Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Șecția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1359/R/2009

Sedința publică din: 27 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Ionescu

JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Andrea Chiș Eugenia Pușcașiu

: - -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții reclamanți, jr. și, împotriva deciziei civile nr.19/A/28.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul Maramureș privind și pe intimanții pârâți Municipiul B M, Consiliul Județean M, și, având ca obiect acțiune în constatare.

dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.05.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.4854 10 septembrie 2008 Judecătoriei Baia Mares -a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul B M, reprezentat prin Primar, Consiliul Județean M, și. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că în baza încheierii nr. 654 din 19 septembrie 1968, s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamanților asupra apartamentului situat în localitatea B M,-/18, județul M, identificat în CF nr. 6703/19 B M, nr. topo 4291/38, 4288/4 și 4288/21, conform cererii oficiului pentru construire de locuințe individuale proprietate personală nr. 488/1968 și contractului nr.476 din 15 februarie 1968 (mențiunile de sub B1 și B2 din coala funciară).

Prin decizia nr. 348 din 10 iunie 1981 Consiliului Popular al județului M, în baza art. 2 alin.2 din Decretul nr. 223/1974, apartamentul cu datele de identificare mai sus menționate, proprietatea reclamanților, care plecaseră fraudulos din țară, a trecut fără plată în proprietatea Statului Român.

Potrivit deciziei martorei, aflată la fila 20 din dosar, aceasta a achitat ratele lunare pentru apartamentul din anul 1976, când reclamanții au plecat în, și până în anul 1980, luna decembrie, când aceasta a fost chemată de către organele de miliție și i s-a spus să nu mai plătească în continuare ratele pentru imobil, întrucât acesta urma a fi trecut în proprietatea statului.

În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 513 din data de 30 iunie 2006, aflat la fila 48 din dosar, Municipiul B M, reprezentat prin Primar a vândut pârâților și locuința situată în localitatea B M,-,.18, județul M, pentru prețul de 32.452,46 lei.

La termenul de judecată din data de 18 aprilie 2008, reclamanții prin reprezentant, au învederat instanței că nu au urmat procedura specială reglementată de Legea nr.10/2001.

Instanța a apreciat că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, dreptul comun a fost înlocuit cu legea specială, care cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței.

Legea nouă suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care referă și fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator și prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.

Cum o asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că este de imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998, care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală prin deciziile nr. 2141 din 18 martie 2005, nr. 2932 din 12 aprilie 2005, nr. 2217 din 9 martie 2007.

Instanța a reținut că reclamanții nu dispun de un "bun actual", în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă anterioară vânzării bunului către pârâții și ( cauzele împotriva și împotriva României).

Pe de altă parte, Convenția nu garantează dreptul la restituirea proprietății (cauza împotriva.)

Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanții nu pot invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Soarta contractului de vânzare-cumpărare nr. 513 din 30 iunie 2006 depinde de buna sau reaua-credință a părților contractante.

Dacă părțile contractante sau cel puțin cumpărătorul au încheiat vânzarea cu bună-credință, acesta din urmă având convingerea că vânzătorul prezenta toate însușirile cerute de lege pentru a putea transfera dreptul de proprietate, contractul ar putea fi lovit numai de nulitate relativă.

În această situație, adevăratul proprietar nu poate cere anularea contractului, deoarece nu este parte, având însă posibilitatea de a-și apăra dreptul de proprietate pe calea unei acțiuni în revendicare.

În speță, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că nu s-a dovedit reaua-credință a pârâților cumpărători, iar potrivit art. 1899 cod civil " fides praesumitur", sarcina probei revenindu-i celui care invocă reaua-credință.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, jr.și iar prin decizia civilă nr.19/28.01.2009 a Tribunalului Maramureș, s-a respins apelul reclamanților pentru următoarele considerente.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanța nu greșește când spune că o lege specială (în speță Legea nr. 10/2001) face ineficientă aplicabilitatea dreptului comun în aceeași materie. Această lege specială dispune restituirea sau după caz despăgubiri pentru imobilele preluate de stat în baza unor acte normative catalogate astăzi neconstituționale. În schimb în speța de față se discută altceva!. Caracterul neconstituțional al Decretului nr. 223/1964 astăzi este fără îndoială stabilită. În speță se discută, însă legalitatea în lumina dispozițiilor acestui Decret a Deciziei Consiliului popular județean care a dus la schimbarea situației juridice de carte funciară. Din moment ce această decizie nu a fost comunicată, dar s-a operat în cartea funciară înseamnă că nu au fost respectate însăși dispozițiile acestui act normativ.

Pe pagina a 5-a sentința face o afirmație deosebit de esențială "Soarta contractului de vânzare-cumpărare nr. 513 din 30 iunie 2006 depinde de buna sau reaua-credință a părților contractante". Primul termen de judecată, cu procedura îndeplinită față de Municipiul BMr eprezentat prin Primar, a avut loc la data de 26 mai 2006, situație în care municipiul, respectiv primăria acestuia este un vânzător de o totală rea-credință.

Sentința nu se referă în niciun fel la un aspect deosebit de esențial invocat de către recurenți în toate fazele de judecată: culpa majoră însăși a Judecătoriei Baia Mare. La data promovării acțiunii, pe baza unei simple cereri formulate în cadrul acesteia instanța era obligată a dispune notarea procesului în cartea funciară. Această notare s-a solicitat prin acțiunea introductivă dar dintr-o evidentă omisiune de neiertat această notare nu a avut loc. Culpa este evidentă și numai din acest motiv recurenții nu pot pierde un proces, indiferent cine să fie persoana în mod concret responsabilă pentru această omisiune.

Intimatul Municipiul B M, prin reprezentantul său prezent în instanță a solicitat respingerea recursului.

Ceilalți intimați, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția procesuală raportat la recursul declarat în cauză.

În ședința publică din 21.01.2009, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea acestuia care se situează la nivelul sumei de 121.807 lei, văzând prevederile art. 2821cod procedură civilă tribunalul a recalificat din recurs în apel calea de atac declarată de către reclamanți.

Apelul este nefondat.

Prima instanță a făcut o corectă analiză a stării de fapt și de drept incidente în cauză, inclusiv prin prisma prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Reclamanții au promovat la 25 aprilie 2006 acțiunea prin care solicită în primul rând a se constata nevalabilitatea actului de trecere a imobilului în litigiu în patrimoniul Statului Român.

La momentul promovării acțiunii era în vigoare Legea nr.10/2001 prin care legiuitorul a urmărit acordarea de reparații tuturor persoanelor îndreptățite și pentru toate imobilele ce intră sub incidența sa.

Existând o lege specială aptă să reglementeze situația juridică născută din preluarea imobilului de către Statul Român în 1981, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", legea aplicabilă este acea lege specială și nu normele de drept comun.

Privitor la problema raportului dintre legea specială și cea generală, Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr.LIII din 4 iunie 2007 arătat că Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun, în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate. Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Constatând așadar că reclamanții nu au deschisă calea dreptului comun pentru suprimarea efectelor actului de trecere a imobilului în litigiu în proprietate de stat, și văzând că reclamanții nu au dovedit existența vreunei cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat, tribunalul a respins apelul, menținând întru totul hotărârea primei instanțe.

Existența unei eventuale culpe în omisiunea de a nota un proces în cartea funciară nu poate afecta valabilitatea consimțământului cumpărătorilor, care, în lipsa unei probe contrare, au fost de bună-credință în achiziționarea imobilului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, junior și solicitând modificarea ei în sensula dmiterii apelului, astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, recurenții susțin că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății câtă vreme s-a solicitat prin acțiune a se constata ineficiența Deciziei nr.348/1981 a Consiliului Popular Județean M pentru necomunicarea ei și pe cale de consecință, a se dispune restabilirea situației anterioare de CF și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Ca temei de drept, recurenții au invocat dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 pr.civ. invederând greșita reținere a instanțelor în ce privește faptul că o lege specială Legea 10/2001 face ineficientă aplicabilitatea dreptului comun în aceeași materie.

Recurenții susțin că trecerea imobilului din litigiu în proprietate de stat s-a făcut cu încălcarea inclusiv a dispozițiilor Decr.223/1974, iar instanța de fond a omis a examina cererea expres formulată pentru notarea în cartea funciară aprocesului.

În susținerea recursului se mai invocă faptul că operează și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în condițiile în care vânzătorul nu era în drept să-l vândă.

Recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art.304 pct. 7,8 și 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:

Din încheierea de ședință din 18 aprilie 2008 (28 dos- a Tribunalului Maramureș ) rezultă că reclamanții nu au urmat procedura specială prev.de Legea 10/2001 în ce privește situația juridică imobilului situat în BMs tr.-.- nr.3/18 trecut în proprietatea Statului Român în baza Decr.223/1974, 3 dos.4315/2006 a Judecătoriei Baia Mare.

Or, față de această situație, instanța de apel a analizat acțiunea reclamanților prin prisma dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998 care prevăd că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Legea 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dreptul comun a fost înlocuit de dispozițiile legii speciale iar concursul dintre legea specială și cea generală se rezervă în favoarea lesii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant" chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

Este real că anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 "restitutio in integrum" ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost generat de dreptul comun al revendicării pe dispozițiile art.480-481 civ.

Legea nouă cuprinde norme speciale de drept substanțial, dar și o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței, și practic fără însă a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, suprimă acțiunea pe calea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare.

Or, raportând cele expuse la obiectul dedus judecății astfel cum este formulat de reclamanți prin acțiunea introductivă, și care vizează nulitatea absolută (cauză de ineficacitate) a actului de trecere în proprietatea de stat imobilului din BMs tr.-.- nr.3/18, Curtea de Apel reține că instanța de apel a analizat cauza prin prisma incidenței Legii 10/2001, ca lege specială, ce suprimă practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor.

În aceeași idee a priorității legii speciale prin prisma celor expuse, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia de recurs în interesul legii nr.33/2008.

Astfel, în condițiile în care sunt incidente dispozițiile legii speciale Legea 10/2001, atât instanța de apel cât și cea de fond au făcut o legală și corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei față de obiectul dedus judecății.

Prin prisma celor expuse, nefiind întrunite cerințele art.304 pct. 7, 8, și 9 pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.19 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.PE/CA

02.06.2009 - 2 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Ana Ionescu
Judecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Cluj