția lipsei calității procesuale pasive și respectiv a capacității de exercițiu a pârâtei Primăria municipiului
S-a admis excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Local I și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâtul Consiliul Local I pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâții I și Primăria municipiului I ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și respectiv capacitate de exercițiu.
În pronunțarea acestei soluții, instanța de prim control judiciar examinând legalitatea sentinței apelate in limitele in care aceasta a fost criticată prin apelul exercitat, conform art. 295 Cod procedură civilă a constatat nulitatea sentinței apelate in temeiul art.106 alin.1 si art. 147 Cod procedură civilă pentru nesemnarea încheierii de dezbateri din 8 iunie, ceea ce face imposibilă verificarea identității dintre completul care a pronunțat hotărârea și cel in fața căruia s-au purtat dezbaterile precum si respectarea drepturilor procesuale ale acestora, prezența lor, concluziile formulate.
În consecința reținând ca vătămarea nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii, act subsecvent încheierii de amânare a pronunțării, tribunalul, admițând apelul in temeiul art. 297 alin 2 cod procedura civila a anulat in tot sentința apelată și a reținut cauza spre judecare.
În condițiile art. 137 cod procedura civila tribunalul a admis excepția de lipsă capacitate procesuala a pârâtei I, precum si lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului I, ambele pentru că cele două entități reprezintă structuri administrative, respectiv funcționale si nu sunt investite de lege cu atribuții procesuale.
În speță imobilul este parte din patrimoniul public privat al municipiului I, aflat - potrivit art. 21 din Legea 215/2001 - in proprietatea unității administrativ-teritoriale, adică a municipiului, care in virtutea acestui drept de proprietate ar fi trebuit să figureze in proces prin reprezentantul său in justiție, Primarul, potrivit art.21 alin.2 din aceeași lege. Consiliul local nu are - in materie de patrimoniu - calitate procesuala pasivă, pentru că legea conferă acestuia doar atribuții de natură deliberativă, fără ca să fie transferate atribuții de reprezentare pe tărâm procesual in relație cu atribuțiile de natură deliberativă. Articolul 21 alin.2 se aplică unitar (câtă vreme legiuitorul nu instituie excepții) în orice situație în care litigiul privește bunuri din patrimoniul municipiului. De aceea cererea opusă Consiliului local este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Indiferent de raporturile de drept substanțial stabilite intre reclamant si direcția de specialitate din cadrul primăriei, procesul poate fi opus doar unității administrativ-teritoriale - reprezentată legal - câtă vreme legea conferă doar acesteia calitate procesuala.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul criticând hotărârea atacată pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel a dispus anularea hotărârii instanței de fond motivat de faptul că încheierea de dezbateri din 8.06.2007 nu a fost semnată de judecători atâta timp cât nu s-a dovedit existența vreunei vătămări pricinuite prin această omisiune.
Recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Arată recurentul că potrivit dispozițiilor art.36 al.2 lit. c din Legea 215/2001 Consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al orașului iar potrivit art.36 al.5 lit. b acesta hotărăște vânzarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a orașului, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în acțiunea promovată.
Pe fondul cauzei arată că evacuarea dispusă în baza HCL nr.390/2005 nu este legală întrucât hotărârea se referă doar la persoanele care ocupă spațiile cu destinație de locuință fără forme legale. Susține că spațiul de locuit este ocupat în virtutea unui contract în temeiul căruia a plătit chiria aferentă până la data de 10.05.2006 când a fost evacuat. Faptul că locatorul i-a permis să locuiască în continuare în imobil și i-a perceput chiria confirmă continuarea închirierii sub forma tacitei relocațiuni.
Se solicită admiterea recursului în temeiul criticilor formulate.
Consiliul Local Iaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât instanța de apel în mod corect a statuat asupra excepțiilor ce vizează calitatea procesuală pasivă. Pe fondul cauzei arată intimata că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs învederate și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul formulat de reclamantul este întemeiat pentru motivul de recurs înscris în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:
Excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului I în mod greșit a fost soluționată de instanța de apel.
În temeiul dispozițiilor art.21 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică și patrimoniu propriu, reprezentate în justiție de primar.
Consiliile locale sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală și care în exercitarea atribuțiilor expres conferite de lege administrează domeniul public și privat al comunei, orașului sau municipiului (art.36 al.2 lit. c) și hotărăște darea în administrare, concesiune sau închiriere a bunurilor proprietate publică sau privată a comunei, orașului sau municipiului.
Consiliul Local al Municipiului I este titular al dreptului de administrare privind fondul locativ de stat și în calitatea sa de locator hotărăște - în exercitarea atribuțiilor conferite de lege - asupra administrării, concesionării sau închirierii bunurilor aflate în domeniul public și privat al municipiului I, ceea ce face ca acesta, ca persoană juridică de drept public, deținătoare a imobilului, să aibă calitate procesuală pasivă.
Soluționând greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al Municipiului I, în raport de obiectul investirii instanței, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.215/2001. Drept urmare, constatând incidența motivului de casare înscris în art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmează ca recursul formulat de reclamant să fie admis. În temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă hotărârea instanței de apel va fi casată în parte, în sensul că se va dispune trimiterea cauzei Tribunalului Iași în vederea soluționării în fond a cererii formulate de reclamantul în contradictor cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului
Critica recurentului privind greșita anulare a hotărârii instanței de fond pe considerentul nesemnării încheierii de amânare a pronunțării de judecătorul care a pronunțat hotărârea va fi înlăturată.
O atare neregularitate procesuală atrage nulitatea absolută a hotărârii întrucât face imposibil de verificat identitatea completului care a pronunțat hotărârea și cel în fața căruia s-au purtat dezbaterile, precum și respectarea drepturilor procesuale garantate de lege.
Cum o atare neregularitate atrage nulitatea absolută a hotărârii nu este necesar a se dovedi existența unei vătămări provocată printr-o atare omisiune, și întrucât aspectul este de ordine publică poate fi invocat de părți, dar și din oficiu.
Celelalte critici invocate de recurent asupra fondului cauzei sunt de prisos a fi analizate, având în vedere soluția ce se impune cauzei conform dispozitivului prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.854/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o casează în parte.
Dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a cererii formulate în contradictor cu Consiliul Local al Municipiului
Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Iași:
-
15.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Mona Maria Pivniceru, Liliana